Recomandare
Raspunsuri - Pagina 19
Deceneus spune:
Va recomad sloganul zilei - "Toate-s vechi si noua-s toate! USL-ul da din coate!" 
www.cotidianul.ro/acordul-basescu-ponta-antonescu-202508" target="_blank">Acordul Basescu-Ponta-Antonescu
| Citat: |
| Cineva a insistat sa publicam stirea ca Mircea Geoana ar fi fost la Cotroceni si ar fi negociat formarea unui guvern cu presedintele Traian Basescu. De unde stim? Din surse! Ce fel de surse? Surse! Daca nu vrem sa o publicam, o dau altii. S-o dea! si sa se duca dracului cu surse cu tot. smecheria asta cu informatii fara origine si fara identitate tine de abilitatea serviciilor si de prostia ziaristilor. Asa ca am sarit peste. Ce rost ar avea o poveste cu Geoana la Cotroceni din moment ce nu-i foloseste nici lui, nici lui Traian Basescu? Pret de câteva zile, informatia a circulat cu insistenta, având drept consecinta înca un strop de mizerie peste Mircea Geoana. Aveam sa înteleg abia mai târziu, când a fost confirmata o alta întâlnire secreta (transformata rapid în întâlnire informala!) la Cotroceni. La început a fost secreta si pentru ca acest caracter secret dauna mai ales celor doi oaspeti ai presedintelui. Sfatul de taina a fost transformat într-o întâlnire informala pentru a minimaliza împrejurarea si pentru a o îngropa cu delicatete. Informal de ce si pentru cine? Doi candidati pentru o noua putere, Victor Ponta si Crin Antonescu, s-au deplasat în miez de noapte la Cotroceni (pe vremea asta de iarna, întunericul este la fel si la orele 18.00, si la 20.00, si la miezul noptii. tine mai mult de nori si de luna decât de ora!). Exact ca doua umbre politice, ca doi hoti, ca doi comercianti de matariale interzise, ca doi pacatosi. Pentru ce? Nu a promis Crin Antonescu (rata minciunilor sale începe sa prinda viteza) ca nu se mai întâlneste cu Traian Basescu? A zis! Ei si? Daca l-a chemat Victor Ponta si daca e vorba de recuperat ceva din terenul pierdut, cu mare placere! Evident, spre binele poporului român, nu neaparat al celor doi. si iaca au dat fuga la dusmanul lor de moarte. Crin Antonescu cel malaiet la referendum si Victor Ponta cel ferm, dar si cel care una-doua sare sa ne vânda noua sa prajitura politica (pacea cu Traian Basescu si întelegerea de ochii europenilor) s-au dus ca niste stafii si au negociat un ”document”. Informal, dar document! stiti de ce se numeste asa? Pentru ca au fost doi si a semnat numai unul. Adica un document tripartit semnat de doi.Sau o întelegere bilaterala semnata în trei. Adica inventie dâmboviteana. La Cotroceni, trei politicieni de doi lei au brevetat formula ”ambii trei”. Ceea ce trebuie înregistrat ca descoperire, inventie, patentat la OSIM si introdus în Dictionarul Explicativ al Limbii Române. Abia luni seara ne-au spus ca a fost vorba de un document de coabitare pe care noi l-am vazut cu câteva zile înainte. Cum respecta ei statul de drept, justitia, bla-bla-bla. Asta ne-au povestit, ca de scris nu stim ce scrie. Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi par sa existe totusi vreo 4-5-6 pagini. Poate în franceza si în engleza (caci semnatarii abia pot face din trei limbi o propozitie corecta), dar oricum mai mult decât doua-trei fraze dintr-un banal accord politic. Ce contine respectiva întelegere? stiti ca nu este de nasul nostru! Parol ca nu-i decât un document de doi lei cu care sa-l tina pe Basescu la respect! Fals, ca o seara de Craciun în mijlocul verii! Nu poate fi asa ceva pentru ca Basescu n-ar fi semnat si n-ar fi defilat cu respectiva hârtie prin fata camerelor de luat vederi. si nu s-ar fi dus pâna la Bruxelles ca sa ne arate ce frumos joaca el rolul de fraier într-o poza de familie. Scandalul cu excluderea UDMR-ului de la guvernare a ecranat aceasta întelgere descalificanta pentru Ponta si Antonescu si extrem de protectoare pentru Traian Basescu. Daca nu cumva tot tapajul privind UDMR-ul a fost generat exact pentru a îngropa în noapte vizita la Cotroceni si întelegerea facuta de trei si semnata de doi. Oricum, docomentul a fost vânturat pe la Bruxelles ca o victorie a Marinarului si a taberei sale de sustinatori europeni. si chiar daca textul respectivei întelegeri poate fi încadrat la cele mai onorabile si rezonabile întelegeri politice semnate vreodata, felul în care cei doi au ascuns-o si cum au încercat sa ne minta si sa ne amageasca devine prima dovada de caracter îndoielnic. si de dispret. Cica n-am fi pregatiti sa întelegem nici asta. Suntem prea mici si prea prosti ca sa descifram subconstientul junelui procuror. si noi din mass-media si o buna parte din societate. Cam asa a zis când s-a referit la cooptarea UDMR si când a vorbit despre ”reunificarea României”. Limbajul sau de jurist începe sa-i joace feste. Se gândea la o reconciliere a tuturor românilor (lucru bun, care pare a-i cam depasi puterile!) si a scapat ”reunificarea României”, ceea ce ne trimite cu gândul la Moldova de dincolo de Prut. si despre care premierul n-a vorbit si nici n-a vrut sa spuna ceva! Nu are rost sa continuam cu supozitiile. Documentul semnat poate contine orice. Protectii, întelegeri, cedari, garantii, pupat Piata Independentei. Orice! Evitarea, dosirea si nepublicarea acestei întelegeri ne mai transmit un lucru. Ca presedintele Traian Basescu este mult mai viclean decât cei doi soricei ai politicii românesti. si ca lui îi convine sa pastreze misterul. În acelasi timp, cei doi, chiar daca ar vrea sa para si eroi si cu mustata curata, fara urme de smântâna, s-au facut de bacanie. În câteva zile ne-au convins ca nu avem a ne astepta la nici o schimbare importanta. Toate-s vechi si noua-s toate! USL-ul da din coate! |
Deceneus spune:
Un alt articol in care se sustine ca toata clasa politica este complicitara, rezultatul unui sistem omogen, care simuleaza lupta politica.
