Recomandare
Raspunsuri - Pagina 18
Deceneus spune:
| Citat: |
| www.cotidianul.ro/delirul-si-ascensiunea-195088" target="_blank">Delirul si ascensiunea de Ioan Vieru Petre Roman, personaj cu nimic mai bun decât cei care i-au urmat la pupitrul guvernului, declara la începutul scurtei si fulminantei sale cariere politice ca industria României era un morman de fiare vechi. Expresia a trezit perplexitate, entuziasm pentru cei care asteptau sa devina capitalisti peste noapte, cât si pentru o buna parte dintre cei care nu mai suportau poluarea sociala produsa de proletariatul ceausist. Expresia lui Petre Roman, aproape sigur confectionata de altii, anunta de fapt o noua ruptura si înstrainare în economia româneasca de dupa nationalizare. Asa s-au consolidat, brusc, o dezordine si o pauperizare unice în fostul spatiu comunist, deschizând drum celor care aveau sa preia puterea pe toate planurile. Relatiile economice, în perspectiva privatizarii, au fost înlocuite cu furtul legalizat. Noii gardieni ai haosului au devenit unele categorii sociale capabile de orice interventie, de la mineri la organismele politiei, coordonate de fostii ofiteri de Securitate si activisti ai partidului comunist. Fosti înalti activisti ai anilor ’50 s-au aflat ca un veritabil comando în spatele noului curs al istoriei, în fapt unul de reprimare totala. Toti asasinii politici s-au strâns în forurile publice, exterminând orice tendinta de occidentalizare. Gestionarea tendentioasa a evenimentelor de atunci apartine exclusiv unor persoane a caror vinovatie, cel putin la nivel moral, a devenit, cu trecerea anilor, mai mult decât evidenta. Blocada impusa de guvernele României asupra dezvoltarii economice a creat o imensa mizerie sociala si o ascensiune fulminanta celor care, astazi, excedeaza. Spatiul public cu greu a fost degajat, monopolul asupra media fiind de o duritate extrema. Cenzura economica a functionat mai bine si mai eficient decât cea politica. Acelasi post de televiziune, total incorect numit public, cu emisiunile sale bine focalizate, a fost farul calauzitor al democratiei nationale. Toti oamenii politici ai acelor ani, multi dintre ei piloni de baza ai podului subred de acum spre lumea libera, trag înca sforile, la nivelul prim al tuturor gruparilor politice. Numele lor sunt atât de cunoscute încât, daca vor fi rostite în campania electorala apropiata, pot produce panica. Averile lor, ale familiilor ar trebui sa faca obiectul unor analize riguroase ale Fiscului, începând cu primul ales al tarii. Aceasta nu este doar o esentiala tema de campanie, ci o masura de corectare a istoriei printr-o justitie elementara. Nimeni în România nu poate fi atât de bogat încât sa depaseasca potentialul unor firme celebre din lume, cu acumulari de aproape un secol. Aceste averi ale potentatilor români sunt rezultatul unui furt facut cu acte în regula, cu nimic mai presus de cei care dezmembreaza cablurile de la caile ferate. Daca aceasta înscenare capitalista cu eroi si victime nu va înceta, mecanismul social nu va functiona niciodata corect în România. Integrarea noastra europeana, lectia pe care românii pot si trebuie sa o dea lumii, se va produce prin aducerea valorilor adevarate ca punct de stabilitate pentru toti. Averile care nu au în cifrul lor efortul, adevarul, creativitatea reprezinta potentiala dictatura politica de care trebuie sa ne distantam cu toata energia. De aceste clarificari trebuie sa se ocupe institutiile abilitate, nu de interferentele politice, al caror mobil reprezinta comanda de subminare a democratiei. Politica a însemnat pâna acum la Bucuresti o veritabila afacere, nimic altceva. O tara întreaga a fost exploatata de câteva grupuri mafiote cu ramificatii decisive în partidele politice. De aceea încrederea în democratie, în cultura politica, în politicieni, a fost serios afectata, permitând prin lehamitea creata o incredibila strategie de manipulare si spoliere. Privatizarile au fost simpla moneda de schimb în avantajul unor grupuri sau persoane. Fabricile si uzinele care miscau ieri România si în numele carora puteai sa fii oricând anatemizat, distrus, au ajuns, prin aceeasi logica, bagaj biografic al celor care au reusit o noua exterminare în numele progresului. Acestia, mâna în mâna, cu întreprinzatorii fara nicio morala, au ocupat prin alegeri puterea publica, anexându-si noi si noi avantaje, în lant. O debransare a lor de la punctele de comanda pare imposibila. Un simplu control al averilor de peste câteva sute de mii de euro ar rezolva problema peste noapte. O initiativa în acest sens ar putea fi impusa de