Adolescentul in America

bird70 spune:

Buflea,
si eu cred ca o scoala buna este mare parte din solutie. Nu sunt ca face tot si odata ajuns la o scoala buna copilul e in siguranta, dar cred ca e extrem de important. Eu vad si avantajul scolilor care au clase de la prep pana la anul 12. Cand copiii sunt micuti parintii se cunosc si socializeaza dupa afinitati. In felul asta copiii strang prietenia din cauza ca parintii lor socializeaza. Eu sunt relaxata sa o las pe fiica-mea (16 ani) sa mearga la prietena ei peste noapte pentru ca o cunosc pe maica-sa de cand erau clasa a 4-a. Si o sun pe mama prietenei si ea ma asigura ca va fi acasa si va tine ochii pe ele. Acum fetele sunt mari, dar mai mult anii trecuti cand erau la inceputul adolescentei. Ei au un grup, fete si baieti si sunt tot timpul impreuna, cand ies in oras, la chefuri, si noi parintii ne cunoastem foarte bine. De exemplu anul trecut s-au dus copiii la un fel de scoala de dans sa cunoasca si copii din afara scolii. Si acolo erau niste copii din alt mediu si faceau chefuri cu bautura si marihuana. Si i-au invitat pe copiii nostri la un party. Noi, parintii am discutat intre noi (fara sa stie copiii ) si am decis sa nu-i lasam. In felul asta, chiar daca refuzul nu a fost bine primit, s-au consolat cu faptul ca oricum nu vroiau sa mearga fara grupul lor. Si fiica-mea mi-a zis ca nu s-ar fi dus singura din grup, fara prietenii ei chiar daca ii dadeam voie.

Cred ca relatia intre parinte si copil e foarte importanta. Cu cat relatia e mai relaxata si parintele arata respect fata de copil dar este ferm, cu atat motivele de rebeliune sunt mai putine.



Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

viviana spune:

Cred ca, poate, acei adolescenti care sunt foarte buni si la un moment dat o iau pe langa drum s-au plictisit sa mai fie ei insisi modele.

Cumintenia si invatatura nu le-a adus ceea ce si-au dorit - aventura vietii. De aici dorinta lor de a schimba, de a trai si in partea cealalta.

Isi schimba scara de valori si aleg gresit exemplele de urmat.

Cred ca ar fi o solutie ca acei adolescenti sa fie luati de mana si sa li se arate unde duc toate astea in final.


Mai stiu ca un liceu bun nu garanteaza si colegi + parinti educati.
Mai stiu ca un copil care a fost impins de la spate de parinti sa fie cel mai bun la un moment dat clacheaza - e un rol impus pe care nu vrea sa-l mai joace.
Spune STOP, hai sa va arat eu voua ce sunt eu de fapt, cum sunt.
Pana acum am facut lucrurile pentru voi, pentru ca asa mi-ati spus voi ca trebuie, acum vreau sa le fac pentru mine.
Acel TREBUIE al vostru nu mai coincide cu TREBUIE al meu.


Asta este unul dintre aspecte.

Altul este sexualitatea. Nu poti vorbi de adolescenti sau cu adolescentii trecand peste acest aspect important.






Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Rufus spune:

