Cum ?
Raspunsuri - Pagina 5
adablackcat spune:
Offf...cata durere si cate lacrimi. La mine au trecut 21 de ani, aveam doar 11 cand mama a murit. Si sufar cumplit si acum. Si n-am reusit nici acum sa inteleg ca mama mea a murit. In momentele in care realizez ca n-am s-o mai vad NICIODATA ma cuprinde disperarea si o tristete atat de profunda ca trebuie sa-mi mut gandul la altceva neaparat. Nu pot accepta si gata. N-am visat-o decat de trei ori acum multi ani, si am visat-o plangand. Mi-ar placea sa o visez. Si mi-as fi dorit sa isi cunoasca nepotii.
Hannen, nu-mi pot imagina cat de cruda e suferinta ta...eu eram copil si a durut poate altfel, n-am constientizat la fel. Poate de-asta nu o pot cuprinde nici acum... O imbratisare stransa si din partea mea.
Daria, Sabina, Ilinca, Viviana si tuturor celor care sufera,
.
Ada
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Licurici drag
Bazar umanitar DC
aka spune:
hannen te imbratisez tare tare.
eu am pierdut-o pe bunica mea acum 9 ani, ea m-a crescut de la cateva luni pana am plecat la facultate. nu pot sa-ti spun cum a fost 
, n-am cuvinte. a plecat repede, in 2 saptamani nu a mai fost. asa cum spuneai si tu, ea deja comunica cu cineva de dincolo si din cand in cand ofta si ridica dintr-un umar. in ultima zi, ultima data cand am vorbit cu ea mi-a spus ca atat a fost, asta a fost misiunea ei aici, stia ca pleaca . dupa cateva ore pur si simplu a plecat spunandu-ne sa avem grja de noi. cand a plecat o parte din mine a plecat cu ea, eu eram sufletul ei si ea era parte din sufletul meu.
socul si mai mare a fost in urma cu 5 ani cand bunicul s-a culcat seara si nu s-a mai trezit . eu eram insarcinata in 2 luni si urma sa ma duc in ziua aia sa-l anunt vestea cea mare.
imi alin dorul acum, dupa atatia ani, rugandu-ma sa vina sa-mi vada fetitele, sa ne indrume, la biserica. ii visez destul de rar, stam de vorba, dar nu intotdeauna imi aduc aminte ce imi spun. stiu doar ca ei sunt acolo si au grija de mine cum au avut si aici.
mami de www.totsites.com/tot/mariachristina" target="_blank">Maria Cristina si Andreea Miruna
marami spune:
Hannen, condoleante si te imbratisez
Sa-ti spun ca va trece? Nu pot, ar fi o minciuna....Constat cu stupoare ca durerea este aceeasi, la fel de vie, asteapta parsiva dupa colt, sa te prinda cu garda lasata jos ca sa te doboare din nou si din nou, cu aceeasi putere, aceeasi intensitate si... uimita realizezi ca tot ce ai invatat ca sa reprimi durerea nu te ajuta la nimic. La inceput, noptile par sau chiar sunt lungi, cu sufletul pustiit si lacrimi in coltul genelor tot ce-ti doresti este adormi repede si sa visezi...si iti doresti sa nu te trezesti din vis, pentru ca in subconstient tu stii ca realitatea a devenit un cosmar si fortezi visul sa continue, in visul meu vorbeam cu ea la telefon si ii spuneam ce vis tampit am avut si cat de reala a fost durerea pierderii ei
Sentimentul vinovatiei? Il port si eu cu mine si probabil ma va insoti toata viata, cum s-o fi simtit surioara mea vazandu-ma ca plec, si-a adunat ultimele puteri sa silabiseasca sa plec acasa, de ce nu am stiut ce urmeaza? nici macar nu mi-am luat ramas bun de la ea. Doamne, cat de mult doare si cat de dor imi e de ea, de Craciun vor fi 2 ani de cand a plecati n miez de iarna in acel loc cu verdeata cand nu plang, fac haz de necaz....
