E normal sa-mi laud copilul?

Buna, fetelor!

Fetita mea are 1 an si 9 luni... mie mi se pare cel mai destept, dragalas si scump copil din lume. As lauda-o tot timpul si de fata cu toata lumea si mai ales cu ea. Ma extaziasa tot ce face nou, orice mic progres. Cred ca si asta inseamna sa-ti iubesti copilul.
Eu o divinizez pe Sara mea!

Fireste asta nu inseamna sa nu ma controlez si sa ii vad si micile ei defecte. Nimeni nu e perfect, chiar daca pentru mine este omul perfect, este lumina ochilor mei si ea simte si stie lucrul asta, trebuie (este de datoria mea ca mama) sa o cunosc cat mai bine, astfel incat sa pot coordona relatia cu fiica mea pe termen lung in cel mai bun mod posibil si sa ii pot da educatia potrivita si adaptata la felul ei de a fi.

Sunt convinsa ca nu face nimic deosebit fata de alti copii, insa tot ce face ea pentru mine este ca o mangaiere calda, fiecare cuvant nou, fiecare zambet, fiecare gest, primii pasi, pe care cu emotie spun, ca tot alaturi de mine i-a facut. Acum eu sunt la serviciu si sunt invidioasa pe mama mea ca are sansa de a vedea ea progresele ei inaintea mea. Nu mai sunt eu cea care vede "prima..." sau "primul...", asta pentru mine e o frustrare.

Sunt nebuna oare si prea obsedata de fetita mea?

Selene_Bunny spune:

E normal sa-ti lauzi copilul si sa te bucuri de toate progresele lui.

Laudatul excesiv, insa, atasamentul excesiv fata de copil, nu consider ca sunt benefice pe termen lung. Ma gandesc ca puiutul poate sa isi formeze o imagine falsa despre sine si despre lumea din jur. Si sa sufere o mare dezamagire cand da piept cu realitatea.

Pentru noi, copilul propriu este cel mai cel. Intr-un grup de copii, apoi de adolescenti, apoi de tineri adulti, nu va mai fi cel mai cel.

Ai grija cu asta.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

oana_lex82 spune:

Sa-ti traiasca minunea!!
Am un baietel de 1,8 ani si tot la fel simt si eu..numai ca atunci cand face prostioare ii mai atrag atentia..nu de alta dar cu timpul incepe sa speculeze faptul ca suntem prea intelegatoare si le cresc "cornitele"..Normal ca am sa ii fac toate placerile si mofturile pt ca e unicul copil, dar vreau sa stie si ce e bine si ce nu..

Sara_Maria spune:

Da, asta e normal! Am recunoscut ca ii cunosc si defectele, sau micile defecte.

" Fireste asta nu inseamna sa nu ma controlez si sa ii vad si micile ei defecte.....trebuie (este de datoria mea ca mama) sa o cunosc cat mai bine, astfel incat sa pot coordona relatia cu fiica mea pe termen lung in cel mai bun mod posibil si sa ii pot da educatia potrivita si adaptata la felul ei de a fi. "

BlackCat4evR spune:

A mea are doar 3 luni si mi se pare ca e pui de Einstein, sau ceva...

Selene_Bunny spune:

Io nu-s geloasa daca face nush ce minune in lipsa mea, sub ochii altcuiva. Ma bucur ca mai sunt si altii sa stea cu ea.

Par exemple, primul cuvant spus a fost "tata" si nu "mama".
Primul ras in hohote i l-a daruit lu' ta-su, nu mie.

Amu' sa ma supar?

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

cipcipcip spune:

Nu esti nebuna, esti mama
E normal sa-ti lauzi copilul si sa te bucuri de toate progresele lui. Numai ca si lauda trebuie sa fie cu moderatie, adica atunci cind e meritata, altfel isi pierde valoarea. Iar un copil obisnuit sa fie laudat prea mult, va astepta asta si de la ceilalti cu care vine in contact in societate si cind nu le va primi, se va simti frustrat.

Dar daca tu te referi la lauda ca ii zici de ex "Bravo" cind face ceva nou (primii pasi, prima saritura, primul pussel), atunci eu zic ca e ok. Si eu fac asta tot timpul, si o consider o incurajare si nu o lauda.
Daca prin lauda te referi la "esti cel mai frumos/cuminte/destept" etc, eu zic mare grija, pot avea efectul invers cind va descoperi ca el nu e cel mai cel, asa cum credea . Nu stiu daca am reusit sa explic

Sara_Maria spune:

Ai reusit perfect, Selene. Eu nu am auzit laude de la parintii mei, decat foarte rar. Considerau ca e normal sa fac bine, toti fac asa Nu era nimic special in comportamentul meu. Subliniau numai ce greseam. Considerau ca nu au motiv de lauda, ca eu stiu foarte clar cand fac bine, e evident.
Nu am niste frustari din cauza asta, m-am analizat bine, insa eu nu as vrea sa imi privez copilul de laude, doar ca sa nu si-o ia in cap.
Normal ca incerc sa indrept greselile ei, insa nu vreau sa subliniez numzi greselile, mai ales ca face multe lucruri bune.

Sara_Maria spune:

Si ca sa intelegeti, acest subiect a venit azi pe forum, ca sa va aflu si voua parerea in urma unor discutii aprinse cu mama mea pe tema asta. Nu si-a schimbat opinia nici acum fata de fiica-mea. Oare, pot fi mame care nu simt nevoia sa-si laude copiii? Oare sunt mame care se pot abtine atat de bine ca sa nu "si-o ia copilul in cap"?

Selene_Bunny spune:

Apoi nici cu lipsa laudelor nu sunt de acord. Pe motivul ca "intelegi tu ca ai facut bine".

Un banc:

Intr-o cladire cu multe birouri, femeia de serviciu spala holurile. La un moment dat, se opreste intr-un capat si ramane sprijinita in mop. Trece pe acolo un CEO si o intreaba:
- Ce asteptati, scumpa doamna?
- Feedback, maica, feedback!

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

monicabo spune:

Orice lauda, incurajare, vorba buna este f buna pt copil, normal, sa simte iubit, apreciat, doar este mama lui, nu?
Insa normal, nu dus la extrem... in general extremele nu-s bune... Adica vreau sa spun ca: vorbe bune, laude, incurajari atunci cand este cazul, si chiar si asa, ca aprecieri de zi cu zi, si punctat cand greseste, cand comportamentul nu este unul potrivit. Bine, toate cele de mai sus spuse si in functie de varsta copilului...

Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria