Probleme cu bunicii
Raspunsuri - Pagina 7
Irina01.06 spune:
Multumesc pentru mesajele prompte. Unele din ele sunt cam dure dar si ele imi sunt de folos pentru a ma ajuta sa analizez mai bine deciziile pe care le-am luat si le voi lua.
Eu, la fel cum a mai scris si alta mamica pe aici, am nevoie de spatiu din cand in cand, nu ma deranjeaza sa stau o zi sau doua fara sa imi vad copilul, nu am incurajat o dependenta mai mult decat normala intre mine si copil si invers. Dar vreau sa fiu prezenta in viata lui, nu vreau sa fie crescut doar de bunici. Solutia aceasta am luat-o pentru urmatoarele 5 luni si mai incolo, de la toamna vom vedea, totul depinde de el. Nu vrem ca de acum incolo el sa stea doar la bunici pana intra la scoala, vrem sa fim uniti ca o adevarata familie.
Situatia ideala ar fi fost intradevar sa vina bunicii la noi. Cele 20 de minute, de care ziceam, sunt drum cu masina, caci daca ar veni cu mijloace de transport in comun ar face o ora. Dar bunicii nu au vrut sa vina la noi, ne-au spus ca prefera sa stea in casa lor unde i-au creat tot confortul celui mic.
In varianta asta am incercat sa multumesc pe toata lumea, bineinteles cu compromisuri pentru anumite parti: mai mari pentru copil si pentru noi , bunicii par cei mai fericiti cu solutia asta. Copilul si el pare fericit, doar ca probabil exista riscul sa fie derutat emotional, mi-e greu sa evaluez starea lui, deoarece nu mi s-a parut ca a suferit o ruptura. Era foarte obisnuit cu bunicii.
M-am asteptat si ma astept sa nu mai fiu eu pe primul plan. Mi-am asumat sa fiu pe locul 2-3, o perioada de timp determinata. Ce ma deranjeaza este altceva: tendinta mamei mele de a deveni foarte posesiva cu el si a demonstra in fata mea, a sotului, a oricarei alte persoane ca ea este preferata copilului. Si da, eu stiu asta, asa va deveni, persoana de referinta pentru copil. Insa nu mi se pare firesc si nu inteleg de ce se comporta asa cand: abia au trecut 2 saptamani de cand l-am dat la ei acasa si in conditiile in care si in week-enduri a fost la noi acasa si o data la doua zile ne-am dus la el. Ultimul moment care m-a frustrat s-a intamplat la noi acasa, unde copilul se afla de doua zile si la o vizita a ei am vazut-o comportandu-se asa: mi l-a smuls din brate la propriu de fata cu alte persoane inclusiv sotul. A mai facut asa si acasa la ea dar atunci am tacut si am crezut ca e o intamplare.
In momentul acela am avut un soc gandindu-ma ce se va intampla cand bunicii il vor lua pe Andrei cu ei la tara si o sa il vedem si mai rar. Ce ar trebui sa facem noi in fata unor comportamente de genul asta? Sa mi se para firesti? Sa ma astept la gesturi de posesivitate si mai pronuntate?
blackgirl0 spune:
Ce program zilnic ai tu? Dar sotul? Sunt 2 masini in familie?
Eu as face asa:
Varianta 1 in care bunicii sunt bolnavi/nedeplasabili/varstnici (peste 65 de ani):
-sculat copil, dus la bunici de catre tine sau sot (cel care are masina si cel care isi permite sa inceapa munca de la un 8.30 sau 9.00 de ex).
- seara mers dupa copil, adus copil acasa. As face in asa fel incat la munca sa nu fiu nevoita la ore suplimentare (habar nu am ce muncesti, sper numai sa se poate).
Varianta 2 in care bunicii sunt tineri si in putere:
-venit bunicii la pitic 
. Un drum de 20 de minute cu masina este de maaaxim 45 de minute cu autobuzul (si stiu ce vb ca doar fac naveta pe DN 1, extrem de aglomerat). Si gata! Rezolvat problema.
Varianta 3 :
-ignorat complet bunicii, angajat bona pe intervalul 8-16, eventual o cunostinta pensionara, iubitoare de copii mici, rabdatoare, care este amatoare de rotunjit venitul/pensia.
P.S. Asta a fost de fapt si varianta aleasa de noi si a mers de minune.
blackgirl0 spune:
Si Irina: orice lucru amestecat pute! 
Degeaba o dai cu tot confortul pt pitic la bunici, degeaba! Nu-i acasa, nu-i langa mama, si inca este la varsta la care simte nevoia de mama si de tata, plus ca ai o mama orgolioasa/voluntara/autoritara, pe cand tu esti moale si usor de condus si manevrabila. Imi pare rau, dar asa se vede de la mine! Mama ta ia decizii in numele tau si tu din educatie sau de rusine nu-i spui nimic si taci, si suferi, in dauna copilului tau si a familiei tale.
