Ne rugam pt VICTORIA - M&M mai-iunie 2008 (208)

Luminel spune:

experientele fetelor de afara ma fac sa prind curaj!

belleane spune:

Lumi:Hai ma ca trebuie sa ai curaj, in primul rand nu esti singura.

Luminel spune:

uitasem: Felicitari Stepany pentru jobul obtinut!

da, Belle, nu sunt singura si asta e cel mai important! cand trag doi la caruta, e mai usoara!

va bat iar la cap cu gazda pt Florin! daca stiti/auziti pe cineva...

Simonix spune:

Luminel - fara sa ating aspectul finainciar (prioritar, zic eu), cred ca daca ai deja prieteni in situatii similare este super util. Nu ai idee ce inseamna sa te trezesti singura cuc intr-un loc nou (si in plus, GER nu e o tara facila). Io am patit asa in Polonia, fara sa stim limba, printre localnici destul de ostili cu strainii, a fost greutz. Compar de ex cu Cleo care ne are pe noi langa ea. Sper ca i-am facut integrarea mai usoara, a fost un concurs de imprejurari, pana si la servis a avut pe cineva langa (pe Bobo, care nu e el cel mai social dintre omuleti, dar tot e ceva acolo ). Daca reuseam sa o bagam si pe Mara la scoala lui Robert era si mai bine pt copil, dar nu-i prea grav, ei oricum se adapteaza usor peste tot. Apoi ma gandesc ca si eu cand am ajuns in BE aveam ceva prieteni aici si stiam fffff bine limba, deci fata de Polonia a fost mega simplu.

Hai daca e cu povesti. Eu am schimbat 3 tari. Prima oara Franta - Paris. Ca studenta. Separata de proaspatul meu sotz. Super fun experienta, fara probleme de intergrare, Parisul este un oras unde m-am simtit ca acasa, ba chiar mai bine, caci eram singura si nimeni nu statea pe capul meu. Bani - ma intretinea sotul ramas acasa sa munceasca. Era greu pe atunci sa primesti acte, aveai nevoie de drept de munca etc. Fiidn studenta, nu aveam nevoie de prea multe chestii, mancam pizza congelate, 3 la un euro. Cheltuiam cam 15 euro pe saptamana, luam numai ce era mai ieftin din supermarket, pandeam promotii etc. Asa am reusit sa si punem deoparte si ne-am luat primul apartament (in RO). Din saler de sot, care si el strangea cureaua rau in RO (sau in FR, ca a fost si el migrator).

Tara numarul doi - Polonia - asta a fost incercarea mea. Cu the sotz. Fara plod. Fara prieteni in primul an. Polonezi caposhi Nu intelegeam nik din ce se intampla in jur. Eram rupti de lume. Toate chestiile administrative se faceau cu ajutorul unui coleg polonez care venea cu noi pana si la doctor. Cosmarul meu era: daca e sa cad pe strada, ce mi se intampla? Cum ma inteleg cu aia de la Urgente ? (am trecut si prin asa ceva cand am cazut si m-am lovit la cap si am lesinat si am fost dusa cu ambulanta la spital undeva in munti - eram la ski - insa pe atunci deja stiam oleaca de PL - am supravietuit :D). bani - sotul avea contract sigur (ma rog, sigur ... la modul ca era ok, legal). Eu nu am muncit intr-o prima faza - mega depresie. Urat de tot. Socializare - aproape zero. Ma mir ca am supravietuit . Apoi am inceput si eu sa lucrez - mi-am revenit, am invatat limba, in ultimul an eram mascota firmei Socializare intensa, nu mai aveam timp de sotz Cand am plecat din PL - mega depresie ca paraseam tara aia (eram si gravida )

Belgia - venit cu sotul cu contract. Eu am lucrat de acasa, insa cam la negru, burta la gura. Intelegeam limba, eram in mediul meu, aveam oleaca de prieteni, nu am avut nevoie de prea mult ajutor, caci stiam la ce sa ne asteptam. Acum, peste 4 ani, lucram amandoi, plod, apartament cumparat, suntem datori vanduti la banca Dar ne e bine, deocamdata. Si prieteni avem garla, nici nu stim ce sa mai facem cu ei Ba chiar mai culegem de pe unde putem :D Ideea e ca aici mi se pare usor, mai ales ca dai de romani peste tot (in Bxl). In zona in care stam mereu mai rasar unii noi, vara cel putin e plin parcul, de fapt ... pe copiii belgieni nu prea ii vedem la fatza.

Despre GER - stiu ca integrarea poate fi foarte dificila, am exemple printre prietenii mei. Limba, orashele inchistate, lipsa prieteni.

Gata si cu povestile.

