experiente mistice - (5)

irisM spune:

Din toate punctele de vedere,pentru atei si credinciosi, de la psihiatru pana la preot, frica arata ca ceva e in neregula. Ca ceva trebuie rezolvat acolo. Nu ma refer la situatii extreme, ci la frica in situatii obisnuite. La un copil mic si nu numai, frica poate fi explicata desigur in mod diferentiat in functie de credinta omului, dar toate explicatiile au un punct comun, practic. Omul se teme de ceva care pentru cei din jur poate fi real sau nu, dar pentru el este real.Fie ca e vorba de un monsru paros fie ca e vorba de frica de avion. Pentru ca cel in cauza o simte, e palpabila teama lui, il afecteaza si oricat s-ar/ ar vorbi pe tema asta el nu o poate depasi, vorbele sunt in vant. Asa ca trebuie facut ceva practic aici.

Din experienta mea, a femiliei mele si a celor din jur am vazut ca exiata mai multe rezolvari. Cu siguranta ca nu sunt singurele :

-stai fata in fata cu frica ta si aici fiul meu e expert. Cred ca l-au ajutata ursuletii cand era mic si a bagat la cap.

- consulti un psiholog sau alte variante mai mistice, care te poate ajuta sa eliberezi o cauza mai adanca o fricii, in special daca e deja "cronica". Lucru explicabil atat din punct de vedere psihologic cat si energetic, depinde in ce crede fiecare.

- rugaciunea, apropierea de Dumnezeu, care face minuni..la modul practic. Eu personal am scapat de o mare fobie prin asta, de care nu credeam ca pot sa scap. Ma si obisnuisem cu ea, imi luasem si gandul s-o mai rezolv.

Mihaela, fetita ta cea mare nu scapat de frica, ci doar a inlocuit o frica cu alta. Sigur ca la 15 ani nu ii mai e teama de monstri de sub pat, dar dupa cum spui a capatat alte frici. Maturizarea psihica schimba palaria nu si Maria. Ramane ca mod de gandire, o matrice care se perpetueaza. Frica asta nu e fireasca nici daca o iei stintiific, psihologic, nici daca o iei mistic. Te limiteaza ca om si iti face viata mizerabila. Crede-ma ca stiu ce spun. Si eu ca si Nikole am crescut cu frici, abia dupa ce te eliberezi de ele realizezi diferenta. Partea buna la mine a fost ca nu am fost un teren prielnic pentru aceste temeri si nu s-au inradacinat. Exceptand fobia la caini, cu care m-am nascut si care a trecut prin credinta.

Numai bine.

mihaela_s spune:

Iris, poate ca e si asa cum spui. Este experienta ta. Eu din experienta mea-mi-a fost frica in copilarie de intuneric, apoi in adolescenta aveam alte frici, pe care nu le-am dus mai departe. Cand m-am maturizat am scapat de ele. Fara rugaciuni ca sunt atee, fara psihologi pentru ca nu a fost cazul. Daca era, ajungeam si acolo.

Adolescenta mea probabil ma mosteneste. Chiar daca frica din copilarie s-o fi transformat in alta frica, totusi ea e o frica normala. Si mie mi-e frica afara cand e noapte, dar nu asa ca sa fie o frica deranjanta. Cu toate astea, fata mea a fost noaptea afara, iar eu la fel. Deci stiu sigur ca nu e ceva grav.

Sincer nu vad de ce nu am avea frici, din astea usoare, sa le spun asa. Frica e un sentiment ca oricare altul atata vreme cat nu e devastatoare (ca restul sentimentelor de altfel). E parerea mea si sunt sigura ca mai sunt si altii care cred ca mine. E experienta mea si poate ajuta si pe altii. Nu vreau sa (ma) contrazic cu nimeni, accept ca pentru tine asa a fost mai bine.

Fobiile sunt altceva. Ele se vindeca intr-adevar prin punerea fata in fata cu obiectul. Dar nu si frica.

b.nica spune:

In Homeopatie, sunt cateva remedii care au in simptomatologie la Mind si aceasta "frica de intuneric", poate ca un consult ar putea rezolva nu numai frica ci si alte simptome.

irisM spune:

Mihaela, eu nu ma refeream doar la fricile care-ti sar in ochi, la alea pe care le stim, le identificam usor in noi si un altii si care cum spuneai poate ca nu te afecteaza cine stie ce, cel putin aparent.Temerile astea sunt doar varful icebergului. Eu m-am gandit, desi cred ca nu am aspecificat, si la cumulul de frici pe care il inmagazineaza un om si pe care le descoperi in timp, daca vrei sa le descoperi. Pe care in general oamenii nu le identifica usor desi le vad efectele. Frica de a nu fi parasit, frica de a nu fi/ramane singur, frica de a nu fi acceptat, de a nu-ti fi acceptata parerea, de a nu gresi, de a lua decizii, de a te imbolnavi, in special de cancer si mai ales frica de moarte care poate inmagazineaza multe dintre fricile noastre. Cate din temerile astea nu ne suna cunoscut.

