Cand ti-e mila de fostul...
Raspunsuri - Pagina 2
kariguld spune:
nu sa te vrea inapoi, dar sta atarnat de tine. cand ceva nu merge, te suna, cand e in vale are nevoie sa se agate de tine.
clar, omul are si a avut probleme. si nu poti tu sa-l ajuti, chiar daca el asa crede. trebuie sa mearga la psiholog, sa ceara ajutor specializat.
Mik spune:
Hai, mey, fii serioasa. daca-ti spunea ca-si ia zilele atunci era grav, dar manastirea nu e mare lucru.
Vezi-ti de ale tale daca nu vrei griji in plus.
Diana_b spune:
Nu prea inteleg ce amenintare e asta cu "ma duc la manastire". Si daca se duce, ce? Sa se duca. Si nu inteleg de ce reactionezi la chestia asta. Adica pot intelege ca l-ai iubit f mult si reactionezi cand iti da telefon, dar nu pot intelege si pace de ce chestia cu manastirea e o moneda de santaj? Lasa-l frate sa se duca. Sau in padure. Macar acolo nu are ce bea.
babyblue spune:
dc simti nevoia sa l ajuti, ajuta l.
eu as face o.
_
Mami de Iustin-Andrei (18.07.2011)
Doamne Doamne, te rugam ai grija de noi....
salcia spune:
Pai e usor de spus sa-l ajute, dar in practica nu e asa simplu... Cum sa-l ajute?! El are probleme grave, si daca nu vrea sa se ajute singur, nu are nimeni in lumea asta ce sa-i faca (din pacate). Ea a stat atata timp cu el, pana si acum, dupa ce s-au despartit, ii e "umar" pe care sa se planga, iar el nu face altceva decat sa se planga, si sa bea :(. Dependenta asta a lui si santajul emotional pe care-l practica nu fac bine niciunuia dintre ei, ar trebui ca el sa-si dea seama ca e ceva foarte in neregula si sa mearga la terapie, urgent. Mai ales ca are totusi o varsta!
Eu vorbesc oarecum din postura omului care a trecut prin asa ceva (sau ceva similar), cu fostul prieten. Am fost impreuna 5 ani, eram amandoi foarte tineri (ne-am cunoscut la nici 20 de ani). El avea probleme extrem de serioase, o copilarie incredibil de trista, marcata de niste boli foarte grave, sinuciderea mamei lui (cand el avea 5 ani), si un tata abuziv (alcoolic printre altele), care l-a distrus sistematic (inchipuiti-va un copil de clasa I care lesina la scoala, pentru ca nu manca, tatal lui uita de el, sau cand isi aducea aminte il dadea cu capul de pereti - la propriu; a murit si tatal cand el avea 18 ani).
In fine, sunt multe amanunte socante, ideea e ca eu, in afara faptului ca-l iubeam, m-am considerat responsabila pentru el, si datoare sa compensez cumva suferintele lui trecute. Insa era prea mult si pentru mine, ajunsesem sa avem probleme, cand se intampla ceva devenea violent fizic (mi-a si spus odata ca daca se enerveaza rau nu mai stie ce face, chit ca dupa aceea ii pare rau, dar pe moment e in stare de orice... si se enerva de la tot felul de absurditati, gen de ce nu sunt atenta si ma impiedic pe strada). Altfel nu era un om rau, dar in momentele respective parca era o alta persoana, se transforma intr-un monstru. Am incercat ani de zile sa-l conving sa mearga la terapie, nu vroia in ruptul capului, ca el stia bine ce probleme are si terapia nu ar folosi la nimic. Dupa un episod extrem de violent care m-a speriat rau (ca sa fiu sincera, m-a umplut de vanatai pe tot corpul si a incercat sa ma sugrume...), am hotarat, exact cum spuneam mai devreme, ca daca el nu vrea sa se ajute singur, eu nu am cum sa-l ajut si nu mai pot sa fac fata, asa ca trebuie sa ne despartim. Imi parea foarte rau de el (si acum imi pare), m-am simtit (si ma mai simt poate) vinovata, dar am considerat ca pana la urma responsabilitatea mea principala e fata de mine.
