Teoria atasamentului
Raspunsuri - Pagina 4
Xenia2006 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Deceneus Eu nu cred ca un copil poate fi educat prin imitare ca "maimuta", pentru ca nu discerne si imita si ce-i bine si ce-i rau. El se educat facand apel si la intelegere, explicandu-i de ce e bina asa sau de ce nu e bine altfel. |
educatia incepe cu mult timp inainte de formarea capacitatii de 'judecata' a copilului
asa cum ti-a spus si Laura, educatie este atunci cand un copil de 2 ani observa cum interactioneaza adultii din jur. nu are cum sa 'inteleaga' ceea ce nu stie deloc
mai tarziu, pe masura ce capacitatea de judecata, rationament, si nu in ultimul rand memorie, cresc, educatorii pot face apel la ele. dar nu inainte! e bine cunoscut ca un copil va face o alegere 'gresita' nu pt ca stie ce face, ci pur si simplu pt ca a uitat ce i s-a spus, daca e prea mic
Deceneus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Laura25 Ba eu cred ca cel putin in primii ani de viata copiii invata cel mai mult din imitare, de asta e datoria ta de parinte (care esti reperul cel mai important pt copil) sa te straduiesti sa fii un exemplu bun. Sigur ca va invata si lucruri mai putin bune, pt ca asa vede (la tine, parintele, sau la altii). Dar e ipocrizie curata sa ceri lui sa inteleaga ca nu e bine sa faca ceva ce tu practici cu seninatate ( de ex. copiii certati pt cuvinte urate repetate dupa unul din parinti/bunici) De exemplu, copilul mic va incepe sa puna hainele in dulap sau jucariile la loc pt ca te vede pe tine, ca parinte , ca o faci. Nu pt ca ii tii teoria chibritului cu ordinea si curatenia si mai si practici amenintari ca i le iei, ca i le arunci pe geam. La fel cu salutatul cunostintelor /vecinilor, spus 'multumesc', 'te rog', 'saru'mana pentru masa' etc. Am marfa la bazar umanitar DC Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005) Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi 'Cos what I feel is the only truth for me |
Eu sunt de acord ca toti copii imita, si nu numai copii, dar si femile cand se duc la coafor copiaza o coafura pe care a vazut-o la cineva, cand cumpara o haina se inspira de la ceea ce a vazut la un prezentare de moda etc..
Sunt de acord ca degeaba-i spui ce-i bine daca nu esti un exemplu, pentru ca atunci intra in conflict exemplu personal cu sfaturile si le anuleaza efectul.
Eu am sustinut ca procesul de educare presupune indrumare si din ce copiaza copilul unele se descurajeaza si altele sunt incurajate. Nu prin simpla afirmatie asta-i bine si asta nu, prin explicatii de ce nu-i bine, sau de ce-i bine.
Am sustinut ca educatia nu se face prin imitarea in contextul idei ca trebuie sa lasi copilul sa faca ce vrea sa-si manifeste libertatea si personalitatea. Sigur sa si le manifeste, dar sa stie ca exista limite.
Care mai este rolul parintelui in educatie, daca unul fara discernamant decide ce-i bine si ce nu? Metodele sunt manipulative cand copilul este mic, dar cand copilul este mai mare castiga mai multa importanta explicatile logice. Nu poti fi pasiv sa asisti la autoeducrea lui.
Procesul de autoeducare continua dupa majorat si chiar dupa csatorie.
Toata viata ne autoperfectionam profesional si ca educatie.
Deceneus spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Xenia2006
educatia incepe cu mult timp inainte de formarea capacitatii de 'judecata' a copilului asa cum ti-a spus si Laura, educatie este atunci cand un copil de 2 ani observa cum interactioneaza adultii din jur. nu are cum sa 'inteleaga' ceea ce nu stie deloc mai tarziu, pe masura ce capacitatea de judecata, rationament, si nu in ultimul rand memorie, cresc, educatorii pot face apel la ele. dar nu inainte! e bine cunoscut ca un copil va face o alegere 'gresita' nu pt ca stie ce face, ci pur si simplu pt ca a uitat ce i s-a spus, daca e prea mic Always the dullness of the fool is the whetstone of the wits. |
De acord ! Vezi mai sus.
