Cum ne controlam emotiile?

Sunt de cand ma stiu, o fire foarte emotiva. De cand ma stiu tremuram inainte de examene, inima imi sarea din piept, iar la examenele orale voiam mereu sa fiu prima, altfel ma lua cu lesin in fata usii.

Desi am crezut ca pe masura ce inaintez in varsta, asta imi va da mai multa incredere in mine, ca emotiile din copilarie, adolescenta si tinerete se vor stinge cand voi ajunge la maturitate. Iata insa ca am 40 de ani si sunt pusa in situatii de care mai degraba as vrea sa fug . Iar de cand trebuie sa vorbesc intr-o limba pe care nu o stapanesc 100%, ma jenez si mai tare. Iar de curand sunt pusa in situatii sa vorbesc in public (sunt colegii mei, dar nu suntem foarte apropiati, sunt ca niste straini pentru mine majoritatea). Deja ma gandesc cu groaza ca la sfarsit de aprilie voi avea o prezentare mare in fata mai multor necunoscuti si ca anul viitor va trebui sa imi sustin lucrarea de diploma in fata unui public destul de mare. Simt ca mi se taie picioarele numai la gandul...nu stiu cum voi face fata. In fata intrebarilor ma pierd, nu pot sa ma concentrez din cauza emotiilor. Si vor fi si momente din astea...

O alta problema e ca am si un fel de reactie alergica (la concluzia asta am ajuns recent) adica ma inrosesc toata pe fata, urechile mi-s rosii si imi ard iar pe gat imi apar pete mari si rosii, la aceste emotii, la stres. Ca sa nu fie atat de vizibil, cand stiu ca sunt pusa in situatii incomode ma pregatesc si ori imi iau o bluza pe gat ori imi pun un sal la gat. Asta daca nu e vara...:((. Dar fata tot se vede...Altfel, in situatii in care sunt luata pe nepregatite, ma simt penibil. Am si fost intrebata daca am ceva alergie...si ce sa spun? Ca sunt alergica la...emotii? ;)

Mai e cineva in situatia mea? Cum reusim sa controlam emotiile ca sa nu fim afectate? Poate e cazul sa merg la un psiholog? Poate acesta sa ma ajute in situatia asta?

ladyJ spune:

Mihaela, o prietena ar zice: bea o gura de ceva tare sa poti fi tu insati.

La ce te gandesti in faza premargatoare discursurilor?
Ceva de genul :
´´ma voi incurca, vor rade de mine, nu ma voi face inteleasa, nu voi reusi´´...?


EDIT: daca mergi la psiholog sigur ca te poate ajuta.
Foarte multe persoane au emotii cand trebuie sa ia cuvantul in public. Le transpira mainile, se inrosesc, au vocea stinsa.
Sunt cateva sfaturi utile de urmat, cum ar fi: nu privi in toata sala, priveste in ochi doua-trei persoane care iti par prietenoase si care nu te inhiba. Sau pe care le cunosti. Ajuta mult.

cristoiu spune:

sa invatam de la actori, ca mai incercati de emotii nu sunt multi.

concentreaza-te asupra contactului pe care il au talpile tale cu podeaua. simte-ti ambele talpi pe podea, bine infipte in podea (nu purta toace pina nu te obisnuiesti cu metoda). De cite ori simti ca te sufoca emotiile, ia o secunda pauza si concentreaza-te asupra talpilor.

We say "Find your feet" - te centreaza.

Mai am si altele daca vrei, dar e cu exercitii.

mihaela_s spune:

Lady J uneori da, ma gandesc la asta. Dar mereu incerc sa imi inving emotiile si ma gandesc ca va fi bine, ca va merge OK. Apoi cand vin intrebarile din public si vad ca nu reusesc sa ma concentrez, ma pierd de tot si atunci parca intru in panica, ma inrosesc, etc.

