Ajutor, sunt in deriva

Niciodata n-am fost mai nehotarata, mai debusolata ca acum.Nu stiu ce sa fac, imi fuge pamantul de sub picioare, sunt aproape depresiva.M-am hotarat sa va cer parerea aici, desi, normal nimeni nu poate sa hotarasca in locul altuia, ci poate doar sa se se puna in situatia lui.Incerc sa descriu cat ma succint povestea mea:Sunt despartita de sotul meu (in fapt),casnicia mea n-a fost una dintre cele mai fericite,insa nici in extrema cealalta nu pot sa spun c-a fost.Inafara faptului ca in ultimul an nu mai aveam interese comune, nu mai comunicam, nu am ce sa reprosez.Nu a fost vorba niciodata de violenta de niciun fel,de relatii extraconjugale, ci doar de un orgoliu nemasurat, si de lipsa de comunicare.Acum 4 luni am luat copilul si am plecat in vizita la mama mea care locuieste in Germania.Mi-am aranjat treburile la serviciu, pentru 6 luni slujba mea este in siguranta, si de atunci nu m-am intors.Lui, i-am explicat la telefon cum m-am hotarat sa nu mai vin inapoi, ca incerc sa ma stabilesc aici, ca e mai bine pt. Copil, avand in vedere faptul ca la anu trebuie sa mearga lascoala.La inceput a fost putin socat, apoi cred ca s-a obisnuit cu gandul ca ii este mai bine copilului cu mine, nici eu nu stiu ce-a gandit.Copilul la inceput a crezut ca suntem in vacanta (am fost de atata ori in Germania)ulterior cand l-am dat la gradinita a fost surprins, el stia ca trebuia sa mearga la scoala in Romania:), pe urma inevitabil a inceput sa intrebe cand vine tati sa stea cu noiD, de ce nu mai plecam acasa, ca ii e dor de casa lui..de o luna de zile s-a schimbat, e trist,nu stiu cum sa-l mai scot din starea asta, se trezeste noaptea din somn si plinge dupa el, sta cu poza lui sub perna, plange dupa prietenii lui, dupa verisorii lui din Romania, mi se rupe sufletul cand il vad.Nu mi-am dorit niciodata sa creasca fara tata.Nu stiu in ce fel sa-i spun ca de fapt tati o sa ramana acolo si noi 2 aici.Efectiv mi-e teama sa-i spun inca, e prea mic.In plus, si eu la capitolul adaptare stau prost: ma apropii de 40 de ani, limba o invat greu, perspective de munca deocamdata nu am.Sunt intr-o situatie fara solutie.Daca ma intorc in Romania cred ca as regreta ca n-am incercat din rasputeri pt. viitorul copilului sa fac ceva aici in Germania.Daca raman aici, ii provoc o trauma copilului aceea de a creste fara tatal lui.Nu stiu incotro s-o apuc.















Niciodata n-am fost mai nehotarata, mai debusolata ca acum.Nu stiu ce sa fac, imi fuge pamantul de sub picioare, sunt aproape depresiva.M-am hotarat sa va cer parerea aici, desi, normal nimeni nu poate sa hotarasca in locul altuia, ci poate doar sa se se puna in situatia lui.Incerc sa descriu cat ma succint povestea mea:Sunt despartita de sotul meu (in fapt),casnicia mea n-a fost una dintre cele mai fericite, insa inafara faptului ca in ultimul an nu mai aveam interese comune, nu mai comunicam, nu am ce sa reprosez.Nu a fost vorba niciodata de violenta de niciun fel,de relatii extraconjugale, ci doar de un orgoliu nemasurat, si de lipsa de comunicare.Acum 4 luni am luat copilul si am plecat in vizita la mama mea care locuieste in Germania.Mi-am aranjat treburile la serviciul, pentru 6 luni slujba mea este in siguranta, si de atunci nu m-am intors.Lui, i-am explicat la telefoncum m-am hotarat sa nu mai vin inapoi, ca incerc sa ma stabilesc aici, ca e mai bine pt. Copil, avand in vedere faptul ca la anu incepe scoala.La inceput a fost putin socat, apoi cred ca s-a obisnuit cu gandul ca ii este mai bine copilului cu mine, nici eu nu stiu ce-a gandit.Copilul la inceput a crezut ca suntem in vacanta (am fost de atata ori in Germania)ulterior cand l-am dat la gradinita a fost surprins, el stia ca trebuia sa mearga la scoala in Romania:), pe urma inevitabil a inceput sa intrebe cand vine tati sa stea cu noi.De o luna de zile s-a schim,bat, e trist , deseori se uita la poza lui, plange dupa prietenii lui, dupa verisorii lui din Romania mi se rupe sufletul.Nu mi-am dorit niciodata sa creasca fara tata.Nu stiu in ce fel sa-i spun ca de fapt tati o sa ramana acolo si noi 2 aici.Efectiv mi.e teama sa-i spun inca.In plus, si eu la capitolul adaptare stau prost: ma apropii de 40 de ani, limba o invat greu, perspective de munca deocamdata nu am.Sunt intr-o situatie fara solutie.Daca ma intorc in Romania cred ca as regreta ca n-am incercat din rasputeri pt. viitorul copilului sa fac ceva aici in Germania.Daca raman aici, ii provoc o trauma copilului aceea de a creste fara tatal lui.Nu stiu incotro s-o apuc.

