in cautarea necunoscutului

Mentionez de la bun inceput ca subiectul e un pic confuz. De altfel ca problema mea.

Deci am un job bun, calatoresc tot legat de el, copiii sunt maricei, unul de 11 si altul de 13 ani. Sotul e baiat bun, avem o casuta draguta si o familie largita simpatica cu care nu ne vedem foarte des dar cu care ne simtitm bine. Si totusi ceva ma nemultumeste. Nu as putea pune punctul pe I. E ca si cum ma intreb uneori: ok, am realizat cam tot ce vroiam, si acum?...Ce ma asteapta? Adica ca si cum simt ca scopul vietii mele e cumva indeplinit si asta ma supara cumva si nu putin.

Ma intreb uneori: ce urmeaza? Doar sa astept sa devin bunica, pensia, etc? Nu ma simt deloc batrana, desi am peste 40, ma simt bine cu mine, citesc, am un grup bun de prietene. Totusi ceva lipseste...si pare ca sunt inca in cautarea acelui ceva, care e necunoscut.

Ma intreb daca mai exista persoane ca mine si cum au rezolvat dilema.

Alizee spune:

Dilema ta imi aminteste de zicala : Ai grija ce-ti doresti.

Buuun, ai multe realizari. Perfect, indrazneste sa vrei altceva pt tine sau pt altii.

Gandeste-te, daca tu nu mai stii ce sa faci mai departe de acest stadiu, ce ar face miliardarii lumii ?






allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Eleni spune:

E unul din subiectele cele mai interesante pentru mine din ultima vreme. Si te inteleg. Si mie imi place perioada de "vanatoare" si can obiectivul e atins am repede-repede nevoie de o noua provocare.
Nu e vorba de nemultumire, si mereu spun asta cand ma rog (Doamne, nu sunt nemultumita, zau ca nu!), dar am nevoie de adrenalina, de stimuli...
Eu imi propun chestii noi, altele, nu grave, care sa ma scoata din parametrii in care evoluez... dar altceva.
De exemplu, mi-a dat o prietena o idee si vreau sa o incerc: cataratul... din acela pe perete in prima faza... imi fixez stimuli mici, pe care ma chinui un pic sa ii ating.
Si am grija sa preciezez ca nu vreau vreun sut din ala naspa in fund care sa imi ofere o graaaamaaada de stimuli, de mai bine taceam si ma multumeam cu ce am.
Pentru ca da, si eu ca si tine sunt multumita cu ce am, dar am nevoie sa vibrez.
Obiective noi, in afara zonei de confort, pentru care sa transpiri un pic?
Ce zici?
O sa urmaresc si opiniile celorlalti...
Toate bune,

saskia spune:

Pai vezi ca asa ar fi simplu: m-as concentra sa fac si mai multi bani, etc. Dar cum eu sunt o persoana simpla care ma multumesc cu ce am, nu asta e telul meu ca sa zic asa.

Mama mi-a dat verdictul: unora li se uraste cu binele .

Dar eu simt ca e mai mult, poate inca nu a trecut criza aia de la 40 de ani, stiu si eu, o fi si primavara de vina.

Pentru altii fac voluntariat si asta e o multumire sufleteasca, dar inca e ceva acolo care nu-mi da pace. Nu e chestiune de ce as putea face pentru altii cred ci ce as putea face mai mult pentru mine.

Sau ce fac femeile care ajung la o anumita varsta ...hobbyuri am, dar ca sa zic asa tot vine un timp, macar 10 minute de pauza cand ma iau gandurile, si aici e de lucru cu mine ca sa zic asa .

Alizee spune:

Daca ai pleca intr-o mica vacanta sau expeditie cu sotul, ti-ar mai reveni cheful de viata ?

Te intreb asta, fiindca, deobicei cand incep sa ne sufoce nemultumirile, de fapt, avem nevoie sa simtim ca suntem iubite.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

saskia spune:

Multumesc frumos de idee, apreciez gestul dar din cauza de job chiar calatoresc si cu al meu sot pornim des la drum, macar pe la sfarsituri de saptamana. Deci intimitate in doi avem, si chiar si explorarea unor locurilor noi.

De ar fi asa simplu...

Simt ca e mai mult, ceva pur si simplu abstract, din cauza asta cu atat mai chinuitor cu cat sunt genul de persoana: problema/caut solutie/aplicare...ca atare ma frustreaza teribil chestia asta.

Alizee spune:

In cazul asta, raspunsul tau va fi ca al mamei tale : ti s-a urat cu binele.

Lasand gluma, este posibil ca frustrari vechi, uitate in timp, sa isi itzeasca capul.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

saskia spune:

M-am gandit ca poate e vreun semn de imbatranire, nu fizica (ca acolo nu ma deranjeaza nimic, ma simt bine cu corpul meu, stilul meu de a ma imbraca) ci asa mentala.

Ma gandesc, bon...am facut aia, aia si ailalta, acum ce urmeaza? Am crescut doi copii, sunt marisori, independenti, buni...Nu-mi dau batai de cap, gasca e gasca, ne vedem la gratare, mai mergem cate o zi la cumparaturi...chiar si astea au ajuns sa ma plictiseasca inainte imi placea sa bat magazinele, sa ma uit aiurea dupa una-alta, acum nu...va zic eu, mult mai bine era pe timpul cand aveai cate un target: am de cumparat frigider, vreau sa vad Parisul. Macar atunci aveai un scop, asa ca e Pastele maine sau Craciunul peste jumatate de an parca nu stiu le-am mai trait, m-am mai distrat, am mai ciocnit oua si am mai mancat cozonac.

As zice ca e blazare, dar daca e asa, cum scap de chestia asta.
Culmea ca lucrez intr-un loc (ca voluntara) unde vin oameni cu probleme adevarate, nu tampenii ca astea care ma preocupa pe mine si degeaba...au efect cat sunt acolo, cand ajung acasa sau ma duc in Romania (firma are birou si aici si acolo) parca uit. Si iar ma apuca melancolia sau ce o fi asta.

M-as duce la un psiholog, dar nu am timpul necesar.

Alizee spune:

Din fericire, viata ta este pe fagasul cel bun, a copiiilor tai, la fel.
Cel mai intelept, ar fi sa te bucuri de ce ai si sa te rogi ca lucrurile sa ramana ca acum.
Asta numai daca nu iti doresti altceva mai bun.







allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Alizee spune:

Poate esti doar obosita ?




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

natalia_nica spune:

Saskia, cred ca eu te inteleg, cam asa simt si eu... Adica... ma surprind gandindu-ma ce as putea face sa... 'simt ca traiesc', parca orice ma plictiseste... Ooofff, nu stiu, cred ca ar putea fi un pui de depresie? Ma gandesc si eu ca mai am cam jumatate de viata, cam ce-oi face de-acum inainte cu mine, in afara copilului, lucrului, familiei...
Mai cred o chestie: cine nu trece printr-o asemenea stare nu prea are cum s-o inteleaga, o vede ca pe 'ti s-a urat cu binele'