Invatatura din constrangere (2)

Chimie am terminat si eu, inginerie...nu am practicat niciodata. Eu in schimb am dat acolo de buna voie, ai mei ma voiau economista(deh, stat la birou, in conditii bune, nu in fabrica cum era cu chimia) sau medic(asta nici nu voiam sa aud). Dar m-au lasat sa merg unde am dorit. Nu am regretat nicio clipa. Mi-a placut. Chiar daca pe urma drumul a luat-o in alta directie. Si da, stiam la 14 ani unde vreau sa dau. Chiar daca in anul trei de facultate am incercat si la ISE, dar ca sa vad daca mi-ar placea...nu am intrat. Incepuse moda cu a doua facultate atunci.

Didididi spune:

Eu am stiut ce vreau sa fac de la inceput. Vroiam sa dau la Lazar, mate fizica din Sb, unul din cele mai bune. Insemna sa ma mut la tata, dar nu as fi avut nicio problema cu asta, spre deosebire de mama. Dar mi-a fost frica ca nu o sa reusesc (invatam intr-un oras mic si nu realizam cat de buna pot fi comparativ cu cei dintr-un oras mare)si daca nu luam la facultate era exclus un serviciu care pp munca fizica (am probleme de sanatate). M-am reorientat spre economicul din judet, unde cunosteam nivelul, imi asiguram si un job mai facil la terminare. Bonusul a fost ca nu am dat treapta 1.
Logic, economicul m-a indreptat spre ASE, munca de birou si un salariu mai ok decat profesor. Mama mi-a zis doar atat, ca pot sa dau unde vreau, ea ma sustine, important este sa aleg o facultate care sa imi placa si la care sa intru.

Didididi spune:

Tot citesc si ma minunez, fara sa vreau sa supar pe cineva. Eu credeam ca responsabilitatea copiilor este sa invete, dar sa si ajute la treburile gospodaresti. Daca eu il sperii ca daca nu invata il pun sa faca curat in baie, o sa perceapa asta ca o corvoada toata viata. Nu vreau sa cad nici in extrema in care copilul are responsabilitatea curateniei in casa, pe principiul ca el sta mai putin la scoala, iar eu mai mult la serviciu, dar nici sa fie musafir in casa.

natalia_nica spune:

O mare vorba ai spus aici! Exact asta s-a intamplat cu mine: toata copilaria mea mama, care lucra pana seara aproape in fiecare zi, venea acasa si INTOTDEAUNA (fara exceptie) ma certa (si chiar lovea din cand in cand) ca nu am facut curatenie in casa asa cum vroia ea (vorba ei preferata "sa lingi sare de pe jos"). Acum percep activitatile astea (facut curat in casa) ca pe niste corvezi, niciodata nu-mi vor face placere (asta nu insemana ca nu le fac, dar niciodata cu placere)...

Pe copilul meu il atrag in activitati casnice prin joaca sau il fac sa se simta important cand face si el ceva prin casa

ocebine spune:

Nu cred ca parintii pe care vrei sa-i aperi sint chiar asa neajutorati Inca se tin "tari".

Tocmai pentru ca timpurile s-au schimbat zic si eu ca trebuie sa schimbam putin mentalitatile. Daca asa era "pe vremuri" (cu toate ca eu zic ca atunci cind iti doresti ceva, chiar daca e greu, ai satisfactia lucrului planuit/facut de tine), de ce TREBUIE sa aplicam aceleasi metode?

De ce incremenim in proiect?

Ideea e sa mergem inainte, la luam din trecut ce a functionat si sa ne adaptam la noile timpuri.

Din punctul meu de vedere, daca sint obligata sa fac ceva (si sa nu fim naivi, copiii vad manipularea de la o posta) nu am aceeasi satifactie a reusitei. Dar, daca fac un lucru propis de mine, orict de greu mi s-a parea, il "gust" si ma satisface ENORM ca am reusit. Mi se pare o mare greseala sa nu le dam voie copiilor sa isi gaseasca propria satifactie.

Copiilor le trebuie uneltele, nu intreaga constructie.

Anamaria

"With sufficient thrust, pigs fly."

buflea spune:

Pai nu a zis nimeni ca trebuie sa incremenim in proiect ...si sigur ca mentalitatile s-au mai schimat. Esenta insa ramane aceeasi, noi ca parinti dorim pentru copiii nostri o profesie care sa li se potriveasca personalitatii si care sa ii ajute sa traiasca independent si decent. Daca vezi ca copilul la 14 ani e cu pluta si vrea sa bata parcurile, te simti dator ca parinte sa decizi pentru el ...daca il vezi hotarat si pasionat de ceva, trebuie sa fii nebun sa ii schimbi orientarea .

