Educatie cu ...mopul(2)

nelia spune:

Pai, sa nu crezi ca vorbesc din afara situatiei, atit doar ca al meu are abia 4 ani si jumatate, insa bate tot ce prinde. Cu zimbetul pe buze...

Cu prima, in altfel de situatii care necesita interventii, am luat-o pe scurtaturi, de fapt am stat mai mult pe scurtaturi pina am intrat pe drumul firesc (suportam consecintele, cu virf si indesat), cu ceilalti doi ma feresc de scurtaturi... insa trebuie sa-mi amintesc mereu care e scopul meu: corectarea comportamentului neadecvat si chiar deranjant sau pregatirea lor pentru viata cu tot ce inseamna asta - inclusiv cu ceea ce se discuta la subiectul cu valoarea (incredere, stima, echilibru).


Cornelia

coracora spune:

Apropo de iPAd, fireste ca nici unui parinte nu ii "da mana" sa aplice metoda "invata din greseli" atunci cand e vorba de lectii vitale (traversatul strazii, "umblatul" la aragaz, samd) sau lectii costisitoare (copilul vrea sa se joace cu iPadul de exemplu).
Stiu ca exista tablete pentru copii, nu stiu cum se cheama.. fac poze cu ele, au jocuri, samd. Cred ca reprezinta o varianta buna la iPadul familiei (cu care se castiga painea sau pe care sunt stocate amintiri pretioase). :)

Aqai spune:

Ca noi n-avm TV sau video games sau alte cele ce-or mai fi si de pe ipad isi iau si ei portia de conectare la lumea moderna. Mai un BBC, mai un joc, mai un bugs bunny dupa caz. Sunt aplicatii tare cute pentru copii. La 5 si 6 ani e important sa vezi seria walking with dinosaurs, sau enciclopedia completa a avioanelor de lupta, sau sa faca tot soiul de dispozitive cu tevi sa ajunga apa la croco sa poata face baie

coracora: stiu, am avut si noi ceva tentative dar zac prin cutii. Nu ii intereseaza aplicatiile pt copii asa cum sunt comercializate ele.

nu tinem lucruri importante pe ipaduri, ala cu amintirile era hard-discul care nu era la indemana lor. Doar laindemana pernei care a zburat din mana lor.






Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

nelia spune:

Dialog Coracora si Nelia (am facut mare, ca e greu de citit):

C. Nelia, dar daca un copil decide ca el vrea sa invete sa scrie si sa citeasca abia cand iese la pensie, in jurul varstei de 65 de ani sa spunem? Daca pana la acea varsta ar dori sa-si dedice timpul picturii sau sa-si faca o mega-colectie de timbre / insecte, sa priveasca prin telescop stelele sau cate si mai cate alte activitati? Cum poti educa in mod institutionalizat acest copil? Raspuns: nu poti. Pentru ca, dupa cum afirmi tu, orice incalcare a voii copilului reprezinta un abuz, o intruziune in viata intima a acestuia.

N. Raspuns corect, desi e esti de acord cu mine ca e un caz extrem. Dar sa presupunem prin absurd ca ai intilni un asemenea copil, da, raspunsul este nu poti. Si unii care au asemenea copii, au luat decizia de a nu-l institutionaliza... altii o fac, contra copilului.

C. Ok, nu institutionalizam copilul care nu doreste sa mearga la scoala, dar facem ce cu el...? Nu inteleg prea bine. Il educam acasa? Cunosc cativa copii de varsta prescolara care vor sa manance dulciuri toata ziua si sa se uite la desene animate. Cum pregatim in contextul asta un copil pt viata adulta?
Din punctul de vedere al societatii se ivesc alte probleme prin respectarea absoluta a vrerii copilului; cum putem sa construim un sistem de pensii daca nu ne putem baza ca pruncii de azi vor fi salariatii scoliti de maine care sa plateasca pensia varstnicilor?Va mai avea societatea medici sau doar visatori care ba nu stiu sa citeasca dar sunt extrem de buni la pictat, ba nu sunt capabili a socoti insa au vaste cunostinte despre programele Cartoon Network?
Felul in care traim astazi ne interconecteaza si interconditioneaza; societatile nu-si permit "gap-uri" educationale pentru ca asta ar insemna periclitarea existentei unora dintre noi / stagnarea progresului, samd. Ar fi o anarhie generalizata.

