Nevoile mamei vs. nevoile copilului

Aqai spune:

As aduce si eu un punct de vedere dint-o experienta mai invers :).

Si legat de ce stiam inainte de a se naste copilul, am avut doar 2 principii si le-am aplicat cu succes zic eu.

- oricare dintre noi 2 sa poata ingriji copilul in mod egal (adica sa stim excat aceleasi lucruri despre ingrijirea copilului si sa le practicam impreuna astfel incat daca eu ma imbolnaveam, sotul meu sa ma poata suplini in totalitate)
- oricare dintre noi sa poata intretine familia pe perioada nedefinita in cazul in care celalat dintre noi nu mai avea venituri.

Si acum la poveste:

Cu amandoi copiii am stat 6 luni acasa cu totul. Cu primul, am hotarat ca o sa am timp de foarte multe stand acasa asa ca m-am apucat si de un master online si de o a creditare profesionala; mi-am luat cele mai multe examene in cele 6 luni si am avut timp si de alaptat, si de distrat cu copilul, a invatat si el ce am invatat si eu, se distra de muma cand ii citeam cartoaiele mele cu diverse totalitati de parca ar fi fost amuzante de mama focului. Ne-am si plimbat, ne-am jucat, am crescut, am co-sleepuit, i-am cantat si dansat cand avea colici cu randul, orice am stiut noi si ne-am priceput noi sa ne facem bebelusul fericit. Am avut si timp de mers la sala fiindca sotul meu a fost excelent si m-a ajutat cu cumparaturi si cu mancare si curatenie si baie si schimbat copilul....

Dar la 6 luni am hotarat ca trebuie si pot sa-mi reiau si activitatea profesionala. Cu programe flexibile, cu pauze, cu o tanti excelenta prietena de familie ne-am descurcat.

Apoi a venit al doilea copil. Cand avea 5 luni ma hotarasem sa stau 2 ani acasa. Si asta pentru ca cel mare incepea sa vorbeasca, lucrurile deveneau interesante rau de tot. Dar a fost si perioada in care am facut cele mai mari greseli cu baietelul nostru mai mare si cand nici noi ca parinti nu mai eram uniti, dimpotriva. Si s-a simtit in relatia cu copiii.

Insa tot atunci am primit si o sansa pe care o cautasem de multi ani; am luat interviul si m-am intors la munca. Tocmai la timp sa iau distanta si sa incep sa vad ce si unde greseam si sa invat ce trebuie sa fac. Sotul meu a fost iar extraordinar, in ciuda a ce se intampla intre noi ca si cuplu ca tata a fost ireprosabil. Nu am gasit pe nimeni dispus sa stea cu 2 copii mici, asa incat a stat el 4 luni de zile acasa cu copiii, in concediu fara plata. Apoi a venit vacanta de vara, mama fiind invatatoare a putut veni ea si uite asa incet incet au mai crescut putin.

Cu gradinite, bone, mama care intre timp s-a pensionat, cu noi care aveam programe flexibile si eu incepusem sa pot lucra si de acasa la nevoie, sau sa ii duc la birou au ajuns sa aiba 3 si 5 ani.

De 6 luni traim intr-o tara noua si eu stau acasa cu copiii. Sotul meu a inceput sa faca din job cariera iar eu am lasat cariera pe care o facusem acasa pentru a-mi sustine copiii si a-i ajuta sa se adapteze, integreze, sa cunoasca noua noastra casa, sa isi faca prieteni, tot asa dupa cum am gandit noi ca au nevoie. Si aici puteam apela la bunica, mama sotului meu e aici si ii iubeste si si-ar petrece cat de mult timp cu ei. Insa asa am simtit noi acum, ca au nevoie de mine, nu de altcineva. Cat au fost mici micuti am fost un fel de mica armata care am cooperat la cresterea lor; acum majoritar sunt eu. Sotul meu le citeste in fiecare seara, mai stau si cu bunica cate o ora doua, dar cu mine plang, cu mine rad, eu ii invat si bune si rele. Acum ii vd echilibrati si adaptati; acum 6 luni erau dezorientati, tristi, neascultatori si batausi fiindca li se schimbasera toate "coordonatele geografice". Le era dor de casa, de bunica, de educatoare, de prieteni, de baby sitter, de cateii si porcusorii lor de guineea.... de tot ce lasasera acasa. Si i-am inteles, le-am inteles si comportamentul chiar daca nu-mi placea si am reactionat cum am stiut si cum am putut si eu.