Apoi exact cum am mai spus - liceul pentru mine nu mai are importanta academica pe care o avea pe vremea mea. Mediul din liceu insa DA. Stim cu totii ca 14 ani este varsta cea mai dificila in relatia parinte-copil ... personal cred ca as accepta sa faca si liceul de "taiat frunza la caini' (asta ca sa ma refer la un alt subiect care apropo, nu-l mai gasesc ) daca colectivul de acolo este bun ... cand spun bun inseamna copii cu o valori morale si sociale serioase, care vor sa faca lucrurile la timpul lor si isi doresc o profesie, chiar daca nu stiu exact care este aceea.

ocebine spune:

Eu nu imi vad menirea ca parinte sa le gasesc profesia. Eu imi vad menirea de parinte in a le oferi posibilitatea de a-si alege. Menirea mea este sa le deschid lumea. Nu putem spune ca daca nu le aleg profesia, alternativa este sa ii las sa bata parcurile cu tigarea-n gura. Ma gindesc ca exemplul personal, modelul din familie va avea un cuvint de spus.

Liceul are o mare importanta academica...ii pregateste pentru facultate. Invata sa isi gestioneze timpul, perfectioneaza oarece sporturi/instrumente muzicale, invata sa depaseasca limite, intra in aprofunzime la materii importante, etc. La liceu nu mai este suficient doar mediul (ma rog, in aceeasi masura ca la elementara sau middle). Nici sa fie extrem de solicitant sa ajunga sa clacheze inainte de facultte dar nici sa se lasa pe tinjeala.



Anamaria

"With sufficient thrust, pigs fly."

ruxij spune:

Eu nu pot sa zic ca m-a fortat cineva sa dau la chimie. Vreau sa zic ca m-au influentat atat parintii, cat si mediatorul, in egala masura. Deci aia cu "fortatul" nu stiu cat de fioroasa e. Suntem influentabili mai mult sau mai putin, dar la 17-18 ani,nu as vorbi de fortat.

saskia spune:

Eu in gestul respectiv nu vad nimic asa de grav incat sa se lase cu ditamai discutiile pe pagini intregi.

Aici li se dau jucarii si diferite chestii care le folosesc la scoala, alfabetar de exemplu sa le ia acasa si sa le spele, probabil fac si ei o economie la detergent habar n-am, dar nu le pica tresele daca pun mana si ajuta la ceva. Ba mai au si zile de curatat prin parc, unde tot ei se joaca si fac mizerie. Si am doi baieti, dar eu nu strang totul prin casa ca o servitoare. Fiecare are rolul lui, unul pune farfuriile, altul le strange si le pune in masina de spalat vase. Duc gunoiul, etc.

Eu le-am zic clar: treaba voastra, ori invatati ca sa ajungeti la liceu (ceva asemanator oricum) ori la scolile de meserii. Depinde de voi daca vreti sa rupeti spinarea muncind din greu sau mai usor, atunci trageti tare acum. Aici la 12-13 ani se face deja diferentierea, daca ai pornit pe drum gresit, asta e, cu Dumnezeu inainte, de recuperat, ce sa recuperezi, greu de tot.

Si chestia asta cu constrangerea e subtire rau. Pai ce noi facem in viata numai ce vrem? Nu avem si noi din cand in cand constrangeri? Ba de la sef, ba de la program, etc.

michelle-usa spune:

aveam un vecin. elev f bun la invatatura.
in clasa a 11-a a inceput cu ideea ca el nu da la facultate ci mai bine merge la munca.

parintii, in vacanta de vara, au vorbit cu un unchi care era sef de echipa pe santier si l-a primit sa munceasca pe santier.

dupa 2 saptmani de impins la roaba si dat cu lopata a declarat ca mai bine invata si se face ingineer.

lectia ia prins bine. a dat la facultate, a luat, terminat printre primii...si acum e ingineer.

deci, eu zic ca mai trebuie si impinsi de la spate nu doar lasati in voia lor sa ia decizii care ii vor marca toata viatza.

trebuie tinut cont si de dorintele lor dar au nevoie si de stimulare si maturitatea si experienta parintiilor in deciziile care le iau.



michelle

beshter spune:

Ca sa va 'impingeti copiii de la spate' cu folos trebuie sa puteti sa va impingeti si pe voi de la spate cu acelasi folos.

Ma gandesc intai sa evoluez eu ca individ si sa-l ajut pe copil sa evolueze ca individ. Cand vezi lucrurile din perspectiva asta, treaba cu 'carat cu carca' vs. 'stat la birou in costum corporatist' devine o chestiune secundara. Si reusesc sa o vad in toata spelndoarea ei schematica si suprasimplificata.

Intre munca de jos si aia de sus, intre white collar si blue collar sunt infinite posibilitati. Ca sa le vad si sa le vada si copilul meu, trebuie doar sa fiu atenta la copil si sa invat sa-l cunosc.


Lucrarile Ioanei si terapia lui Pinkutz