Si da, pot spune cu mana pe inima ca nu va trece niciodata, viata isi urmeaza cursul si e la pachet cu pierderea, cu durerea.
Offff....iti doresc putere multa, multa
I miss u, sis!
Before you judge me, try hard to love me. MJ
creatii printre elucubratii
polux spune:
Anul acesta am facut 9 ani de America.
In acesti ani am avut 9 pierderi, tatal, bunica, un verisor primar si 6 unchi sau matuse (frati ai tatei si mamei). Ultimul a murit saptamana trecuta. Fratele mamei. ea a stat langa el zi de zi in ultimele trei saptamani. O sunam zilnic si vorbeam cu ea...
dar nu de asta voiam sa va vorbesc...ci de durerea mea care nu trece...chiar daca se fac deja 6 ani in curand.
Tatal meu a fost sufletul meu, il visam adesea in primul an dupa ce s-a dus, imi vorbea, ma linistea, ma ajuta sa trec peste vinovatia de a fi plecat departe si de a nu fi cu el in ultima clipa. Si mai voiam sa-i spun te iubesc...dar nu am apucat.
Si acum plang in hohote si intreb "de ce tati, de ce?Mi-ai promis ca o sa-ti cresti nepoata, ca o sa-i spui povesti...si o sa o duci la gradinitza. Pentru tine am dus-o in Romania la un an, si am stat eu fara ea..."...
scuza-ti-ma, pur si simplu am scris uitand ca vorbesc cu voi, parca i-as fi scris tatalui meu.
Copila e langa mine si ma intreaba "de ce plangi mami," iar eu spun printre lacrimi "imi e dor de tatal meu", stiu mami, dar bunicu e cu noi...e aici, si-mi arata inima...si ma bufnesc si mai tare in plans.
Hannen, durerea acuta permanenta de acum va trece, dar va ramane una suportabila, dar cronica, si care din cand in cand in momente deosebite de bucurie sau tristete, de sarbatoare sau zile deosebite se va acutiza pe moment facandu-te sa retraiesti durerea aceasta de acum, din primele luni dupa pierdere.
Eu am luat un obicei, ca de fiecare data cand e ziua tatei sa trimit cu fata mea un balon spre cer pe care scrie te iubesc. Ne gandim ca tati va vedea si va stii ca noi cei de jos nu l-am uitat.
Pe toate cu pierderi recente sau nu va imbratisez cu drag.
Liliana
Poze- martie 2008 ; Poze 1 ; Poze 2 ; Poze 3 ; Poze 4
hannen spune:
V-am citit si am plins la fiecare cuvint!
Astazi este iar una din zilele insuportabile!As vrea sa fac ceva,nu stiu ce.Efectiv vreau sa gasesc o cale sa las durerea sa iasa ,sa nu mai sufoce atit,sa nu mai doara atit de crunt.
Simt ceva,multe...un amestec de sentimente ,frici,regrete...simt ,dar nu pot descrie ce simt.Nici macar mie.
Ieri a alinat sa va citesc,astazi sfasie!Nu este vina voastra,stiti voi,e starea de suflet.Starea aia despre care ziceam ca nu o pot descrie.
Da,astazi este una din zilele in care vreau sa strig "DE CE?????????"
Si cine sa-mi raspunda?Cine?
Este una din zilele in care vreau sa intreb din nou si din nou "CUM?" sa pot trai asa?Cum sa accept ca nu mai e?Ca nu e acolo,acasa .Ca sun si imi zice "ma uit la Tv... am fost in piata si fac ciorbica de ***" sau "azi ma simt mai bine, ce fac fetele ?"
Nu pot sa stau fara pc deschis.Am impresia ca o gasesc undeva pe aici.Poate si pt. ca era calea pe care comunicam cel mai des,aici aflam zilnic ce mai face,cum se simte.
Azi e una din zilele extra-mega mizerabile!Nu-mi gasesc locul si nimic nu ajuta.De-as putea sa pling pina la epuizare!Asta imi doresc,un plins care sa ma lase undeva la marginea dintre vis si realitate.Sa uit macar pt. o clipa.
