Daca nu erau acele zile ce eram noi azi? ...
Raspunsuri - Pagina 17
Mik spune:
Buflea, mai citeste tot ce ai scris si pune-ti intrebarea oportunismului.
Da, generatia noastra a suferit enorm (noi, cei nascuti la sfirsitul anilor 60, cu decretul), poate mai putin decit parintii si, mai ales, bunicii nostri.
Si da, aveam un termen de comparatie, caci nu traiam pe luna, ci in famile.
saskia spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Deceneus
Eu iti inteleg deceptia. S-au prabusit nist iluzii, dar ai posibilitatea sa traiesti intr-o solidaritate in saracie, intr-o societate comunista cubaneza sau nord coreana. Nu inteleg de ce nu o faci? |
Pai simplu pentru ca nu cred in comunism. Pentru ca am fost la revolutie si mi-am dorit reproducerea in Romania a paradisului vestic, doar ca sa vad ca nici el nu e mai breaz
Deceneus spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui buflea
Nu ai de unde sa stii asta si nu mi se pare "principial" din partea ta sa ma acuzi de asta ... exista doua explicatii - ori nu VREI sa intelegi ce spun (din placerea reminiscenta de a arata cu degetul), ori nu explic eu bine. O sa aleg a doua varianta, pentru ca imi convine mai mult si mie si tie si o sa pun prima varianta pe seama unei confuzii ... Un argument major al teoriei pe care o sustin eu este mesajul de mai jos ... inteleg perfect ce simtea maraki, inteleg acum, cu statulul meu de acum, cu maturitatea de acum si cu experienta vietii in capitalism.
|
Eu sunt convins ca foarte multi injurau propaganda si odele, dar foarte multi cedau la "linguselile puterii", cum ca ei sunt extraordinari, motiv pentru care li se acorda incredere si se asteapta la rezultate care sa nu insele increderea, ca li s-a dat o sarcina patriotica sa faca un lucru important pentru tara sau popor.
Dorinta de afirmare si de promovare i-au "furat" pe multi si i-au determinta sa ia decizia de a se lansa in activitati pentru care erau "alesi cei mai buni dintre cei buni".
Nu "dai cu piciorul" la o oportunitate cu care poate te intalnesti odata in viata.
Aceasta era mecanismul si mentalitatea care au facut posibila functionarea "sistemului".
Mintile ilustre discuta idei; Inteligentele medii discuta evenimente; Mintile reduse discuta persoane. (Eleanor Roosevelt )
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Mik Buflea, mai citeste tot ce ai scris si pune-ti intrebarea oportunismului. Da, generatia noastra a suferit enorm (noi, cei nascuti la sfirsitul anilor 60, cu decretul), poate mai putin decit parintii si, mai ales, bunicii nostri. Si da, aveam un termen de comparatie, caci nu traiam pe luna, ci in famile. Mik. |
Inseamna ca am o privire inteligenta dar nu stiu sa ma exprim - ceea ce nu e de mirare pentru ca prima facultate pe care am facut-o a fost ingineria.
Eu sunt impacata cu mine insami, indiferent de parerea altora. Mai mult, sunt sincera, si cred ca am ajuns la maturitatea de a vedea exact esecurile unui sistem in care am inceput sa ma formez ca adult, fara a ma tavali in cuvinte mari si subiective despre cat de mult am suferit.
Acum cantaresc daca are rost sa MA explic mai in detaliu sau deja ai pus TU punctul pe I in ceea ce MA priveste si efortul ar fi inutil.
maraki spune:
Pe atunci asta era sistemul: obligat sa fi pionier ( daca invatai bine erai facut in prima serie ) in liceu obligat sa fi utecist ( eu am fost ultima din clasa ) iar la sv obligat sa fi membru de partid. Nu aveai de ales. Nu stiu cum a scapat tata fara sa fie facut membru de partid, mama in schimb a fost. Unchiul meu era comandant de vas, intr-o cursa a plecat si nu s-a mai intors. Din cauza asta, varul meu ( altul, nu baiatul celui ramas ) nu a putut fi inscris la liceul militar.
Nu o judecati pe Buflea pt ca a fost membra de partid. Daca ar fi fost secretara de partid ar fi fost cu totul altceva si ati fi fost indreptatiti sa o " judecati "
mihaela_s spune:
Nu stiu altii cum sunt, dar eu am suferit, pe bune. Sufeream si plangeam cand la cozi nu mai prindeam mancare, caci nu era numai grija mamei, era foamea din stomacul meu. Si ciuda ca in loc de o bucata de carne primeam poate cartofi cu paine. Tin minte cat am plas si am suferit cand am spart un litru de ulei din doi cat era portia lunara, jumate deci...am dat cu plasa de plastic in scarile de beton pe care le urcam...stiam ca din cauza mea poate nu avem jumate de luna mancare...
Si apoi, am suferit dupa revolutie. Cum am scris si in postarile anterioare. Aveam copil si din cauza ca munceam 8 cu 8 si in schimburi, imi vedeam copilul la 2 saptamani. Au fost momente grele si nu le pot uita. Nu sunt superficiala, nu puteam sa iau viata ca pe o gluma. Cum nu pot nici acum. Adica nu momentele grele din viata, nu e totul chiar o gluma...
Sigur ca au fost si momente frumoase, au fost mistouri si veselii, chefuri in camine...dar asta era refularea si nu viata...
maraki spune:
De foame nu murea nimeni, problema era ca nu eram alimentati corect. Nu ieseam din mancare de fasole boabe, ghiveci de legume cu cartofi, mazare, varza calita, fasole pastai, pilaf sarbesc sau simplu cu vegeta si mancare de cartofi. In lipsa uleiului se cumpara grasime de porc si se facea untura. In lipsa carnii, de Craciun soacra-mea facea sarmalele din salam (ieseau foarte bune, nici nu simteai ca nu sant din carne )
Alizee spune:
Imi amintesc mancarea gatita cu salam. Dezgustatoare. 
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
Glicina spune:
Fara acel decembrie am fi fost, poate, cam ca in 1984 al lui Orwel, poate ca in Minunata lume noua a lui Huxley. Sau ca in filmul Never let me go. N-am fi avut de ales.
Acest forum n-ar fi existat. N-am fi fost useri. Nu ne-am fi contrazis pe-aici. Si n-am fi facut comparatii. De zmeura :) nici pomeneala.
Aproape c-am si uitat ca eram imbracati aproape la fel, ca se gaseau doua sau trei modele de pantofi, lipsa caldurii din scoli. Mi-am pregatit examenele la lumanare, cand n-am mai reusit sa facem rost de gaz pt lampa. Ce nu reusesc nici acum sa uit e sentimentul de panica, sfasierea pe care-o simteam stiind ca n-am alternative, intuitia lipsei de speranta care mi se insinua in suflet... Teama indefinita...
Marox, nu, n-am crezut deloc in comunism. Cum nici parintii mei nu credeau. Nici o parte dintre profesori. Am scandat lozinci de frica turnatorilor :( Care ne erau vecini, colegi, rude, ne intrau in casa, stiam ca ne pot face rau...
Spunea cineva pe la inceputul topicului ca totul a fost doar o mascarada. Poate. Dar si ce-a urmat tot a mascarada seamana...
maraki spune:
Eu imi amintesc ca aveam botezul fetei si am facut rost printr-un vecin de 30 de pui vii
Sotul i-a taiat in cada iar eu i-am jumulit de imi iesise pe nas atata treaba