societate, ar fi adevarata demantelare a Securitatii si a sistemului comunist. Arhivele fostei Securitati si-au dovedit deja grave lacune, prezentând un interes mai mult de natura istorica. Dosarele importante fiind, cum stie deja toata lumea, într-o alta arhiva, inaccesibila, cu adevarat importanta. Exceptând aparatul operativ, restul dosarelor ar trebui urgent aduse la lumina zilei. Parlamentari, oameni de afaceri, politruci culturali etc. nu mai pot sta sub protectia acestei duble identitati care a facut din România o tara de tot nimicul, reeditând fara dubiu climatul din perioada comunista. Asa se face ca avem astazi o media aservita, lipsita de suport material propriu, de solidaritate profesionala. Televiziunile sunt pline ochi de activisti ai unor cauze paralele, conjunctural tangentiale cu problematicile de netrecut cu vederea. Presa scrisa a disparut sub presiunile unei economii canalizate spre divertismentul maladiv. Reactia la subiectele actualitatii este grav deturnata de falsele subiecte, inventate clipa de clipa. România este în deriva sub comanda unui cetatean el însusi într-o deriva, fost parte a diversiunii împotriva intereselor cetateanului. În context, privatizarea OLTCHIM este capatul de drum al unei economii încarcate de un mister care se vrea paradigmatic. Traim o istorie cu interpusi, cu jocuri greu de înteles, fara miza generala. În spatele multora sunt altii, iresponsabilitatea are deja imunitate. Nimeni nu mai poate raspunde pentru delapidari, iesiri în decorul contractual, vina este sistemica. Vor fi invocate, sigur, criza mondiala, sistemul incorect din România, exact acele legi special confectionate pentru acoperirea acestor manevre. Sistemul salveaza tot ce este neperformant, mizerabil, dar anexat intereselor. Ca la comunisti, factiunile se pot decima si se pot solidariza. A mai vorbi în numele poporului este semnul unui delir care poate prinde în plasa un oarecare potential electoral. Standardul public si social poate veni dintr-o responsabilizare individuala, printr-o legislatie aferenta. Cu delirul catodic nu se mai poate face nimic. Ultimul bastion al propagandei, al minciunii, vrea sa-si arate puterea, ajutat fiind de toti cei afiliati afacerii totalitarismului. Politica se face altfel, prin cum te vad altii. În umele poporului pot vorbi numai martirii acestei tari! Noi, ceilalti, putem vorbi în nume personal, în interesul unor cauze cât mai clar precizate. |
Deceneus spune:
| Citat: |
| Daca vrei sa pleci, du-te! - fragment (merita citit tot articolul) In ultimele cinci luni de cand m-am intors, aud pana la ingretosare intrebarile sau exclamatiile din seria „de ce te-ai intors?”, „nu-ti pare rau ca te-ai intors?”, „da’ tu esti proasta?”, insotite de omniprezentele „eu abia astept sa plec” si „eu as pleca de-aici maine”. Si imi vin in minte o serie de idei pe care daca nu le exprim aici acum in scris, s-ar putea sa-mi crape inima si sa mor. In primul rand, cum spunea un prieten de-al meu, imi vine sa le raspund tuturor: „Dar du-te! Te rog, cat de repede, si sa nu te mai uiti inapoi!” Pentru ca ultimul lucru de care avem nevoie in acest moment este de indivizi ca tine, care isi petrec intreaga energie plangandu-se cat e de nasol aici si ce caini incovrigati populeaza strazile altor natiuni. Granita e deschisa, lumea e deschisa, so go planet go! Marca unui om de exceptie este sa reuseasca acolo unde majoritatea s-au oprit, acolo unde e greu dar el alege sa nu dea bir cu fugitii. Marca unui om exceptional este sa razbata intr-un loc plin de provocari, este sa puna mana si sa construiasca acolo unde e nevoie, nu acolo unde deja s-a construit de catre altii. Marca unui om de exceptie este alegerea responsabilitatii in locul invinuirii si a scuzelor, este actiunea in locul vorbelor goale si stricate.Marca unui om exceptional este a pune mana si a face, si a imparti mesaje ce construiesc, nu mesaje pline de acid si venin. Dar daca tu vrei sa pleci, du-te! Chiar daca asta imi vine sa le spun, nu le-as spune asta. Ci i-as intreba doar simplu:„Care e scopul tau in viata?”