Foarte bine punctat.
Sa-ti spun cum e liceul cel bun? Sunt foarte dezamagit. Nici nu vreau sa ma gandesc cum arata un liceu slab.
Liceele se clasifica, probabil, dupa mediile de absolvire, procentul la BAC, habar n-am. Poate dupa dotari, facilitati. Asta de care vorbesc e in top in Bucuresti. Cum arata pe interior? Absente la greu (fara masuri disciplinare, zbaterea dirigintei Ioanei nu-i sa curme obiceiul, ci sa aiba acte pentru motivare), invata efectiv cine vrea (asta pe undeva e normal), ceilalti se multumesc sa treaca clasa. Cum naiba trec la BAC, habar n-am.
Intrati in liceu, flacaii si-au dat drumul (nici fetele nu-s mai breze, dar in discutie era un baiat). Au facut-o lata intr-a 9-a. Apoi, incep sa se aleaga: unii se potolesc dar, din pacate, ceilalti raman impreuna in acel anturaj pe care si l-au format. Si aluneca in jos. Nu-s hoti, criminali...doar mici jagardele. Umbla pe strazi, mai o berica, o tigara...suficient sa se considere maturi si sa-i persifleze pe cei "cuminti".
E greu sa le rezisti, copil cuminte fiind. Ai si tu frustrarile tale...iar viata cu ei e asa palpitanta! Scapi piciorul si esti taxat acasa imediat; dar aia cum pot? Parintii lor cum de nu se ataca?
Nu vorbesc din manuale. Aseara, Ioana era plansa. Dupa cateva insistente, mi-a spus: are prea putini prieteni. Iar prietena ei cea mai buna, o cam ocoleste. Si-i vorbeste de sus.
Prietena si-a luat un job. Initial pe joi-duminica, seara (noaptea). La un club. E o fata destoinica, mie imi place mult. Evident, e obosita, zilele de lucru s-au extins si cand nu e la lucru e in cluburi. La distractie. Scoala mai putina...pe apucate. O fi libera ziua...dar e rupta de oboseala. Job=bani, iar de aici...diferente.
I-am explicat ca drumurile lor au luat-o, cumva, in directii diferite. Are alte ocupatii, alte aspiratii, alti prieteni...e normal sa se schimbe. Cum de parintii ei sunt de acord? Ei bine, asta nu stiu. Si nu e treaba mea. O vad pe Ioana convinsa ca trebuie intai sa invete, sa-si termine (bine) scoala, ca tot viitorul ei se joaca (in mare parte) in anul asta ce urmeaza...dar parca ar vrea si ca prietena ei. Sufera ca nu se poate.

Eu stiu ca nu intelegeti cum se naruie totul peste noapte. Dar se poate. De fapt nu-i chiar peste noapte. Lucrurile incep si evolueaza ascunse, sub ochii nostri nestiutori (la altii chiar nepasatori). Aia care-si tot bat gura cu timpul petrecut langa copil, nu-s imbecili. Banii si situatia buna nu acopera lipsa atentiei. Daca nu esti acolo sa observi, te trezesti cu rotile in sus, fara sa pricepi nimic: "dar eu n-am observat nimic! cum naiba s-a intamplat, ce-i lipseste, ca io i-am dat de toate!" auzi la tot pasul. E o scuza jalnica, recunosc ca si eu cad in cursa asta.

Mie mi-a trecut cu dormitul peste noapte la colege, cu revelioane la alti copii, cu parintii acasa. Nu, nu ca nu le mai las, dar mu mai pun botu' la "siguranta" oferita de parintii gazda. Cu ocazia unui eveniment neplacut, am aflat ce se petrece acolo (inclusiv cu fetele mele, ca nu-s mai breze). Si in excursii, cu profesori buni. Deci nu ma mai impresioneaza nici o garantie, ca nu exista. Grija mea este sa incerc sa le responsabilizez, sa diminuez greselile care oricum se comit. Doar mi-ati scris si voi, destule, ce faceati prin adolescenta.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

miriama spune:

deci, spune-ne sa stim si noi, ca in curand avem adolescenti; eu nu agreez deloc sleep-over-ul dar recunosc ca am cedat de cateva ori si eu n-am dormit deloc... asa ca mai bine sa stiu la ce m-as putea astepta...

tic_tac spune:

nu am trecut prin perioade de stres la vremea adolescentei fiicei mele

dar as putea sa te indrum putin, daca stau sa ma gindesc bine ce intrebari i-am pus eu copilului, pe vremea aia

intreaba-ti copilul despre oamenii aia fara scoala care au reusit in viata, si daca ar abandona scoala acum sau macar ar neglija scoala ar avea aceleasi sanse in viata ca acei oameni ?

dar prietenii aia ai lui cind isi fac lectiile sau se pregatesc ptr. scoala ?
nu au obligatii fata de familie ?
nu au pe nimeni care ii intreaba de programul lor ?

copilul tau nu are nici o responsabilitate ?

