Daca nu erau acele zile ce eram noi azi? ...

Deceneus spune:

Ati cazut in "borcanul cu melancolie" si ati transformat subiectul in "Amintri din iepoca de aur".

Mintile ilustre discuta idei; Inteligentele medii discuta evenimente; Mintile reduse discuta persoane. (Eleanor Roosevelt )

histamina spune:

daca nu rememorezi, nu poti evalua corect ceea ce ai fi fost azi.aceste rememorari arata de fapt ca azi am fi fost la fel, in gri si negru, in betoane si uniforme, la cozi si turnati, urmariti.

olympia spune:

Mai nu mai sariti pe Alexandra ca se poate ca ceea ce a scris sa fie corect. Au fost diferente mari intre salariile din anii 70 si 80, mi-am intrebat si eu parintii. Plus ca depindeau mult de profilul intreprinderii ca la unele erau tot felul de sporuri.
Erau si intelectuali nemembrii de partid, nu primeau functii de conducere insa, mai ales daca aveau vreo chichita la dosar si de multe ori era ceva tacit , nici regimul nu-i presa ca nu erau vrednici nici ei nu incercau sa promoveze ca sa nu-i ia la puricat. Depindea mult si de sefii si secretarii de partid, ce persoane erau si cum vedeau lucrurile.
In privinta plecarii in RFG , aici clar unchiul a fost cel care a facut posibil asta, cum anume el stie
Pt meditatii unii plateau impozit, declarau ca dau si asta era, erau cei care faceau asta cu multe grupe si care aveau cote mai mari de piata.
Erau si croitorese care lucrau de-acasa si plateau impozit si erau si cazane de tuica si gatere la particulari care plateau impozit si unde se puteau duce mai multi sa-si prelucreze marfa. Nu erau multe insa, unu-doua intr-un oras. Aici stiu sigur ca a avut si noi pe strada. Daca cei ce aveau asa ceva colaborau intr-un anume fel cu organele, nu stiu. Oricum daca originea era "sanatoasa" ti se permiteau alte lucruri, lucruri la care la care cei cu bube la dosar nici nu visau.

Glicina spune:

ladyJ, au fost situatii si situatii. Unele familii de evrei din Bucuresti au plecat prin anii '70.

Dana, nu toti au apucat sa faca donatii. Statul le dadea o suma ridicola, altfel nu primeau pasapoarte. Nu suporta statul Israel tot. Cei care aveau deja o parte din familie acolo erau rascumparati.

Va dati seama ca vorbim despre niste fiinte umane care erau negociate si 'vandute'? Despre oameni care aveau copii si plecau din Ro stiind situatia din Israel? Poate ca nu stiau exact cat dureaza armata acolo si nici ce presupune un angajament militar in Israel, dar stiau - unii dintre ei - ca pleaca dintr-un stat totalitar spre un stat care le cere tribut uman...

Deceneus spune:

Atunci sa rememoram!

In occident au fost trimisi in misiune sub acoperire numerosi "disidenti" fabricati.
Imi amintesc aveam o colega, fica de loctiitor de comandant de militie intr-un municipiu, care ne spunea ca fratele ei era emigrat clandestin in occident.
Tatal ei nu avea cum sa-si mentina functia, daca fiul lui ar fi plecat fara acordul stapanirii.
Dupa angajare aveam un coleg de servici proaspat absolvent si el, inteligent si cu simtul umorului. Tatal lui era seful serviciului de personal intr-o mare intreprindere industriala, cu mii de angajati. Sefii de personal erau de regula fosti ofiteri de securitate trecuti in rezerva, sau ofiteri sub acoperire, sau cel putin colaboratori. Unde lucram eu, desi era o intreprindere mica de pana la 100 de angajati, seful de persoanl era un securist in rezerva, care a ramas de pomina ca a scris pe diploma orginala ca e conforma cu copia.
Colegul meu s-a mutat intr-un apartament cu dotari de lux, dupa care ne-a facut surpriza sa ne spuna ca pleaca in occident, desi era casatorit de putin timp si avea copil mic, sub doi ani.
Nu avea rude in occident si nici motive sa emigreze. Probabil si el avea misiunea sa se infiltreze in diaspora sa o bulverseze.
De ce credeti ca romanii sunt dezbinati atat in tara cat si in occident? Pentru ca si acum exista "oameni de bine", care provoaca disensiuni.

Mintile ilustre discuta idei; Inteligentele medii discuta evenimente; Mintile reduse discuta persoane. (Eleanor Roosevelt )

boticelina spune:

Pe mine cel mai mult din cat am trait in perioada comunista (aveam aproape 14 ani la revolutie) m-a marcat umilinta. M-am simtit umilita ca persoana, nerespectata ca individ.