. Care crezi tu ca e marca pe care poti si vrei sa o lasi in urma ta pe acest pamant? Sa fie doar urma de la Mercedes si coaja de la samanta, sau e posibil sa fie ceva pentru care cei din jurul sicriului tau sa incline capul si sa spuna „Iti multumim ca ai fost pe acest pamant. Lumea a fost mai buna datorita tie”. Nu stiu, se poate ca asta sa nu aiba nici o importanta pentu tine, dar te intreb: te-ai intrebat asta vreodata? Teama mea e ca cei mai multi dintre cei care vreti sa plecati o faceti pentru ca fugiti de ceva. .. Iti spun asta cu toata sinceritatea, mi-e teama ca daca pleci pentru ca fugi de ceva, sansele sunt ca nu vei gasi ceea ce cauti acolo unde mergi. Pentru ca nu stii ce cauti cu adevarat. Poate ca vrei „o viata mai buna”, dar ce inseamna asta pentru tine? Si, mai important, de ce vrei o viata mai buna? Majoritatea oamenilor o vor pentru ca li se pare ca astfel vor putea in sfarsit sa simta libertatea, implinirea si fericirea pe care o cauta. Daca si tu esti unul dintre ei, te invit sa mergi in oricare dintre tarile dezvoltate din lume, unde cred ca esti de acord ca se „traieste mai bine”, si sa vezi cum o mare parte din localnici nu mai sunt acolo, pentru ca au plecat in cautarea „libertatii, implinirii si fericirii”. Si asta pentru ca si-au dat seama ca aceste lucruri nu salasluiesc in tarile lor doar pentru ca mall-urile sunt smechere, soselele sunt negaurite si coruptia mai putin corupta. Unii si-au dat deja seama ca nu salasluiesc nici in tara vecina, nici aici in tara ta, nici pe continentul vecin, nici pe cel de la celalalt capat, si in nici o tara de pe pamant. Pentru ca ele nu stau in nimc din exterior, ci sunt mult mai aproape decat ti-ai putea imagina: sunt in inima ta. In locul unde poti sa le cauti oriunde te-ai afla, si sunt grozav de nerabdatoare sa ti se infatiseze. Asteapta doar sa le-o ceri. .. Daca vrei sa pleci, du-te. Dar ia cu tine o atitudine de invingator, de vultur care isi ia viata in propriile maini si lupta pana la ultimul fulg. Nu te du acolo in lume ca sa te plangi, sa dai vina pe altii si sa gasesti scuze pentru nereusitele tale. Du-te ca sa reusesti prin integritate. Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te ca sa ajuti sa cladesti acolo, nu doar ca sa iei; sa iei ceva care nu e al tau si la care tu nu ai contribuit nici o picatura de sudoare. Nu te du sa strici ceva ce altii si-au dat din viata pentru a construi. Meriti sa fii mandru de omul care esti. Du-te, dar du-te sa reusesti prin integritate. Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te pentru ca esti fericit sa cunosti lumea de afara, nu pentru ca esti nefericit aici. Pentru ca atunci ma tem, sincer ma tem, ca nu vei scapa de nefericire. Si atunci ai plecat degeaba. Daca vrei sa pleci, du-te. Dar du-te si fa-ne mandri. Du-te si raspandeste inima de roman, cea autentica, in lume. Du-te si fa-i pe cei de acolo sa te cunoasca drept romanul care iti doresti sa fii. Daca vrei sa pleci, du-te. Si nu-ti fa griji pentru noi de aici, noi ne vom descurca. Sa-ti fie calea presarata cu flori, si sa gasesti ceea ce cauti. Cu drag, una dintre cei intorsi |
Deceneus spune:
Un articol care analizeaza o parte din "hemoragia" banului public, dar in cunoscuta traditie din media romaneasca, nu se ocupa si de cauze sau de solutii.
| Citat: |
| www.gandul.info/financiar/cum-s-au-pierdut-pe-langa-drum-peste-200-de-miliarde-de-lei-destinati-modernizarii-romaniei-mai-mult-s-a-furat-decat-s-a-investit-10094542" target="_blank">Cum s-au pierdut pe lânga drum peste 200 de miliarde de lei destinati modernizarii României. "Mai mult s-a furat decât s-a investit" „Desi România a avut între 2001 si 2011 cea mai mare cheltuiala de investitii publice din cadrul tarilor europene ca pondere în PIB, tari precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia si Slovenia au, cu cheltuieli de investitii mai mici, o calitate superioara a infrastructurii, ceea ce arata eficienta scazuta a acestor cheltuieli în cazul României", se puncteaza în raportul anual al Consiliului. Mai exact, în perioada analizata, ponderea cheltuielilor publice cu investitiile a fost de 4,7% din PIB si de 14% din veniturile bugetare, ceea ce a plasat România pe locul întâi în Top UE 27. În raport, se mai reia si recomandarea privind necesitatea prezentarii unei liste de proiecte prioritare de investitii. |
Daca facem o paralela cu alocarile pentru sanatate si protectie sociala, unde Romania se situeaza la coada clasamentului tarilor UE, ne dam seama cat ne "apreciaza" si cat ne "respecta" politicienii.
Cheltuieli de sanatate in tarile din UE
Cheltuieli pe cap de locuitor; cheltuieli publice si private cu sanatatea ca % din PIB
Tara Cheltuieli pentru santate Cheltuieli publice Cheltuieli private
pe cap de locuitor; pentru sanatate pentru sanatate
(PPP US$) PIB 2003 % din PIB 2005 % din PIB 2005
Suedia 2,704 8,0 1,4
Finlanda 2,108 5,7 1,7
Germania 3,001 8,7 2,4
Ungaria 1,269 6,1 2,3
Polonia 745 4,5 2,0
Romania 540 3,8 2,3
http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-1-2-2008/06.pdfGradul de ocupare a fortei de munca, si de saraciere relativa.