la un moment dat vroia sa lipseasca de la o aplicatie facultativa de la scoala, adica "nu ma duc ca nu ma intereseaza, nu e obligatoriu etc."
si doar atit am zis: stii, eu ma duc la job in fiecare zi, si azi n-am chef sa ma duc, sau daca ajung acolo nu vreau sa fac nimic

si totusi ma duc, ca am obligatii, fata de mine, fata de TINE, ca te intretin, iti asigur tot ce ai nevoie si indiferent de cheful meu sunt responsabila ptr. viata ta si ptr. tot ceea ce faci

tic_tac spune:

si ca sa nu repet, tot ceea ca a scris Rufus putin mai sus e adevarat, cam asa evolueaza situatia

eu nu am avut problemele astea pentru ca nu am permis copilului sa ma pacaleasca cu povesti naive

pur si simplu i-am insirat rapid si alte variante fata de cea oferita de ea, si a facut ochii mari, pur si simplu nu concepea si altceva in mintea ei
ca nu ar putea fi in siguranta uneori, chiar daca se duce la o colega si prietena buna ptr. care pune mina in foc
ca se poate duce la balul bobocilor dar nu trebuie sa ramina acolo daca ... ar fi si alte conditii decit cele la care am convenit de acasa
si tot asa, inclusiv ce sa bea, cit si cum, la onomastici si majorate
si cum sa-si selecteze prietenii, ca unii numai prieteni sunt

regula de baza a fost urmatoarea: sa inversezi rolul, responsabilizeaza copilul ca si cum ar fi de fapt parintele, iar tu, parinte, sa-i insiri copilului cam ce ai vrea sa faci daca ai fi copil nebunatic

sa vezi, ii convine ?



i

michelle-usa spune:

asa cum a spus tic tac despre a inversa rolul,noi practicam asta din clasa a 2-a. cand se intimpla ceva il intreb pe el cum treb rezolvata situatia, chiar daca eu stiu...vreau sa-l vad pe el cu ce solutii vine si altfel ii pare cand solutiile vin din partea lui.

mai spuneti-ne si noua, celor cu copii mai mici, ce merge...ce nu merge sa stim, sa aplicam din timp.



michelle

buflea spune:

Totusi parte din problema trebuie sa fie si reputatia asta de "liceu bun" ...
Aici in America, liceele se evalueaza dupa rezultatele la niste teste standard care se dau in fiecare stat in parte si dupa rata de admisie la college. Cu alte cuvinte, un liceu bun se masoara din punct de vedere academic ...

Similar, pe vremea mea, un liceu bun se masura prin rata de admisi la facultate.
Din clasa mea, in anul absolvirii, din 38 de elevi, au intrat la facultate 32. Din cei 6 respinsi, 4 au fost medicinisti si 2 au intrat in al doilea an. La intalnirea de 5 ani de la terminarea liceului doar unul nu trecuse la o forma de invatamant superior.
Din pacate nu stiu o statistica pe liceu, dar stiu sigur ca clasa mea NU era cea mai buna clasa in liceu ...
In contextul unui asemenea anturaj am povestit ce fel de adolescent am fost eu - deloc comod, nu sunt mandra cu mine. Nu m-am imbatat si nu am luat etnobotanice dar fumam, mai chiuleam, mergeam in Doina regulat, ma pupam prin parc cu diverse iubiri de liceu ...etc
Si totusi nu imi aduc aminte sa fi eliminat vreodata scoala din viata mea de adolescent - toti o tratam ca pe un rau necesar, ne faceam temele, lucram pentru meditatii cu ura si dispret doar ca sa terminam cu calvarul pe ziua respectiva. Eu cred ca asta era singurul avantaj liceelor bune - oricate tzigari fumam in parc si absente aveam la scoala, de invatat toata lumea invata.

Tot pe vremea mea a fost un mare scandal la Liceul Lazar, liceu considerat nu chiar de top, dar bun ... scandalul a fost despre niste eleve care faceau prostitutie organizata, erau cumva dame de companie, le "administra" un profesor din liceu parca ...etc. Dupa anul acela valoarea si reputatia acestui liceu a scazut ametitor - cand am terminat eu era deja un liceu mediocru. Acelasi lucru s-a intamplat cu Caragiale - care in perioada mea , a decretzeilor , a avut clase de la litera A la litera AA (adica terminasera alfabetul si o luasera de la capat) - multi elevi, greu de tinut standardul sus, plus multi smecheri din zona - in 4 ani ajunsese mediocru.