www.cotidianul.ro/un-parlament-mai-mare-decat-casa-poporului-202892" target="_blank">Un Parlament mai mare decât Casa Poporului (fragment)
| Citat: |
| Mediul public pare, din motive care, deocamdata, îmi scapa, un duplicat tot mai conturat al celui postbelic. Omul politic este rupt total de societate printr-un sistem legislativ de protectie, special confectionat. Disparitia lui este obligatorie, iminenta. Responsabilitatea apartine doar celor care trebuie sa suporte aceasta monstruozitate a sistemului. O întreaga societate este victima imunitatii în spatele careia se întâmpla lucruri abominabile. Ceea ce, personal, ma îngrijoreaza, ma sperie, este faptul aderarii multor personaje aparent echilibrate la acest festin al mizeriei balcanice. Fenomenul explica si se explica prin metabolismul regimului Ceausescu. Poate rezistenta ar trebui sa ajunga prin multele-i posibile manifestari o realitate majora. Traian Basescu, înca vedeta politica a zilei, este produsul acestui sistem. Vinovatia sa personala este minima, poate inexistenta. El a fost actorul care a jucat într-o piesa scrisa special pentru vulg. Cei care l-au aplaudat s-au grabit. Au fost aplauze platite, interesate, compromitatoare în conditii de libertate totala. Credeam ca intrarea în UE si NATO va pune capat acestui spectacol de glorificare a persoanelor publice. Mi-e teama ca nici schimbarea Constitutiei, constituirea regiunilor, colaborarea normala cu UDMR, nu va fi la înaltimea unei revolutii reale. Se va amplifica numarul profitorilor, asa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani? În absenta unui climat democratic adevarat, se poate întâmpla orice. Debarcarea lui Traian Basescu a expirat. Personajul joaca tare, stie bine cu cine are a face! A reusit performanta de-a compromite cu adevarat liderii aliantei care a câstigat alegerile. Poate unele demisii ar fi adus un oarecare semn de normalitate. Dar nu s-a întâmplat nimic. Ne aflam în plin primitivism politic. Aceasta încremenire se resimte oriunde în societate. |
Deceneus spune:
| Citat: |
| Oamenii sunt manipulati sa aiba teluri si dorinte false in viata - himere pentru a muncii ca niste fanatici - himere, haine de firma, celulare pentru apartenta si recunoastere... visuri si fitze - oamenii au ajuns sa traiesca in eternul maine sacrficand prezentul spre beneficiul baietilor destepti care gandesc cum sa-ti faca munca mai rentabila, in timp ce tu muncesti fericit pe bani putini care mai tarziu iti sunt IMPOZITATI... Care sunt noile arme ale dresorilor de minti umane in societatea capitalista ? Una dintre arme este chiar ego-ul "pinguinului" (cum este denumit noul om fabricat de corporatii in argoul dresorilor de minti). Pinguinul munceste pe bani foarte putini, in raport cu efortul depus si valoarea produsa de el, dar primeste in compensatie tot felul de titulaturi pompoase, am vazut in Romania oameni cu "marketing manager" sau mai stiu eu ce expresie pretioasa pe cartea de vizita, si cu un salariu sub 400 euro. Am vazut pinguini refuzand joburi mai bine platite pe motiv ca daca s-ar fi dus la noul loc de munca ar fi retrogradat ca functie! Alta arma ar fi manipularea mentalului colectiv prin crearea de curente privind stilul de viata (vezi viralul de aici legat de workoholism). Exista pinguini care cumpara un tricou "de firma" la pret de 3-4 ori mai scump decat unul obisnuit, desi materialul, design-ul si calitatea sunt identice. Cum arata noul om fabricat de corporatii ? Preocupat, important, cand il intrebi de sanatate zice ca se grabeste, nu poate intarzia la discutii, este permanent prins in tot felul de "proiecte" de nu are timp nici sa doarma, ca te intrebi la ce mai munceste si la ce-i mai folosesc banii daca oricum nu gaseste nici 5 minute pe saptamana sa se bucure de ei, iar cand totusi apuci sa vorbesti cu el, o tzine numai in clisee, majoritatea auzite la radioTV ori citite prin cartuliile gen "cum sa reusesti in afaceri". Ce aspiratii are el ? Sa fie bagat in seama, si pentru asta ii trebuie o functie, telefon ultimul tip desi functioneaza bine si unul fabricat acum 5 ani, idem pentru masina, televizor, etc, si pentru asta e in stare sa se indatoreze pana peste cap, sporind, in acelasi timp, avutiile bancilor de la care se imprumuta si ale companiilor multinationale de la care cumpara. Ce-si doreste de la viata ? Recunoastere, sa fie "cineva", sa il respecte lumea, sa i se ceara parerea, iar dresorii care il fac sa se simta atat de important obtin orice de la el. Ce intelege din politica ? Absolut nimic, priveste certurile intre partide si politicieni ca pe un fel de meciuri, de parca ar fi suporterul uneia dintre echipe, nu-si pune niciodata intrebarea cati dolari a castigat el de pe urma a ceea ce a facut cutare ministru sau ce profit poate scoate din discursul unui deputat in Parlament ori la pupitrul unui talk-show. de altfel, politicienii vorbesc extrem de rar despre ce ar avea pinguinii de castigat in plan financiar de pe urma unor evenimente, evolutii sau situatii, si totusi pinguinul asculta aceste noianuri de palavre care nu-i folosesc la nimic. CONCLUZIE !!! Realitatea este ca pinguinii nu fac bani, ei doar muncesc si numai ego-ul si iluzia ii face sa continue... viata lor e jalnica, inglodati in credite si datorii, fara timp sa respire, traiesc in viitor sacrificand prezentul. |