Ani 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Grd.ocup/10 pers 5.8 5.78 5.79 5.77 5.88 5.88 5.9 5.9 5.9 PIB/loc 8.0 5.5 8.8 4.4 8.1 6.5 7.5 -6.4 -1.1* Rata saraciei 18.1 17.3 17.9 18.2 18.6 24.8 23.4 22.4 21.1 Rata inegalitatii 4.7 4.6 4.8 4.9 5.3 7.8 7.0 6.7 6.0 * 2010 - date provizorii
Deceneus spune:
| Citat: |
| Eurolichele si europrosti - Autor: AUGUSTIN BUZURA - Revista Cultura Nu am publicat de mult. Pur si simplu nu am putut. Un sentiment amestecat, de inutilitate, greata si umilinta, îmi îndeparta degetele de tastele computerului. Nu m-am mai întrebat ca altadata „la ce bun?“, caci, de la o anumita vârsta, vorba înteleptului rabin, avem mai multe raspunsuri decât întrebari. Si o experienta care, pe mine cel putin, m-a convins ca, azi si aici, în acest spatiu geografic si spiritual, oricât as scrie si cu oricîta forta si talent, nu voi izbuti sa clintesc nici macar un fir de par de pe crestetul lichelelor româno-europene care stapânesc absolut totul cu o nerusinare paralizanta. M-am vindecat cu multa greutate de iluziile prerevolutionare: sunt constient ca scriu numai si numai pentru a ma salva pe mine însumi. Uneori, mai ales în momentele de oboseala sau de deruta, privesc în urma, la anii de început, când eram convins ca lumea poate fi schimbata si ca scrisul poate contribui substantial la trezirea constiintelor si la întretinerea sperantei. Mai mult, în zilele acelea nesfârsite din decembrie ’89, fata în fata cu armata, când soarta Revolutiei era departe de a se fi decis, ma iluzionasem ca în îndârjirea cu care oamenii, disperatii istoriei, îsi strigau nevoia de libertate, era si ceva din dârzenia cu care noi, câtiva, nici comunisti, nici anticomunisti, ci simpli scriitori, ne-am batut pentru fiecare cuvânt, pentru ca literatura sa nu coboare, sa ramâna cu adevarat literatura. Omul nou, conceput în creuzetele comuniste de odinioara, a aparut abia dupa Revolutie: primitiv, agresiv, incult, plin de ura. Din cauza lui, stacheta a coborât mai jos ca oricând în istorie. De multe ori, am sentimentul ca, într-un fel, ne-am întors în epoca invaziilor barbare. Atunci, de frica, refugiindu-se în munti cu putinul pe care-l aveau, oamenii pârjoleau totul în urma lor, otraveau fântânile si asteptau ca vremurile sa se mai linisteasca. Prima biserica din satul meu, de exemplu, era, cum spune memoria locului, una pe roti pentru ca în timpul numeroaselor invazii tatare sa o poata duce satenii cu ei, în munti, unde se stiau în siguranta, deoarece prin padurile de fag nu se putea trece calare. Azi, omul nou se dovedeste mult mai eficient decât orice hoarda barbara: a distrus orase, a vândut pe nimic tot ce se putea vinde si, treptat, a ajuns ca nimic sa nu-i fie mai strain decât limba, istoria, cultura si traditiile propriului sau popor. Oricum, de el nu mai ai unde sa te ascunzi: îl gasesti peste tot, în vârful muntilor, la mare, în cele mai sofisticate locuri, oriunde sunt fiinte umane carora se simte obligat sa le arate bogatia si manierele sale. Marea lui pasiune: aceea de a sluji. De a fi servitor model. Hanii, pasalele, caimacanii vremii noastre poarta alte nume: Barroso, Gordon, Reding etc. Care sunt tot un fel de vatafi incolori, inodori, insipizi. Prilej de studii asupra unor noi tendinte în gândirea contemporana: „Suveranitatea limitata: de la Brejnev la Barroso!“, „Justitia europeana de la Visinski la Reding“ sau „Scrisorile Monicai Macovei catre Europa democrata si populara“. În Evul Mediu eram furati fiindca astea erau manierele epocii; azi, cedam totul pentru un zâmbet, o strângere de mâna si, fireste, în numele democratiei si libertatii. Nu cred sa fi trait vremuri mai umilitoare nici chiar în anii de început ai comunismului, când eram o tara ocupata, vânduta pe nimic la Yalta. Nici chiar atunci nu eram doar o lume a lichelelor si a prostilor. În anii aceia îndepartati, cuprins de pasiunea polemicii, Petru Dumitriu, daca nu ma însel, i-a spus preopinentului sau: „Caliban, du-te la scoala!“. Acum, Calibanii zilelor noastre au limitat enorm accesul copiilor din familiile defavorizate la învâtamânt sau, sub diverse pretexte, au desfiintat deocamdata doua mii de scoli, în timp ce ei s-au acoperit cu diplome pentru care au trudit altii. Azi, Caliban merge la „Brasels“, unde are dreptul la o fotografie cu seful cel mare pentru ca a achizitionat si niste rable zburatoare. Si pentru ca am început cu scrisul, vreau sa închei cu o marturisire. Probabil ca sunt printre putinii din tara care n-au vazut nici macar o secventa din serialul consacrat Elodiei. Am citit, în schimb, corespondenta ei cu militarul aflat pe terenurile de lupta din Afganistan si, recunosc, nu am avut sentimentul ca as fi pierdut vremea. Am urmarit, pe de alta parte, de la cap la coada, episodul privatizarii Oltchimului, în care toata forta mediei nationale era concentrata pe acest moment. În sinea mea, l-am numit: „DD în tara nimanui“. Caci personajul respectiv mergea unde dorea, intra si iesea dezinvolt din ministere sau, cu o siguranta incredibila, scotea din banci sume pentru care altii ar fi fost arestati doar la pronuntarea cifrelor. Lui nu I se întâmpla nimic, putea sa faca absolut orice. Avea, cum spunea poetul, „neastâmparul vântului si nelinistea valurilor“, o energie paranoida care inhiba totul. Tragea fara sa