N. Din nou, lipsa unui cadru strict instructional este asociata neaparat cu statul la televizor si mincatul de dulciuri. Pai, acolo e vorba de limite parentale, de incadrare, din nou... e problema adultilor, nu a copilului. Eu as vrea dar nu pot sa fac HS, insa ii admir pe care au ales aceasta cale, mai ales cind au copii care necesita asa ceva... imi doresc o reforma reala a sistemului educational, una care sa tina cont de copil, e greu de facut, admir locurile pe unde se face... in lipsa de alternative, mergem pe fringhie subtire... insa niciodata nu-i voi spune copilului ca e firesc sa fie conditionat, dar nici sa refuze catogoric conditia, insa sa o faca in cunostinta de cauza, sa stie pina unde poate merge, sa stie cit poate accepta si cind e cazul sa refuze... deci da, acasa functionam in mare fara conditii (spun in mare caci eu da, sotul mai greu), iar de la scoala si societate acceptam doar ceea ce poatae fi acceptabil... cu riscurile si consecintele de rigoare, desigur.

C. Toate treburile astea suna extrem de flower-power (mersi!) in opinia mea. Ar fi fain sa facem ce vrem, cred ca pe mine m-ar fi prins varsta maturitatii jucand "ratele si vanatorii" cu prietenii mei din copilarie. :) Insa na, a trebuit sa merg la scoala la un moment dat. :) Ceea ce, in cazul meu, n-a fost o drama / trauma. Mie mi-a placut scoala foarte mult.

N. Dar ceea ce spui tu nu e valabil cu un copil caruia nu-i place si care sufera si care nu se simte valorizat, nu se simte la inaltime, nu poate intra in tipare... pentru ca pur si simplu asa simte el. Si sint multi, refuzam sa vedem cit de multi sint. Poate ca si lor le-ar placea la scoala, in colectivitate... daca ar fi una si pe masura lor si nu s-ar incerca uniformizarea.

C. Eu cred ca problema e de alta natura si da, sta in putinta parintilor sa schimbe ceva; de vreo cateva zeci de ani "crestem" false varfuri doar pentru ca ne e greu sa acceptam ca mediocritatea e parte din viata. Vezi miile de facultati care scot pe banda rulanta absolventi semi-docti dar cu diploma! La nivelul scolii primare un calificativ "bine" e deja inacceptabil; meseria de sudor / lacatus / infirmiera e ne-onoranta si ca atare, ocolita. Avem o cultura a unei cantitati impresionante de false valori pentru ca accentul este pus pe "a fi la inaltime"; e ceva in neregula cu a "nu fi la inaltime" ci a fi "ok"?

N. Nu stiu daca am inteles bine ce vrei sa spui, insa sint de acord ca asta se intimpla, se cere performanta si acolo unde nu se poate, iar daca nu esti la inaltime, nu esti ok. Iar mie mi se pare mai important sa fii ok, decit sa fii la inaltime, mai ales ca inaltimea propusa nu te defineste neaparat pe tine, ci defineste o cerinta a societatii, fixata in mod arbitrat de cei cu putere de decizie. Acceptat ca e in regula sa fie ok, mai ales cu el insusi, se poate sa-si doreasca el sa-si atinga inaltimile, care pot fi aceleasi ca cele cerute la un moment dat in societate, sau altele... puterea de schimbare de altfel e in miinile copiilor, ei sint viitorul.

C. De ce crezi tu ca animalele isi invata puii anumite lucruri intr-o ordine precisa si neschimbata de cand lumea si pamantul? Cum ar fi ca puiul de gasca sa decida ca nu vrea sa invete sa zboare atunci cand sunt "programate lectiile de zbor"? In mod clar ar ramane in urma cardului care trebuie sa migreze. Ceea ce i-ar fi fatal.

N. Animalele o fac din instinct, ceea ce facem noi cu instructia tine de nevoi, de cele mai multe ori exterioare individului. Ar fi bine daca am mai invata cite ceva de la animale, de la felul in care merg ele atit de putin impotriva naturii si a firii lor... iar unde sint obligate sa se adaptaze la mediu, raspunsul este dramatic.

C. Ciorile s-au adaptat la mediul poluat al oraselor si le merge excelent; si-au diversificat dieta si si-au ascutit instinctele. Exista multe alte specii care au evoluat in mod similar. Supravietuirea este esentiala.

