Atractia sexuala in cuplu(2)

cristoiu spune:

NUN, faptul ca am intUit relativ corect nu ma uimeste. Te inteleg. Dar am uitat sa spun ceva. Sotul meu si cu mine nu eram excellent communicAtors inainte. Am invatat pe parcurs. Eu avind experienta povestita in spate am toate simturile si urechile permanent deschise catre el. Incerc sa il cunosc cit se poate de bine si sa ii anticipez nevoile, sa i le implinesc. Si el face la fel. Si acolo unde nu ne intersectam deschidem gura si vorbim. E greu la inceput dar practice makes better. Reusim sa o facem fara sa ne suparam unul pe altul.

Ok, sa nu ma mai intind. Voiam sa iti spun ca starea casniciei tale este 50% vina si responsabilitatea ta. Evident ca nu poti face totul de unul singur, dar ai 50% din responsabilitate pentru ceea ce simti acum, nu este doar vina sotiei. Faptul ca nu deschizi gura e parte din astia 50%.

Daca ai alege sau vei alege adulterul, acela va fi 100% vina si responsabilitatea ta si un mare 0% a nevestei. Esti responsabil pentru alegerile tale, asa ca fa-le cu grija.

cristoiu spune:

Sympliana, dar eu nu am vazut sa dea sfaturi. Isi descarca si el ce are pe suflet, sau nu au voie si Barbatii sa O faca? Bine ca o face aici pe forum, unde poaTe sa isi limpezeasca putin mintea si trairile, decit sa o faca (,) cu (,) Cristina - ce naiba imi ies atitea cacofonii

Daca il luam La goana cu bitele si Huo nu cred sa il ajutam cu nimic.

simplyana_m spune:

Cred ca nici nu am pomenit cuvantul asta, sfat, in ultima postare.


http://www.lucamic.blogspot.com/

cristoiu spune:

Nu ai pomenit de SFAT. Ai vorbit de pretentia de a calauzi pe cineva. Conform DEXului Sfat = invatatura menita sa calauzeasca pe cineva.

simplyana_m spune:

Cristoiu, hai ca nu cred sa aberez asa tare:

Si nici nu m-ar deranja sa dea si el sfaturi, sau sa deschida drumuri, daca ar fi mai clar care-s alea.



http://www.lucamic.blogspot.com/

NoUserName spune:

@smplyanna_m
As putea rezuma intr-un paragraf cine sunt, dar nu vreau pentru ca daca te-as fi cunoscut personal atunci n-ai fi aflat problema mea, cel putin nu in forma asta.
Dar se pare ca n-ai citit mare lucru din ce-am scris pana aici, asa ca o sa fac un rezumat:
- cineva cauta o parere la o problema (isabella, primul post)
- eu citeam despre aceeasi problema de cateva luni de zile
- mi-am exprimat un punct de vedere
- am primit rosii
- am detaliat o experienta personala (consider-o "la schimb" pentru cele pe care le-am citit aici)
- pricepe fiecare din ea ce vrea
- si, ca sa nu te acuz degeaba, prin "suntem duplicitari" intelege "NuN si cei care i se aseamana". Eu sunt unul si alti cativa au recunoscut. Imi cer scuze ca am spus indirect "noi, cei 8 miliarde de oameni de pe pamant suntem duplicitari".
Gata cu explicatile personale.

Hai sa-ti spun ce-am facut concret acum vreo 3-4 luni:
- m-am certat cu sotia de la o problema banala
- ca de obicei, n-am vorbit cateva zile
- am chemat-o intr-o seara sa-i arat poza cu noi doi la inceput, s-o intreb ce de ce nu mai putem fi asa? Explicatia a fost un minut de tacere si "eu ma duc sa ma culc. noapte buna."
- i-am spus ca trebuie sa avem o discutie la care sa vorbim pe rand, fiecare cand termina ce are de spus spune "am terminat" ca sa evitam vorbitul din ce in ce mai tare unul peste altul
- ne-am spus fiecare ce avem pe suflet (acum acuza-ma: nu i-am spus explicit Cristina, ci ai grija ca-mi lipseste fata de care m-am indragostit la inceput; aproape te-am pierdut si sunt pe cale sa-ti caut inlocuitor, ca esti obosita de cativa ani si eu nu m-am insurat cu problemele tale de la munca). Ea: ca n-ai grija de lucruri, ca nu mi-ai mai adus o floare de nu-mi mai aduc aminte cand, ca nu m-ai mai scos si pe mine in oras la un suc, ca tu nu vrei sa te plimbi cu noi (noi = eu si piticu') prin parc. Aceste sunt doar exemple, n-am cum sa scriu tot ce-am discutat 3 ore.
- am retinut amandoi ce vrea celalalt, a urmat explicatia ei cu "alte griji, alte responsabilitati" cu care am fost si eu de acord.
A ramas sa vedem cum vom reusi sa ne intelegem in continuare. Am stabilit ca fiecaruia dintre noi ii lipseste afectiunea celuilalt, si am fost de acord ca asta nu ne-o putem impune, ci doar timpul ne va dovedi daca o vom regasi, insa despartirea nu e o solutie. Ceea ce am pierdut in ani de zile nu se repara un urma unei discutii de cateva ore si nici ceea ce am cladit nu se transeaza in urma unei discutii. De asemenea am fost de acord ca pentru mine "lucrurile" nu sunt la fel de importante ca pentru ea. Daca intram cu masina in gard, eu sunt fericit ca suntem toti sanatosi, ea e suparata ca ne-am lovit masina si n-avem cu ce s-o reparam.