M-am bucurat de fiecare moment cu ei; daca as putea sa elimin toata partea de gospodina si sa imi petrec timpul doar descoperind lumea cu ei as face-o inca cativa ani. Dar acum ei sunt la scoala 6 ore pe zi, la gospodineala nu mi-a placut niciodata, am zile cand si mancarea o arunc fiindca iese rea, imi e sila de carnea cruda, nu-mi place sa gatesc, m-am saturat de maturat si spalat pe jos pune haine din masina scoate haine din dryer, spala o tona de vase (am primit masina de craciun yupiii) si alte cele. Ca sa nu mai spun de grija pe care o avem amandoi “daca se intampla ceva cu serviciul sotului meu?” Avem un mortgage cat casa…Asa ca e timpul sa-mi reiau munca.
M-am intins atat ca sa vedem inca o data ca experienta fiecaruia e diferita. Fiecare ne facem alegerile in funtie de background, mod de gandire, mediu, nevoi, prioritati etc. Dar nu se pot generaliza modele, asta e clar. Imi place sa muncesc, imi place sa fiu printer oameni, imi iubesc copiii enorm, imi place sa stau cu ei, cateodata o mai iau si razna… ar fi absurd sa pun ca sunt doar mama sau doar femeie de criera sau doar sotie. Sunt o persoana complexa, la fel ca fiecare dintre noi si trebuie sa impac si sa fac echilibristica cu tot ce ne ofera viata. Sa invat din alte experiente si sa nu judec.
Nu sunt total fericita cu comportamentele si reactiile copiiilor mei uneori. Stiu ca fiecare din cei care s-a ocupat de ei, cu mine in frunte, am facut greseli cu toate bunele noastre intentii. I-as fi putut creste mai bine singura? Ar fi o infumurare absoluta sa spun ca da. Si nedemonstrabil. Dar pentru mine nu sunt copii mai grozavi in lume. Noi, ca parinti, si ca oamneni, avem mereu de invatat pentru a le oferi modele bune copiiilor.

nelia spune:

Aqai, foarte frumos ai descris experienta ta. Si sint de acord ca nu se pot generaliza modele.

Ana, eu am pus link-urile ca sa vezi ca exista si alte alegeri, pe linga 'normalitate', chiar si aici, in societatea noastra. Si daca asta e 'normalitatea' cum adica impunem? Impunem ce? Pai numai cuvinte ca normalite, majoritate, studii care arata ce spune cel din link, spune de fapt care e conceptia generala 'impusa'.

In nici intr-un caz nu am scormonit netul ca sa aduc studii precum mamele care nu lucreaza se simt mai bine ca cele care lucreaza. Daca asta te satisface pe tine, da crezare studiului, pe mine nu m-au intrebat cind s-a facut. Asa, mai este unul in care se spune ca mamele care lucreaza la timp partial sint mai vesele si fericite decit cele care lucreaza la timp plin sau cele care stau acasa. Nici la ala nu m-au intrebat si pot spune ca am lucrat la timp partial...

kariguld spune:

daca ar fi sa o iau de la inceput, sa mai am douazeci de ani nu as mai face doua facultati apoi doua mastere. acum consider timp pierdut. ptr ca nu profesez ce am studiat. in Germania mi s-a oferit un job super bine platit, dar asta insemna sa dau divort de familie si sa ma cunun cu serviciul.

cee ce ne defineste este ca suntem diferite. unice! admir pe cele care pot sa studieze si-si doresc asta dupa ce au crescut copii. felicitari lor! dar pe mine nu ma prinde.

columbiana spune:

Kari, nu stiu cum e in Europa dar in Canada anglofona nu prea traganeaza lumea prea mult cu scolile pentru ca sunt scumpe; in Quebec doar e cam huzureala pentru ca universitatile sunt cele mai ieftine din America de Nord, dar in acelasi timp contribuabilul suporta cele mai multe impozite, pe acelasi contintent, din cauza multiplelor facilitati "sociale".