Deceneus spune:
www.cotidianul.ro/majordomii-sistemului-asasin-204258" target="_blank">Majordomii sistemului asasin
| Citat: |
| Prabusirea dictaturii în România parca s-a dorit echivalentul unei noi ordini mondiale în acceptia unor analfabeti politici. Înlaturarea de la putere a unui ins caruia i s-a oferit totul, si care nu mai oferea aproape nimic, dimpotriva, a fost transformata într-o lupta absoluta pentru mentinerea sub alta forma a sistemului. A pune pe umerii unui dictator, în general, toata responsabilitatea este cea mai vicleana forma de a trece cu vederea lucruri extrem de grave. Consecintele acestei abordari ies la suprafata, mai devreme sau mai târziu. În cazul României, ele fac înca legea dupa aproape doua decenii si jumatate. Procesul cuplului dictatorial Ceausescu, în loc sa puna capat crizei de moralitate a institutiilor vazute si nevazute ale statului român, a deschis usile unui nou lagar în care a fost împinsa cu entuziasm tara. Acuzat si executat rapid de propriii majordomi, dictatorul a fost fatalmente absolvit de orice responsabilitate, ridicându-se mult deasupra pretinsilor sai justitiari. Dirijarea evenimentelor sub o presupusa presiune a permis celor mai oribile forte sa se regrupeze în apararea multimilor pe care continuau sa le asasineze. Cimitirul Eroilor Revolutiei din Bucuresti este una dintre cele mai cutremuratoare dovezi pe care istoria recenta le-a lasat pe acest pamânt înca foarte departe de rânduielile europene si chiar balcanice. Televiziunea partidului comunist, ajunsa brusc canal cu pretentii publice în acele zile, s-a transformat în centrul unei diversiuni, de parca armata, alte institutii ale sigurantei ar fi participat la o veritabila lovitura de stat. Ceea ce s-a dovedit a fi unicul adevar al acelor zile. Asa a fost. Canalizarea furiei publice spre democratie nu avea cum sa înceapa cu lipsa unui act de justitie. N. Ceausescu s-a înscris printre victimele acelor zile. Intrarea în amanunte, anchete peste anchete, marturii nu pot sterge faptul obiectiv prin care un grup foarte restrâns de persoane a preluat puterea. Ca aceste persoane vorbesc astazi în numele poporului, al Revolutiei, au toata îndreptatirea. A fost Revolutia lor, fara nicio legatura cu ceea ce ar fi trebuit sa se întâmple în România. Instigarea la violenta prin înarmarea tuturor celor dispusi sa creada în bizareriile acelor momente a permis instaurarea unui macel în toata amploarea. A fost simplu ulterior ca Armata, Securitatea sa intre în scena pe pozitiile de aparatori ai Revolutiei. Artizanii acelui macel, descalificant, demn de o clarificare juridica destul de simpla în esenta sa, s-au transformat ulterior în lideri politici. Mesajul lor nu putea fi decât unul specific rinocerilor istoriei. Ei au avut tot timpul la dispozitie solidaritatea neconditionata partenerilor de violenta. Statul român înca este marcat traumatizant de acele realitati. Lipsa autoritatii, a credibilitatii, ca fapt public absolut, face în continuare aceleasi ravagii în blocarea calitatii vietii românilor. Gestionarea momentului 1989 mi se pare unul dintre cele mai mizerabile momente al istoriei noastre, dupa înlaturarea Regelui Mihai. Structurile, prin vârfurile lor, au câstigat devalizând România. Democratia instaurata a fost una de fatada, rigida, preluata din atmosfera unor tari înapoiate. Partidul unic a recuperat pe parcurs toti actantii, pe care i-a transformat în lideri politici si de opinie. Monopolul puterii s-a fixat în controlarea unei realitati punctuale, reglând milimetric orice posibila deviere. Românii au trait anii unui experiment sinistru, identic celui din perioada anterioara lui 1989. O simpla enumerare a corifeilor din umbra ai comunismului, din toate domeniile, se va suprapune celei de dupa. Efectul va fi o societate captiva, închisa. Cel mai mare rau al acestei tari, Securitatea, prin spiritul ei, a fost atât de reciclat încât astazi sub masca euro-atlantica se ascunde toata marea coruptie. Atasamentul tautologic fata de valorile democratice este caracteristic acestor pretinsi salvatori ai ordinii, sigurantei comunitare si progresului. Îndepartarea acestei institutii de actul politic, prin prevederi legale, este adevarata ruptura de comunism si consolidarea justitiei. Europa ar trebui sa fie foarte circumspecta cu institutiile care au avut un rol decisiv în sustinerea totalitarismului si care nu s-au putut debarasa de profesionalismul lor atât de subtil. Cei care sustin ca a fost o Revolutie cred ca se însala. A fost doar asasinarea unui presedinte comunist de catre propriul lui sistem care a trecut în alta alianta politica si militara, printr-o miscare ceruta de societate. Valorile europene n-au fost niciodata cu adevarat spulberate în România, cu toate eforturile pe care le-a facut fosta Securitate. Numai Revenirea Regelui, prin reinstaurarea Monarhiei, ar vindeca România de o istorie schizofrenizanta. Aceasta pare sa fie cheia prin care actuala clasa politica poate face un serviciu decisiv românilor. |