dar problema e ca patesc asta si cand vorbesc cu necunoscuti. De ex. cand am inceput sa lucrez aici, eram mereu rosie in pauze cand mi se puneau intrebari si 10 perechi de ochi erau indreptati catre mine . Si mai imi pierdeam cuvintele, ei taceau asteptand sa revin, ma regaseam si continuam, dar deja eram rosie ca racul...sunt cazuri ca pana nu ma incurc, nu am nimic. :)

cristoiu, nu port tocuri niciodata . O sa incerc ce spui tu, nu m-am gandit la asta .

mihaela_s spune:

Am citit acum si edit-ul Lady J. De obicei nu ma uit la nimeni in sala, ma uit la prezentare (de obicei e in PP) si dezvolt ce scrie acolo uitandu-ma pe "ecran". Dar mi se pare cam aiurea chiar sa nu te uiti deloc la lume. Am sa incerc sa imi fixez privirea pe cei pe care ii stiu mai prietenosi.

Da, la psiholog e cam greu de ajuns aici si acum nici nu am cum ajunge...dar mi-ar fi placut sa discut asta cu cineva care se pricepe.

ladyJ spune:

Ca sa te linistesti: vorbitul in public e teama secolului.

http://www.psychologies.ro/Dezvoltare-personala/Frica-de-a-vorbi-in-public-poate-fi-invinsa-283091?p=1

saskia spune:

Interesant link . Nu stiam ca atata lume se confrunta cu asta. Eu a trebuit sa fac training unor nou veniti in firma, vreo 30 de adulti, eu in fata panzei proiectorului, si mie mi se inrosesc obrajii (dar ma fardez putin inainte) si varful urechilor. Ca sa imi fac curaj imi inchipui mereu ca sunt in baie si vorbesc oglinzii, deci "fac abstractie" ca am public. Uneori iau un preparat de valeriana foarte usor natural, nu-mi da somn ci doar ma linisteste (sa nu fiu foarte agitata si sa ma pierd cu firea) sau pur si simplu pana in ultima clipa citesc dintr-o carte foarte draga mie (gen Pe Aripile Vantului) ca sa-mi mentin atentia la altceva si nu la momentul zero.

ladyJ spune:

Mihaela,incearca o restructurare cognitiva cu un terapeut cognitiv-comportamental. Cred ca aici e cheia in cazul tau, te temi de ceva ce nu e real(te temi oricum in avans) iti alimentezi teama cu tot felul de ganduri care te duc spre panica si blocaj.

mihaela_s spune:

Da, e clar ca e teama secolului . Nu ma gandeam ca sunt unicat. Daca nu ar fi problema ca ma inrosesc si cu acele pete de pe gat, nu ar fi nimic special.

mihaela_s spune:

Mersi, am sa vad pe unde il gasesc pe acel specialist :). Am sa ma interesez. Poate apuc totusi sa fac cateva sedinte.

ladyJ spune:

In cazul in care nu apuci sa mergi la specialist:

-stii ca gandurile tale iti dau emotiile.

Poate te va ajuta daca gandesti pur si simplu realitatea. Realitatea este ca e firesc sa fii emotionata.
Tot realitate este si faptul ca, dintre cei care te asculta in sala, aproape toti trec prin stari asemanatoare cu ale tale cand sunt pusi pe scena. Tu nu vei vedea ca le tremura genunchii , ca le sunt palmele ude sau ca le bate inima foarte tare.
Nici ei nu vor vedea ca ai pete rosii pe gat.
Publicul nu e acolo ca sa urmareasca daca ai emotii, daca iti scapa ceva din mana sau daca rosesti.Nu asta e scopul prezentei. El(publicul) e acolo ca sa asculte ce ai de spus. Nu-l intereseaza petele rosii pe care oricum nu le observa.
. Chiar daca emotia ta va fi vizibila, poate printr-o ezitare sau o balbaiala, aceasta va fi perceputa fix ca ceea ce e, adica emotie. Nu ne-pregatire, nu mediocritate. Nu uita ca cei din sala stiu cum e sa ai emotii si crede-ma, sunt fericiti ca esti tu acolo sa vorbesti si nu ei.

Lasa gandurile panicoase, nu au legatura cu realitatea. Esti mai buna decat crezi tu, iar emotiile le vei tine sub control tocmai pentru ca stii ca-i natural sa le ai.