Probleme cu bunicii

chatonel spune:

Ce buna ideea asta cu bunicii, copilul e bine, mama e bine, doar bunicii sint cam ciudati ca au pretentii la afectiune

Irina, cum zici ca a facut mama ta? Ti-a smuls copilul din brate? Plingea cumva? (copilul, nu mama ta )

Parerea mea e ca unii parinti sint nascuti ca sa fie parinti si altii nu, asa ca e foarte buna solutia ta, Irina. Daca nu aveti timp si dispozitie pentru copil, mai bine sa fie la bunici unde primeste afectiunea si disponibilitatea necesara virstei lui.

Nu te intreb de ce ai facut copil in conditiile astea, este bineinteles optiunea si dreptul tau. Greseli face fiecare, bine e insa si daca invata din ele.

copiloi spune:

Da' terminati o data cu pusu' la zid!

Marox spune:

Din cite am citit pina acum, persoanele care au fost crescute fie si partial de catre bunici au o parere mai nuantata. N-au suferit un calvar ca au fost despartite de parinti, ba as spune, din contra. Si eu fac parte dintre aceste persoane, crescuta de bunici la 350 km de parinti, intre 7 luni si 5 ani, cu exceptia unei perioade nefericite in care s-a incercat gradinita in Bucuresti (la parinti), pe la 3 ani. Am fost extrem de fericita si iubita si rasfata si dupa aceea am avut, cit au trait, o relatie foarte speciala cu bunicii. Le voi fi intotdeauna recunoscatoare parintilor ca mi-au dat ocazia sa am o copilarie atit de frumoasa.

Impresia mea e ca Irina nu cauta solutii pentru copil, considera ca e acceptabil pt ei si pt copil sa faca asa. Ceea ce o deranjeaza e atitudinea posesiva a mamei sale. Crad ca in primul rind Irina ar trebui sa aiba o discutie clara cu mama ei, eventual in prezenta sotului, in care fiecare sa-i spuna ce-i reproseaza. Iar daca atitudinea ramine in continuare la fel, sa incerce o alta posibilitate, cresa/bona, desi deocamdata respinge alternativa asta.

pisi-pis spune:

Nu te supara, dar la cum expui situatia mie mi se pare ca ati cam uitat de copil... Poate pe voi, parintii, nu va deranjeaza sa stati o zi doua fara el, dar pe el sigur il deranjeaza. La varsta asta, dependenta copilului de mama este normala si mai mult decat sanatoasa. Practic, el ar trebui sa se desprinda de voi, si nu invers.

Asa cum ziceau multe fete, si eu mi-am petrecut multe vacante la bunica, asta dupa ce am implinit 3 ani, au fost extraordinare, eram bine ingrijita, dar si acum a ramas de pomina o intamplare legata de prima separare de parinti. Se pare ca dupa o saptamana am gasit la bunica am gasit un capot de-al mamei mele, si m-am cuibarind plangand pe el, zicand ca miroase a mamica mea.

Mami de Laura (14.06.2010) si Mitza Fetitza

AdiS spune:

Irina

Eu cred ca lucrurile se schimba de-a lungul vietii. Daca acum nu iti convine cum procedeaza mama ta, atunci schimba cartierul general la voi acasa si voi il duceti dimineata si aduceti pe copil acasa seara.

Legat de plecat la tara cu parintii, iarasi, lucrurile se pot schimba chiar daca pare imposibil din cauza obisnuintei. Ca urmare, de ce sa plece 5 luni la tara parintii tai? Pare ca asta fac dintotdeauna si nu se poate schimba? Ar putea pleca 1 din ei si celalalt sa ramana sa aiba grija copil. Cel care pleaca isi limiteaza activitatea la ce poate. Ma indoiesc ca au animale si hectare de pamant pe care sa le ingrijeasca neaparat 2 oameni si mai multi. Si si daca ar avea, daca doresc sa aiba grija de copil in conditiile dorite de tine se vor ajusta. Nu doare. Intotdeauna sunt solutii (cel putin teoria asa spune ). Doar pare imposibil.

Inainte sa arunci pastila asta parintilor, vorbeste si cu sotul tau si vezi care este parerea lui: daca si el e de acord sa faca eforturile acestui nou aranjament. Ideea este sa fiti hotarati si impacati cu ceea ce doriti. Desigur, va trebui sa discuti cu parintii tai intr-un mod firesc orientat pe cum sa ii fie bine copilului.

Nu m-am prins care e treaba cu socrii dar ar putea fi si ei implicati intr-un alt aranjament cu cartierul general la voi acasa. Desigur daca doresc si pot.

Alizee spune:

Imi amintesc cand am reinceput eu serviciul, fetita mea avea doar 7 luni si jumatate. Va spun ca, asa micuta cum era, cand veneam seara acasa, statea cu spatele la mine; era suparata ca o lasasem in grija altcuiva. Eu am rezistat departe de copilul meu numai o luna si jumatate, ca s-a imbolnavit rau de tot sub "atenta" ingrijire a persoanei respective : sotul meu.

Acum, raspunzand la subiect : este absurd sa ai pretentia tu, ca mama, sa fii luata in considerare de bunica, care iti ingrijeste copilul non stop. Tu, ca mama, te porti ca un musafir, in schimb ai vrea ca toti sa stie ca tu si numai tu esti mama.

Ar plange sufletul in kine si m-as simti ingrojitor de vinovata sa imi abandonez copilul, desi am posibilitatea sa il iau seara acasa.

Gandeste-te ca il lasi la gradinita ( atunci cand este la bunici ) 8-9 ore, in rest, va petreceti timpul impreuna.

