Copii la diferenta de un an
Raspunsuri - Pagina 2
ANDRUSHKA spune:
Monica 
te-am tot citit pe subiectul anterior. ma bucur ca v-ati descurcat si ca fetele au crescut impreuna vesele si implinite. Sfaturile practice sunt foarte binevenite si cu siguranta am sa tot rasfoiesc pe-aici cand ma lovesc de vreo problema. Le-ati dat in ani diferiti la gradi, sau sunt in aceeasi grupa?
monicabo spune:
Le-am dat in ani diferiti, la 1 an distanta. Momentan Andreea e la gr mijlocie iar Ana Maria la grupa mica. Era prea mare diferenta dintre ele pentru a forta intrarea in aceiasi grupa, dar nici nu am tinut mortis la acest lucru... Poate chiar e mai bine, pentru a nu se crea o concurenta in plus pt ele, comparatii, etc...
Monica, mami de 2 
: Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)
Povestea sarcinii si a nasterii Andreei
Povestea nasterii super rapide a Anei Maria
Marina spune:
cred ca faci o mare greseala ca ai trimis copilul mare de acasa. O sa se simta exclus.
Intre ai mei este 1 an si 7 luni, a fost extrem de greu cu a doua sarcina, cerclaj , tratament pana in ultima zi, nascut la 36 saptamni. Cel mai mare regret al meu este ca nu mi-am tinut fata in brate cat era inca mica. Am tinut-o cat am putut dar nu cat mi-as fi dorit. gelozie a fost si pana in ziua de azi ea trebuie sa fie prima.
Mie primul an mi-a fost greu, in general pentru ca sotul meu a fost in mare plecat pe marile si oceanele lui. In plus fi'miu care e jr-ul a plans non stop de la 8 la 10 seara in primul lui an de viatza, La 8 fara zece incepeam sa plang eu cand ma gandeam ce ma asteapta. Mama m-a ajutat f mult , a venit seara de seara sa ma ajute sa le fac baie si sa-i culc. Am avut si bona iar pe Maria la 2 ani am dat-o la gradinitza.
Daca ma uit acum in urma mi se pare ca a avea 2 copii asa de apropiati ca varsta e o imensa bucurie. Se joaca asa frumos impreuna, se ajuta ( se mai si sicaneaza) , avem preocupari comune ce mai e super.
Nu o sa fie usor 1 an doi dar in perspectiva o sa iti dai seama cat de fain e si pentru ei si pentru tine.
AB_AC spune:
Si ai mei sunt ca ai Marinei.... 
si eu zic la fel...mai bine un dezastru acasa decat unul trimis aiurea. Se va simti exclus.
cristinuk@ spune:
Eu nu am avut pe nimeni doar la sarbatori chemam pe cineva sa faca curatenie generala in rest d zeu cu mila n am avut bona parintii nostrii sunt in tara cel mult au venit in vizita dar nu i am lasat cu copiii pt ca nu erau obisnuti cu ei
Copilu mare tre sa fie mereu inclus si la bine si la rau .
Si eu zic ca o sa se simta exclus
ANDRUSHKA spune:
ma doar extraordinar de tare aspectul cu lasatul baietelului la ai mei pe perioada asta de sarcina tarzie, de aceea nu vreau sa comentez mai mult decat ca am ales raul cel mai mic in contextul dat si care sper sa se poata estompa in timp, dupa ce m-am consultat cu absolut toti din familie, cu doctori, pediatri, psihologi si mai ales cu propria-mi constiinta de mama. In teorie nimic nu poate suplini grija, iubirea si prezenta parintilor; in practica, nu am avut de ales si incerc sa minimizez daunele si ptr baiat si ptr prunca nenascuta. dar va multumesc celor care mi-au atras atentia la acest aspect, sunt convinsa ca a fost facut cu cele mai bune intentii.
Ne putem concentra acum pe perioada cand vom fi toti patru (+ un ajutor, probabil) si vom incerca sa ne descurcam cum vom putea mai bine?
AB_AC spune:
Andruskha sunt convinsa a te-ai gandit, dar mai gandeste-te odata. Gandeste-te ce inseamna sa vii sa-ti gasesti locul ocupat la serviciu, in inima cuiva, daramite in casa parintilor. Un copil mic nu accepta nici sa-si imparta parintii prea usor, daramite...
ANDRUSHKA spune:
Acushorule in una din zilele urmatoare plec si stau cu el, dorm cu el, ii dau sa manance, ii cant, la ai mei, cateva saptamani, depinde cum ma simt pana la urmatorul control. Se pune? Acum o sa zica sigur cineva ca imi neglijez sotul...dar el e baiat mare. Pe bune ca apreciez parerile voastre si faptul ca va pasa. Ce sa mai spun... ca la inceput n-am vrut sa accept faptul ca sunt insarcinata din nou si atat de repede, desi nu m-am gandit niciodata la avort - cu atatea exemple in jurul nostru de cupluri infertile, ar fi fost o dubla crima. ma gandeam exact la inlocuirea de care spui in sufletul parintilor;mai precis la impartirea dragostei...cum sa te uiti la un bb de4 luni cat avea el atunci si sa-l vezi deja "big brother"? dar n-am vrut sa transmit si sa perpetuez gandurile astea negative si sa le proiectez asupra fiintei ce tocmai se forma in mine, sa-i transmit ca venirea ei produce probleme si sentimente de inadecvare... m-am gandit apoi ca poate Vladutz si-o fi chemat vreun sufletel cu care se juca el pe-acolo prin sferele inalte si l-a ademenit :" hai, bai, ca e misto cu astia ca parinti. Ne distram la maxim si nu ne plictisim o clipa!" Poate asa e el, mai altruist din fire si va accepta sa ne imparta cu sora-sa pe care probabil, in alt context de viata, peste ceva ani nu ar mai fi avut-o din motive de varsta, reluarea serviciului si alte meschinarii de-astea la care ne gandim noi adultii.
Uoffff... e greu sa fii parinte.. si asta-i doar inceputul. Vorba unei prietene, mama de adolescenta in mari transformari: "bucura-te de problemele astea cu olitze, nu vrei sa stii ce vine mai tarziu.."
ANDRUSHKA spune:
A, si inca un gand: multe femei intrebate de mine(cred ca peste 20...), de toate varstele si generatiile, mi-au spus ca s-a intamplat sa ramana insarcinate cat inca alaptau sau primul copil era micutz... au ales sa termine sarcina din motive de lipsa de ajutor si gandindu-se ca isi vor priva primul copil de grija, afectiune, obiecte materiale necesare, etc... cam asta ar fi exemplul de la extrema cealalta. Multe din aceste femei au ramas cu un singur copil si mi-au spus ca regreta,acum, dupa multi ani...
AB_AC spune:
Iti inteleg sentimentele, chiar de nu-s de acord cu deciziile ... pentru ca desi ai mey au fost la aproape doi ani diferenta, dar i-am crescut singura vreo doi ani...