Eu am afirmat ca numai imitatia nu-i suficienta pentru ca exista si modele bune si modele proaste. La fiecare varsta exista stimulente prin care sa directionezi deprinderile.
Mintile ilustre discuta idei; Inteligentele medii discuta evenimente; Mintile reduse discuta persoane. (Eleanor Roosevelt )
Sabina spune:
da domne. maimutele, copiii si femeile.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Biribu spune:
eu nu inteleg de ce impartitul jucariilor e considerat asa un capat de tara.
evident ca nu forteaza nimeni un copil sa dea ce are in mina, ar fi absurd. insa a-i incuraja sa dea cuiva o jucarie cind el n-are nevoie de ea mie mi se pare un lucru bun.
aici la gradi problema impartelii se pune in mod clar in functie de virsta copilului, si sunt grupele si echipate si pregatite in sensul asta. la cei mai mici de 3 ani nu s-a pus niciodata problema sa-i bata la cap sa inteleaga ce e aia, dar daca impart din proprie initiativa sunt laudati. si au cite 3-4 jucarii la fel, tocmai sa nu iasa cu paruiala.
la grupe mai mari, de la 3 ani in sus, deja e alta poveste, deja se povesteste de sharing, cooperation si taking turns. si nu se pune problema numai la jucarii, ci si la a participa/imparti diferite proiecte pe care le fac impreuna 2-3 copii. daca nu invata deloc despre imparteala cum le introduci mai apoi ideea de echipa, team work etc?
ai mei inteleg clar ca daca nu vor sa imparta ceva nu-l vor putea lua la scoala/gradi, arata prietenilor cind vin in vizita etc. deci pricep f bine treaba asta acum (au peste 3 ani amindoi, nu stiu daca e o regula general valabila neaparat dar la noi a fost un soi de prag de maturizare destul de evident) si au dreptul sa decida singuri. am avut si faza in care fii-mea vroia sa tot arate diverse jucarii prietenelor dar nu sa si lase pe cineva sa le atinga si eu personal nu i-am permis. nu i-a convenit deloc insa a fost nevoita sa inteleaga. nu puteam nici sa las copiii veniti in vizita sa plece acasa frustrati si nemultumiti.
Agnes apropo de plinsul copilului la despartirea de parinte la gradi, aici la americani, care fac totul f stiintific si documentat asa, parte din evaluarea psihologica a copilului meu pe la 12 luni spunea ceva de genul: afectiv normal si erau bifate mai multe lucruri, printre care plinge cind parintele pleaca. pt ei ar fi fost un semn de alarma clara daca nu o facea. faptul ca se lasa consolat iarasi bifat, dar separat. a nu plinge deloc la despartirea de parinte era de asteptat pe la 36 de luni abia.
Mami de A 5.02.07, T 27.06.08 si BB 3
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri Interesanta ideea. Imi permit citeva intrebari. Vorbeai despre situatia test: se aplica la ce intervale de virsta? Ce tip de atasament este situatia urmatoare: copilul protesteaza activ cind mama pleaca, se linisteste imediat ce iese pe usa. In schimb, daca mama renunta la plecare/se intoarce intr-un minut (la propriu), copilul isi continua "cearta", "reprosurile" si "protestele"? http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/ http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) |
Pisigri
In primul rind iti multumesc pentru mesajul de la topicul tau, trec printr-o perioada cam "framintata" si imi prinde tare bine un semn de simpatie!
Legat de "strange situation test" daca vrei, da un google si te lamuresti repede. Eu zic insa sa nu te agati prea tare de ce scrie acolo incercind sa aplici la situatii cotidiene. Este vorba de un test facut in conditiile date (copilul ramine de 2 ori timp de 3 minute cu o persoana complet straina, dar prietenoasa, dupa ce in prealabil aceasta a fost introdusa intr-un mod anume in cadru, etc...). Ceea ce descri tu este o situatie tipica pentru un copil mic, care ramine cu o persoana cu care acesta are deja o legatura formata (copilul protesteaza si ii arata mamei ca ar prefera sa ramina cu ea - pp ca ea este persoana de atasament principala - apoi se linisteste dupa ce mama dispare din vizor). Situatia in care copilul nu raspunde la consolarile mamei in cadrul testului ar corespunde unui atasament nesecurizant ambivalent, da asa cum reiese din povestea ta mie mi se pare un fel de reactie "pai mama, ori ai treaba si pleci, ori ramii cu mine si nu te mai tii de poante"
inca odata ca am treaba, ia uite cum mi-ai lansat topicul pe orbita !Editez ca scriind la alt mesaj mi-am dat seama ca am omis sa-ti raspund legat de virsta la care se face testul si poate ca nu ai chef de google: este intre 12-18 luni.