In privinta perioadei de 5 luni, pe timpul verii !!!, eu, personal nu as avea sufletul sa imi stiu copilul atat de departe, atat de mult timp.

Daca vei lasa lucrurile asa, sa nu te miri de ce nu te asculta copilul si de ce nu reusesti sa comunici cu el, fiindca este inevitabil.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

monica70 spune:

Nu e neaparat asa.Daca legatura cu bunicii a fost apropiata de f. mic cum cred ca e cazul si aici,micutul nu cred ca e deranjat ca sta si la bunici.Ca sa nu zic traumatizat
In plus nu e neaparat nevoie sa fie copilul trecut de 3-5 ani sa poata spune ca ii place sau nu sa stea cu bunicii.Majoritatea copiilor la 2 ani vorbesc deja si-s capabili sa aleaga.La urma urmei nici la un an nu-i devreme pentru asta,cand chiar nu vorbeste: isi iau incaltamintea,hainele si se duc la usa aratand ca vor sa plece cu mama sa zicem,sau plang la despartire.Clar in cazul de fata , nu vad sa fie asa caz.
Dar ca de obicei fiecare vede situatia din punctul lui de vedere,raportat la experientele lui.Copiii mei au inceput sa vorbeasca ambii la cca 1 an si 2-3 luni si stiau clar si spuneau cand si unde vor sa mearga/sa stea inca de pe-atunci.Parintii mei au trecut aproape zilnic pe la noi inca de cand s-au nascut (la noi e mai super ca stau la doar 5 minute de mers pe jos de noi) asa ca a fost mult mai usor - n-au plans nici dupa mine nici dupa maica-mea cand mai mergeau dintr-o parte in cealalta.Daca ar fi stat parintii mei la tara,nici eu nu cred ca as fi avut vreo problema sa ii las cu ei acolo mai mult vara ,chiar mai mici fiind,decat ca mi-ar fi fost dor de ei.As fi incercat sa merg cat de des pot sa ii vad (in fiecare we ) si basta.Dar nu mi-ar fi trecut prin cap ca ii traumatizez lasandu-i cu ei,cum va aud zicand pe-aici.Probabil cele care gandesc asa,au altfel de experiente ,io stiu ... relatii mai reci cu bunicii poate? Sau nu s-au despartit mai deloc,nici o zi-doua de proprii copii si li se pare deci SF sa-i lase sa stea fara ei.
Si eu cred ca Irina e multumita de solutia aleasa,doar atitudinea mamei o deranjeaza,ca sa zic asa simt ca e parca un pic geloasa pe ea

speed spune:

Si eu am fost lasata la bunici pina la 5-6 ani, a fost o perioada minunata din viata mea, i-am iubit pe bunici ca pe nimeni altcineva. Ar fi fost tare trist pentru mine daca s-ar fi purtat rezervat cu mine doar ca sa nu lezeze sentimentele mamei mele. Cu mama n-am avut niciodata o relatie grozava si mi-am iubit bunicii mai mult decit pe ea. Ii sunt recunoscatoare insa ca m- a dat la bunici sa ma creasca in situatia in care ea nu a avut disponibilitatea afectiva sa o faca.

roxy spune:

AdiS fara suparare dar din ce scrii reese ca toti ar trebui sa-si lase balta ceea ce au facut o viata , sa plece doar unu unde trebuiau sa plece doi, sa renunte la tot, doar cei care sunt chiar direct raspunzatori de copil nu trebuie sa renunte la nimic.O fi si asta o parere, dar adaptabila doar in tara.Aici nimeni nu-si permite sa le puna in brate la bunici copilul ca sa-l creasca.Pensia este considerata ca fiind perioada din viata cand poti in sfarsit sa faci ceea ce nu ai reusit in tot restul vietii...sa calatoresti, sa citesti, sa gradinaresti, orice iti place.Daca vor stau si cu nepotii cand nu au altceva de facut, dar doar daca vor. Oi fi eu chiar singura care crede ca copilul e doar raspunderea parintilor ?
Nu trebuie sa se schimbe sensul de rotatie al pamantului (a se intelege ca toti din jur, bunci, socrii, rude, neamuri trebuie sa lase tot ce faceau pana atunci ) cand apare un copil, ci parintii sunt cei care trebuie sa gaseasca solutii de crestere a copilului adaptate la mediul in care traiesc. E doar parerea mea, bazata pe faptul ca mi-am adaptat prioritatile la noile conditii dupa ce au aparut copii.Si eu as fi vrut poate sa citesc un roman seara in loc de povesti , dar asta e...nu au cerut ei sa-i aducem pe lume si nici nu ne-a pus nimeni pistolul la tampla.

Cristina_C spune:

Irina, n-am inteles de ce nu iei copilul acasa seara, ce te impiedica.
Sunt momente care nu se mai intorc si e pacat sa le pierzi. Si in atatea luni la vara, departe, e si mai mult de pierdut.
Roxy, sunt si in De destule familii care primesc ajutor de la bunici, ii vedeam cand isi luau nepotii de la gradinita si ii vad si acum cand vin la scoala dar e vorba de bunici din aceeasi localitate. Pe unii ii cunosc, copiii nostri sunt prieteni. Locuiesc ori separat, ori toti intr-o casa mare impreuna, impartita in doua, cu intrari separate, normal, asa ca nu-i atipic sa dea o mana de ajutor. Dar rolurile nu se inverseaza, mama ramane mama si sta langa copil. Se inteleg cu totii foarte bine si fiecare isi stie locul. E adevarat ca de copii lasati tot timpul la bunici, si noptile, aici n-am auzit.