Ce am observat pana acum:
- nu ne-am mai certat de atunci (nici unul din noi n-a mai gasit un motiv atat de important, chiar si ca mi-am lasat farfuria de ciorba si lingura pe masa n-a mai fost motiv de cearta)
- copilul doarme singur in cele mai multe nopti.
- ca am plecat si noi intr-o seara la o plimbare adhoc. Prin zona. Chiar daca ne-am intors repede ca a adormit piticu' in masina, macar am incercat

Acum, pe bune, daca citeam aici pe forum un rezumat ca acesta as fi inteles cu totul altceva. Am priceput de prima data ca pentru tine problemele mele sunt minore in comparatie cu un copil bolnav, dar asta e subiectul topicului, ca daca ar fi fost despre "psoriazis pe fond de stress" (si imi cer iertare in fata nepotului tau pentru ca trebuie s-o spun in felul acesta) discutam despre acele probleme.

Vrei concluzii? N-am. Macar am inteles, atat eu cat si sotia, ca viata ne-a schimbat si nu mai poate fi ca la inceput. Urmeaza sa vedem cum putem trai cu asta.

A mai ramas partea cu "a calauzi pe cineva, oricine...". Da, am spus ca si eu incerc sa invat din experienta altora, ca sunt atatea greseli de facut dar n-as vrea sa le fac eu pe toate. De-asta mi-am scris si eu experienta fara cosmetizarea unui film de Oscar. Nu mi-am propus sa impresionez juriul ci s-o scriu atat de adevarat si fara menajamente cum n-as putea s-o spun nici celui mai bun prieten. Cred ca s-a vazut pe parcurs. Macar catorva oameni le-am dat de gandit, si asta e bine, ca daca ne culcam pe urechea ca toate lucrurile cu care ne-am obisnuit sunt acolo "as granted and forever", s-ar putea sa ne dea viata cu ele peste ochi de nu ne vedem.

Happy?

n/a spune:

nousername, tu ce vreis a faci? sa iti dai seama daca e justificat gestul tau, sau daca nu e vina ta ca s-a intamplat, ca ceea ce ti s-a intamplat a fost cauzat de situatie? si ac e normal ce ai trait? lasand prejudecatile la o parte?

Io-s de parere ca nu traim intr-o lume ideala si da poate vrem sa fim perfecti , dar uite ca nu suntem. vazut din afara a-i fi de condamnat, dar in realitate nu avem voie sa judecam ceea ce nu intelegem.

Daca mi-am permis sa te vad din prisma perceptiei mele si sa-ti spun exact cum te vad eu pe tine ca idee nu ca om, ca poate esti, si nu poate, estiun om deosebit, prin simplul fapt ca esti unic si esti tu, dar daca mi-am permis sa vad lucrurile si sa le exprim cum am crezut de cuvinta este pentru ca am fost in partea astalalta de baricada.... pe partea omului inselat. Si iti spun sigur ca din partea asta lucrurile nu sunt atat de metafizice si filosofice cum le prezinti tu. Rosi de la mine ai primit si mi-am cerut scuze pentru ele si te-am rugat sa nu o iei personal, dar incearca sa intelegi ca nimeni nu intelege nimik decat ccea ce poate prin prisma a ceea ce a trait sau prin prisma a ceea ce dezvolta in fiecare o temere.

Scrie, ca nu tre sa inteleaga unul si altul decat ce vrea si poate, sau daca vrea si daca poate.

Am vazut ca versi la acest subiect intreaga poveste, intreaga traire, pentru ca ai trait-o intens si de unul singur si simteai nevoie sa te spovedesti cuiva. In viata reala nu poti sa faci asta, la biserica poate ti-e incomod, dar vrei sa te impaci cu tine si cu ce a fost atunci. Vrei sa cauti impacare cu tine insuti. pai impaca-te cu tine si basta . E un act de vointa. Un exercitiu de cainta si mantuire. Bafta. Io te citesc cu interes. Sunt lucruri pe care nimeni pe acest forum nu are curaj sa le scrie asa goale, fara cenzura si frica de ridicol. Poate e timpul sa ne dezbracam de ipocrizie si de false masti ca doar suntem niste nick--uri in spatele unor monitoare. Si poate vom avea curajs a ne aratam asa cum suntem si cum ne-a facut Dumnezeu. Goi. .... Cu sufletul dezgolit.

http://noideea-noideea.blogspot.com/2011/04/divort.html
http://noideea-deea.blogspot.com

portocalia spune:

of doamne! deci acestea sunt revendicarile unei femei nefericite in casnicie????

de altfel, tot mesajul tau este un mare SABLON. nu exista in el niciun detaliu personal, nimic ce ar putea umaniza un personaj. imi pare foarte rau, ti-am mai dat o sansa si te-am mai citit o data si revin la prima concluzie: asa ceva nu exista in realitate! tu scrii aici o poveste generica, intre 2 manechine. presupun ca-i placerea ta, n-ai decat.