Deceneus spune:
www.dw.de/s%C4%83racii-%C5%9Fi-oligarhii/a-16529568" target="_blank">Saracii si oligarhii - Zoran Arbutina / Vlad Draghicescu - Deutsche Welle
| Citat: |
| Prea saraci pentru a fi bogati si prea bogati pentru a fi saraci - dilema clasei de mijloc din tari precum România. În 2012, releva unele studii, doar 10 la suta dintre români puteau fi încadrati în clasa de mijloc. În primii ani de dupa evenimentele din 1989, clasa de mijloc, pilonul cel mai important al societatilor occidentale, a lipsit cu desavârsire în România. Situatiei oricum dificile i s-a adaugat si criza economica si financiara, care a dus la o scadere masiva a salariilor si a redus la jumatate numarul românilor care faceau parte din si asa fragila clasa de mijloc. Însa o deteriorare a nivelului de trai a avut loc si în alte tari din sud-estul Europei. Din punct de vedere al veniturilor lunare, doar 10 la suta dintre sârbi si croati apartin paturii sociale de mijloc. si mai putin îmbucuratoare este situatia din Bulgaria, unde specialisti vorbesc despre o clasa de mijloc "invizibila". Cel mult 8 la suta dintre bulgari pot fi încadrati în definitia clasei de mijloc, releva investigatii sociologice recente. Motor al democratiei Înca înaintea celui de-al doilea razboi mondial, în sud-estul continentului european, clasa de mijloc nu era foarte dezvoltata. În plus, ideologia comunista a luptei de clasa a dus la disparitia aproape totala a acesteia. Modificarile aparute în structura sociala si economiile fostelor tari comuniste dupa 1989 nu au dus si la o consolidare a clasei de mijloc. Cât despre Bulgaria, Petar Stoianov, considerat a fi primul presedinte necomunist al tarii, admite ca procesul de privatizare a obiectivelor industriale detinute de stat a fost prost gândit. Prin urmare, spune Stoianov, banii au gravitat în jurul unor cercuri de putere, care au reusit sa îsi pastreze influenta si dupa schimbarea de regim din tara. Fostii functionari din cadrul Partidului Comunist, precum si angajati ai serviciilor secrete s-au folosit de momentele de degringolada din acele vremuri pentru a se îmbogati peste noapte. Au devenit, peste noapte, "capitalisti". Astfel, în mediul economic si politic au aparut structuri oligarhice, care împiedica dezvoltarea unui mediu concurential corect în Bulgaria, mai este de parere demnitarul bulgar. Interese meschine Privit strict din punct de vedere economic, aceasta "noua" clasa de mijloc din fostele state comuniste nu a luat nastere datorita vreunei performante manageriale deosebite, ci este rezultatul afacerilor desfasurate în zona gri a legalitatii, este de parere Wolfgang Höpken, de la Societatea de studii sud-est-europene. "Aceasta noua clasa sociala nu este interesata de buna functionare a statului de drept", afirma germanul. În opinia lui Höpken, "noii bogati ai tarii sunt mai degraba interesati de relatiile clientelare si de structurile politice care le permit sa actioneze si pe viitor exact în acelasi fel în care actioneaza în prezent". Din acest motiv, comparatia unui astfel de tip de clasa de mijloc cu clasa de mijloc din spatiul occidental este doar partial corecta. Pe de alta parte, asa-numitul proces de "brain-drain", respectiv exodul creierelor capabile care are loc în vestul Europei duce la o diminuare a numarului tinerilor bine pregatiti, dinamici si creativi, în Europa de Sud-Est. Prin ricoseu, acest lucru se rasfrânge inclusiv asupra stabilitatii sociale. Fara ajutor, statelor balcanice le va fi greu sa treaca cu bine de tranzitia catre o societate civila moderna, în care clasa de mijloc are un rol hotarâtor. Tocmai de aceea, nu putini analisti sunt de parere ca perspectiva europeana este singura posibilitate pe care o au aceste tari de a-si îmbunati situatia. |
Deceneus spune:
www.cotidianul.ro/omul-politic-206956/" target="_blank">Omul politic - (fragmente)
| Citat: |