Ah, ca te mai razbuni din cand in cand pe socrii (s-a simtit clar diferenta de ton cand ai facut referire la socrii vs. ai tai), asta nu inseamna ca ai dreptate. De ce nu vin socrii mai des la copil? Chiar numai a lor sa fie vina? Voi, parintii, le-ati facilitat legatura cu nepotul? Dar asta-i alta pb, care nu-si are locul aici.
histamina spune:
nu e ok emotional vb comportamentul bunicii,care incearca sa isi rezolve frustrari mai vechi.
vrea ea sa arate ca tu nu esti asa o mama buna ca ea,ca ea este preferata copilului.pe termen scurt,asta e rezultatul timpului pe care fiecare dintre voi doua i-l dati copilului.,INSA, pe termen lug, atitudinea lipsita de respect a mamei tale fata de tine va fi impropriata de copil.asa cum mama ta nu te respecta,asa va percepe si copilul comportamentul normal,ca de, doar asa face buni ,care e cea mai buna.si sunt convinsa ca sunt si discutii intre bunici,discutii pe care copilul le aude.
ori mama ta ii repeta mereu ca mami il iubeste, se comporta respectuos fata de tine, inceteaza definitiv cu posesivitatea, ori il iei de acolo.
situatii de genul asta impun masuri radicale.
asta daca vrei ca si copilul tau sa te respecte, sa aveti o relatie ok.
ai nevoie de spatiu?
ti-l poti castiga la job sau ducand copilul la cresa.
altminteri, cu o astfel de atitudine echilibrul emotional al strumfului si felul lui de a relationa cu voi vor fi afectate.si iti asumi asta sau schimbi situatia.
arturicii spune:
Este clar ca nu toate suntem la fel, ca unele dintre noi, mamele, prefera cariera, altele prefera statul acasa, altele (aici sunt si eu) le-au avut si pe amandoua - cariera si statul acasa.
Irina, parerea mea este ca mama ta nu se simte apreciata pentru ceea ce face, de aici si dorinta dansei de a va arata cat de atasat e bebe de ea, dorinta dansei de a arata in fata altora cat e de atasat bebe de ea.
Poate ca e bine sa lasi mai larg firul acela invizibil. Intre tine si copil exista acea legatura si nu o taie nimeni. Ea se va strange, daca asa vei dori, cand vei dori.
Si la 3 si la 4 si la 8 ani. Nu iti fura nimeni rolul.
Las-o pe mama ta sa fie asa cum simte, las-o sa ii dea tot ce are de dat, sufleteste ma refer, fara sa fie nevoita sa se cenzureze in prezenta ta.
Si poate e bine sa auda dansa, mama, de la tine aprecieri din cand in cand, mai du-i o floare de multumire pentru ceea ce face, mai zi un cuvant de bine despre dansa cand sunteti in prezenta altora...
Iar tu, daca ai ales sa il creasca bunicii pe cel mic, bucura-te de partea pozitiva din toata aceasta alegere - copilul creste in iubire si siguranta, tu ai cariera si timp personal, etc (tu stii cel mai bine motivele).
Si nu te teme, atata timp cat nu exista un razboi (declarat sau nu) intre tine si mama pe tema copilului, cel mic va creste minunat, fara nici un fel de dezechilibru emotional sau de alta natura.
Bunici fericiti sa-si creasca nepotul + nepot fericit + parinti linistiti = echilibru pentru toti
Ioana & Arturicii'SBiblioteca Romaneasca din Canada
blackgirl0 spune:
Arturicii, eu nu vad deloc pe mama Irinei asa cum o descrii tu: o femeie la locul ei, sfioasa, gata sa faca pe placul oricui, numai sa fie bine. In fine, m-oi fi legat prea mult de pasajul in care o descrie pe mama ca fiind perfectionista si imposibil de contrazis.
Eu mai degraba tind sa dau dreptate Histaminei. Si am si eu modele de copii crescuti de bunica autoritara in familie (nepotii au fost crescuti de soacra surorii mele) si acum culege ponoasele. Ea, ca mama, are ultimul cuvant in familie, nimeni nu o respecta, copiii se apropie mai mult de bunica decat de mama atunci cand au pb. Si suferinta ghici a cui e? A ei, ca mama! Si totusi, ea a stat in aceeasi casa cu ei si cu soacra, nici poveste de dus copii la zeci de km distanta ca in povestea de fata.
