Mamici, tatici, cu copii mai mari-ceva sfaturi?

buli spune:

am gasit azi un articol interesant - nu se potriveste neaparat cu subiectul, dar e un pic in ton. si e de meditat la ideea principala.

AgnesLuca spune:

Rufus, ma bucur ca te-am provocat un pic cu sirurile alea de lacrimi

Danielatt, ce crezi ca te-a motivat de fapt, faptul ca ai fost tratata ca o persoana responsabila sau bau-baul cu Apaca ?

Buli , hai ca mi-am amintit de povestea lui Rufus cu prafurile. Ii greu, io nu zic nu.

Viviana si toti ceilalti cu copii mai mari, va doresc un weekend fain alaturi de (sau in paralel cu ) pruncii vostri !

anca_nicolae spune:

Am intrat la acest link prin recomandarea unei prietene de suflet de aici, de pe DC,

SO, am citit si... e musai sa scriu si eu .

Viviana

fb ca ai deschis acest subiect. Nu detaliez, intreb direct: voi locuiti in Bucuresti? Ai vrea sa mergem impreuna la "vizitele prin licee si/sau fabrici"? Din semnatura mea, o s aintelegi de ce intreb :).

Legatd e motivatia de a invata... depinde mult SI de ce ti se explica DAR si de terenul genetic al fiecaruia. Ca si buflea, eu am invatat FIX din aceleasi motive [parca am fi crescut gemene, cred ca si tonul vocii parintilor nostri a fost la fel.. :))]. DAR, ACELEASI explicatii/motivatii/educatie prind DIFERIT de la copil la copil. Eu am 3 copii, cel mijlociu de 11 ani este extrem de intelept si oarecum asemanator cu mine in gandire, fata de 14 ani insa... . E proverbul: ai 5 degete la o mana, dar nu seamana unul cu altul...

Ca si rufus, eu zic ca sa oferim cat putem si cat depinde de noi, sa ne iubim copiii, DAR nici sa nu ne facem supra-mega iluzii si asteptari, ca sa nu picam de prea sus... In plus, la nivel de generatie, exista schimbari ale mersului lucrurilor in societate, si exista o mica probabilitate sa fim depasiti. Oare, noi, cand eram copii/tineri, de cate ori nu am gandit ca parintele NU ARE CUM sa intealga faza x, y... E adevarat ca "pe vremea mea", cum a descris buflea, era fff important sa mergi la liceu bun ca sa ai o sansa sa mergi la facultate, ca DOAR asa vei aveai sansa sa ai un loc de munca "bun" si sa scapi de munca grea [la mine modelul a fost de siderurgist la Calan :)))]. In prezent insa... s-au mai schimbat nuantele, cum ziceam, mersul societatii. Exista o usoara "reducere" a importantei invatamantului asupra viitorului social si profesional al tinerilor. Acum se intra la facultate INFINIT mai usor, nu mai este ceva "atat de special", acum accentul de "filtrare" a talentelor pica pe mastere, etc. Mai mult, eu, pe langa job, am facut MEREU meditatii, preponderent la mate, dar si altele, si novel asa, mediu, 5-8, mai rar liceu, si si mai rar facultate. Ei bine, mi-au trecut prin mana ATAT de multi copii care initial erau NULI la carte, si peste ani sa-i regasesc destul de bine realizati, TOTAL unexpected cu ce vazusem eu cu ani in urma, incat, imi dau seama ca maturizarea copiilor - viitori tineri se face in ALT RITM decat a fost la noi. Locurile de munca sunt privite cu alti ochi, a intrat si la noi un pic din stule american unde, nu este nici un capat de tara sa incepi cu un job mai "jos", si la ORICE varsta [PESTE acel critic 18 ani de la noi considerat prag de realizare, ca daca la 18 inca nu esti student eminent, gata, inseamna ca vei fi un ratat...] sa simti ca ai ajuns sa INTELEGI cu adevarat ce fel de munca ai vrea sa faci si sa te apuci, ABIA ATUNCI, de vreo specializare in acel domeniu. Exista o tendinta de modificare a ALEGERILOR facute de copii/viitori tineri. Cati dintre noi am dat la liceu si facultate CONVINSI fiind ca ni se potriveste ACEA meserie/facultate? Putini, majoritatea au invatat DOAR de frica muncii grele. Asa era atunci. Si, cumva, nu cred ca este ok, a la long, pt o societate, pentru ca poate SI DIN CAUZA ASTA, vedem ca acum, MULTI dintre colegii de facultate profeseaza in ALTE domenii, nu cel din facultate. TOCMAI pt ca descoperirea de sine a aparut mai tarziu, la unii... Poate ca noi, parintii, suntem prea incastrati in ideea ca daca ACUM al nostru copil nu invata cat ar putea e jale, si SIGUR TOT viitorul lui va fi varza. Dar nu [MAI] este asa. In societatea romaneasca dinainte de 89 asa era. Acum insa e mult mai flexibila viata, studiile sunt mai accesibile la orice varsta si cam din ORICE liceu provii, salariile/castigurile NU mai sunt direct proportionale cu diploma de "inginer" [cum era demult]... Trebuie sa fim cu ochii deschisi si pre acest prezent, altfel, incatsrati doar in trecutul nostru, nu vom reusi sa ne integram, si relatia cu ai nostri copii nu va fi buna.