| Întreaga societate româneasca trecuta prin comunismul ceausist, pavlovian, nu da semne de iesire spre o alta dimensiune politica. Cu un asemenea bagaj inertial se reconstituie, deocamdata timid, formulele trecutului. Dublul limbaj guvernamental, deja traditional, este o componenta de baza în aceasta directie. UE nu poate aduce mai multa democratie si bunastare decât poate genera însusi mediul politic românesc. Nu poate stopa, din pacate, nici derapajele spre o societate cu un usor spectru totalitar. Frica de Bruxelles ar trebui sa vina mai curând din raportarea la relatiile tot mai abstracte. Desigur, în context românesc, dominat de oligarhi, un dialog intens, corect, este momentan imposibil. Asta va trebui sa înteleaga Bruxelles-ul în abordarea României, nu prin a-si construi convenabili, oportunisti parteneri de dialog. Întreaga clasa politica a momentului are probleme, vine din trecut, îl reprezinta. Fostii activisti ai partidului comunist, ofiterii de securitate, prin ei sau prin odraslele lor, detin controlul economic, politic. Indiferent ca stiu sapte limbi straine, au calatorit peste tot, cunosc toata gastronomia mondiala, fac acte de caritate sub pupila camerei tv, au ONG-uri ultrademocratice, reviste de cultura, edituri, acestia nu pot schimba nimic. Ei pot doar mentine, metamorfoza ceea ce exista. Rolul acestora s-a terminat. O spune starea politica si economica a României. De la un an, doi de exercitiu capitalist, de accceptat, în conditiile date, dupa ’90, longevitatea acestei oligarhii s-a transformat în dictatura canonica. .. Metodele comuniste, reci, dure, lipsite de anvergura morala sunt înca principalul mod de lucru al administratiei. Societatea civila nu a reusit pâna acum, asa cum ar fi normal, sub nicio forma, sa dea expresie vietii politice. Esenta practica, vizibila, favorabila dezvoltarii pare înca una dintre utopii. Seminariile politice actuale seamana ca doua picaturi de apa cu acelea din mediile academice românesti din anii ’80. Dramatic, nu s-a produs nicio fisura care sa permita eliberarea dintr-o societate hipercentralizata, limitativa, monopolista. Adaugând delirul mediatic, evident paravan al supravietuirii coruptiei, vom constata o lume înconjurata de zidurile construite de cei care îsi asuma, de dimineata pâna seara, calitatea de eliberatori. ... Partidele politice sunt dominate de asemenea personaje precum Adrian Nastase. Între timp, au aparut si subalternii lor, administratorii, cei care au performat în economie. Un vârf de lance de-a dreptul fatis, consternant. Pe cine mai reprezinta partidele politice românesti? Pe propriii sai reprezentanti! Omul politic este o realitate fara acoperire si fara perspective apropiate în România momentului. Fara moralitate, viata politica este o structura oligarhica, infractionala. Accesul spre structurile politice prin potentialul financiar ar trebui limitat, în primul rând, printr-o educatie în alta directie decât aceea a mizerabilului pragmatism actual. Nici banii, nici competentele stricte nu pot fi garantii sacrosancte în fata altor implicari precum politica, asa cum s-a întâmplat în comunism si în acesti ani. Omul politic, exterior coruptiei, cu proiecte adevarate, legat fara fisura de realitatea generala, poate fi singurul reformator legitim. Marii specialisti, atât cât sunt, nu pot deveni garantii absolute. Cazul Adrian Nastase o spune pâna la expozeul didactic. |
Deceneus spune:
Chiar daca Nistorescu nu prea e iubit pe forum, articolul arata cum trebuie sa scrie un jurnalist, care nu accepta cultul personalitatii, pe care-l fac televiziunile.
www.cotidianul.ro/eliberarea-lui-adrian-nastase-si-scandalul-carnii-de-cal-209161/" target="_blank">Eliberarea lui Adrian Nastase si scandalul carnii de cal- de Cornel Nistorescu
| Citat: |
| Un senator umflat de patetism si vorbe goale trompeta luni seara pe nerasuflate despre locul în istorie al lui Adrian Nastase. Si despre faptul ca fostul detinut ”face politica si atunci când respira”. Din pacate, acest gânditor de serviciu al PSD-ului (mai ales pe la televiziuni) numai ca n-a spus ca, spre deosebire de idolul sau, Traian Basescu face politica si atunci când bea, danseaza si face amor! Ca tacâmul patetismului ieftin sa fie complet, fiul lui Adrian Nastase a facut si el o afirmatie demna de Corneliu Vadim Tudor sau chiar de Gigi Becali. Cum ca ”nimeni nu îi va putea lua dreptul de a-si iubi tatal”. Enormitate perfecta, livrata probabil pe un biletel. Trebuie sa recunoasteti ca ziua de luni a atins cote alarmante de paranoia, patetism, vorbe goale sau chiar de elogii fara cap si fara coada. Un domn mititel de la organizatia nu stiu cât a PSD-ului din sectorul 1 a si gavarit ca ziua eliberarii parintelui sau spiritual este ziua în care s-a nascut a doua oara. Parca ar fi renascut vlastarele din Emil Bobu si Suzana Gâdea. Asa se face ca ieri, la aparitia în sala de judecata, Adrian Nastase, cu al sau inteligent si cult dosar sub brat, a fost aplaudat ca la fotbal. Sa se fi rasucit populatia României asa de tare încât pesedisti din cartierele muncitoresti sa fi purces în mars pentru o