Simona cu Robert

Cum a venit Robertzel in viata noastra

Poze cu noi toti

Lilly79 spune:

m-am intors de la inot cu ala micu

Luminel pai ce inseamna la tine job caldut daca deabia iti poti plati chiria si cheltuielile?
Un job caldut pt mine inseamna sa nu fie niciun stres la munca + un salariu suficient de mare pt chirie(eventual rata daca exista), cheltuieli si pus deoparte.
De exemplu noi vom sta pe un singur salariu un an de zile ca sa stau cu Victor acasa, dar ne va fi suficient si chiar ne va mai ramane sa punem cate ceva deoparte.
Din raspunsurile tale imi dau seama ca vrei sa pleci, doar ca ti-e frica de necunoscut, si nu inteleg de ce tii cu dintii de un job care nu e nu stiu ce (presupun ca nici dupa marirea de salariu tot nu va fi suficient incat sa va ajunga fara banii de la sot).
Ti-ar parea mai rau sa pleci in Germania sau sa ramai mai departe in tara?
Oricum decizia asta e a voastra, noi nu putem decat sa te ajutam prin intrebari, sfaturi, etc.

DanaH spune:

frumoase povesti de emigrare. daca e de povestit, sa zic si eu:

noi am plecat de, iaca, aproape 11 ani. noi visam din facultate sa plecam, ba era cat pe ce sa pelcam in australia. ce sa mai zic, eram cu bagajele la usha, cautam bilete de avion, aveam amandoi temele de doctorat, cand ne-au anuntzat ca s-a facut o reducere de fonduri si ca putem sa venim, dar numai daca ne paltim singuri studiile. hahaha, paid aca aveam eu 10000 euro pe an (x2) nu mai plecam din romania.

asa ca aproape renuntzasem, ne cam hotarasem sa facem un copil in vara aia, deshi eram vai capul nostru, stateam in tei, in camine studentesti, de ne beam cafeaua cu studentii pe balcon dimineatza. dar eram tineri si fericiti.
si numa bine ca in martie 2001 m-a suant sefa de catreda de la mate din politehnica, unde eram asistenta, sa imi zica sa vin repede cu un cv. nu va zic cum am fugit din tei pana in militari. era acolo o conferintza si venisera mai multi profesori din strainatatea. si trei dintre ei, unul din olanda, unul din franta si al treilea nu mai stiu de unde, cautau studenti.
am avut un noroc fantastic, de un om minunat, care a pus ochii pe mine. un profesor total diferit de ce stiam eu ca sunt profesorii, care chiar asculta un student cand vorbea. nu va mai spun ca engleza mea era de balta la acea vreme, plus emotiile, cat imi lua sa scot doua vorbe...
si uite asa, din vorba in vorba cu proful asta, care cauta studentii pt programul lui de master de aici, i-am spus ca sunt casatorita. si atunci i-a venit ideea geniala si salvatoare (pt noi), sa ii caute sotzului un job, iar mie sa imi plateasca numai studiile, nu si bursa.
peste vreo luna, am primti mesaj ca i-a gasit sotzului un doctorat, sa vina la interviu. si uite asa, la 1 septembrie 2001 eu am venit studenta la master, al doilea pt mine, ca mai facusem unul in romania, si la 1 oct sotul a venit la doctorat. traiam amandoi din salariul sotzului de doctorat, nu era mare, dar pt noi, amandoi asistenti in universitatile romanesti, cand am vazut primul salariu in cont, am zis ca ne-a pus DD mana in cap. nu avusese tot neamul nostru atatia bani intr-un cont.
am trait amandoi din salariul asta timp de doi ani, intr-o casa sociala, dar de vreo 75 m patrati, cam de vreo 4 ori cat garsoniera noastra din tei. primele trei luni plangeam dupa casa, ne intrebam ce cautam noi aici. tin minte ca am sunat un prieten de ziua lui prin noiembrie, si erau stranshi acolo toti prietenii nostri. au inceput sa ne puna melodiile nostra preferate de pe la petreceri la telefon. am plans ca prsotii amandoi. dar dupa vreo 3 luni ne-a trecut. suntem in continaure prieteni cu cei de acasa, ne vedem de fiecare data cand ne ducem, vin pe aici, dar asta este, fiecare isi vede de drum.
prieteni ne-am facut cativa si aici, chair de la inceput, de suflet. erau putini romani pe vremea aceea aici. acum sunt multi, dar multi tineri, unii de calitate indoielnica.
oricum, vorba lui simonix, avem prieteni de nu mai stim ce sa facem cu ei, multi romani, dar si multi straini. ba sunt prea multzi, as zice eu, imi mai doresc si eu weekend-uri vara sa emrgem in vizita sau sa avem oameni in vizita.
acum suntem trei familii de romani, prieteni, pe aceeasi strada, care nu e mare. cu unii dintre ei, ne strigam peste gard, sutn 3 case intre noi.
ne ajutam unii pe altii, dar cum sa zic eu, ajutorul este asa... daca as avea nevoie de bani, sa zicem, unul singur m-ar ajuta. defapt a si facut-o la inceput. dar pe ceilalti nu as pune multa baza in privintza asta. in schimb cand e sa te mutzi, sa ai nevoie de ceva in miezul notpii, avem la cine sa apelam.