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AB_AC Exista recent o intreaga isteria a atasamentului care exagereaza relatia parinte (mam) copil si militeaza pentru intoarcerea femeii la scutec si cratita si demonizeaza ori altceva. Si exista o teorie a atasamentului care spune ca daca un "safe haven" nu se formeaza intre un un copil si un adult, atunci multe din relatiile ulterioare vor fi afectate. Ce inseamna creearea acestui "paradis" depinde de copil si are forme diferite de manifestare la diverste varste: (bebelus, copil,... adolescent) . Da, in mod evident copilul trebuie sa spuna sa arate ca-i gata sa faca salturi emotionale. E datoria noastra de parinti sa-i propunem lucruri noi si sa-i fim alaturi in incercarea de a se adapta la ele si de a invata. Nu trebuie fortat. Exemplul clasic e gradi. E una sa planga prima oara la gradi si alta e sa continue sa planga si dupa cateva zile. Primul lucru arata ca-i nepregatit la nou si are un soc de adaptare, iar al doilea arata ca nu reuseste sa se adapteze si nu trebuie fortat. Cum impaci viata moderna cu asta.... fiecare incearca o solutie. Eu am incercat sa aplic AP si partial am reusit. Nu-i o teorie de forum. Exista destule resurse stiintifice care justifica aplicabilitatea ei. Evident nu-i singura teorie a dezvoltarii copilului. Ca universitar ar trebui sa intelegi ca psihologia e o stiinta cu multiple scoli de gandire care propun olutii diverse. Vrei resurse civilizate uite aici: http://family.jrank.org/pages/118/Attachment.html http://psychology.missouri.edu/cooperm http://spr.sagepub.com/content/15/3/323.abstract Poti cauta articolele in bibblioteca onlina a propriei universitati. |
na, chiar incepusem sa-mi fac probleme ca nu apare nimeni sa ma puna la colt
tocmai ca un copil nu se lasa pur si simplu la gradinita, ci exista o perioada de adaptare pe care o parcurge impreuna cu parintele, care permite educatoarei sa stabileasca o relatie de atasament cu copilul. Abia apoi mama incepe sa se retraga treptat. In functie de copil (temperament, virsta, experienta cu despartirea de mama, etc) perioada de adaptare dureaza intre citeva zile si citeva saptamini si este considerata ca fiind terminata atunci cind copilul se lasa linistit de educatoare in caz ca plinge la plecarea mamei.
Teoria atasamentului este recunoscuta in prezent de toate curentele din psihologie din cite stiu eu (nu-s experta ce-i drept, nici macar studenta la psiho nu sunt ;-) si in nici un caz nu este proprietatea AP (un stil de educatie cu care simpatizez de altfel, in masura in care nu este in varianta extremista).
Linkurile puse de tine nu-mi aduc nimic nou, sunt basic-uri la tema data, dar nu ma mira ca le-ai pus, tinind cont de tonul mesajului tau...