Doi de ani de zile am trait un cosmar, el ba ameninta ca se sinucide, ba ca ma omoara pe mine, ma suna de sute de ori pe zi, si ne intalneam saptamanal (eu ii spuneam ca nu se mai poate, il indemnam - din nou - sa faca terapie etc., el o tinea pe-a lui). Eram in depresie, nu mai stiam incotro s-o apuc, si ma temeam ca intr-adevar sa nu faca vreo nebunie. Exact cum spuneai tu, ma simteam ca o mama care-si arunca in sant copilul, mai ales cand ma gandeam ca toata familia lui l-a abandonat sau l-a abuzat ingrozitor si acum si eu il las balta (si in acelasi timp simteam ca nu mai pot). La un moment dat, ca si tine, am intalnit si eu pe altcineva, si cred ca daca nu era el, innebuneam de tot. El m-a inteles, m-a sprijinit, si usor-usor am rarit telefoanele si intalnirile cu fostul, la un moment dat am schimbat si numarul de telefon si gata.
Imi pare si acum rau de fostul meu prieten, l-am iubit foarte mult si imi doresc din suflet sa-i fie bine, dar revin la ideea mea (fixa): nu poti ajuta pe cineva care nu face niciun efort sa-si rezolve problemele, mai ales cand ele sunt serioase. Fostul tau are o problema cu alcoolul si o problema cu asumarea responsabilitatii pentru propria-i viata, iar tu, din pacate, nu-i poti oferi decat solutii temporare si incomplete (sa-l asculti, eventual sa-l ajuti cu jobul). Deci nici pe el nu-l ajuti prea mult, ca nu ai cum sa rezolvi tu problema de fond, si in tot timpul asta te macini si tu. E greu sa "spargi zidul", sa scapi de dependenta asta, dar nu e imposibil, cum spuneam, mie mi-a luat doi ani, dar pana la urma am lasat totul in urma. Am avut indoieli, sentimente de vinovatie, m-am gandit din cand in cand daca n-ar trebui sa vad ce mai face, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca e mai bine asa. Poate a fost o decizie egoista, dar pentru mine a fost mai bine asa.
Cazul tau pare un pic mai putin dramatic (ma refer la faptul ca nu ameninta cu sinuciderea/crima si nu te vrea inapoi no matter what), poate daca incerci sa-i explici clar ca nu e ok si ca tu nu mai vrei sa faci parte din "lantul slabiciunilor" ai o sansa. Si spune-i ca are (mare) nevoie de terapie si ajutor specializat (probabil deja i-ai spus).
In fine, m-am intins ca o zi de post, dar vroiam sa te incurajez si sa vezi ca se poate iesi din dependenta si santaj (riscul e sa nu mai fiti prieteni, ba chiar sa nu mai aveti nicio relatie, dar daca altfel nu se poate...).
dana vio spune:
Pur-si-simplu nu-i mai raspunde la telefon sa vezi ce face, se duce la manastire? Ca parca aia l-ar primi! El este responsabilitatea mamei lui care daca asa l-a crescut asa sa si-l tina!
Si mi se pare cam ciudata/dubioasa afinitatea asta pentru femei/fete cu mult mai tinere decat el. Cele de varsta lui, care deja au un cap pe umeri, nu i-ar suporta istericalele ca tine!
Indeparteaza-te de el prin toate formele posibile, nu-i mai raspunde la telefon, schimba-ti numarul, treci pe partea cealalta cand il vezi pe strada etc. E matur, are discernamant, sa se descurce.
Si colegului de la tine din firma spune-i ca nu-l mai sustii, sa n-ajungi sa ai probleme la serviciu pentru el.