tinteasca, dar gloantele se îndreptau fara gres în aceeasi directie. Prin nu stiu ce asociatie, am avut sentimentul ca vad chiar liniile de forta care îl apropie pe DD de Monica Macovei. Sa scrii 700 (sapte sute!) de telegrame prin care sa anunti Parlamentul European ca în România a avut loc o lovitura de stat, sa ai apoi sansa ca si „lovitul“ sa-ti confirme ideea este, fara îndoiala, o performanta. Dar adevarata performanta abia acum urmeaza: Europa – de fapt, „democratia însasi“ – a crezut ca tocmai Parlamentul României a fost cel care a dat lovitura de stat. Asa stând lucrurile, ma întreb la ce rabin ar trebui sa apelez pentru a gasi întrebarea potrivita la un asemenea raspuns. O singura certitudine se întrezareste la orizont: ca de când ne straduim sa semanam cu Europa, Europa seamana tot mai mult cu noi. O fi bine? O fi rau? |
Deceneus spune:
| Citat: |
| www.cotidianul.ro/apocalipsa-unei-natiuni-197202" target="_blank">Apocalipsa unei natiuni - de Ion Vieru Dezastrul economic si moral în care oamenii politici pot arunca o natiune, o comunitate, poate fi redus numai în cazul unei societati democratice. Înainte de 1989, orice reactie colectiva sau individuala a fost reprimata pâna la asasinat. Dupa, lucrurile nu s-au schimbat radical, acelasi imobilism persistând metodic în mediul social si institutional. Mineriada din 1990 a marcat noua modalitate de functionare a sistemului, ulterior producându-se rafinarea institutionala de control si represiune, printr-un centralism care a produs mecanisme cu aparenta democratica si stabilitate sociala. Democratia în România a fost si continua sa fie furnizata cu lingurita, dupa interesele unei oligarhii care acapareaza în continuare totul. Cine nu urca în acest tren al istoriei risca sa devina o victima. Întreaga societate se vede confruntata cu o singura optiune, triviala, primara, instinctuala. Sistemul piramidal construit cu oarecare discretie în ultimii douazeci si ceva de ani se arata astazi în toata amploarea si amenintarea sa. Fara nicio legatura cu valorile europene sau atlantice, pe niciun palier, acest sistem are o singura utilitate: de-a servi unor interese precare, de moment, ale liderilor marilor puteri. Deja România este considerata o colonie, o tara fara semnificatie în strategiile geopolitice. Traian Basescu a profitat de aceasta situatie, transformând, pur si simplu, politica externa într-o antena a intereselor fara nicio legatura cu acelea românesti. Politica de la Bucuresti, si asa debilizata de caricaturile revolutionare, mafiote, securistice, si-a pierdut orice valenta de reprezentare a intereselor populare. Actul politic a devenit o modalitate reductionista de rezolvare a intereselor unei categorii extrem de restrânse. Situându-se interesat în fruntea acestei avangarde a perturbarii directiei unei natiuni, Traian Basescu se afla, aparent, dincolo de orice responsabilitate. Viata politica a României a fost curmata în totalitate. Asa cum N. Ceausescu a profitat de unele deschideri spre Occident spre a-si consolida puterea dictatoriala, si actualul presedinte îi calca identic pe urme. ?i într-un caz, si în celalalt, a rezultat un vid al vietii civile, o pauperizare generala. Românii nu trebuie doar sa schimbe actuala situatie, este nevoie sa se schimbe si pe însisi, în egala masura. Toleranta în fata raului, asupra celor care deturneaza societatea spre mizerie si lipsa de perspectiva, ar trebui sa înceteze. Mediul politic ar trebui deblocat, altfel vom asista la aceleasi experiente apocaliptice. Traian Basescu este produsul unei societati care asteapta miracole de la conducatorii politici, fara a-i supune unor reguli strict democratice. Plecarea lui din viata politica nu rezolva mare lucru, daca nu se schimba regulile. Parlamentul actual se complace sau este incapabil sa faca macar un pas spre un alt tip de politica, de relatie cu societatea. Toate institutiile politice românesti se comporta ca într-o dictatura. Pentru aceasta situatie nu mai este vinovat Traian Basescu. În general, pe dictatori îi consider a fi, deseori, parte a vinovatiei colective, cu toate aspectele discutabile a unei asemenea afirmatii. Votul este doar o parte a participarii la viata sociala. Printre altele, viata politica la nivelul societatii nu trebuie sa înceteze o clipa. Abia atunci reprezentantii din Parlament, din alte institutii, vor sti de ce se afla în respectivele pozitii. Nu vor mai fi necesari ani si ani, decenii, pentru corectarea elementara a unor legi, a unor voite greseli de redactare, care pun în pericol milioane de oameni. Marile cancelarii s-au obisnuit ca din România sa se auda doar câteva voci, si acelea pe placul urechilor unor functionari, utilizate la nevoie. La rândul ei, Puterea din România nu suporta decât un calm al supunerii si oportunismului. S-a vazut ca invocarea unui context democratic a fost perceputa drept atmosfera declansatoare de razboi civil! Trezirea românilor pentru schimbarea societatii în context european este singura iesire din aceasta mlastina. A mai da vina pe Bruxelles, ceea ce-i convine unuia ca Traian Basescu, ar fi o eroare stupefianta. Centrarea României în Europa unita nu poate apartine decât românilor. Întârzierile vor produce costuri uriase, adaugându-se celor existente. Actuala clasa politica europeana de dreapta