Prea multe reguli. Prea putina copilarie

buflea spune:

Aham ... cred ca vad o explicatie ... simti asta pentru ca tu ai si acum si sunt sigura ca si cand erai copil, potential creativ. Adica esti mai artista asa (?). Eu sunt ZERO cu litere mari in materie de creativitate, e o gena lipsa, sunt rationala pana in maduva oaselor, de aceea probabil ca functionez foarte bine in medii foarte structurate. Mai mult decat atat, sunt un foarte bun organizator, sunt foarte analitica, structurata si pot concepe foarte usor reguli .(nah, ca si laudatorii mei au murit ). Vorba maica-mii care mi-a spus ca a sesizat ca si in tampeniile pe care le spun exista o logica. Si asa am fost de mica ...

Deci ma intorc la temperament - un copil creativ va gasi cai sa-si manifeste "libertatile" si intr-un cadru creativ organizat, atata timp cat ii este oferit acest mediu (de catre noi, parintii). Un copil lipsit de creativitate se va dezvolta mult mai bine intr-un mediu organizat. Lasat de capul lui, nu va sti cum sa foloseasca aceasta libertate si o va intoarce impotriva lui (rupandu-si degetele de ex )

buflea spune:

Nu cred asta. Eu cred ca temperamentul se manifesta la interactiunea cu mediul ... nu se dezvolta si nu se modifica. Este un bagaj genetic cu care ne nastem, care pana la urma ne influneteaza viata si pe care cel mult incercam sa-l controlam.

vikinga spune:

Foarte adevarat! Si eu am simtit diferenta asta de la 2 la 3 copii. Avem si 2 ciini si da, fameleonul nostru cam seamana cu o haita, eu-s mama lor, a tuturor, alpha cu creierii vraieste haha:)).Plus ca atunci cind is trei, ehei, regulile in familie se subtiaza rau de tot, plus cicaleala, batut la cap, dispar de-a dreptul! ca nu mai am dispozite si pentru asa ceva. La primul aveam timp si chef de educatie din aia ca la carte, acum imi iau cam des o cafeluta si ies afara intr-un colt la liniste si ofer libertate si lipsa de reguli cu toata marinimia:). Om sunt si eu:). dar una peste alta e vizibil mai bine asa.Ca pe timpuri, copii mici singuri cine stie pe unde, nu, nu e deloc o optiune realista. Asta e viata, acum constientizam riscurile altfel. Mi-e frica mie de masini dar am baza in ei, in cel mare la 8 ani sigur ca da. Dar de pedofili si rapiri, mi-e frica rau. E adevarat ca in timp gradina devine mica, deocamadata ajunge mijlociei de aproape 5 ani si cele mici de 2 ani. Cel mare, la 8 ani, vrea spatiu de explorare. Am simtit asta din anii trecuti si am facut ceva si in sensul asta.Dar avem noroc de niste chestii. Nu locuim in oras mare, avem zone destule unde sa ne petrecm timpul in natura si lbertate, avem un loc aparte la mare, o limba de pamint in mare, in cadrul clubului de barci, accesul nu e pt oricine, ciini si copii misuna liberi pe acolo, doar veste de salvare sa aiba. Ei bine, acolo toti isi lasa copiii in libertate asa ca pe timpuri:). Si au ce descoperi pe acolo, insula e rezervatie naturala in proportie de 60%, asa ca-s de vazut tot felul de rate, iepuri, isi fac ascunzisuri prin stuf, nisip, cite o barca de lemn nefolosita si uite asa chiar se lasa cu joaca intre ei, improvizatii de jocuri intre copii, asa spontane cu ce le pune la dispozite natura si cite o barca veche ceva ce se mai nimereste pe acolo.Pe urma avem si ciini care trebuiesc plimbati zilnic si mai des ca-s pui. Si tare ma bucur ca vrea Aldo sa-i duca macar la prinz, pe aici printre case si prin spatiile verzi de alaturi. face o plimbare de cam 20-25 min singur. Are insa walki talkie la el. Nah, o regula tot trebuie sa fie.Tot walkie talkie are si vecinul nostru de 9 ani si se leaga dupa amieze baietesti asa.Mai avem si niste padurici le plinga dunele de nisip, un parc mare de animale/agrement unde inca de acum 2 ani, haladuia singur cu vecinul pe unde vroia. regula: walkie talkie. parc mare insa inchis, la intrare/iesire doamna in virsta cu care ne cunoastem.Incerc sa le ofer o copilarie cit mai aproape de natura, eu de fel cumpar jucarii f putine, eu-s cu mersul afara in natura, la mare la plimbat etc, insa supravegheata din umbra cu ochi de vultur inca:). In copiii meu am baza, in adultii de prinprejur, NU!Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

mihaela_s spune:

Vik dar asa periculos e la voi? Ma mir caci la noi pe insula e lejer tare de tot. A mea cea mica haladuie vara pe la prietene in jur singura. Nu are mobil si nici altceva la ea. Conditia e sa imi spuna unde merge si atat.

Am avut in vara o discutie cu ea ca au disparut si ea si prietena ei fara sa spuna nimic nici la noi nici la ei. Noroc ca mama fetei stia cam pe unde sa o caute pe fata ei, era nebuna dupa un caine si mergea sa il ceara la plimbat...acolo erau, in zona casei unde sta cainele, il plimbau. Atunci am vorbit serios cu ea ca vreau sa stiu unde e, sa spuna mereu, poate da un simplu telefon de la fixul prietenei. Nu de frica pedofililor sau altor pericole, dar imi place sa stiu unde e, de unde sa o iau acasa cand doresc.

E frumos daca ai de unde sa oferi copiilor familie mare, dar altfel...tot prietenii din jur sunt baza. Cel putin asa e la noi .

Aqai spune:

Eu am inteles un pic altfel chestia asta cu temperamentul si personalitatea:

temperamentul = partea innascuta (de ex aia de-l face pe fii-meeu sa impinga in loc sa vorbeasca atunci cand are o problema)

+

influenta mediului= educatie = parinti, scoala, grup de prieetni etc (adica morala mamei cu sa vedem de ce ai impins, care era problema, care ar fi fost alte optiuni, care e cea mai buna optiune)

_

personalitatea ca intreg (care speram in secret ca va fi aia in care temperam manifestarile impulsive si ajungem la solutii mai bune de gestionare a diverselor situatii)

Acuma, temperamentul ala e. Partea invatata, data de influentele exterioare, poate sa fie in schimbare (speram noi evolutiva pozitiv:D ). Asta da voie unui om sa se schimbe pe parcursul vietii si practic ii da posibilitatea sa evolueze.

Acuma, sa luam un copil in mediul familial de exemplu. El se naste frumos ca primavara, vrea afectiune insa are parinti reci din fire si care nu apreciaza manifestarile de afectiune. Copilul ajunge in timp asemenea parintilor lui, fiindca nu a avut oportunitatea sa se manifeste afectuos; ba mai rau, probabil la astfel de incercari a fost respins. In timp, renunta la pornirea lui naturala si devine o persoana "rece".

Teama mea e ca acelasi mecanism se aplica si in cazul in care un copil este sistematic bombardat cu reguli si afirmatii de genul nu trebuie sa gandesti, iti spunem noi cum sa faci (ca asta e esenta regulii). Ajunge in timp sa se multumeasca cu a asculta de reguli si a renunta la a face exercitiul de gandire.

Acuma, buflea, or fi avand unii un grad mai ridicat de rezistenta si nu vor fi schimbati in mod radical. In acelasi timp cred ca ceea ne dorim noi ca parinti este ca fiecare copil sa ajunga un adult capabil sa discearna, nu un adult capabil sa urmeze reguli. Insa in scenarul de mai sus, doar "varfurile de rezistenta" vor fi capabili sa se dezvolte in adultul cu discernamat, ceilalti urmeaza norme si percepte si sincer pt mine asta e un scenariu really really scary pentru viitor.

Si ca sa inchei poliloghia asta si sa ma intorc la oile mele :D consider ca e nevoie atat de activitati si medii structurate, cat si de activitati si medii libere pentru o dezvoltare armonioasa ca fiinta umana. personal, resimt o tendinta de eliminare a activitatii libere in favoarea celei structurate.



Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

vikinga spune:

Mihaela, nu, n-as zice ca e periculos. Practic pe insula nu fu rapit niciodata un copil, nu au fost violuri, omoruri si alte grozavii din astea. Insa vara e full de turisti. Si prefer un walkie talkie. Si lui ii place, ca asa a vazut in filmele americane cu aventuri de copii:).Nelia.Agnes, merci.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

mihaela_s spune:

Ok, am inteles. Si la noi e plin de turisti vara dar noi stam mai departe de oras si de zonele turistice, e lejer si vara.

buflea spune:

Am citit de doua ori mesajul asta ... e interesent sa discut cu tine, ma pui sa gandesc cam mult si ma bucur ca o fac dar ma cam doare capul . In principiu sunt de acord cu tine ... dar imi vine sa te contrazic .

Cred ca eu eu pun mai mult accent decat tine pe temperament. Am mai multa incredre in impulsul natural de a se conforma sau revolta impotriva regulilor de orice fel. Increderea asta combinata cu temperamentul meu ma fac mai putin ingrijorata de modul in care este structurata acum societatea (chiar si cea romaneasca).
Eu cred ca orice adult urmeaza acele reguli care ii asigura zona de confort, cand acestea incep sa-l deranjeze, va incerca sa isi gaseasca echilibrul in alta parte, sub alte reguli. Varfurile de rezistenta vor lua conducerea si da, unii for fi doar "followers" ... de ce sa fie scary ? Asa este peste tot - in lumea business-ului, in societate, chiar si in familie - unii conduc si creeaza strategii conform perceptiei lor si altii isi desfasoara activitatea sub regulile impuse ce leaderi. Eu zic ca este ok pentru copiii nostri sa fie si una si alta - totul este sa ramana confortabili.

P.S. Eu am lucrat in corporatii foarte mari si extrem de structurate, mediu in care m-am simtit extrem de confortabila. La un moment dat am schimbat jobul si m-am angajat intr-un start-up (o companie care abea se infiinta) ... fiind la inceput, nu exista nici o regula, toata activitatea se desfasura intr-o libertate absoluta. In 3 luni mi-am dar seama ca sunt complet dezorientata si instinctiv am incercat sa formulez niste proceduri. Nu era treaba mea, era treaba managementului, care mai "artisti" fiind, au ignorat nevoia mea de ordine ... dupa 7 luni imi cautam alt job, dupa fix 13 luni m-am mutat. Experienta asta m-a marcat profund, nu am functionat niciodata atat de mult timp in afara zonei mele de confort. Am plecat de acolo de parca scapasem dintr-un cosmar, convinsa fiind ca acea companie n-o sa reziste mult ... aiurea, este si acum pe piata si o duc foarte bine. A fost doar o nepotrivire de temperament intre mine si management, care s-a manifestat printr-o neportivire de strategie in administrarea business-ului.

AgnesLuca spune:

Aqai a explicat foarte bine diferenta intre temperament si personalitate, dar tu buflea ai dat dupa parerea mea un exemplu genial (in sensul in care folosesc nemtii cuvintul asta, adica extraordinar de bun ) despre ceea ce inseamna interactiunea intre temperament si mediu. Cam cum ai descris tu se simte si un copil intr-o familie care "nu i se potriveste", cred ca iti dai seama cam in ce fel se va dezvolta personalitatea lui in mediul respectiv (indiferent ca-i vorba de un copil ca tine intr-o familie de artisti sau invers, un copil artist intr-o familie rigida).

Copilul saracu n-are unde sa plece...

PS: mi se pare ca nevoia ta de cadru organizat este atit de mare incit vezi totul intr-un fel foarte particular (de exemplu interpretarea pe care ai dat-o evenimentului din copilaria ta)

nelia spune:

Buflea, foarte-foarte interesant ce scrii tu... si logic. Si cred ca ai dreptate, noi sintem in casa doi si doi, al cincilea e la mijloc... ii este si cred ca ii va fi intotdeauna cel mai bine. Dar aia doi, care nu-s cu reguli si cu structurile, se sufoca cind sint intr-un mediu superstructurat... logic ce spui tu, cum spunea si mama ta.

Cornelia