Nevoile mamei vs. nevoile copilului
Raspunsuri - Pagina 26
arturicii spune:
Maru, 
ca tare frumos ai scris; mie imi face tare bine sa vad o asemenea opinie de la o mama de adolescent, mai ales ca vine cu exemple concrete din viata voastra
nelia spune:
Maru, multumesc. Sa fie!
Frumos mesajul tau si felicitari lui Andrei pentru toate realizarile si tie la fel! Si pe mine m-a frecat mult timp amprenta pusa pe copiii nostri, dar am inteles ca inainte de orice, de modele, de ceea ce vad ei la noi, de tot... conteaza cam ce a spus Kariguld: dragostea si afectiunea noastra neconditionata pentru ceea ce sint, nu pentru ceea ce dorim sa devina! Mi-a luat mult timp sa inteleg asta, sa accept, sa interiorizez... dar si cind am facut-o, la fel cu multe altele, am facut-o definitiv.
Da, e bine ca ai nostri copii sa aiba la indemina modele bune oferite de parinti, dar cum nu stii ce modele isi vor alege in viata... eu cred acum ca cel mai mult conteaza sa fie ei insisi modelul lor! Nu sint vorbe goale, pentru ca pentru fiinta umana asta mi se pare cel mai greu lucru de realizat: sa fie el insusi si sa se accepte asa cum este! Si ca sa fie ei insisi copiii, asta implica multa, multa muncam capacitate de analiza si acceptare, din partea parintilor... cacim parerea mea este ca nu e deloc usor sa cresti un copil cu incredere in el, cu stima de sine ridicata, optimist si cu zimbetul pe buze in orice situatie.
De aceea spuneam ca a creste si educa un copil nu implica numai munca fizica, asta e 20% din munca unui parinte acasa sau in afara ei... si, in general, cu ajutor sau fara, toata lumea e capabila sa o faca, chiar daca uneori e greu. Cresterea si educarea unui copil cu incredere in el, empatic in acelasi timp fata de cei din jurul sau, cu o un atasament fata de el si fata de oamenii din jurul sau sanatos... mie asta mi se pare de departe cel mai greu examen din viata! Mie asta mi se pare testul de capatii pentru toti parintii!
Si sincer, dar sincer de tot, ofer toate din lume pentru parintii care au reusit asta indiferent de statutul lor, de banii lor, de diplomele lor, de carierele lor sau de lipsa lor.
maru spune:
nelia, trec ani buni pana cand devin propriile lor modele!
in copilaria mica model le sunt parintii, apoi educatorii.
Apoi cresc si se indragostesc. Si modelul de dragoste, de partener il iau tot din familie, vrem nu vrem...
Cand devin un intreg? cand devin propriul model? Depinde cat de repede se maturizeaza...
dar asta e alta discutie... total alta discutie!
nelia spune:
Da, ai dreptate. Insa eu sint convinsa ca daca au incredere in ei insisi si stiu cine sint de mici, le cresc si sansele sa devina propriile lor modele si capata curajul sa se desprinda si sa hotarasca ce sa faca cu propria lor viata! Nu cred ca e alta discutie, abia asta e o discutie realista si adevarata legata de nevoile copilului si nevoile mamei/tatalui.
De fapt, trebuie sa ma corectez un pic. Ei sint sau ar trebui sa fie propriul lor model de mici, in formare, dar pornind de la ceea ce sint deja. Sarcina noastra este de a-i ghida, prin tot ceea ce facem pentru ei, cu ei, pe linga ei in aceasta devenire spre modelul final.
bird70 spune:
Freedelia,
spui ca daca sotului tau i s-ar intampla ceva te-ai intoarce la munca. Nu asta a fost intrebarea mea. Eu am intrebat daca POTI sa iti intreti copiii in cazul in care venitul sotului dispare. Asta inseamna daca poti sa pui pe masa mancare, daca vei putea sa le cumperi haine si sa platesti toate facturile. La ce va trebui sa renunti? Nu vei putea face HS, iti permiti sa platesti scoala in China? Va trebui sa te intorci? Unde? In America, in Romania? Din ce vei trai acolo cu 4 copii? Vei putea oferi copiilor o viata departe de limita subzistentei?