asemenea dovada de simpatie? Greu de crezut, mai ales ca sala în care s-a desfasurat mult trâmbitatul recurs parea mica pentru asemenea valuri de admiratori si activisti. Nu depasea dimensiunile unui porumbar. Ba daca tinem cont de faptul ca jurnalistii n-au încaput în sala si ca s-au calcat pe bombeuri cu cei câtiva membri ai familiei, ajungem repede la concluzia ca manifesatrea de simpatie era cel putin dreasa de acasa, ca sa nu zic înscenata. Nu vreau sa zic ca n-a existat si o rabufnire de simpatie. Macar prin Capitala si mai ales în fata televizoarelor. Din condamnat si responsabil de perioada de coruptie a guvernarii sale, Adrian Nastase, cel caruia i-au fost reprosate excesele, abuzurile si proprietatile mascate destul de prost, a fost victimizat si transformat într-un soi de statuie politica. Televiziunile au muncit cu sârg la o asemenea operatiune gonflata. Ele chiar au ajuns la situatia de a ni-l propune pe Adrian Nastase nou, curat, ferchezuit si bun de ridicat în pozitia de speranta nationala pentru ziua de poimarti. Cu o viteza nebuna, ultimele luni au rasturnat imaginea premierului corupt si au facut din acuzatorii sai publici si electorali, sustinatori. Adrian Nastase a fost un subiect la fel de patetic ca si carnea de cal sau incinerarea lui Sergiu Nicolaescu. Toata natia a ajuns sa aiba pareri, sa sufere pentru dosarul plimbat sub brat prin dube si sali de judecata si sa soarba propozitiile cam schioape ale lui Mihnea Nastase. De buna seama ca saracii încremeniti în fata televizoarelor n-au mai avut timp sa se întrebe de unde i-au rasarit lui Adrian Nastase si cele 700.000 de euro, achitate la Inspectoratul de Stat în Constructii, si cum i-a mai aparut o vila la Azuga. Cum au mâncat carnea de cal si apoi s-au revoltat pentru atacul la imaginea României, compatriotii nostri s-au înghesuit sa plânga pe umerii lui Adrian Nastase ca la apararea Muntilor Carpati. Înteleg izbucnirea rudelor în ultima zi de detentie a fostului premier român. Dar nu accept si nici nu înteleg excesul unor ziaristi si panseurile cretine ale unor navetisti prin televiziuni. Si nici nu pot sa iau toata tevatura din ziua eliberarii ca pe o manifestare de seriozitate politica. Stiu ca unii si-au pregatit cu minutie victoria în alegeri, ca altii si-au coafat nitel si posteritatea, dar nu pot sa înteleg cum o manifestare de simpatie într-o camera înghesuita s-a transformat în entuziasm national. Fie am descoperit tehnica de a guverna cu o televiziune, fie suntem capabili sa rasucim de la orice concluzie, condamnare, inclusiv de la executii publice (ca în cazul cuplului Ceausescu!?). Dar de la asta pâna la a transforma eliberarea lui Adrian Nastase într-un soi de sarbatoare a nevinovatiei politicianului PSD mi se pare un drum destul de lung pe care nu pot sa remarc nici victoria presei, nici a justitiei, nici macar a ratiunii. Ma tem ca în spatiul carpato-dunarean am mai brevetat un comportament public pe care îl vom plati cu vârf si îndesat. |
Deceneus spune:
Merita citit www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/ambiguit-ti-ale-democratiei-participative-in-romania-297272.html" target="_blank">Ambiguitati ale democratiei participative în România de Mircea Kivu (fragment).
| Citat: |
| Un recent studiu Eurobarometru a fost dedicat (în februarie 2012) angajamentului europenilor în democratia participativa. .. Un prim capitol analizeaza perceptiile asupra organizatiilor neguvernamentale si asociatiilor. .. Opiniile europenilor sunt divizate asupra afirmatiei “Cetatenii europeni nu au nevoie de asemenea tipuri de organizatii, ei dispun de alte mijloace pentru a influenta luarea deciziilor politice”: 41% sunt de acord, 52% împotriva (deci, o relativa majoritate favorabila utilitatii ONG-urilor). În România, raportul între cele doua opinii este inversat, 51% fiind de acord cu ea (cel mai pare procentaj din UE) si 40% împotriva. De remarcat ca celelalte tari în care majoritatea respondentilor au negat utilitatea ONG-urilor (Grecia, Bulgaria, Portugalia, Cipru) sunt, poate nu întâmplator, tari “cu probleme”. .. În acelasi Eurobarometru, ne “evidentiem” prin gradul cel mai mic de apartenenta la organizatii, cu numai 20% dintre respondenti declarându-se membri unei organizatii neguvernamentale, sindicat, asociatie profesionala, camera de comert sau agricola, organizatie patronala. Pentru comparatie, proportiile corespunzatoare sunt 81% în Suedia, 80% în Finlanda, 79% în Danemarca, media UE fiind 46%. |
Deceneus spune:
Astazi va recomand cel mai bun articol din ultimii patru ani al lui Cristian Turturica.
www.romanialibera.ro/opinii/editorial/in-timpul-programului-de-lucru-seful-va-roaga-sa-mergeti-sa-i-cumparati-un-ziar-ce-faceti-299170.html" target="_blank">În timpul programului de lucru seful va roaga sa mergeti sa-i cumparati un ziar. Ce faceti?