va fi debarcata prin vot în opozitie. E nevoie, se pare, de un respiro mai lung. Desigur, simpla alternanta la putere nu mai rezolva multe lucruri. E nevoie de reforma la nivelul ideologiilor. Stânga româneasca ar fi bine sa pregateasca o guvernare cu rezultate semnificative, istorice, fara a se culca pe laurii unui curs al crizei politice, cu atât mai mult cu cât ar trebui sa realizeze ca nu are traditii autohtone. Urmasii unor lideri comunisti, protejati, si foarte multi insi care au probleme morale si juridice, nu vor face nimic pentru schimbare. Nici stânga, nici dreapta româneasca n-au integrat conceptul de democratie activa dupa ’90 decât la nivelul unui populism ieftin. Românii au fost consiliati sa creada ca democratia este absenta arestarilor si a muncii fortate. Rezultatul viitoarelor alegeri este previzibil. Lucrurile se vor schimba cu adevarat numai prin destructurarea sistemului actual. Amânarea unor schimbari dupa alegeri este pura demagogie. |
Deceneus spune:
De cel putin trei ani spun ca nu Iliescu, Basescu, sau Antonescu sunt problemele Romaniei, ci sistemul care permite unui individ sau unei conduceri de partid sa bulverseze societatea si sa influenteze justitia, sa domine Parlamentul si adminstratiile locale.
Nistorescu scrie un articol care sustine ca Basescu este obsesia USL, dar nu aceasta-i problema principala a Romaniei si ca nu se rezolva problemele Romaniei prin schimbarea lui Basescu. Este o chestiune pe care majoritatea romanilor o cunosc, dar pe care mass media o eludeaza.
| Citat: |
| www.cotidianul.ro/obsesia-traian-basescu-198288" target="_blank">Obsesia Traian Basescu Orice discutie despre situatia din tara noastra duce la Traian Basescu. Ca minte, ca acopera coruptia, ca încalca Constitutia, ca foloseste Parchetul pentru a transa rivalitati politice, ca îngroapa politica externa a României, ca perpetueaza structurile statului totalitar. Si înca multe altele, toate cunoscute, transformate într-un soi de locuri comune. Chiar este un loc comun sa mai afirmam ca Traian Basescu minte cu lejeritatea cu care bea un pahar cu apa. Stiu si babele, stiu si copiii. La ce ne mai foloseste sa discutam despre aceasta vocatie naturala a marinarului câta vreme afirmarea în public nu l-a vindecat. Adica nu i-a produs nici un disconfort. La prima ocazie a mintit din nou cu aceeasi seninatate a omului care le rotunjeste pe toate sau le fabuleaza cu o vocatie de clovn regal. Acelasi lucru cu serviciile secrete. Sau cu coruptia. Le acopera în ciuda evidentei. La ce mai foloseste repetarea obsesiva a unei afirmatii care nu are nici un efect? Nici moral si nici institutional. Parchetul, cel care declanseaza cercetarea unor operatiuni suspecte, sufera de o paralizie netratabila. De ce am mai continua câta vreme suspendarea nu l-a speriat si nici n-a putut fi concluzionata? Încep sa cred ca a sapa la mina dezastrului Traian Basescu e ca si cum ai cauta aur într-un loc în care nu este decât steril. O nenorocire ca aceasta nu poate fi înlaturata cu judecati morale si nici cu un aparat subordonat acestuia. Blocarea României în obsesia Basescu poate fi mai mult decât paguboasa. Poate deveni mortala. Discutând mereu despre Basescu, probând a mia oara adevaruri evidente, tara îsi cheltuie energia într-o fundatura. Lupta orbeste cu stafia unui om care nu vrea sa plece. ”Alesul poporului” (ca sa nu scriu ”al serviciilor”) vrea sa se salveze cu orice pret, chiar daca acest pret ar fi tara sa. La ce ne foloseste o lupta cu stafia lui Traian Basescu câta vreme sondajele ne arata ca numai 10% dintre compatrioti îl mai sustin (cred, accepta etc.)? Nu cumva aceasta încrâncenare în debarcarea marinarului blocheaza tara în fundatura în care se afla? Lupta cu Traian Basescu nu poate mari zestrea de procente a USL-ului din acest moment. Traian Basescu nu mai are de unde pierde procente de încredere. Coborârea lui Basescu la 5% nu sporeste zestrea nimanui. Si nu cred ca ar duce la disparitia PDL-ului din Parlament. Si atunci la ce foloseste aceasta încrâncenare a tuturor împotriva unei stafii politice despre care totata lumea stie ca asta si este? Un sfârsit politic! Nu cumva cramponarea de Traian Basescu amâna o dezbatere obligatorie despre redresarea tarii noastre?Nu cumva tocarea zilnica a Pacostei de la Cotroceni ascunde absenta oricarei strategii de a iesi din aceasta criza? Nu cumva este mai usor sa jucam tontoroiul pe asa-zisele performante ale regimului Basescu decât sa prezentam populatiei o strategie de iesire din criza, de combatere a coruptiei si de relansare economica? Nu cumva Crin Antonescu si Victor Ponta cânta o melodie cunoscuta despre Traian Basescu, pe care o fredoneaza zilnic si toata populatia României pentru a nu vorbi despre viitorul guvernarii lor? Nu cumva compatriotii nostri prefera flecareala pe seama presedintelui pentru a nu discuta despre obligatiile populatiei? Nu cumva râzând sau înjurându-l, clasa politica si presa evita sa discute despre ce urmeaza în mod obligatoriu în tara noastra? A pierde prea multa vreme cu beleaua Traian Basescu înseamna a rata toate dezbaterile serioase despre viitorul tarii noastre. |
Asa cum Basescu este obsesia USL, Ponta si Antonescu sunt obsesia PDL. Sustinatori PDL pot inlocui pe Basescu cu Antonescu sau cu Ponta si articolul ramane valabil.