Revenind la mine..., ma gandesc sa gasesc o linie de mijloc... Sa faca macar un sfert din ce sfatuiesc eu, jumate din ceea ce e "normal" in cadrul societatii in care traiesc EI, copiii nostri, si restul, ultimul sfert sa fie partea lor de libertate si diferentiere in personalitate...

Vorba lui rufus, om vedea ce vremuri or veni... si, mai silitori, mai putini silitori, s-or descurca si copiii nostri, poate nu din primul an, poate nu din al 2-lea.. DACA e sa aiba potential, la un moment dat tot va iesi la iveala. Doar ca noi nu stim cand, noi, ca parinti, am vrea cat mai curand...

SI eu am gresit avand gandirea din paragrafele de mai sus, insa, MA STRADUIESC sa ma schimb, asa cum am pove aici.

Sanatate tuturor si relatii cat mai comunicative si luminoase...



Poze cu noi

Veronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori

danielatt spune:

Este clar ca vremurile adolescentelor noastre nu mai corespund cu actualele.
Insa, parerea mea, este ca responsabilizarea tanarului inca din bancile scolii nu poate fi decat benefica.
Eu am exemplul prietenelor mele care au copii in scoala primara.
Eu cred ca este gresit total sa te axezi doar pe obtinerea unor rezultate scolare deosebite ca sa aibe copilu' portofoliul ok, dar sa neglijezi total responsabilizarea grosiera pentru ca nu ma refer la avea contorul sms-urilor cheltuite.
Si apoi, hai sa fim seriosi, cati dintre colegii nostrii din liceu sau facultate nu au ajuns bine social, fara macar sa fi stralucit la invatatura. Scoala vietii, scoala strazii impreuna cu scoala si facultatea, definesc adultul de mai tarziu.
Din experienta mea spun ca nu se pot exclude una pe cealalta.
Intr-adevar, cred ca mers de mana si aratat cum arata o fabrica, cum arata o multinationala, cum arata un liceu bun/unul rau, adica, pana la urma nu de frica trebuiesc treziti ci efectiv trebuie sa priceapa ca este alegerea lor si nu mai depinde de noi.
Intra in varsta de la care decizia are si consecinte si nu vom fi mereu in spatele lor si sa decidem in locul lor.

viviana spune:

Buli, foarte interesant articolul.

Anca_nicolae sunt din Bucuresti. Mergem impreuna. Cred ca ar fi bine pentru amandoua fetele.

Agnes, sa nu mai spui ca ai raspuns neintrebata. Orice parere este binevenita.

Danielat, nu cred ca va merge ideea ta. Dupa cum o cunosc eu se va simti fortata si va actiona contra.