Qamar spune:
" am nevoie de spatiu din cand in cand, nu ma deranjeaza sa stau o zi sau doua fara sa imi vad copilul, nu am incurajat o dependenta mai mult decat normala intre mine si copil si invers."
--ce intelegi prin "dependenta normala"? copilul e al vostru, for life! fiecare are nevoie de spatiu dar din punctul meu de vedere tu si sotul tau v-ati luat cam mult spatiu (departe de copilul vostru)
la 1 an al fetitei mele ar fi fost de neconceput sa nu o am acasa decat in weekend; este o perioada critica in dezvoltarea copilului , este momentul in care incepe sa devina din ce in ce mai independent, este momentul in care tu ca mama trebuie sa fii langa el in fiecare zi, la tine acasa, la voi acasa iar bunicii, daca vor, ca nu sunt obligati, sa va ajute
mi se pare ca puneti inainte comoditatea si confortul tuturor, mai putin al copilului; va despart 20 de minute de bunici dar abandonati copilul acolo de duminica pana vineri? suna cam dur abandonat, dar pentru un copil atat de mic, lumea se cam rezuma la mami, tati, prezenti, absenti...
4 ore distanta pana la tara....mvai, o vesnicie...Cum mai sa mergeti sa il vedeti o data la 2 saptamani??
Eu sincer cred ca v-ati imaginat putin altfel viata cu un copil si realitatea va cam incomodeaza; altfel ati fi gasit o varianta OK pentru el pana acum si nu ati mai fi cautat probleme la bunici.
Problema este la tine si la sotul tau, insa din pacate cel care are de suferit va fi copilul.
My 2 cents
monica70 spune:
IRINA spre deosebire de toate fetele care au scris,eu cred ca atunci cand iti "smulge" copilasul din brate,mama ta nu o face ca sa demonstreze nu-stiu-ce: o face pur si simplu instinctiv si sigur nici nu-i trece prin cap ce frustari ai tu din cauza asta.Daca ma gandesc bine mie mi s-a intamplat asa ceva de n ori cu ambii copii ,dar nu mi-a trecut neam prin cap sa imi fac vreo problema.Daca esti atat de sensibila,cred ca ar trebui sa ii spui clar ce te deranjeaza si sa ii mai si amintesti din cand in cand,ca sigur uita.
Si asa cum zicea Roxy sunt parinti si parinti.Eu una am lasat-o lejer pe fetita incepnd cu 1,5 ani in fiecare an sa mearga cu parintii mei cate 18 zile la bai (Felix,Moneasa ...) si cand apucam mai mergeam si noi parintii macar un we sa o vedem.Si "considerentul doar de mine stiut" era simplisim: nu mai bine sa respire copilul 3 saptamani aer curat si sa se simta bine (balaceala la Felix de exemplu 
) decat sa stea in imbacseala de la oras in care noi la serviciu fiind trebuia sa stam ? Daca noi parintii ne permiteam doar 2-3 saptamani de concediu pe an,de ce copiii sa nu beneficieze de mai mult,chiar daca-s departe o vreme? Mie mi s-a parut mai important sa se simta copiii bine.Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt vacantele din copilarie petrecute la tara la bunici/matusi! In afara de 2-3 saptamani in care mergeam cu ai mei la mare de obicei,sau eventual si intr-o tabara,restul le petreceam la tara cu verisorii si prietenii.E drept ca m-au lasat asa incepand de la 5 ani( cu o singura exceptie,cand aveam un an si am stat 2 saptamani la bunica )
Qamar spune:
MOnica, si eu imi amintesc cu mare drag vacantele la bunici dar eram destul de mare incat sa le spun eu alor mei ca vreau sa merg si sa ii anunt cand m-am saturat :-) si ca o paranteza, bunicii mei au locuit la 10 minute de parintii mei cand eram mica (deci avantaj 10 minute ha ) si venea unul dintre bunici in fiecare dimineata cand plecau ai mei, fie sa imi dea micul dejun si sa ma duca la gradi, fie la ei acasa pana cand se intorceau ai mei de la work
blackgirl0 spune:
Q, depinde ce lucreaza ei! Ca daca sunt medici/politisti si au garzi sau lucreaza in schimburi numai ai cum sa ai un program normal cu cel mic. Io nu as fi asa de vehementa pe confortul lor, al parintilor. Iti dau dreptate, am sesizat si nuanta asta, dar fiecare isi doreste din cand in cand o seara cu consortul sau numai cu adultii. Eu sunt contra la dusul copilului toata saptamana la bunici pe motiv de comoditate a bunicilor. 
In fine, pun pariu ca nu trece o luna si Irina isi va reorganiza viata in asa fel incat sa il aiba pe cel mic alaturi de ea. Eu cred in ea, ca mama!