"E crucea mea"

Nu e vorba despre mine. E vorba despre o femeie care imi este draga, o femeie pe care o apreciez, care ne-a ajutat si sprijinit de multe ori - financiar, moral, cu Daria. O femeie calda, cu un suflet bun.

Aceasta femeie este soacra mea.

Provine dintr-o familie de invatatori, o familie in care nu existau certuri, in care respectul fatza de parinti era sfant. Este o femeie inteligenta, cu studii, care a avut o slujba buna. Dar care, totusi, in virtutea educatiei idealiste din familia sa, a pornit la drum cu o perceptie deformata asupra lumii, zic eu. A fost educata sa creada ca nu exista oameni rai, oameni care sa raneasca intentionat, si ca totul se poate rezolva cu vorba buna si cu rabdare. Precum si ca un copil nu trebuie sa isi infrunte parintii, orice ar face acestia.

Nu a fost asa.

A facut doua greseli.

Prima, s-a casatorit cu primul barbat care i-a aratat atentie, la varsta de 35 de ani. In doua saptamani era deja maritata. Acest barbat, socrul meu, ii era inferior din toate punctele de vedere: educatie, comportament, pregatire profesionala, remuneratie.

A doua greseala a fost ca a considerat ca datoria unei femei este sa stea alaturi de sotul ei, oricum ar fi acesta. Sa taca, sa rabde si sa mearga inainte. De aceea, nu a divortat nici cand a observat ca acest barbat nici macar nu o mai respecta.

Din casatoria lor au rezultat doi copii, un baiat si o fata.

Desi ea a incercat sa ii fereasca de situatia din casa, desi s-a sacrificat f. mult pentru ei, in momentul de fatza, respectul copiilor fatza de mama lor nu prea mai exista, in special din partea fetei. Care fata nu a putut trece peste umilirea mamei ei de catre sot, peste felul mamei ei de a rabda in tacere, peste mojiciile tatalui. Pentru facutul mamei pres, carpa, in fatza tatalui.

Sunt ani si ani si ani indurati si trecuti, ani si ani si ani in care intre mama si fiica s-a sapat o prapastie.

Eu am intrat in aceasta familie, ca nora (desi nu suntem casatoriti) in 2006. Am ajuns sa observ comportamentul socrului vizavi de soacra mea si m-a uimit. Despre socrul meu nu mai povestesc aici, am povestit mai demult.

Soacra mea vine deseori la noi si la mine pentru a se plange, mereu si mereu, de cate ii face socrul meu si de cum o trateaza cumnata mea. O ascult cam de fiecare data, dar am momente cand nu mai pot, cand sunt eu satula de atatea. Si stiu ca ea nu cauta nicio solutie, ea cauta doar o supapa, si supapa suntem noi.

"E crucea mea" e consolarea ei. Proasta consolare. Crucea asta pe care si-a asumat-o a dus la situatia din prezent. Si e contradictoriu. Simti ca nu mai poti duce atatea si pe urma spui "e crucea mea".

Intrebarea mea este:

Cum pot sa o ajut pe aceasta femeie? Mi-e si drag, si mila, si ciuda... In momentele cand nu am ascultat-o, a plecat suparata - "nici tu nu ma mai asculti, nici la tine nu mai gasesc intelegere".

Ce sa fac? O pot ajuta, exista vreo cale? Azi era asa de necajita, ca a zis ca se duce sa se arunce in Dunare...

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Marina spune:

Mi-ar place sa divorteze:) asta da soc in familie

Selene_Bunny spune:

Daca n-a facut-o pana acum... Socrul i-a spus ca, dupa moartea ei, o va aduce in casa pe sora lui (el provine dintr-o familie cu multi copii), o femeie asa de murdara, traieste printre gunoaie in propria-i casa...

Nu stiu, mi-e tare mila de ea, cum Dumnezeu a putut alege asa??? Educata e, inteligenta e, independenta financiar era...

(Si pentru salariul mai mare ca al lui a dispretuit-o socrul...)