Deceneus spune:
O declaratie a ambasadorului American la Bucuresti care trece "neobservata" si necomentata de mass-media.
| Citat: |
| www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/declaratia-bomba-a-lui-gitenstein-despre-decembrie-1989-de-cine-se-tem-romanii-dupa-23-de-ani-de-la-caderea-comunismului-282520.html" target="_blank">Declaratia BOMBA a lui Gitenstein despre decembrie 1989. De cine se tem românii, dupa 23 de ani de la caderea comunismului Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat ca tranzitia a presupus ca România sa se debaraseze si de o mentalitate dominata de frica, iar în prezent multi români se tem sa înfrunte elita nascuta din cenusa anului 1989, cu legaturi cu fostul regim si Securitatea, potrivit Mediafax. "Asemenea tuturor fostelor tari comuniste din Europa Centrala, România a trebuit sa se debaraseze nu doar de un regim nedemocratic, represiv, si de o economie planificata, ci si de o mentalitate care, asa cum ne-a reamintit Havel, era dominata de frica. Primii zece ani de la Revolutie au fost dificili pentru România. O elita a luat fiinta din cenusa anului 1989. Ea a ajuns sa domine sectoare ample ale economiei, mass-media si clasei politice. Era o elita care, în prea multe cazuri, avea legaturi cu fostul regim comunist si chiar cu Securitatea. Tocmai de aceea si acum multi români se tem sa o înfrunte", a afirmat Gitenstein. El a explicat ca tocmai din acest motiv statul de drept este foarte important pentru procesul de tranzitie din România. "Institutiile juridice puternice, independente, sunt esentiale în aceasta tranzitie. Nu este suficient sa le acorzi oamenilor drept de vot. Trebuie sa le oferi cetatenilor capacitatea de a-si revendica drepturile: drepturile omului si drepturile civile, dreptul cetatenilor români la proprietate si principiul fortei obligatorii a contractului. În lipsa acesteia, existenta unei prosperitati reale si a unei democratii reale, eficiente, sunt imposibile", a argumentat Gitenstein. Potrivit acestuia, reformele convenite cu FMI si reforma justitiei prevazuta de obiectivele MCV aduc noi reguli care asigura "încheierea tranzitiei de la comunism la democratie deplina si piata libera". |
Deceneus spune:
Un video www.dailymotion.com/video/xuy2bg_ilie-serbanescu-de-ce-romania-este-deja-colonie_shortfilms?" target="_blank">Ilie Serbanescu: DE CE ROMANIA ESTE DEJA COLONIE?
