Nevoile mamei vs. nevoile copilului

pisigri spune:

Acum ca sa fiu putin serioasa.
Daca cititi pe la "Copil captiv" - eu am renuntat pentru ca m-am absolut ingrozit cum cel mai mic gest sau cea mai mica vorba spusa de mine poate avea un impact covirsitor in viata de adult a copilului meu...- o sa vedeti ca pe de o parte copiii sunt capabili sa isi aminteasca de traume - sau intimplari pe care ei le-au perceput ca traume - de la virste f fragede, si pe de alta parte studiile (la unele se face referire acolo) demonstreaza ca primii 3 ani sunt esentiali in dezvoltarea si "devenirea" ulterioara a copilului.
Cine e de preferat sa se ocupe de copil in exact aceasta perioada?



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

saskia spune:

Chestia e ca multe mame dau intr-o mare panica atunci cand realizeaza ca de fapt, stai sa vezi, ca am copil si nu mai am libertatea aia de o aveam inainte.

Pai si daca vroiau doar libertate sa inteleg ca habar nu aveau ce reprezinta chestia asta cu a fi mama. Nu pot crede ca in ziua de azi cu asemenea nivel de informatie sa mai crezi ca vai ma duc si la spa, si la aerobic si la film si la aia si la ailalta cand vrea muschiul meu, chit ca am copil. Exceptand cazurile de milionare care au bona si la miezul noptii si oricand vor ele. Eu ca sa ies trebuie sa-mi planific, nu asa tac pac cand vreau eu si am copii mai mari. Daramite un copil alaptat sau pana intr-un an.

Oricum nevoile copilului sunt clar ceva mai sus decat ale unei mame. Asta pentru ca e simplu: asta e rolul unei mame, altfel nu s-ar mai numi mama ci simplu doar sotie, sau doar femeie si atat.

Ilinca_M. spune:

Marina, dar oare este cineva care sa afirme ca "DOAR primii 2 ani" sunt importanti? E clar ca o data ce un copil a intrat in viata ta tu vei fi mereu acolo pentru el. Se vorbeste de primii 2 ani din mai multe motive, cred: in primii ani se pun bazele relatiei mama-copil, in primii doi ani sunt mai neajutorati si depind cu totul de tine, sa-i hranesti, sa-i tii in brate, sa-l alini daca are colici/ii ies dintii...in primii doi ani invata sa umble, sa vorbeasca, deci nu e inca apt sa infrunte lumea de unul singur. Si cred ca se aduc in discutie acesti primi doi ani si pentru faptul ca atat e CIC-ul in Ro, deci practic mamei i se ingaduie sa fie alaturi de copil acesti ani si se pune intrebarea daca merita sa renunti la acest privilegiu sau nu. Acum depinde, desigur, de la mama la mama, pentru unele zboara repede acesti 2 ani, pentru altele timpul abia se taraie, unele sunt incantate de noul lor statut, altele sunt si ele incantate dar le e greu sa renunte la viata dinainte, se adapteaza mai greu etc.
E clar ca nu doar primii doi ani sunt importanti, dar parca dupa doi ani, cand il vezi ca stie sa se faca inteles de catre toata lumea, ca e sigur pe el, ca are anumite abilitati, parca ti-e mai usor sa-l lasi pe maini straine

I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.

inapreda spune:

Eu nu inteleg de ce -aici sau la alt topic- pentru a ne defini opinia vis-a-vis de un subiect, tre' musai sa balacarim alte mamici care au alte opinii/principii/sistem de valori/prioritati/etc. Din punctul meu de vedere, ne putem exprima opiniile punctind/subliniind beneficiile modelului de parenting -de ex- imbratisat fara sa aratam cu degetul pe cei care simt...diferit.

libelula spune:

Bird, oare am avut acelasi tata? Ca si pe mine m-a invatat la fel. Exact la fel!

Marina spune:

Palma la pampers e bataie, din cate stiu mentionata in lege ....

Cat despre copilul captiv nu am citit prea mult in principal din cauza faptului ca in ciuda unei mame intoarsa la munca la 3 luni si a unei copilarii cu diverse bone, a unui tata plecat cu saptamanile de acasa, m-am simtit un copil extrem de iubit, apreciat , incurajat si toate alea. De asta poate imi este greu sa accept generalizarile astea. Cred ca un copil echilibrat e rezultatul unei mame echilibrate si a unei familii echilibrate.

pisigri spune:

Uite, la "clubul scutecelor" unde exist, avem fete "din toate categoriile", ca sa zic asa: si din cele care au stat doi ani acasa, si din cele care s-au intors mai devreme la serviciu; si fete care nu pleaca aproape nicaieri fara copil, si altele care o fac.
Dar toate pun mereu copilul pe primul loc; plecarile sunt atent planificate, sunt plecari mai mult "de nevoie" decit "de voie"...