Eu nu am constrans-o niciodata sa faca ceva. Am incercat sa o invat ca lucrurile bune, corecte sa vina din ea si pentru ea.
Sa invete nu fortata, pentru nota, pentru fericirea mea ci ca sa se simta confortabil si relaxata cu ea insasi stiind ca a facut ceva ce conteaza personal.

Toata saptamana trecuta a depasit cu brio statul la calculator. Un nou joc. O dependenta usoara. Primul impuls a fost sa-i interzic accesul.
Dar, nu.
Am preferat sa-i spun (pentru a mia oara de altfel) ca trebuie sa renunte din proprie vointa la joaca in exces. Sa puna in balanta invatatura cu Pc-ul. Va vedea ca pentru ea sunt amandoua la fel de importante. Numai ca vine o vreme cand balanta se inclina in favoarea studiului.
Si atunci va trebui sa aleaga ce crede ca e mai important.
Si a mers. Si-a facut un program acceptabil.

Cu telefonul. I-am spus ca e corect sa plateasca ea surplusul, ca nu vreau sa o pedepsesc luandu-i-l, insa intra in responsabilitatea ei, ca pe viitor sa urmareasca cate mesaje da si sa se incadreze singurica in limitele astea.
Am de gand ca peste cateva luni sa-i pun optiunea cu mai multe mesaje, insa ea nu stie.

Si uite ca acusica tare-mi vine sa o scutur si sa o fortez. Asta-i marea mea dilema.

Aseara a ras intr-una pana a facut pe ea. A fost de o veselie debordanta. A sarit in pat m-a imbratisat si pupacit. Adormisem si m-a gadilat in ureche cu un fulg si mi-a bagat nu stiu ce in nas.

Asta n-ar fi nimic. A pus pe gaura de la WC, sub colac, o folie transparenta (cling-flm) bine intinsa. Nu am observat-o (nici nu e de observat cand ai ochii carpiti de somn!). M-am asezat si eu ca omu' si restul nu-l mai spun...










Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

AgnesLuca spune:

Sorry, dar iar nu ma pot abtine, stiu ca v-am zis deja weekend placut si am promis sa nu ma mai bag

Rufus ce-ar fi ca data viitoare sa flatati si responsabilizati propriul copil si nu pe altul ? cu ce-o incalzeste pe tora ca colegii fetei nu-i tin isonul ? eu zic ca problema provine din faptul ca voi chiar nu aveti incredere in ele si de aici si lipsa lor de colaborare cu voi.

Viviana, multumesc de incurajare. Eu zic sa nu-i schimbi optiunea la mobil fara stirea ei, de ce sa o tratezi ca pe un copil iresponsabil caruia tu trebuie sa-i asiguri spatele ? La ce te referi cind zici "tare-mi vine sa o scutur si sa o fortez", cam ce i-ai face?



Edit: iar suna prea dramatic ce i-am scris lui Rufus , vroiam sa zic frecusurile in colaborare si nu lipsa ei !

danielatt spune:

Asta si spuneam, ca nu trebuie nimic fortat.
Trebuie insa si varianta "asa nu", tocmai pentru a-i ajuta sa-si contureze optiunile.
Si eu cred ca Rufus avea dreptate, trebuie privita situatia un pic mai relaxata din punctul de vedere al masurilor coercitive. Trebuia observat si intervenit doar daca devierea capata note ingrijoratoare.
Din cate povestesti insa, se vede ca situatia este buna, daca este vesela, daca rade..e fericita. Fii fericita si tu alaturi de ea si de glumele care le face.
Tu trebuie doar sa razi cu ea si mai in gluma asa...ghidata.

columbiana spune:

Citesc subiectul cu interes; la noi a inceput pubertatea, cu crize, orgolii, `eu stiu mai bine`, etc, toate astea peste o personalitate foarte puternica si cu rigiditatile de rigoare date de diagnostic...uneori as adormi sa ma trezesc cind la 18-20 de ani ai lui, dar nu se poate.
Apropo de invatat, eu nu ma asteptam ca Tudor sa aiba vointa si tenacitate sa=si pregateasca examenul de admitere (aici scoala primara se termina dupa clasa a sasea, ei dau examenele pentru scoala secundara/liceu in toamna cind incep a sasea la primara);
Sansa a fost sa-l inscriu in tabara de vara la sfirsitul clasei a cincea la un colegiu privat, aproape de casa; I-a placut copilului foarte mult: atmosfera calma, copii struniti, nu bullies, nu respingere si evitare; Dupa tabara a declarat ca vrea sa merga acolo la secundara daca se poate; am discutat, i-am explicat ca va fi dur, ca avem trei luni in fata sa pregatim admiterea, concurenta exista (sunt doua colegii private+o scoala internationala bune pentru un oras cam cit Brasovul); a acceptat, s-a mobilizat, am stat cu el zi de zi si am invatat impreuna; nu face nici o lectie singur; in ultima luna l-am dus la testari la profesori la matematica si franceza, odata pe saptamina, ei l-au incurajat, am nimerit oamenii potriviti; A dat examen la trei scoli (doua in Montréal) dar m-a anuntat din start ca el vrea la colegiul pe care l-a ales, si acolo a si reusit doar; la celelalte doua a iesit printre primii din examen.
Nu stiu daca va reusi sa se mentina aici dar acum stiu ca vom gasi noi o solutie impreuna ( a avut toata scoala primara shadow, suntem in urma bine cu maturitatea emotionala, social skills, etc), dar macar a trecut prin bucuria asta, printr-o victorie mare, spre surprinderea celor de la scoala primara care nu i-au dat nici o sansa.)

Am scris asta pentru ca ma gindesc ca daca ai face cum au facut parintii lui buflea, au plimbat-o pe la scolile respective...undeva trebuie sa fie in copil un impuls, un `buton` de motivare; la noi a fost tabara aia de vara ce i-a deschis ochii...

Selon ce que je pense de moi, je suis limitée ou illimitée, libre ou esclave


http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

CorinaDani spune:

vivi, eu cred ca nu ar trebui sa transformi examenul de intrare in liceu intr-un fel de bau-bau sau sa ii induci fetitei teama ca nu e capabila sa-l treaca si ca, vai, viata ei o sa fie distrusa pe vecie daca nu va intra la liceul dorit (de voi sau de ea).

tin minte, cand aveam varsta ei, la fel ma tocau ai mei la cap "invata, ca ai treapta si vai de tine o sa fie, ajungi la liceul industrial si o sa muncesti in uzina/rafinarie". ei bine, stateam si ma intrebam in sinea mea "mai, chiar asa de proasta ma cred ai mei, sa fie oare adevarat ca nu pot fi capabila sa iau treapta la acel licei ?" adica incepeam sa ma indoiesc serios de cunostintele mele si parca mi-era teama sa rezolv exercitii si probleme, ca sa nu gresesc, mi se parea ca nici nu pot sa mai retin formulele, etc. si parca imi venea sa le fac in ciuda, sa nu invat tocmai pentru ca ma tacaneau la cap zi de zi, imi amintesc cum stateam cu romanul politist sub manualul/caietul de mate, pe birou, si citeam pe furis, numai asa, de-a naibii, sa nu invat cand vor ei, ci cand vreau si am eu chef...nah, acum in locul romanului pitit sub caiet, probabil as fi folosit si eu sms-urile ...

privind in urma, imi dau seama ca presiunea asta pusa de ai mei, dealtfel bine-intentionati, m-a facut sa ma indoiesc serios de capacitatile mele "intelectuale"; si invatam bine, va rog sa ma credeti, nu eram premianta, insa eram in prima treime a clasamentului, cu medie generala spre 9 (nu mai tin minte exact)...iar in final chiar am intrat cu nota bunicica, la liceul ales...cum am ales liceul, e alta poveste ...

ladyJ spune:

Exact, parintii lui Buflea au gasit motivarea pentru ca isi cunoasteau bine copilul.
Si cred ca si Vivi isi cunoaste bine fiica, acum se simte ea un pic sub presiune si nu analizeaza limpede, dar cand se calmeaza se va aprinde beculetul.