Fleurdelise spune:

Ma bag si eu in discutie, cu scuze ca nu am citit inca tot ce s-a spus.
Dar problema rezoneaza partial cu a mea. Nu sunt casatorita oficial cu partenerul meu, suntem impreuna de aproape 4 ani. Constat si eu o scadere dramatica a libidoului de aproape 2 ani de acum. La noi este cumva un alt context, el a venit dupa un divort dezastruos si isi dorea cred cu mine relatia perfecta, care sa o repare pe cea dinainte, eu doream un partener stabil, o familie. Intre timp am ramas insarcinata si partea cu familia pare deci sa se contureze. Dar atractia s-a redus (bine sunt la noi si alte explicatii care nu isi au locul aici, nu seamana cu situatia initiatoarei topicului).
Isabella voiam sa iti spun doar ca, daca intr-adevar tii la el si la relatia voastra, sunt mici lucruri care poate merita incercate. Incercati sa va distantati un pic unul de altul in programul de zi cu zi, poate stati prea mult impreuna si nu mai vezi in el un iubit ci doar, cum spunea cineva, pe mesterul/curierul casei, sau pe tatal copilului. Lasati apoi timp sa va regasiti, intr-o seara de weekend de exemplu, lasati copilul la cineva ,parinti/bona etc si "dati-va intalnire". Eu cu al meu avem cateodata un mic ritual, chiar daca suntem numai noi 2 in casa, ne vedem de treburi separat iar la 9 seara, de ex., ne "dam intalnire", fie si numai la vazut un DVD impreuna. In momente de genul asta iti dai seama daca "ti-a fost dor de el", i-ai simtit lipsa, vrei sa fii cu el in intimitate, etc. Daca nu va fi cazul, macar aveti prilejul sa discutati deschis despre problema voastra de cuplu, ca odata si odata tot trebuie sa o faceti, si e mai bine cand sunteti calmi si linistiti.
Nu te judec absolut deloc, te inteleg, chiar daca, repet, situatia mea e diferita, simptomele sunt aceleasi...
NuN, nu cred ca scrie aberatii sau cauta justificari. Cred ca e prea dur cu sotia lui totusi, un dram de intelegere in plus nu strica niciodata, in asta cred eu ca sta de fapt esenta iubirii mature: intelegerea pentru celalalt. Si, in general, daca nu faci tu primul pas in directia asta, celalalt nu il va face. Fa tu tot ce poti face pentru relatia ta, daca tu consideri ca merita, bineinteles, fara sa te astepti la reciprocitate (va veni cand nu te astepti...)

18 + X Ioan

"Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri pe care nu le vom vedea" (John W. Whitehead)

balanta spune:

Candva renuntasem sa mai intru pe Dc...nu stiu ce mi-o fi venit acum...si taman peste subiectul asta am dat...sunt situatii in care nici dupa toate discutiile si toate trucurile nu mai reinvii pasiunea...da, poti relationa cu partenerul pe linia contract casatorie,sot-sotie dar pe relatia barbat-femeie poate fi o mare gaura neagra. Si discutarea chiar in amanunt a tuturor problemelor si pusul sufletului pe tava nu cred ca reinvie o relatie. Spunea si Aurora Liiceanu intr-un articol, ca apropierea prea mare de partener duc la relatia sora-frate. Poti fi bun partener la drum intr-o casnicie pt sot sau sotie, dar sexual-sentimental-atractional ca barbat-femeie zero uneori. La urma urmei nu toata lumea se casatoreste dintr-o mare pasiune...pe vremuri nici vorba de asa ceva. Si cu siguranta adulterul a existat dintotdeauna. A fost incriminat scriptic, dar el a existat numai ca femeile din timpurile alea nu il preau luau in seama. Si nici acum nu ar fi luat daca femeile nu s-ar fi emancipat. Nici o casnicie nu rezista pe 30-40 de ani cu un singur partener sexual. Si atunci nu avem ce face...avem o casnicie buna, avem valori comune, avem teluri comune, ne respectam, dar nu avem ce face , divortam pt ca nu mai suntem atrasi de celalalt si o luam de la capat. Sau suntem abstinenti pana la finalul vietii.Candva am avut si eu probleme de genul asta. Si am spus, si m-am vaitat si am cerut si am discutat.ZERO.