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

ruxij spune:

Iar subiect tip "validate my option?" si eu sunt mai buna decat tine sic sic sic? Al n+1-lea.

Sa va lamuresc. Renuntatul la sine si nevoile personale in mod complet, in favoarea nevoilor unei alte fiinte intra in categoria patologicului si anume la "codependenta". Codependenta nu se manifesta doar in relatia de cuplu, ci e un mod bolnav de gandire si interactie in toate relatiile noastre, care este intarit de modul in care sunt socializate femeile in anumite societati, mai ales cele estice. Mai precis, renuntatul la sine si avutul grija de cei din jur in primul rand, sunt impuse ca atribute dezirabile ale unei femei. Frustrarea si nervii despre care se discuta aici apar inevitabil cand codependentul da si da si da si iar da pana doare si lui nu ii mai vine niciodata randul, iar ce din jur nu par sa aprecieze.

In rest, fiecare sa faca ce vrea si cum vrea si dc. cu altceva nu au cu ce se lauda, sa se laude cu ce pot, asa cum vad ca se si intampla.

Ilinca_M. spune:

O data ca n-ai cum sa renunti la nevoile personale in mod complet fiindca din cate stiu exista si nevoi fiziologice. Nici sa renunti "la sine" din cauza copilului nu cred ca e posibil, adica renunti sa mai gandesti, iti pierzi amintirile, cum renunti "la sine"? Eu cred ca oricum, pentru o mama nou-nascutul sau e parte din sine, mai degraba sa nu-i indeplinesti nevoile copilului inseamna sa "renunti la sine".
Oricum, e pentru prima data cand aud ca a avea grija cu toata fiinta ta de nou-nascutul tau inseamna "un mod bolnav de gandire si de interactie", chiar asa alienati am ajuns, sa ni se para patologic sa avem grija de propriul copil?! Nici nu stiu cum sa definesc asta, feminism dus la extrem?...
Ma rog, pentru mine a avea grija de copil a venit ca o chestie naturala, nu pot sa inteleg cum ar putea fi ceva "impus de societatile estice". Iar in relatia cu copilul...am dat, am dat...dar am primit inapoi de mii de ori mai mult!!

I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.

saddie spune:

Eu am fost una dintre femeile care pe vremea cand eram gravida ma bateam cu pumnul in piept ca mai mult de 6-8 luni nu voi sta acasa sub nici o forma, ca eu nu-mi pot abandona profesia pentru doi ani, etc. Asta si din cauza ca la noi bb a fost o mica (mare ) surpriza deci nu a existat o planificare a viitorului in perioada anterioara sarcinii.

Au trecut cele sase luni de dupa nastere si ma uitam la puiul meu mic si ma gandeam "cum s-o las???". Nu aveam posibilitatea sa o las cu cineva deoarece bunici/rude/prieteni disponibili, etc. nu exista. Bona nu imi permiteam, la cresa ma gandeam cu groaza asa ca am decis sa mai astept. Nu am avut inima nici la 9 luni ale fetitei. La 13 luni eram pregatita sa ma intorc..... DAR.... NU AM MAI AVUT UNDE. Angajatorul s-a folosit de niste chichite contractuale si legal a reusit sa scape de mine. Asa ca acum trebuie sa pornesc de la zero si nu-i usor.

Ideea la care vroiam sa ajung era ca le inteleg pe mamicile care mai vor si ceva timp pentru ele. Mie asta mi-a lipsit mult si am pus-o pe seama faptului ca sarcina fiind neplanificata, nu am avut timp sa ma pregatesc mental pentru ce va fi. Cu toate astea consider ca totul tine mult de organizare iar cel mai important aspect care mi se pare ca lipseste cu desavarsire din discutie este PREZENTA TATALUI. Eu am fost si la coafor si la intalniri cu prietenii iar in timpul asta copilul era in perfecta siguranta acasa cu TATAL! Si nici tati nu are un program lejer, pleaca dimineata la 8:00 si vine seara la 20:00.

Cand fata era mult prea mica ca sa lipsesc eu cu orele de acasa de obicei "evadarea" mea era ca mergeam la cumparaturi (de-ale gurii supermarket, nu mall). Asteptam ca un copil sa se faca sambata dimineata si cand era fata la primul somn, tzusti in masina si la Real cu mine, unde faceam aprovizionarea. Pfoaaa era parfum, ma simteam ca o doamna, ce pana mea! Primul coafor a fost cand avea fata vreo 5 luni, tot asa sambata l-am instruit bine pe tati si am tinut telefonul aproape. In restul timpului suntem doar eu cu ea si ne simtim foarte bine.