Articolul este foarte lung, asa ca am selectat cateva fragmente, dar merita citit integral.
Articolul relateaza situatia unei firme koreene de transport aerian, Korean Air Lines, care avea cele mai multe accidente.
Cauzele au fost depistate in cultura de tip ierarhic, autoritara, care impiedica o comunicare libera, lucrul in echipa si adoptarea deciziei corecte.
| Citat: |
| În cazul de fata, cea mai relevanta caracteristica era respectul fata de autoritate. Ca multe alte tari asiatice, Coreea de Sud pune mare pret pe ierarhie. Lectura unui ghid de bune maniere din aceasta tara este edificatoare pentru a întelege cât de mult conteaza rangul - fie el vârsta, functia sau pozitia sociala. Printre altele, este un semn de lipsa de respect sa fumezi în prezenta unui superior…”Exista o regula chiar si atunci când bei apa”, scrie lingvistul Ho-minh Sohn, citat de Gladwell. De aceea, manualele si cursurile occidentale care încercau sa-i faca pe pilotii coreeni sa se comporte de la egal la egal cu comandantii lor au fost adaptate ”unicitatii” culturii coreene. A fost, de fapt, un un compromis între nevoia ca rangul sa fie respectat chiar si în cabina pilotilor si imperativele colaborarii ”cot la cot” (macar) în situatii de urgenta. Un compromis imposibil, care, în final, a esuat dezastruos. De ce este relevanta aceasta istorie pentru România? Pentru ca si noi esuam dezastruos în multe proiecte de mare anvergura exact din acelasi motiv – refuzam sa acceptam ca povara mentalitatilor pe care le-am primit mostenire si pe care le caram cu noi este fundamental incompatibila cu imperativele de performanta ale lumii moderne. Si refuzam sa întelegem ca nu exista alta sansa pentru a corecta cursul acestei natiuni decât sa le privim cu luciditate si curaj si sa urmarim, programatic, metodic, cu fermitate, distrugerea lor. Doar asa poti sa faci dintr-o companie în pragul falimentului una de succes, sau sa repui o tara pe picioare. Nu codul bunelor maniere era problema pilotilor coreeni, ci o ”dimensiune culturala” mult mai profunda pe care psihologul olandez Geert Hofstede a numit-o ”ecartul puterii” (”power distance index”). Acest indicator masoara atitudinile predominante într-o tara fata de ordinea ierarhica si în special cât de mult valorizeaza si respecta autoritatea majoritatea cetatenilor. Cu ajutorul lui pot fi evaluate si sansele unei tari de a încapea pe mâna unui autocrat si dupa aceea a înca unuia si tot asa, repetând un ciclu bolnavicios de relatii abuzive între cetateni si cei ce îi conduc. Pentru a stabili cât de mare sau de mic este ”ecartul puterii” într-o tara, Hofstede pune întrebari de genul ”cât de frecvent va întâlniti cu situatii în care angajatilor le e teama sa-si exprime dezacordul cu sefii lor?”, ”în ce masura membrii de rând ai unei organizatii se asteapta si accepta ca puterea sa fie distribuita inegal?”, ”cât de respectati si temuti sunt cei mai în vârsta?”, ”sunt cei ce detin puterea îndreptatiti sa aiba privilegii speciale?”. Raspunsuri pozitive sau cu valori mari la întrebarile de mai sus indica un ecart mare al puterii. Acesta semnaleaza ca majoritatea cetatenilor tind sa accepte relatiile de putere inegale ca pe un dat, ca pe ceva ce nu are nevoie de justificare si pe care nu îl vor putea schimba indiferent ce ar face. Singura atitudine înteleapta este sa te supui ordinii existente, încercând sa-ti faci viata cât mai comoda pe palierul de putere în care ai avut ghinionul sau norocul sa te nasti. Dupa cum, probabil, va imaginati, Coreea de Sud este o tara cu un ecart al puterii mare – 60. Danemarca, de exemplu, are 18. Valoarea ecartului puterii în România este, însa, imens – 90. Suntem la un pas de tara care detine recordul, Arabia Saudita – 95. Dintre tarile vecine, doar Rusia ne bate, cu 93. Serbia e pe aproape, 86. Bulgaria, 70. Polonia, 68. Cehia, 57. Ungaria, 46. Mai multe detalii gasiti pe site-ul profesorului Hofstede. Iata cum descriu semnificatia unui ecart mare al puterii profesorii Ioan Mihut si Dan Lungescu, în studiul ”Dimensiuni culturale în managementul românesc”. ”Ecartul puterii (EP – n.m.) poate fi definit si de raporturile dintre subaltern si sef – într-o viziune mai larga, prin raporturile dintre doi indivizi cu statut diferit (ca nivel). Un ecart mare al puterii este sinonim cu un conformism social puternic, cu supunerea fata de un statut superior. Aceasta supunere priveste atât relatiile din cadrul familiei (copil – parinte, sotie – sot, frate mai mic – frate mai mare), cât si cele organizationale (subaltern – manager) sau general-sociale (cetatean simplu– celebritate sau personalitate, om sarac – om bogat, s.a.m.d.). Stilul managerial este autocrat (dictatorial) sau paternalist, în functie de alte caracteristici sociale. Subalternii îsi "dezvolta" lipsa de initiativa si se lasa condusi; de fapt, chiar au nevoie