Un psiholog spunea odata ca spiritul asta combativ al omului (de a ne da la cap pe forumuri ), de a demola parerea altuia vine din neincrederea pe care o avem in noi, teama de a nu fi luat decizia buna, ca nu suntem pe drumul cel bun. Poate chiar din teama de a nu fi luat in ras, de a nu fi dispretuit pentru o parere total opusa. Daca scapi de temerile astea observi, cu stupoare pot sa spun, ca nu te mai intereseaza parerea altuia si nici nu mai simti nevoia sa-l combati sau sa-l aduci pe drumul bun (adica al tau). Poate si de asta cred in Dumnezeu, pentru ca mie drumul credintei mi-a deschis un altfel de intelegere care m-a eliberat de multe temeri de genul asta.

Sa stii ca si frica trece daca te pui fata in fata cu "pericolul". Am spus deja ca fiul meu e expert in asta. Si el n-are fobii.

mihaela_s spune:

Iris, nu eu am incercat sa te aduc pe alt drum ci tu pe mine .

nikole spune:

Fetelor, multumesc pentru raspunsuri si sugestii

Iristu ai pus punctul pe I, frica de care vb deja intra in patologie,e monstrul cu dintii roz, cum prea bine a denumit-o o forumista cu ceva ani in urma(a fost un topic pe la generale despre frica, mi-a ramas in memorie asocierea)
Ar fi f interesant de vorbit/dezv. aceasta problema nu neaparat din punct de vedere mistic.
Eu personal cred ca fobiile isi au radacina in educatia din primii ani, cum spuneam eu in mod voit am fost crescuta cu frica de tot ce va puteti imagina, pornind de la diavol pana la..inaltimi, sa nu cumva sa ma uit pe geam de la etajul 4 ca am sa pic!binenteles ca m-am uitat, chiar cu atentionarile rasunandu-mi in minte...
de aceea ma ingrijorez...sora sotului de ex. isi creste copiii cu frica, le spune ca papusile noaptea prind viata, si acum imi amintesc de copilul ei pe la 4 ani, cum statea noaptea in fund paralizat de frica pe saltea fara sa se miste...abia acum fac legatura, uitasem de episodul asta...il intrebam ce face, de ce nu doarme, si el imi spunea ca ii e frica de papusile din garderoba ca ele prind viata noaptea si s-ar putea sa-l raneasca!:(((
a doua zi am intrebat-o pe cumnata de ce ii spune asa ceva, si mi-a spus ca il prefera nemiscat pe saltea decat catarat pe balcon, sau afara din camera hai-hui prin casa, ea muncind noaptea si copilul fiind ptr cateva ore in grija socrului:((
asta e...

in orice caz, revenind la frica copiilor, ei fiind la inceput de drum, consider ca e vital sa nu comitem greseli in educati de genul celor facute de ai mei de ex si nici sa minimalizam problema...
in ce-l priveste pe Kevin, aseara s-a repetat povestea:eram pe sofa cu fata, alaptand-o, la care Kevin imi spune ca ii este frica sa mearga la baie, sa merg cu el sa-l tin de mana...mi-a spus ca e monstru dupa usa, ok...am mers cu el si i-am cerut sa se uite, sa ne uitam dupa usa, ca vreau sa vad monstru si sa-l intreb cum il cheama, sa facem prezentarile...huh??mi-a raspuns!
...si a inceput sa rada

-Unde-i monstru, Kevin?
-Hmm...nu e aici!
-e sub pat, in dormitor...ok, hai sa ne uitam sub pat...
-aaaa....vad ca nu e, cred ca a plecat...
-hmmm...