avem prieteni aici care au venit el la doctorat, cu un copil, ea a stat acasa, ba a mai facut si inca un copil, traiau dintr-un salariu de doctorand, dar mi se pare ca mai aveau oarece venit din romania (mic, dar se strange). si au rezistat. nu le-a fost ushor, sunt sigura, dar acum sunt amandoi angajati cu super salarii, casa cumparata, mashini super, copii la scoli private. au tras mult pana au ajuns aici, dar poate (nu stiu exact!) a meritat.

dar situatia mea ca a si multra dintre celelalte fete a alta fata de a ta: am plecat fara copii, unul dintre noi avea salariu/contract fix (pt 4 ani, e drept). aveam asigurari si fiind legal puteam lua ajutor pt chirie (casa sociala).

acum suntem pe punctul sa pelcam din nou. numai ce ne-am trimis cv-urile in norvegia. dar tot cu contracte fixe, ba chiar vrem pe perioada nedeterminata, si numai daca prindem amandoi. ne gandim la copii, la noi, speram sa le fie mai bine acolo, deshi nici aici nu plecam de la rau. in plus, sotzul meu are spiritul asta de aventura, cum spunea si esme. eu nu prea, dar ma trage el.

prieteni nu avem acolo, dar daca merg cu al meu consort, sunt sigura ca si la polul nord si-ar face prieteni: ursii. baiatul asta al meu vorbeste si cu copacii, el intra in vorba, are de spus, si pleaca de acolo prieten. pe mine daca ma lasi intr-un grup unde nu cunsoc pe nimeni, daca nu ma intreaba nimeni de vorba, muta stau.
deci nu mi-e teama de prieteni, nu or fi la inceput, dar in mai putind e un an , sigur are cine sa ne deschida usa. evident, acum nu stiu cat de prieteni o sa fie, sau numa cunsocuti. dar asta e alta problema.

asta este o experientza de emigrare. dupa cum vezi, nu seamana una cu alta. hotararea este a ta/voastra. este un pas mare, pt tine, pt familie. trebuie sa fii prgatit sa il faci, sa fii impacat cu alegerea, si sa nu privesti inapoi, sa te gandesti cum ar fi fost daca nu ai fi plecat(daca pleci) sau daca ai fi plecat (in cazul inca re te hotarasti sa ramai). cert este ca e f improtant sa fiti toata familia, asta ajuta sa treceti epste probleme.

eu ce pot sa spun este ca nu regret nici macar o secunda ca am plecat. romania e frumoasa, ne e drag sa mergem in vacantza, dar orice vacantza mai lunga de 2 saptamani in romania ma streseaza. si abia astept sa ajung la casa ema, in olanda.


hai ca am scris cat o zi de post. daca as avea acelasi spor si la scris articolul la care ma chinui de vreo 2 saptamani, as fi foarte tare.
va pup si va urez un weekend linistit. am utiat sa va zic ca noi suntem toti patru raciti, unu mai tare decat altu. copiii behaie, au niste muci groshi si verzi (scuzati descrierea), pe mine ma doare in gat, pe sotz il doare juma de cap. sper sa nu bolim tot weekend-ul, ca numa ce se anunta linistit.

Alysh spune:

Dana, m-a impresionat tare mult povestea ta! Chiar daca a fost greu ati avut si ceva noroc! Bafta in continuare cu toate proiectele si succes cu articolul.

Va pup pe toate, fetele, un weekend minunat sa avem si cu vesti bune sa ne revedem, pe luni!!

si pt toate!

Simonix spune:

Dana - ma sperii cu Norvegia asta a voastra - sa inteleg ca trebuie neaparat sa ne mai vedem si asta cat mai curand Remus al tau e super - eu am un urs mai putin comunicativ in casa si uneori imi vine sa ii inchid usa in nas, sa se duca si el cu niste baieti oricare la o bere Tot greul socializarii pe mine este (ma rog, imi fac treaba destul de bine, zic io :D in weekendul asta iar jonglam printre vreo 2 petreceri, una sau doua vizita, dansuri, shopping ... ) Noi am avea nevoie de un Remus sa il mai scoata pe al meu din rutina lui Dar na, voi fugiti si mai departe :p

Simona cu Robert

Cum a venit Robertzel in viata noastra

Poze cu noi toti

Luminel spune:

Dana, sanatate multa la toata familia!
Intr-adevar impresionanta si povestea ta, ca si a lui Simonix (mama, ce "aventurieri" sunteti si voi) si toate celelalte!
Nicio experienta nu seamana cu alta, asa e, dar asta nu inseamna ca nu te poti inspira sau nu poti invata din fiecare! multumesc ca ne-ai impartasit-o si tie Simonix

cleo78 spune:

Luminel, din ce ai zis, e clar: daca sotul tau isi da demisia si vine incoace, nu va descurcati toti cu 1 salariu. Nu e un scenariu plauzibil

Invers daca faceti, merge?