de un management autoritar – dupa cum reliefeaza Hofstede, autoritatea supravietuieste numai acolo unde întâlneste supunere. Nu este permisa contrazicerea pe fataa sefului, se considera ca acesta "are întotdeauna dreptate". Pentru a câstiga un statut informal ceva mai înalt, subalternii nu îsi concureaza superiorii ierarhici (cum se întâmplaîn societatile cu un EP mic), ci încearca sa "intre în gratiile sefului", printr-un comportament adesea slugarnic: nu îl contrazic, încearca sa-i îndeplineasca orice ordin (sau lasa sa para ca îndeplinesc ordinul), chiar daca ordinul iese din cadrul organizational, îi accepta orice elemente de comportament, recurg la laude si lingusiri, încearca sa îsi "sape" colegii. Asadar, EP masoara si slugarnicia membrilor unei culturi. Acest conformism ierarhic vizeaza nu atât postul ocupat sau functia detinuta de o persoana într-o structura formala, cât persoana care, detinând acel post sau acea functie, primeste un rang social ridicat. În structurile din culturile cu EP mic relatiile dintre sef si subaltern sunt cele reglementate între posturile respective; în culturile cu EP mare un nivel ierarhic ridicat îi confera persoanei un rang neoficial ridicat, extinzându-i puterea în afara domeniului de autoritate specific functiei sale oficiale. Seful detine un spectru larg de privilegii, majoritatea neoficiale, deci care caracterizeaza rangul sau social, nu pozitia în structura formala a organizatiei sau societatii. Relatiile dintre el si subalterni au un caracter preponderent informal (neoficial) – managementul are un caracter autoritar sau paternalist. Subalternii executa orice ordine, chiar daca acestea sunt în disonanta cu specificul activitatii sau sunt chiar contrare obiectivelor organizatiei (…)” În cercetarea facuta de profesorii Ioan Mihut si Dan Lungescu, 927 de persoane au fost întrebate: ”în timpul programului de lucru seful va roaga sa mergeti sa-i cumparati un ziar. Ce faceti?” Variantele de raspuns erau: 1 - ”refuz categoric”, 2 - ”ma deranjeaza, dar merg”, 3 - ”mi se pare normal sa merg” si 4 – ”nici nu astept sa fiu rugat, îl întreb chiar eu daca doreste sa-i aduc ceva (îmi face placere sa-l ajut)”. Câti au raspuns ”refuz categoric”? 8%! - întreg www.managementmarketing.ro/pdf/articole/art1.pdf" target="_blank">studiul îl puteti citi aici. Va suna familiar? Nu e de mirare. Aceste atitudini sunt mai prezente decât oxigenul în aerul pe care îl respiram. Problema cu ele este ca hranesc un cerc vicios precum cel în care ne aflam astazi, din care pare ca nu vom scapa niciodata. Celor ce privesc relatiile inegale de putere ca pe un dat si îsi trateaza sefii ca apartinând unei caste superioare li se pare firesc ca acestia sa conduca autocratic, sa nu îsi motiveze deciziile si sa-i trateze de sus. Chiar îsi accepta soarta fara sa faca vreun gest de împotrivire daca sunt condusi spre abis (cum se întâmpla în avioanele sud coreene). Ceea ce înseamna ca daca au de ales între mai multi candidati pentru functia de presedinte, de exemplu, îl vor alege inevitabil pe cel ce da semne ca se va purta asa cum îsi imagineaza ei ca trebuie sa se poarte un sef de tara. Cum au fost învatati pâna atunci, adica si cum s-ar purta ei ca sefi daca printr-o minune ar ajunge într-o asemenea pozitie – ostentativ superior. Ar astepta la rândul lor sa nu fie contrazisi de subalterni, sa fie lingusiti, sa beneficieze de privilegii, sa le fie cumparat ziarul în timpul programului de lucru. ”Doar nu degeaba am asteptat atâta vreme!” Potrivit unei astfel de viziuni, un presedinte care îsi face fiecare vacanta în rulota, în campinguri, sau îsi trimite copiii la o scoala de cartier, cum ”îi mai apuca” de multe ori pe nordici, nu este cu adevarat un presedinte. Este un impostor. Si de aceea nici nu l-ar alege vreodata. Cercul vicios se poate perpetua chiar si în momentul în care la putere ajunge, printr-un joc al sortii, un autocrat moderat, cu sanse de a fi un reformator si care este dispus sa faca primul pas în normalizarea relatiei dintre cetateni si cei ce îi conduc. Pentru ca asteptarile pe care majoritatea le va avea de la el îl vor împinge sa conserve profilul predecesorilor sai. .. Uitati-va la Coreea de Nord si Coreea de Sud. Va vine sa credeti ca este vorba de acelasi popor, de acelasi fond genetic, de aceeasi mostenire culturala? Slabiciunile unui popor devin fatale doar daca nimeni nu lupta împotriva lor. Calitatile unui popor nu valoreaza nimic daca punerea lor în valoare nu devine obsesia celor ce îl conduc. |
Cred ca am scris si eu pe aici ca avem o clasa politica si de afaceri cu mentalitate de militari, pentru ca sunt proveniti din corpul militarilor.
Si am scris si ca sunt admirati oamenii puternici, autoritari, calitate care beneficiaza de lobi din partea mass-media, si asta face sa se perpetueze la putere acelasi tip de politician.