Plange la cresa

Baietelul meu de 2 ani jumate plange in fiecare dimineata cand il ducem la cresa. Ne-am asteptat ca dureaza pana se adapteaza cu situatia, dar n-am fost pregatiti sa treaca aproape 1 an si inca sa planga. Nu plange mult, cred ca nici nu suntem iesiti din cladire si el deja s-a oprit, dar plange din tot sufletul. Nu mai am idei, cum sa-l ajut? Daca aveti ceva ponturi, va rog...

Multumiri...

Nothing is worth doing unless the consequences may be serious. --G.B.Shaw

fritz spune:

Cand am citit titlul, am zambit...cu simpatie si empatie! Aceeasi problema o avea sora mea, cu baietelul ei. Nu exista o reteta de succes. Dar atat de des am citit ca daca parintele este relaxat si copilul va fi, incat eu chiar cred in chestia asta. Cand il lasi dimineata trebuie sa scurtezi cat de mult poti momentul despartirii, va luati ramas bun de pe drum, cu promisiunea ca va vedeti dupa un timp, ca parintii merg la serviciu, iar el serviciul lui. Trebuie vorbit cu doamnele de la cresa ca atunci cand ajungeti sa il ia ele si voi sa puteti pleca cat mai repede. Sora mea locuieste in State , este nevoita sa il dea la camin, etc. Dupa un timp s-a obisnuit, a trecut si de cateva episoade de raceala usoara, apoi a urmat o pauza mai lunga, de 3-4 luni. Intre timp a implinit 2 ani si a reluat cresa, a schimbat colegii si la inceput nu a fost usor... Plans la despartire, cu tras de mama, etc. Duap aceea se linistea. Plangea pe drum spre cresa, " nu copii" era la ordinea zilei. Acum e f. bine, cand merge sora mea dupa el, abia se mai desparte de colegi...

Deci, daca nu sunt alte probleme, cu ingrijitoarele, cu unii colegi, incercati voi parintii sa fiti mai relaxati...

Bafta!

nelia spune:

Ar trebui mai multe detalii ca sa se poata intelege ce simte copilul si de ce plinge, ce anume il sperie la gradinita. Pe el l-ai intrebat de ce plinge? Daca nu vorbeste inca foarte bine, poate sa deseneze asa cum poate motivul tristetii lui...

tanima_i2002 spune:

Si baiatul meu a plans mult timp la cresa. Si apoi, la camin, mai avea zile in care plangea. La fel era: plangea numai pana intra in clasa si acolo se linistea repede. Fetita in schimb s-a acomodat foarte repede. Concluzia mea a fost ca eu eram de vina. La baiat m-am rupt f greu de el. Si acum imi vine greu sa ma despart dimineata de el. La ea am fost mai relaxata. I-am acordat mai putina atentie inca de la inceput ptr ca a trebuit sa ma impart, am lasat-o de mica si pe alte maini.
Eu zic ca te simte pe tine ca iti este greu si ca inca nu te-ai obisnuit tu cu despartirea.

sheherezada spune:

A mea zice:mami la gradi nu e ca acasa!Si sunt convinsa ca nu e.Nici acum nu ii place prea mult sa mearga la gradi dar nu prea are ce face.Cred ca le este foarte greu copiilor care au acasa toata atentia de care au nevoie.Acolo sunt atat de multi si o singura educatoare....cu timpul o sa se obisnuiasca dar timpul acesta depinde de fiecare copil.Pana atunci sanatate si multa rabdare.

Poze

lorellay spune:

si Codrin a plans la cresa in fiecare dimineatza...da nu apucam sa iesim si se oprea..si nu spunea ca nu vrea sa mearga..si povestea despre colegi, despre doamnele de-acolo....
si cand a inceput gradi a plans 2 zile si atat!