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Xenia2006 atunci cand iti lasi copilul pt prima data la gradinita si el incepe sa planga, atingi un adevar important al vietii. mai devreme sau mai tarziu, copilul va ajunge sa inteleaga ca exista despartire, si chiar sa simta ca este inevitabila. si definitiva. e un soc, si efectul lui nu trebuie minimizat. pe-o parte, e un adevar al vietii, pe-alta poate sa traumatizeze copilul semmnificativ. pt moment, socul trebuie minimizat pe cat posibil. prin 'certitudinea' revederii, copilul este ajutat sa se adapteze si sa accepte despartirea temporara. asta e sanatos, ii mareste adaptabilitatea. dar socul totusi exista, si trebuie compensat, trebuie controlat, ajutand copilul sa-si largeasca intelegerea si sa accepte un univers mai divers, incorporand gradinita. iar apoi, scoala, samd. desi socul despartirii ar fi la fel de mare, de ex pt un adolescent caruia ii moare un parinte. e posibil sa fie prea mult. o fata pe care o cunosteam traia doar cu mama ei, directoare la liceul fetei. o adula, la propriu. atat de mult, ca atunci cand cancerul i-a rapit mama, fata de 18 ani n-a vrut sa accepte realitatea si s-a grabit dupa ea. iar povestea nu este chiar asa de neobisnuita, adolescentii nu sunt inca foarte convinsi ca vor sa accepte toate mizeriile vietii. stiu, pt ca tratez cu adolescentul meu zi de zi. asa ca de fapt noi le spunem adevarul copiilor si-i mintim in acelasi timp: ne vom regasi la sfarsitul zilei, asa ca mersul la gradinita nu trebuie sa fie asa o trauma, insa intuitia lor despre despartirea finala este corecta. si merita sa-i mangaiem cu atat mai mult din timp, ca sa-i pregatim pt adevar. totul nu e un joc de copil-adult-batran, asa cum spunea Arghezi. Always the dullness of the fool is the whetstone of the wits. |
Ai scris foarte frumos si am simtit nevoia ca mesajul asta sa mai apara odata
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Biribu Agnes apropo de plinsul copilului la despartirea de parinte la gradi, aici la americani, care fac totul f stiintific si documentat asa, parte din evaluarea psihologica a copilului meu pe la 12 luni spunea ceva de genul: afectiv normal si erau bifate mai multe lucruri, printre care plinge cind parintele pleaca. pt ei ar fi fost un semn de alarma clara daca nu o facea. faptul ca se lasa consolat iarasi bifat, dar separat. a nu plinge deloc la despartirea de parinte era de asteptat pe la 36 de luni abia. Mami de A 5.02.07, T 27.06.08 si BB 3 |
Intr-adevar teoaria zice ca anxietatea de separare se reduce in jurul virstei de 3 ani. Exista studii in care s-a masurat nivelul de cortizol al copiilor dupa despartirea de mama; nivelul cel mai mare de stres a fost tocmai la categoria de copii care pareau asa stapini pe ei cind pleca mama; se considera ca acei copii (cu atasatament de tip nesecurizant evitant) au deprins acest tip de comportament (fiind cel pe placul parintelui) si doresc sa-i faca pe plac in detrimentul confortului personal. Asta apropos de resursele de cooperare ale copilului (vezi J. Juul si al sau Copil competent).
AB_AC spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AgnesLuca Teoria atasamentului este recunoscuta in prezent de toate curentele din psihologie din cite stiu eu (nu-s experta ce-i drept, nici macar studenta la psiho nu sunt ;-) si in nici un caz nu este proprietatea AP (un stil de educatie cu care simpatizez de altfel, in masura in care nu este in varianta extremista). Linkurile puse de tine nu-mi aduc nimic nou, sunt basic-uri la tema data, dar nu ma mira ca le-ai pus, tinind cont de tonul mesajului tau... Agnes si Alexa (21.06.2009) |
Sa te puna la colt? De ce?
Curentul repetitiei jocului separarii e doar o varianta a separarii treptate intai de mama, apoi de mediu, apoi si de una si de alta... etc. Cate bordeie atatea obiceie psihologice. Totul e sa o faci cu grija.In rest numa bine
. Eu am trecut de ceva vreme de varsta lui gradi si nici la aceea epoca nu am discutat in contradictoriu pe aceasta tema. Cat despre teoria atasamentului o fi patruns in lumea academica a unor tari. In altele inca se recomanda dresarea copilului ceea ce gasesc revoltator. Daca spicuiesc de pe forum... am putea face o colectie de ne aplicat baza formarii unui atasament. Poate acolo vei gasi sursa revoltei mele...
Evident ca exista programe de adaptare la nou fie el gradi sau altceva si ca aruncatul in apa ca sa inveti sa inoti se numeste abuz.