si asta a fost, deci am ajuns amandoi la concluzia ca nu exista monstri, si ca asta e o minciuna, l-am intrebat daca a auzit undeva, a spus ca nu...i-am sugerat daca il vede pe monstru sa il intrebe cum il cheama, sa se prezinte si neaparat sa mi-l prezinte si mie:)
insa ieri cel putin am avut impresia ca ...ma gandesc sa nu cumva sa fie o manifestare a geloziei, ptr ca incepe cu monstrii mai ales cand ma asez in pat, pe sofa, sa ma joc cu Luana, sau ii dau sa manance, sau o schimmb, ii fac baie, fix atunci vrea la bucatarie, vrea ...ma vreacu el pe motiv ca sunt monstri prin casa...

nikole spune:

Fetelor, multumesc pentru raspunsuri si sugestii

Iristu ai pus punctul pe I, frica de care vb deja intra in patologie,e monstrul cu dintii roz, cum prea bine a denumit-o o forumista cu ceva ani in urma(a fost un topic pe la generale despre frica, mi-a ramas in memorie asocierea)
Ar fi f interesant de vorbit/dezv. aceasta problema nu neaparat din punct de vedere mistic.
Eu personal cred ca fobiile isi au radacina in educatia din primii ani, cum spuneam eu in mod voit am fost crescuta cu frica de tot ce va puteti imagina, pornind de la diavol pana la..inaltimi, sa nu cumva sa ma uit pe geam de la etajul 4 ca am sa pic!binenteles ca m-am uitat, chiar cu atentionarile rasunandu-mi in minte...
de aceea ma ingrijorez...sora sotului de ex. isi creste copiii cu frica, le spune ca papusile noaptea prind viata, si acum imi amintesc de copilul ei pe la 4 ani, cum statea noaptea in fund paralizat de frica pe saltea fara sa se miste...abia acum fac legatura, uitasem de episodul asta...il intrebam ce face, de ce nu doarme, si el imi spunea ca ii e frica de papusile din garderoba ca ele prind viata noaptea si s-ar putea sa-l raneasca!:(((
a doua zi am intrebat-o pe cumnata de ce ii spune asa ceva, si mi-a spus ca il prefera nemiscat pe saltea decat catarat pe balcon, sau afara din camera hai-hui prin casa, ea muncind noaptea si copilul fiind ptr cateva ore in grija socrului:((
asta e...

in orice caz, revenind la frica copiilor, ei fiind la inceput de drum, consider ca e vital sa nu comitem greseli in educati de genul celor facute de ai mei de ex si nici sa minimalizam problema...
in ce-l priveste pe Kevin, aseara s-a repetat povestea:eram pe sofa cu fata, alaptand-o, la care Kevin imi spune ca ii este frica sa mearga la baie, sa merg cu el sa-l tin de mana...mi-a spus ca e monstru dupa usa, ok...am mers cu el si i-am cerut sa se uite, sa ne uitam dupa usa, ca vreau sa vad monstru si sa-l intreb cum il cheama, sa facem prezentarile...huh??mi-a raspuns!
...si a inceput sa rada

-Unde-i monstru, Kevin?
-Hmm...nu e aici!
-e sub pat, in dormitor...ok, hai sa ne uitam sub pat...
-aaaa....vad ca nu e, cred ca a plecat...
-hmmm...

si asta a fost, deci am ajuns amandoi la concluzia ca nu exista monstri, si ca asta e o minciuna, l-am intrebat daca a auzit undeva, a spus ca nu...i-am sugerat daca il vede pe monstru sa il intrebe cum il cheama, sa se prezinte si neaparat sa mi-l prezinte si mie:)
insa ieri cel putin am avut impresia ca ...ma gandesc sa nu cumva sa fie o manifestare a geloziei, ptr ca incepe cu monstrii mai ales cand ma asez in pat, pe sofa, sa ma joc cu Luana, sau ii dau sa manance, sau o schimmb, ii fac baie, fix atunci vrea la bucatarie, vrea ...ma vreacu el pe motiv ca sunt monstri prin casa...

irisM spune:

Nicidecum asta a fost intentia. A fost doar ceva ce-am observat din emailul tau si m-am gandit ca te poate ajuta sa vezi si o alta parere. Pe mine una ma ajuta chiar si parerile cu care nu-s de acord.

mihaela_s spune:

Iris, nu am spus ca nu sunt de acord. E un alt punct de vedere, e interesant dar nu se potriveste in cazul meu. Daca s-a inteles ca eu sustin minimalizarea problemei, s-a inteles gresit. Nicidecum. Doar o alta abordare. Care poate (subliniez poate) se muleaza pe problemele altora. Nu e o generalizare, caci nu imi plac defel.

Numai bine.

mihaela_s spune:

Aici ai expus idei interesante. Am sa ma gandesc la ele.