CODRIN *15.02.2005 si DIANA *10.11.2009


Cea mai mare bogatie din aceasta lume sunt copiii, mai mult decat toti banii din lume si toata puterea de pe pamant. Mario Puzo

cruis spune:

Am asa o impresie ca suntem o raritate in domeniu, multumesc de raspunsuri.
Am incercat tot felul... A inceput in aprilie anul trecut si a plans pana cand s-a terminat scoala, la sfarsitul lui iunie. Il duceam eu, nu sunt tensionata deloc si l-am pregatit indelung. Cantam chiar si un cantecel impreuna ca mami se intoarce intotdeauna. Il lasam urgent, dupa ce ma coboram la nivelul lui, il priveam in ochi si ii reaminteam zambind ca mami vine inapoi. Zambetul imi disparea dupa ce inchideam usa in urma lui.
Cand a inceput sa mearga dupa vacanta de vara, in septembrie la inceput, am schimbat rolurile. E foarte atasat de noi, dar de mine mai tare decat de tatal lui, asa ca l-am trimis pe tatal lui. In afara a 2-3 zile prin octombrie, plange in fiecare dimineata. Dupa vacanta de iarna am zis ca gata, ma duc eu si incerc sa stau pana cand e el pregatit sa intre. In prima zi, cred ca l-am descumpanit, n-a plans, apoi a fost jale. Imi repeta ca nu e pregatit sa intre si dupa 20 de minute.
Educatoarea imi spune ca toti ceilalti s-au oprit dupa max o luna, e singurul care mai plange.
As putea sa-l presez sa-si infraneze plansul... sa-l pu sa respire cand ii vine, sa ii spun ca merg si eu sa-l ducem doar daca promite sa nu planga, dar simt ca e mai bine daca il las sa-si dea frau liber la ce simte. Este???

nelia, l-am intrebat de nenumarate ori si de multe ori imi spune altceva... de cele mai multe ori ceva general, de genul "pentru ca nu-s fericit acolo", "pentru ca nu-mi place acolo", "pentru ca te vreau", de cateva ori ca il deranjeaza cate un copil...
Azi e acasa, maine ce strategie aplic?..

Nothing is worth doing unless the consequences may be serious. --G.B.Shaw

cruis spune:

sheherezada, lorellay, multumesc, ma bucur pentru voi ca ati trecut de faza asta. Iaca, acus e vacanta de vara iar si el inca tot plange. :(

Nothing is worth doing unless the consequences may be serious. --G.B.Shaw

irinabobe spune:

cruis al meu face acum 2 ani, deja are 5 luni de cresa si inca plange dimineata. de obicei plansul dureaza cam 2 min. adica pana ies pe usa a tacut. zilele astea mi-a plans inca de pe drum si mi-a spus ca nu vrea, din cate am dedus eu din cauza il verifica de rosu in gat asistenta. si al meu are zile mai bune sau mai putin bune dar in 5 luni de zile nu cred ca am avut 2 zile in care sa nu planga dimineata. pe timpul zilei il vad ca se joaca , e ok, acasa le striga pe educatoare deci sunt convinsa ca nu e nimic grav, dar banuiesc ca nu vrea sa stea fara noi...

nelia spune:

Cruis, in primul rind nu esti raritate, sint multi copii care pling. Si toti au cam aceleasi motive: separarea de mama si faptul ca nu se simte fericit in alt mediu decit cel familial, chiar daca il atrag destule lucruri si acolo. Nu toti copiii sint facuti pentru colectivitate, unii dintre ei accepta mai repede acest lucru, se adapteaza (nu au incotro) si sfirsesc prin a le place, altii se lasa mai greu convinsi.

Faci bine ce faci, intelege-l, valideaza-l in suferinta lui. Nu-i spune ca nu e normal sa plinga, ca e baiat mare de acum, ca uite altii nu mai pling. El asa simte, orice i-ai spune tu. Probabil ca ii place acolo, dar ii place mai mult cu tine, ceea ce e si normal. E tot normal este sa nu-i placa si sa plinga atunci cind cineva il supara, il deranjeaza, se simte nesigur, vrea sa nu mai fie acolo... ci cu tine. Asta arata ca relatia voastra cu copilul e buna, sa stii ca normal e sa plinga, nu sa nu plinga... faptul ca plinge nu e dovada unei depedente de tine, ci mai degraba a unui atasament sanatos fata de tine. Si e foarte, dar foarte important felul in care se face aceasta separare a lui de tine si cum treceti prin ea, cum o depasiti voi, mama-fiu, tata-fiu.