Tanti Zavaidoc spune:

Silviuta, nu degeaba se spune ca nu e bine sa ii minti pe copii. Poate ar fi bine sa ii spui ca nu va mai intoarceti in Romania, ca tatal lui ramane acolo, iar el il va vizita in vacante. Sper ca e adevarat ca il va vizita...

Nu mi se pare sanatos sa prelungesti agonia in speranta ca fiul tau va spune intr-o zi ca e bine in Germania si nu mai vrea in Romania. El inca spera sau crede ca va veti intoarce acasa, asa ca a-i spune adevarul ar putea fi inceputul adaptarii lui acolo.

Nu stiu cat de decisa esti tu sa ramai in Germania si nu am inteles de ce ai plecat asa, parca fugind. Daca nu esti foarte convinsa ca ramai acolo, nu prea stiu ce sa spun. Pareri am numai in cazul in care incerci si tu sa te adaptezi

kariguld spune:

in primul rand, spune-i adevarul copilului. nu e prea mic sa nu inteleaga. minciuna va inrautati lucrurile, relatia dintre tine si copil.
va fi destul de complicat si costisitor sa vina tatal in fiecare luna sa vada copilul, sau sa mergi tu in Ro. dar asta va priveste pe voi. e un risc pe care trebuie sa ti-l asumi.

pe de alta parte, procesul de adaptare in Germania depinde de la om la om. poti face cursuri de limba, apoi poti chiar un ausbildung sa faci.
marea problema este sa obtii dreptul de munca, pe care romanii nu il au deocamdata.

analizeaza la rece si in liniste ce posibilitati ai aici. ce sanse sa lucrezi in viitorul apropiat. dar nu uita de copil, el este de fapt important si are nevoie de stabilitate.

coracora spune:

Pai Silviuta, tu ai serviciu in tara, de ce dai vrabia din mana pe cioara de pe gard? De fapt nici macar nu esti sigura ca e vreo cioara pe gard.
In Romania cunosti limba, ai serviciu, copilul e in mediu familiar lui, va urma scoala, il va avea pe tata aproape, etc.
In Germania nici tu nici copilul nu cunoasteti limba, nu ai serviciu, copilul e rupt de lumea cunoscuta lui, samd.
Nu vad avantajul ramanerii in Germania date fiind aceste aspecte.

Viitorul copilului nu e compromis daca il cresti in Romania. In situatia asta sunt cateva milioane bune de mame.

portocalia spune:

Nici eu nu prea vad rostul plecarii, cel putin din ce ai povestit. La 40 de ani este greu sa te integrezi oriunde - sau hai, sa nu generalizez: mie mi-a fost greu si la 22, nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost la 40.

anca74 spune:

Ba eu vad un rost in a ramane in Germania: posibilitatea de a-i oferi copilului tau un viitor mai bun.
Evident ca vor fi zeci de alte voci care vor spune contrariul, insa tu esti cea mai in masura sa judeci daca am sa nu dreptate fiindca vezi acum in direct diferentele Germania versus Romania.