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
cleo78 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui maru de la inceput spun ca sunt in tabara mamelor ce merg la munca. Nu am o cariera, dar am un job pe care il fac cu mare placere... eu vin si va impartasesc din experienta mea de mama cu adolescent. Acum cativa ani copilul meu a fost intrebat de bunici cu cine vrea sa semene cand va fi mare (nu avea 14 ani). A zis cu tata. Recunosc ca am fost dezamagita, ma asteptam nu stiu cum, dar sa fiu eroul lui, sa vrea sa fie ca mine. Copilul a explicat: daca voi fi ca tata, ma va iubi o femeie ca mama. Si desi atunci mi s-a latit un zambet pe fata rau de tot, nu stiu cum, dar s-a pus un cui in mintea mea, in subconstient. Si a inceput sa ma roada ideea modelului ce il ofer copilului. M-am uitat in oglinda si ce am vazut nu mi-a prea placut. Si am inceput sa schimb: mi-am schimbat jobul. Acum ma duc cu placere la servici si ii povestesc acasa tot felul de lucruri interesante de la servici. Am slabit. M-am luat de sport. Copilul a inceput sa observe schimbarile si surpriza, sa incerce si el schimbari in comportament. Intrat la liceu, a inceput sa invete serios, notele lui crescand de la o medie de 65-70% la 85%. S-a apucat de sport, nu ca il trimit parintii, ci ca vrea el sa faca miscare. Eu merg dimineata si alerg 10 km, el inoata cel putin o ora si jumate. E atent la ce mananca. Daca pana acum era scandal ca nu il oprea nimeni de la cartofi prajiti, gogosi, pizza si rar punea gura pe ceva sanatos, acum nu ar manca seara nimic care e plin de calorii... Cum in Canada barbatii gatesc, nu e o "ocupatie" strict feminina in familie, copilul meu s-a apucat de gatit. Ii place la nebunie sa stea dupa mine in bucatarie, imi pregateste un smoothie, eu stau la insula si il indrum cum sa prepare diverse mancaruri. Cateodata e sous chef, cate o data sunt eu sous chef-ul lui. Ieri a invatat sa toace ceapa. Era asa de mandru stergandu-si lacrimile (Andrei are musculatura fina a mainilor nedezvoltata, si la scoala cu acordul board-ului foloseste laptopul. Viteza lui la typing e mai mare decat a mea :) iar eu plesneam de mandrie! Intr-o zi, urmarindu-l cum inoata, am realizat ca, tot ce facem noi ca parinti se reflecta intr-un mod mai direct sau indirect asupra lor. Noi suntem nu numai cei ce avem grija de ei, ci cei ce ii modelem, ce le oferim modele de viata. Asa ca, indiferent daca suntem mame care stam acasa, ori mame care muncim, trebuie sa fim atente la faptul ca dupa ce cresc, dupa ce nevoile lor nu mai sunt primare, nu mai depind de noi la alaptat, tinut in brate, alintat, plimbat in parc, depind de noi ca modele de viata. Ce model de viata vreti sa oferiti? de mama sacrificata? in orice sens: sacrificata acasa ori la munca ori de mama multumita, fericita, cu hobbies? cu viata frumoasa si in familie si in afara de familie? Emma Aida e inger  Doamne'ajuta! http://maru-incotro.blogspot.com/ |
maru,
pt ce ai spus, si pt ce traiesti!!