Sfatul meu, din experienta sa stii (nu din carti) este sa te duci tu, daca de tine e mai apropiat. L-ai intrebat daca e de aoord sa-l duca tati? Ca scenariul lui poate fi altul... Si abia dupa o vreme, cind va ramine cu mai multa placere, sa-l lasi pe tati sa-l duca... Ai putea chiar sa-l intrebi pe el, spunindu-i ca la gradinita e musai sa mearga pentru ca voi mergeti la servici si el la copii, ca ti-ar face placere mare sa stai cu el, dar uite, nu se poate... nu exista alternativa, nu va ramine decit sa gasiti impreuna solutii ca el sa fie cit mai fericit acolo unde il duci. Intreaba-l pe el cum ar vrea ca tu sa procedezi ca sa nu mai plinga la gradinita si sa va despartiti fericiti unul de altul stiind ca va reintilniti spre seara? Sint sigura ca are un raspuns bun...

Parerea mea, in asteptarea raspunsului lui, este sa-l duci tu si cere voie educatoarelor sa stai cu el. Daca nu s-a intimplat nimic acolo, daca e frumos tratat (faptul ca nu e fericit acolo poate avea legatura si cu ce se intimpla peste zi acolo, joaca-te cu el, de-a educatoarea si de-a copiii, lasa-l pe el in rolul educatoarei... roaga-l sa deseneze ce nu poate exprima, observa culorile desenelor care redau activitatile de la gradinita), in mod normal ar trebui sa termine prin a-i placea intre copii (dar nu e obligatoriu, e inca atit de micut).

Totul este sa poti, sa-ti permita timpul si serviciu. Stai cu el cit vrea el in prima zi, spune-i ca vrei sa intelegi de ce plinge, de ce e trist, vrei sa vezi si tu cum e acolo... si treptat, redu timpul pina cind ajungi la cele 5 minute de ramas bun. Probabil ca educatoarele nu vor fi de acord, majoritatea nu sint, si eu nu sint de acord cu metodele spartane in despartirea copiilor de mama, de parinti. Da, vor inceta din plins mai repede in absenta factorului principal, parintele de care se desparte, dar pentru mine scopul nu este sa nu mai plinga, ci ca separarea sa se faca fara suferinta si sa fie acceptata, interiorizata de copil... plinsul este un efect secundar si oprirea lui nu rezolva problema in copil, ci doar la suprafata, spre linistea noastra, a adultilor.

Asa ca, roaga-le frumos ca in saptamina viitoare, sa incepti prin a-l acomoda incet cu gradinita, in prezenta ta. Cind il simti pregatit sa ramina, pleci, explicindu-i mereu de ce trebuie sa o faci si da-i repere clare: acum te joci, dupa aceea maninci, apoi dormi si apoi mami vine si te ia. Si mergem si facem impreuna ceva...

sheherezada spune:

cruis pai inca nu am depasit faza asta pe de-a intregul.Azi dimineata cand a aflat ca merge la gradi (dupa o perioada in care a stat acasa ca a fost racita) a varsat pe hainele ei,pe ale mele,pe pat,pe covor,cam peste tot.Procedeaza asa de cate ori nu vrea la gradi sau oriunde altundeva sau pur si simplu ceea ce trebuie sa faca nu ii convine.Dar tot merge.Astazi am lasat-o cu ochii in lacrimi dar a fost bine pana la urma.
Uneori cred ca e mai greu pentru noi decat pentru ei...
Pai normal ca nu vrea la cresa/gradi ,ca acolo li se impun reguli si trebuie sa le respecte!Acasa mai fac ce vreau ei.De ce sa le placa?Doar daca au o supereducatoare care sa ii faca sa vina cu drag.Dar sunt atat de putine incat ma gandesc uneori ca sunt o specie pe cale de disparitie.

Poze