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Marina spune:

No si care e baiul daca nu a facut-o pana acum? Mai sta 10 ani asa ca poate poate chiar e suficient de depresata sa se arunce in Dunare?
Daca ar fi soacra-mea as sfatui-o sa divorteze URGEEEEENT. I-as plati si avocat, asta numai de a naibii sa-i fac viatza grea la partaj.

mamitzica spune:

Nu stiu cum poti sa o ajuti tu fiindca am senzatia ca nu vrea sa se ajute singura.Daca a indurat o viata intreaga atitea mizerii greu de crezut ca ar vrea acum sa divorteze.
De multe ori cred ca romanii au o alta mentalitate adica dupa 40 de ani s-a terminat viata.Astia de pe aici divorteaza si la 70 de ani si ajung sa-si gaseasca ulterior si pereche.
Cred ca primul pas ar fi ca ea sa nu mai accepte sa inghita chestii venite de la sot sau fiica.

Marina spune:

Sa vezi cat de mare e rata sinuciderilor. Care e baiul daca divorteaza?

Selene_Bunny spune:

Marina, are deja 70+ ani...

E asa mare rata divorturilor la varsta asta?

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Selene_Bunny spune:

Niciun bai, din contra, io zic ca i-ar fi mult mai bine. I-am si spus-o. Dar deh, mentalitatile astea...

In comunism, era o rusine sa divortezi. Ideea asta e adanc inradacinata in mintea ei.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Marina spune:

Selene , tu stii cum stai. Io am zis doar ca daca ar fi soacra mea, asta as sfatui-o sa faca fara nici o alta varianta. Ce daca are 70 de ani? Poate mai are 20 de ani de viatza in fatza, nu vad de s-ar ingropa de vie.

Mirelou spune:

La 70 si ceva de ani, nu cred ca o poate determina cineva sa divorteze si nu cred ca o poti ajuta mai mult decat o ajuti deja: fiind acolo cand are nevoie sa vorbeasca cu cineva. Felul cum pune problema arata clar ca nu prea mai spera ea in mari schimbari, din pacate... Poate nu ar strica sa incerci sa vorbesti cu fiica ei (depinde si ce relatie aveti...) si sa-i spui strict cum vezi tu lucrurile, ce te doare de fapt pe tine. Vorbindu-i despre tine, despre ce te rascoleste pe tine, s-ar putea sa fie dispusa la dialog si poate ca o sa-ti prezinte si varianta ei...

Cuplul asta de care spui, socrii tai, traiesc asa de foarte multi ani, practic dintotdeauna din cate am inteles eu. Mereu a fost asa cu ea. Asta presupune din partea ei niste mecanisme de aparare si o adaptare la situatie care ii confera un anumit echilibru. Am cunoscut o familie (oameni educati!), el alcoolic, foarte rau, o batea mereu pe biata femeie. La un moment dat el a murit subit si intr-un fel ne bucuram cum totii cand auzeam vestea pentru ca stiam cat o chinuia pe sotia lui. Mare a fost socul cand am aflat ca ea a facut o depresie extraordinara dupa moartea lui, l-a jelit enorm si inca il mai jeleste, l-a transformat intr-un fel de sfant si vorbeste despre el de parca nu ar fi acelasi om care o batea si o umilea si chinuia... practic s-a prabusit si nu se poate aduna ca sa mearga mai departe. Cam asta inseamna distrugerea echilibrului acela bolnav in care traiau. Ce vreau sa spun e ca vorbele soacrei tale "e crucea mea" ma fac sa ma gandesc la vorbele doamnei despre care iti povesteam " rau cu rau..". De asta sunt de parere ca o poate ajuta numai propria ei determinare sa schimbe ceva la viata ei. E un mecanism de adaptare acolo, o rutina in a fi abuzat si in a-ti plange soarta pe care nu o poate schimba cineva din exterior. ..Iti recomand cu caldura sa-i faci cadou cartea Labirintul Codependentei...poate va schimba ceva in ea, daca e dispusa sa o citeasca. Important e ca decizia sa vina din ea, din interior, nu din exterior. Asa vad eu lucrurile...

Selene_Bunny spune:

Mirelou, suntem prietene f. bune, eu si cumnata mea. I-am mai atras atentia, insa si mama ei a gresit. Demult, pe cand cumnata era copil si apoi adolescenta. Greselile astea cam greu se pot repara. A gresit ca a cocolosit-o, in prima faza, si apoi ca nu i-a oferit libertatea de a da piept cu lumea.

Desi... si cumnata ar mai putea lasa de la ea. Doar ca... nu vrea.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...