Vauva spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui maru de la inceput spun ca sunt in tabara mamelor ce merg la munca. Nu am o cariera, dar am un job pe care il fac cu mare placere... eu vin si va impartasesc din experienta mea de mama cu adolescent. Acum cativa ani copilul meu a fost intrebat de bunici cu cine vrea sa semene cand va fi mare (nu avea 14 ani). A zis cu tata. Recunosc ca am fost dezamagita, ma asteptam nu stiu cum, dar sa fiu eroul lui, sa vrea sa fie ca mine. Copilul a explicat: daca voi fi ca tata, ma va iubi o femeie ca mama. Si desi atunci mi s-a latit un zambet pe fata rau de tot, nu stiu cum, dar s-a pus un cui in mintea mea, in subconstient. Si a inceput sa ma roada ideea modelului ce il ofer copilului. M-am uitat in oglinda si ce am vazut nu mi-a prea placut. Si am inceput sa schimb: mi-am schimbat jobul. Acum ma duc cu placere la servici si ii povestesc acasa tot felul de lucruri interesante de la servici. Am slabit. M-am luat de sport. Copilul a inceput sa observe schimbarile si surpriza, sa incerce si el schimbari in comportament. Intrat la liceu, a inceput sa invete serios, notele lui crescand de la o medie de 65-70% la 85%. S-a apucat de sport, nu ca il trimit parintii, ci ca vrea el sa faca miscare. Eu merg dimineata si alerg 10 km, el inoata cel putin o ora si jumate. E atent la ce mananca. Daca pana acum era scandal ca nu il oprea nimeni de la cartofi prajiti, gogosi, pizza si rar punea gura pe ceva sanatos, acum nu ar manca seara nimic care e plin de calorii... Cum in Canada barbatii gatesc, nu e o "ocupatie" strict feminina in familie, copilul meu s-a apucat de gatit. Ii place la nebunie sa stea dupa mine in bucatarie, imi pregateste un smoothie, eu stau la insula si il indrum cum sa prepare diverse mancaruri. Cateodata e sous chef, cate o data sunt eu sous chef-ul lui. Ieri a invatat sa toace ceapa. Era asa de mandru stergandu-si lacrimile (Andrei are musculatura fina a mainilor nedezvoltata, si la scoala cu acordul board-ului foloseste laptopul. Viteza lui la typing e mai mare decat a mea :) iar eu plesneam de mandrie! Intr-o zi, urmarindu-l cum inoata, am realizat ca, tot ce facem noi ca parinti se reflecta intr-un mod mai direct sau indirect asupra lor. Noi suntem nu numai cei ce avem grija de ei, ci cei ce ii modelem, ce le oferim modele de viata. Asa ca, indiferent daca suntem mame care stam acasa, ori mame care muncim, trebuie sa fim atente la faptul ca dupa ce cresc, dupa ce nevoile lor nu mai sunt primare, nu mai depind de noi la alaptat, tinut in brate, alintat, plimbat in parc, depind de noi ca modele de viata. Ce model de viata vreti sa oferiti? de mama sacrificata? in orice sens: sacrificata acasa ori la munca ori de mama multumita, fericita, cu hobbies? cu viata frumoasa si in familie si in afara de familie? Emma Aida e inger Doamne'ajuta! http://maru-incotro.blogspot.com/ |
Foarte frumos! felicitari maru!
copiloi spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui nelia
Eu am facut studii in timp ce am crescut copiii, nu copiii in timpul studiilor, e o diferenta si vreau sa se vada.  |
Daca studiile pe care le-ai facut in Canada le-ai fi facut inainte de a avea copii, oare tot asa ai fi ales, sa stai mai mult de 6 ani acasa?
Probabil ca vei spune Da, dar eu tot intreb....
nelia spune:
Categoric da!
Si apoi, am facut studii pentru ca mi-am schimbat meseria si cea dorita le cerea, dar am avut o meserie frumoasa si aducatoare de satisfactii si inainte, am lucrat 14 ani inainte de a avea copiii. Si au fost zece, de fapt!
Didididi spune:
Intersanta dezbatere! Am inteles perfect si motivatia lui Pisigri pentru numele acestui subiect:).
Am citit cu mare placere mesajele lui Campari si Maru, iar pentru echilibrul din ele .