Noua, datorita conjuncturii (adica locurilor unde munceau parintii), nu ne-au lipsit prea multe, de la mancare la produse "de lux" (aka cafea, haine frumoase, fructe exotice). Luarea curentului insemna doar timp petrecut impreuna, frigul nu-l bagam in seama - aveam noroc ca totusi in Cta iernile nu sunt grele, dar nu pot sa uit atmosfera aia de teroare ca tot ce zici poate fi folosit impotriva ta si a familiei tale.

In plus, eu am un handicap congenital, mama s-a luptat cu dintii si cu toate pilele ei sa nu-i fiu luata, se dorea plasarea mea intr-un centru de "rebuturi", s-a luptat sa pot frecventa o scoala normala pentru ca i s-a recomandat in numeroase randuri sa ma dea la o scoala "speciala", desi faceam sport de performanta si eram cea mai buna in grupa mea de varsta, n-am avut niciodata voie sa particip la competitii mai sus de municipiu, eram ascunsa daca veneau "mai marii"...

Si o admir pe mama pentru cat s-a luptat macar pt o mica victorie, personala, cu sistemul: nu ne-a permis niciodata sa ajungem in contact cu aparatul de propaganda; ne-a interzis sa recitam poezii patriotice, ne scotea scutiri medicale ca sa nu mergem la pregatirile de congrese, la defilari, la muncile agricole, ne-a extras de peste tot pe unde am fi putut fi pervertiti. Ea nu a putut fenta inregimentarea in partid, la fel si tatal meu, erau foarte buni profesional si ca sa poata sa-si faca meseriile au fost nevoiti sa intre in partid, dar pe noi nu ne-au lasat. Mi-aduc aminte ca am fost facuta pionier cu forta, in seria a IIIa pt ca mama a refuzat, nu ma lasa la scoala in zilele in care eram facuti pionieri, mie mi-au pus cravata la gat in clasa si mi-au zis "gata, de-acum esti si tu pionier, bla, bla...". La fel a procedat si la fratele meu, cu intrarea in UTC...

Eu am reusit sa decelez copilaria de comunism si nu, nu gasesc nimic bun in ce-a fost, mai ales in ultimul deceniu...

---

Monica si Nancy, 04.07.2008
"If you are unware of your choices, then you have none"

ch_dana spune:

Glicina, depinde ce inseamna "o parte din familie". Stiu ca taica-meu gasise in '76 post de ofiter pe un vas (era inginer electronist) prin forte proprii (nu cunosc detalii), desi avea veri in Israel. Din pacate, a murit cu o saptamana inainte sa vina pasapoartele...

Oooo, cred ca majoritatea stiau...de-aia nici nu erau incantati sa ramana acolo. Matusa-mea de exemplu, a reusit sa-i fenteze si-a ajuns in Germania ; la fel ai mei nu doreau sa stea acolo decat cat se putea de putin, tinta era Canada.

Undeva pe str. Luntrei (Lacul Tei) sunt niste bloculete de 4 etaje. In anii '80 au fost evacuati cei ce locuiau acolo (stiu ca aveam o colega de scoala generala, le-au dat apartament altundeva) si bloculetele au fost renovate pt. a servi drept camine de batrani pt. Comunitatea Ebraica. Nu stiu ce mai sunt acum, s-ar putea sa apartina de fundatia Lauder.

Deceneus, cine uita istoria o poate repeta. Sau se poate ajunge la afirmatii de tipul "ce bine era pe vremea aia, ca-ti dadea statiul slujba"

Dana & Amelia (21.06.2011)

alex_andra spune:

nu mai e picior de evreu acum. sunt numai tigani.

Marox spune:

Romanul "Un brillant avenir" de Catherine Cusset descrie cum o familie de evrei a plecat din Bucuresti in anii 70. Au ajuns in Israel, dar nu le-a placut, ca baiatul lor ar fi trebuit sa faca armata si au reusit sa plece mai departe in State. Nu stiu daca exista traducerea in romāna, ar fi "Un viitor stralucitor". Autoarea e frantuzoaica, e destul de impresionant cum a reusit sa se documenteze.

Glicina spune:

:) Eunice, aveau ai mei o prietena, tanti Vica, o persoana f simpatica ea de felu' ei. Dar, indiferent ce-ai fi spus, biata tanti Vica raspundea, cu buzele tuguiate si facand niste ochi maaaaaaari: Eeeeeei, lasa-ma, nu te cred!
Nimeni nu se supara pe ea si nimeni n-o judeca pt asta, dar era cam aiurea sa spui ca te doare capul si ea sa-ti serveasca inevitabilul tic verbal: Eeeeei, lasa-ma, nu te cred!
Asa si cu Alexandra acum