Deceneus spune:
www.cotidianul.ro/istoria-la-pretul-unui-sandwich-201408" target="_blank">Istoria la pretul unui sandwich - Ioan Vieru (fragment)
| Citat: |
| Politicienii nu mai pot face mare lucru pentru România daca societatea în integralitatea ei nu va fi implicata în actul decizional. Ruperea politicului de societate e tocmai ceea ce, paradoxal, a generat politizarea. Functiile publice, indiferent de pozitie, au fost acaparate spre a fi oferite drept recompensa activistilor electorali. Nici legea functionarului public, nici autonomia justitiei, nici presa libera nu se regasesc în functionarea statului. Toate acestea se restrâng cu fiecare zi, cu fiecare eveniment. În loc sa produca o amplificare a capacitatilor de reactie, a maturitatii democratice, România apartine numai si numai politicienilor. România a ajuns un SRL. În parte pentru a acoperi tranzitia dinspre comunism, apoi preluarea puterii economice, clasa politica n-a fost obligata la o separare de statutul ei de tip totalitar. Profitând continuu de aceasta pozitie strict privilegiata, singurul ei scop a fost utilizarea puterii pentru sine. Votul s-a dus, în ciclurile electorale anterioare, într-o directie fara nicio legatura cu asteptarile populare, dimpotriva. Încremeniti în aceleasi promisiuni, politicienii considera ca pentru ei totul este posibil. Toata organizarea de astazi a Statului român este rezultatul acestei viziuni. O realitate care genereaza mii de dictatori, prim-secretari, securisti etc. Fiecare dintre ei într-un conflict acerb cu o natiune derutata, înnebunita. Majoritatea nu au nicio posibilitate sa reprezinte pe cineva, din simplul motiv ca nu reprezinta decât coruptia. Imensele averi nu au fost acumulate decât prin intermediul acestei masinarii politice, de a carei uzura nu poate fi vorba, cât de cât, ciclurile electorale neproducând mari seisme daca vor fi atent analizate. Lupii tineri, teribil de tineri si fiorosi, au trecut, deja, ei însisi, prin câteva partide. Aceasta este experienta lor politica, ea poate impresiona orice om cumsecade. Prin lupta pentru putere, viata politica actuala nu are nicio sansa de schimbare. Schimbându-i pe unii cu altii, societatea se întoarce tot mai mult în timp, degradând pâna la compromitere orice optiune si initiativa. Resursele clasei politice pentru schimbarea societatii sunt aproape zero. Oamenii reformelor se vad exclusi de o majoritate conservatoare tot mai omogena, rezultat al unei economii mafiote. Stratificarea societatii permite o polarizare fara niciun rezultat pozitiv concret. E un mers în cerc, constituind tot mai intens o societate captiva, mult mai degradata decât aceea din comunism. |
Deceneus spune:
www.poezie.ro/index.php/poetry/13960928/Eminescu_rasucindu-se_in_mormant" target="_blank">Eminescu rasucindu-se in mormant de Marian Bamboi
| Citat: |
"A fost odata ca-n povesti, A fost - de-ar mai fi iara - Din neamuri tracice, regesti, O prea frumoasa tara. Si era una pe pamant Si mandra-n toate cele Cum e icoana unui sfant Si Luna intre stele. Ma doare-n suflet cand privesc La tot ce se intampla Si in mormant ma rasucesc Si cuie-mi intra-n tampla. Eu nu mai simt miros de tei In viata mea postuma, Nu vad nici vajnici pui de lei. Doar mucegai si huma. Luceferi nu mai stralucesc Cand tara e o rana, Copiii mamele-si bocesc Ca n-au in blide hrana. Cantat-am graiul romanesc, Aceasta dulce limba. Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc Prin alte tari o schimba. Degeaba le-am lasat cu dor O "Doina", sa tresara! Trecutul nu e viitor Si viata li-i amara. Nici harta nu-i ca-n alte dati Din Nistru pana-n Tisa; Moldova-i astazi jumatati. Cat rau facutu-ni-s-a! Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie Si m-am rugat de-atatea ori Mai bine sa va fie. Avut-am piatra la hotar Si-n tara noastra singuri Cules-am holde din brazdar. Acum n-aveti nici linguri... O, biet popor roman sarac Cu-o tara prea bogata! Tu vino-i raului de hac Sa nu ti-o vanda toata! Si da-i afara pe straini Cu toti imburghezitii, Sa nu-ti mai fie-n alte maini Guverne si politii! Cu trupe de comedianti Numindu-le partide Sunteti romanii emigranti Din rai in tari aride. Pierdut-ati banii tarii-n vant Si-i goala visteria. Mai dati si ape si pamant Si vindeti Romania. Mihai Viteazul v-a lasat O tara mai rotunda. Voi azi ati scoc-o la mezat, Strainii va inunda. Aveti intinsul Baragan Si nu aveti o paine, Aveti si turme si ciobani Dar duceti vieti de caine. Aveti bogatii munti Carpati Si dulcea Miorita, Paduri de brazi ce va sunt frati, Si flori in poienita, Aveti o delta ca-n povesti - Vedeti sa nu v-o fure - Atatea ape, atatia pesti Si nu mancati nici mure... Nici vii pe deal nu mai zaresti, Livesile se-uscara Cand marul Tarii Romanesti Se-aduce de afara. Nu vine Mircea cel Batran, Nici Stefan, de la Putna Sa vi-l alunge pe pagan Cand voi lasat-ati lupta! Albastrul cerului senin Se-ntuneca mai tare De-atatia nouri de venin, De-atata delasare. Nu voi a va-nvata de rau Ci-ncerc a va-telege: De ani si ani cadeti in hau, Nimic nu va mai merge. Rusine sa va fie-n veac Ca v-ati tradat strabunii De parca n-ati fi pui de dac Ci rude-ati fi cu hunii! Lasati pe-ai vostri guvernanti Sa va inece-n smoala, Sa fiti doar simpli figuranti Pe scena lor de boala? Un singur lucru eu voi sti In lumea care trece: Urmasul meu roman va fi Si muritor si rece. Eu nu mai am ce sa mai sper. Va vad de-atata vreme Tarandu-va in trai mizer De griji si de probleme. Si nici nu pot a mai privi A voastra neputinta. Ma-ntorc la starea mea dintai. Ma-ntorc in nefiinta." Luceafarul vorbi profet Spre neamul lui, spre tara. Si, lacrimand, se stinse-ncet. Muri a doua oara... |