Esti tanara, ai toata viata inainte, nu ti-o pierde sustinanad o lipitoare ca asta.
Alexandra Maria
14.12.2007
cleo78 spune:
eu l-as incuraja sa se duca la manastire. e o idee buna, are nevoie de reculegere, de re-aprpopiere de Dumnezeu, de impacare cu sine.
Exista manastiri (eu stiu de maicute) unde se primesc oameni simpli, ii implica la munca : agricultura, curatenie, rugaciune in fiecare dimineata devreme.
Cred ca i-ar prinde bine asa ceva.
2. spune-le clar colegilor care vor sa il ajute ca el deja a fost dat afara de 2 ori pt ca e alcoolic si la fiecare lucru prost din viata lui (de la autobuz pierdut dimineata pana la un dezacord cu cei de langa) se inneaca in bautura si a 2a zi nu mai ajunge la munca.
Daca ei vor sa il angajeze, le multumesti pt binele facut, dar tu consideri ca e bine sa stie cat de incredere e.
3. rareste-o cu el. AI un nou iubit. Gandeste-te ca acum te admira si te iubeste la nebunie, dar gandeste-te si la cum se simte el, cand intr-o seara romantica, incepe sa te sune si tu chiar raspunzi???
Imi aduc aminte, acum ceva ani avui o intalnire cu un tip. Am stat la un suc, si i-a sunat tel.pus pe vibratii de FIX 18 ori consecutiv. Mi-a povestit ca sapt trecuta l-a sunat fosta de 40 ori. Ghici cate intalniri le-am avut asa? Vrei sa ajungi la fel?
Lali spune:
Daca tu in sufletul tau nu te simti in stare sa nu-l ajuti, ajuta-l, dar la modul serios: spune-i sa mearga sau du-l la psiholog (sau psihiatru, nu stiu exact care se ocupa de dependente) sau la manastirea pe care si-o doreste unde ar putea primi o neasteptata alinare.
Ajutorul pe care il dai tu in prezent, acela de a fi langa el la fiecare cadere psihica nu va da nici un rezultat pe termen lung. Eu zic ca e bine sa privesti un pic in perspectiva si sa constientizezi ca "mantaua de vreme rea" nu ajuta la nimic daca in zilele bune el nu incearca sa-si rezolve cu adevarat problema.
Probabil ca daca ai reusi sa-l indrumi spre ajutor specializat ar fi cel mai bun lucru care l-ai putea face pentru el si ai fi si tu impacata si ai putea merge mai departe.
lunav spune:
salcia, m-a impresionat pana la lacrimi povestea ta si m-a convins ca de sentimentul de vinovatie nu voi scapa niciodata.
Ma gandeam ca daca o sa-i fiu aproape pana isi gaseste pe cineva, daca il voi vedea fericit, voi scapa de vinovatie, dar risc sa-mi distrug propria viata pana atunci.
Bineinteles ca si prietenii mei incearca sa ma convinga ca nu am niciun fel de responsabilitate fata de el si ca autoinvinuirea mea e total irationala.
Sa stiti ca de cand v-am citit mesajele deja ma simt mult mai bine si mai determinata si sper sa am puterea sa nu-i mai raspund niciodata la telefon.
lunav spune:
Catre cele care m-ati sfatuit sa ii spun sa mearga la psiholog...
Am vrut sa fac povestea cat mai scurta si nu v-am spus ca imediat dupa ce ne-am despratit, dupa vreo luna de baut in continuu, maica-sa l-a internat la psihiatrie. A stat vreo 2 sapt si a venit fresh.
Din momentul acela a fost foarte bine pana la episodul cu fata de 23 de ani.
Oricum, chiar si in acest caz, atitudinea lui fata de psiholog/psihiatru este una foarte dispretuitoare. Considera ca sunt niste oameni limitati care nu sunt in stare sa-i inteleaga trairile lui complexe.