Selon ce que je pense de moi, je suis limitée ou illimitée, libre ou esclave


http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

maru spune:

in Ontario ti se plateste scoala doar daca ai ramas fara job din vina angajatorului. O data. Daca ti se aproba.
Altfel iti platesti scoala frumusel, fara nici un ajutor din partea statului...
Quebecul... eh, alta poveste!

bird70 spune:

Exact asta cred si eu. Ma uit la parintii mei, au avut intotdeauna o relatie minunata, se tin de mana cand ies la plimbare, isi fac cadouri si surprize, sunt foarte loiali unul altuia si se iubesc foarte mult. Nu am avut niciodata dubii referitor la dragostea pe care ne-au purtat-o. Am stiut intotdeauna ca vor actiona spre binele nostru, ca vor fi acolo sa ne ajute indiferent ce se va intampla. Si au lucrat mult, amandoi. Noi am fost la cresa de la 3 luni, cum era pe vremea aia, maica-mea lucra si sambata, cateodata si duminica. Asta nu inseamna ca nu a reusit sa arate dragoste, sa ne inspire incredere, sa petreaca timp de calitate cu noi. Cred ca relatia lor si relatia pe care au avut-o cu noi, ne-a ajutat sa ne maturizam in persoane responsabile si echilibrate.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

Laura25 spune:

Si am ajuns din nou la ce le roade de fapt pe mamele 'capitaliste' : eu muncesc si produc, lenesele stau acasa cu copiii, mai fac si o scoala si toate pe 'banii mei'. Pai de ce nu ati zis asa de la inceput?

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

cristoiu spune:

Maru, complet off topic, am o precizAre. Ce platesti tu la scoala este o mica parte diN pretul real. In Canada scoala este inca masiv subventionata de stat, deci tot din taxele noasTre. Preturile reale sunt in State. De asta am ales sa Merg la YOrkU si nu la NYU, diferenta fiind de vreo 3o,ooo usd doar TuiTion.

pisigri spune:

Laura, nu cred ca e chiar asa.
Adevarul este, dupa parerea mea, ca si in in RO, unde invatamintul superior inca este finantat (si) de stat, daca vrei o scoala (mai) buna, platesti. In domeniul meu, ce se face in facultate este extrem de putin fata de ceea ce ar trebui sa stii ca sa profesezi la standarde pe care eu le consider acceptabile, nu inalte. Pentru asta iti trebuie bani sa participi la simpozioane mai acatarii, iti trebuie bani de carti din strainatate, iti trebuie bani sa pleci cu o bursa.
Da, cu siguranta nu te costa 20.000 usd/an, dar acest gen de comparatii nu mi se pare prea corecte si prea relevante, pentru ca 20.000 usd in RO sau in US nu sunt acelasi lucru.

Cit despre mamele capitaliste si mamele "homemakers" - ca mi-a placut si mie termenul - intentia mea nu era sa deschid un razboi. Eu si amicele mele avem rochii de toate culorile in dulapuri.