N. Nu cred ca le-a intrebat cineva cum le merge, dar sa admitem ca ele s-au adaptat. Daca te-ai gindi la o proportie de animale adaptate, inclusiv cele din gradinile zoologice sau cele care sint obligate sa se adapteze la cerintele unui mediu distrus neincetat de oameni... si neadaptate, oare care ar fi proportia. Ca asa si printre copii (si oameni) sint destui adaptati, dar parerea mea este ca ca e o proportie ingrijoratoare de neadaptati sau care sint adaptati doar in exterior, deci superficial, insa interiorul e jale... Si mai cred ca incearca sa se minimalizeze proportia celor neadaptati, considerindu-se doar devianti de la norma... adica e vina lor, noi ce sa le facem. Ori in realitate nu e deloc asa sau poate e in cazul unei proportii mici, mult mai mici decit sintem pregatiti sa acceptam. Si rindurile lor se ingroasa, zilnic...

C. Cat despre empatie... deci parintele trebuie sa fie empatic fata de lipsa de empatie a copilului neatragandu-i atentia si neconditionandu-l in nici un fel. Dar daca parintele nu e nici el empatic, ce ne facem? Si poate ca e asa pentru ca parintii lui (bunicii copilului) au considerat ca e ok sa fie asa si l-au lasat "ca pe el". Si tot asa, pana la a mia generatie de ne-empatici. De ce este aceasta finalitate ok (eu nu o vad ok deloc)?

N. Pai, nu asta se intimpla? Nu sintem empatici, dar nu acceptam asta, ci copiem un model de empatie fara sa-l intelegem, il impunem cu conditii si copiilor... ca asa da bine in societate. Uita-te numai cum se fac majoritatea actelor de caritate in lume... si vei intelege ce vreau sa spun.

C. Empatia se si invata (asta e opinia mea). Aceeasi empatie reprezinta o componenta esentiala a interactiunii umane in societatea in care traim, efectiv nu ne permitem sa fim vaduviti de ea. La inceput conceptul este invatat mimetic, insa in timp, odata cu diversificarea experientelor de viata, continutul se adauga formei. Cat suntem mici chinuim gandacii ca nu ne duce capul ca ii doare; pe masura ce crestem intelegem ca nu e ok sa facem asta. Fireste, exista si exceptii, insa alea se incadreaza in sfera patologicului.

N. Empatia e un sentiment si se poate invata in masura in care se poate invata sa iubesti. Totul este sa o faci pentru tine, din tine, sa fie autentic. Altfel, e frectie la picior de lemn.

nelia spune:

Da, inteleg. In acest caz si mai ales daca a mers, e una dintre solutiile care pot fi aplicate. Si asta pentru ca nu a fost tabu de la inceput... sint importante, costa, avem nevoie de ele, nu aveti ce sa faceti voi cu ele. Au in schimb un calculator la dispozitie, al lor, cu jocuri si cu tot ce vrei... Nu insa si alte cele.

Imi pare rau de hard-disc, eu bag asta la pierderi accidentale. Se intimpla... vrei sa-ti spun ca eu am varsat o cana de cafea pe unul in care aveam amintiri asemanatoare? Sigur, imi pare rau, si lui ii pare, dar nu m-a pus nimeni la colt si nici nu mi-a luat calculatorul timp de 5 ani. Sigur ca parerea mea de rau nu poate fi egala cu parerea lui, eu inteleg altfel pierderea... dar nu vad ce ai putea face decit sa atragi atentia ca astfel de accidente se pot intimpla daca arunci cu pernele prin casa sau dormi cu cafeaua in mina.



Cornelia

Aqai spune:

sorry da aici n-am inteles ce spui, nelia. Nu au un calculator al lor, mai mult ipad-urile sunt pt ei. laptopurile nici nu prea ii atrag, decat sa vb cu buni pe skype.

... sint importante, costa, avem nevoie de ele, nu aveti ce sa faceti voi cu ele. Au in schimb un calculator la dispozitie, al lor, cu jocuri si cu tot ce vrei... Nu insa si alte cele.

iara la hard-disc, in afara de suspendarea batailor cu perne in living si mutatul lor in dormitor, ce mai puteam face? sa le spunem ca nu mai avem cand vor filemele de pe hard-disc, cam atata tot.



Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

nelia spune:

Am vrut sa spun ca au un calculator al lor, e al Agatei, dar il folosesc toti, cu jocuri si cu programe, invata sa scrie, sa coloreze, cind au proiecte le pun si firul de la net... mai intra si pe ale noastre, dar cu noi de fata, au parole... caci lucram pe ele, avem lucrarile, cursurile... N-au alte cele in sensul ca nu au DS, nu au iPad sau alte jucarioare din astea.

Ah, si scuze... eu am citit iPod in loc de iPad, de aceea nu vedeam ce rost are sa umble cu el. iPad-ul inteleg, mai ales daca nu au calculator.

Cornelia