Ce vreau sa spun cu asta este ca o reputatie in cadere se afla inainte de admitere ... toti parintii interesati stiau exact din gura in gura cred, cam care e treaba cu liceu respectiv.

Ce mai inseamna in zilele noastre un liceu bun ? Dotarea liceului ? Cui ii pasa de asta daca elevii de acolo nu au interes pentru invatat ?

Podeanu spune:

Sa va spun un pic si de mine... am 2 gemenii de 16 ani, invata f bine, au mers la o scoala de stat bunicica. Acum 2 ani fiul meu mi-a cerut sa mearga la o scoala privata, mult mai buna. Au dat examen amindoi, au intrat si de 2 ani merg acolo. Este un efort financiar simtitor ptr noi dar ce nu faci ptr copilul tau.

Anul trecut le-am facut sweet sixteen acasa si cu ocazia asta am fost socata sa vad ca poti fii un elev bun in timpul zilei (din scoala asta ii da afara daca nu mentin notele) si seara sa bei/droghezi. Nu e nici o regula.

Copiii in general cauta sa se integreze, sa fie populari si poate de aici si schimbarea lor. Eu ii supraveghez mereu, nu ii las sa plece la fiecare petrecere la care sunt invitati, nu vin f tirziu acasa si de regula ii iau eu de acolo.
Ah, si merg f bine cu scoala, imediat ce ar scadea la note le-as taia din placeri

sleepover=ai baut si nu vrei sa mergi acasa sa te vada parintii

TataAmerican spune:

Multumesc tuturor pentru mesaje, sfaturi si pareri. As putea zice ca intradevar munca de parinte ne invata mai mult ca orice facultate sau munca pe care am facut-o vreodata. You learn as you go cum se zice in engleza si rabdarea este intradevar de aur.
Baiatul meu nu a ajuns chiar ca in cazul extrem povestit mai sus, de altfel aici in America cel putin in zona in care stau nu am auzit de probleme cu bautura, tigari sau droguri, din punctul asta de vedere slava Domnului America pare mai safe ca Romania, cel putin din povestirile pe care le vad aici pe acest forum.
In legatura cu anturajul sunt de acord dar problema este destul de delicata pentru ca nu vreau ca sa il izolez total de prieteni pentru ca dupa aia poate cadea in extrema cealalta adica sa devina depressed etc etc.
Ca sa raspund la intrebarea unui cititor, ca sa mearga la mall i-a autobuzul la fel ca si ceilalti copii sau merge pe jos la un mall care este mai aproape. In general se intalneste cu prietenii numai o data pe saptamana, miercurea cand este zi scurta la scoala si atunci nu sta mai mult de 3 ore in mall, deci asta nu este o asa mare problema.
Ceea ce nu reusesc sa sparg eu este crusta pe care incearca sa o creeze ca lucurile in viata se pot face si fara sa inveti din greu. Uneori vad ca ii lipseste motivatia, i se pare ca a fi competitiv este un lucru rau si asta cauzeaza razboaie si ura intre oameni...si sincer sa fiu are dreptate, este cam greu sa ii spui ca nu are dreptate cand totul in jurul nostru ne dovedeste ca asta este adevarul.
Ii arat tot timpul cat de greu se descurca mexicanii sau unii americani din cauza ca nu au scoala. Chiar daca nu arata, sper totusi ca mesajul sa se inregistreze undeva in creerul lui. Ieri de exemplu a fost foarte constiincios si a invatat din greu pentru un test de matematica, deci are momente. Poate este parte din a creste si asa sunt adolescentii, dar trebuie sa recunosc ca orice parinte are nevoie de nervi de otel in jurul acestei varste.
Pe partea cealalta ma gandesc la mine cum am fost la varsta lui si ma bucura ca el este totusi mai bine ca mine :D si mai ales cand realizez ca nu am ajuns prea rau cu toate nebuniile din adolescenta.
Multumesc din nou pentru raspunsuri si va rog sa continuati discutia...