Poate am io vocatie de sisif si de sado-maso, dar eu una as face orice in puterea mea ca odraslei mele sa-i fie viata mai buna si mai plina de posibilitati decat mi-a fost mie.

inbox spune:

Este normal ca cel mic sa fie debusolat. Ati plecat in vacanta si ramaneti definitiv. Tu sa fi in locul lui, sa te trezesti asa brusc fara sa sti ce se intampla ca nu te mai intorci acasa. Daca plecati croiti pe ramasul acolo era altceva, il pregateai din timp, se pregatea si el psihic. Plus ca ai luat decizia, pe care lui- din cate inteleg nici nu i-ai comunicat-o, ca "e prea mic", nu exista asa ceva, ii spui copilului clar cum stau lucrurile, fiindca intelege, sau daca nu intelege macar stie ca esti sincera cu el, nu lasi loc sa-si imagineze cine stie ce nebunii. Iti dai seama ca el simte si exista o neconcordanta in ceea ce faceti si ceea ce stie el, lucru care-l debusoleaza.
De ce nu te intorci in tara, si-l pregatesti treptat, ca doar Germania si mama ta tot acolo raman.

coracora spune:

De acord, dar cu ce pret? Am senzatia ca asta e un caz tipic de traversat strada o babuta care nu vrea sa ajunga pe partea cealalta.
Cum ramane cu vocea copilului ale carui dorinte nu ar trebui trecute cu vederea? Cum construiesti un viitor bun copilului atat timp cat tu nu cunosti limba tarii adoptive, nu ai un serviciu si nici varsta la care sa treci cu usurinta peste toate neajunsurile astea?
Toata lumea vrea sa ofere copiilor un viitor bun, insa nu intotdeauna circumstantele sunt favorabile.
Emigrarea fara o baza solida (limba vorbita, serviciu / casa asigurate) nu va asigura copilului in mod automat o viata usoara.

anca74 spune:

Din cat am inteles, fata sta la mama ei, care este stabilita acolo. Deci problema cu casa nu o are in prezent.

Desigur, trebuie sa-si caute de lucru si sa se integreze in noua societate, chestii care-s dificile si necesita timp. Odata, insa, acestea rezolvate, viitorul copilului ei este net mai bun decat cel in Romania.

michelle-usa spune:

copiii se acomodeaza repede si cu limba si cu locul.

eu zic ca daca ai pornit pe drumul asta sa incerci sa mergi mai departe.

spune-i adevarul ca ai luat decizia sa stati in Germania, lasa-l sa vb cu tatal la telefon, cu prietenii...cu verisorii...spune-i ca tatal poate sa-l viziteze.

incearca sa ii arati din frumusetile locurilor in care sunteti, faceti prieteni noi, cumpara-i ceva jucarii...

la gradi si scoala o sa-si faca multi prieteni si o sa uite.
limba o sa o vorbeasca inaintea ta...de fapt in 6 luni sigur o sa vorbeasca germana daca merge la gradi/scoala.

eu zic ca un copil trece usor peste aceasta situatie chiar daca acum la inceput ti se pare traumatizanta.
Gindeste-te ca ii poti oferi un viitor in curatenie, civilizatie...conditii care in Romania nu le va avea niciodata.

In viitor nu stii ce o sa se intimple cu sotul poate se recasatoreste...alta familie...poate nu o sa mai fie asa in viatza copilului iar tu esti singura raspunzatoare pt viitorul lui..

inca o data eu zic sa nu renunti nu conteaza ca ai 40 de ani. in strainatate esti considerata inca in floarea virstei.ai timp sa mergi sa faci o scoala si sa gasesti un loc de munca bun.









michelle

michelle-usa spune:

inca un lucru.
noi ne-am intors din Rom in America anul trecut.
baiatul meu(are acum aproape 8 ani) se atasese mult de tatal meu, a plins sa moara in avion cand am plecat...si aici plangea dupa prietenii care si facuse in Rom. si dupa tataie, dupa parcurile cu tobogane si dupa gradinitza...dar dupa vreo luna i-a trecut.
acum dupa 1 an nici in vizita nu ar mai vrea sa mearga...ca zice ca e mizerie si caini.iar cu tata nu mai vorbeste ca deja a uitat limba...si abia isi mai gaseste cuvintele in romaneste

michelle