Si degeaba am fost acuzata ca as cauta saminta de scandal, ca topicul e intitulat si creat special ca sa stirneasca discutii aprinse.
Eu (incerc sa) nu spun ca varianta CORECTA este sa stai acasa 12-18 luni minim, la fundul copilului, desi aceasta este convingerea mea, ca in 90% din cazuri, nimeni nu poate ingriji copilul de pina la 1 an la fel de bine ca parintii lui.
Dar ma supara concluziile gratuite, imbracate in cuvinte mari, ca femeile care aleg sa faca asta nu mai sunt femei, nu ar trebui sa se mire cind le pleaca sotul la amanta, sunt incapabile sa isi reia jobul de unde l-au lasat si eventual sa faca performanta (ok, cu 12-18 luni intirziere...), etc etc etc.
Dupa cum ma supara si rabufnirile de genul "nu mai pot, copilul asta ma scoate din minti, se trezeste de 5 ori/noapte desi are 10 luni, pe cind bebelul vecinei doarme toata noaptea de la 3 luni", carora li se raspunde (mai rar in ultima vreme, e adevarat), cu "incearca sa nu ii mai dai lapte cind se trezeste, da-i biberonul cu apa".
Sau cind la 3-4 luni auzi "da-i seara un bibe cu lapte praf/lapte praf cu cereale" ca se digera mai greu decit laptele de sin si o sa doarma mai mult".
Sau cind vorbim despre o palma la fund sau de o pedeapsa injositoare, ma deranjeaza "ei, nu a murit nimeni, si mama/tata imi mai scapau cite una si uite ce-am ajuns, sint mare fericita si la casa mea".
Toate acestea avind ca motivatie NU binele copilului, ci confortul mamei.

Ca si eu ma "relaxez" la serviciu si vin acasa si in citeva ceasuri copilul are mai putine sanse sa ma scoata din pepeni decit daca as sta cu el non-stop... e perfect adevarat. Cu cit esti expus mai putin la un factor stresant pe care il mai si iubesti :))))), cu atit probabilitatea sa "explodezi" este mai mica. Cred ca dupa ce toata ziua ai stat cu nasul in hirtii, ai alergat, ai discutat, ai luptat, ai dus munca de convingere cu unul si cu altul, sa vii acasa sa joci Piticot este o placere. Daca atunci cind vii acasa repezi copilul, ca esti nervoasa de peste zi, pt ca vorba ceea, nu e usor la serviciu, si ai chef de o baie fierbinte si o carte buna, nu de timpeniile juniorului, pentru ca o viata avem si avem si noi dreptul la un moment pentru noi, etc etc etc...nu mai e bine si frumos.

Mai zicea cineva ca "nu a fost o "poezie", cum am spus eu ca ar trebui sa fie. Na, nu e nimic poetic in stersul de kk, mult si moale de iese din pampers :)))) (la noi asa era...ne schimbam amindoua dup-aia), dar cred ca e important sentimentul pe care il ai la sfirsitul zilei. daca reusesti sa te simti linistita si implinita si fericita uitindu-te la bebelusul ala care doarme (in patul lui, in patul tau, in cada, unde vreti voi, numai sa nu-i fie frig :)))) si sa ai senzatia ca ai trait cu folos inca o zi din viata, chiar daca mincarea a dat in foc iar oja a inceput sa sara un pic pe la virfuri, e bine. Daca iti dai ochii peste cap oftind "ura, a mai trecut o zi" si apoi te intristezi ca trece viata pe linga tine si iar nu ai reusit sa ajungi la mall/coafor/ sa citesti o carte/sa faci orice altceva, pentru ca juniorul asta dificil si mofturos nu poate sa stea nici o clipa fara tine, daca te simti victima propriului tau bebelus...e tare trist.

Si depinde numai de modul in care alegi sa privesti lucrurile, pentru o perioada destul de bine determinata.

Am mai vazut ca cele mai multe dintre cele care sustin cit bine le-a facut reinceperea serviciului devreme, si-au lasat copilul cu ...una sau mai multe bunici. Pai merci, asa si eu am incredere in mama mea ca poate face, pentru un bebelus, tot ce pot face si eu (mai putin alaptatul...:)))) Dar intr-o persoana straina..? Intr-o bona adusa de la tara/din ziar/de la agentie..? Intr-o cresa ca cele din RO..?



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

buli spune:

eu cred ca subiectul asta e bun pt ca se poate vedea din el ca e bine si asa, si asa
adica, atata timp cat toata lumea e fericita, orice solutie e buna. si cum fericirea nu e aceeasi pentru toata lumea, nici solutia nu e universala.