************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!
Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************
hannen spune:
Am plins!Am pus muzica la refuz si m-am tavalit pe jos!A fost prima data dupa aproape 12 zile cind am urlat in halul asta.Cu vorbe!
Cred ca am speriat toti vecinii.
Acum e liniste!S-a asternut o liniste ciudata.Oare cit tine?
************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!
Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************
adablackcat spune:
Hannen
Ada
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Licurici drag
Bazar umanitar DC
Ilinca_M. spune:
Va multumesc si eu pentru gandurile voastre. Eu despre e s-a intamplat am scris la clubul meu scutecist de suflet si am primit niste cuvinte de la unele fete de-acolo care-mi rasuna si acum in minte, chiar imi sunt alin si acum. A fost unul din momentele in care forumul chiar mi-a fost un sprijin mai mare decat orice din “viata reala”, exceptie fiica mea si sotul meu. Desi par extrovertita niciodata nu am putut si nici nu am vrut sa-mi exteriorizez sentimentele cele mai intime, iar forumul a fost singura mea supapa, in afara de discutiile cu sotul meu. Am prietene dragi si iubite in “real life” dar despre asta nu pot (cel putin nu inca) sa vorbesc cu ele.
Imi dau seama ca mi-ar fi fost mai usor daca eram o persoana religioasa, am citit aproape cu invidie cele scrise de michelle, imi dau seama ce alinare poate fi credinta, dar din pacate cred ca nimeni nu-si poate auto-impune sa creada, sa fie religios, deci trebuie sa gasesc alte forme de alinare. Ceva trebuie sa existe mai presus de noi, am trecut prin tot felul de experiente cel putin aparent inexplicabile, am gasit coincidente care ma infioara, tot felul de fenomene cu iz paranormal, ca sa zic asa…dar credinta adevarata n-o am in mine si nu stiu cum si daca as putea s-o capat.
Sunt cam dezlanata acum, am vrut sa scriu despre mai multe lucruri si nu stiu ce se intelege. Oricum stiu ca mamei mele i-ar fi placut sa scriu despre ea, vorbeam de ea si la odisee si-I spuneam de cate ori fetele se amuzau de vreo vorba de-a ei si ea se bucura, as putea strange un caiet cu perlele mamei mele, era spirituala si amuzanta sic el mai tare ma minuna la ea cat de mult poate sa ma iubeasca, asta e adevarul, maica-mea era toata iubire pentru mine. Imi amintesc ce a scris recent corap la un topic, ca ai sai copii “o iubesc mai mult decat si-ar dori ea”, o afirmatie care a atras ceva controverse. Eu cand am citit acest lucru mi-am amintit de lucrul (absolut imbecil, dar a fost un gand de moment) la care m-am gandit chiar in clipele urmatoare mortii mamei mele:”as vrea ca fata mea sa nu ma iubeasca asa de mult, sa nu sufere atat cand n-o sa mai fiu”…
I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.
valentinag spune:
Ilinca, condoleante!
Hanne, cuvintele sunt insignifiante, nu stiu ce si cum sa-ti spun.
Mie mi-a murit bunicu acum 7 ani, nici azi nu s-a dus durerea, el m-a crescut, el mi-a cumparat prima bicicleta, el m-a lasat la discoteca fara sa stie ai mei, el m-a sustinut si incurajat si a fost alaturi de mine cand m-am casatorit impotriva vointei parintilor mei, el mi-a dat bani, m-a indrumat, m-a iubit neconditionat!
Si azi, dupa 7 ani, ma simt vinovata ca n-am facut mai mult pentru el!A murit fara sa sie, fara noi langa el pe un pat de spital la Ploiesti!A slabit in 2 saptamani vreo 15 kg, nu mai putea sa manance nimic, l-am rugat sa se interneze, a vrut la ploiesti, ca-i stie el pe doctori, ca se ducea acolo mereu cu inima lui, am vorbit cu el joi, ziua urmatoare urma sa-i faca endoscopie, i-a spus mamei ca ne asteapta duminica la el si duminica cand ne-am dus nu l-am mai gasit in salon!
Cand i-au scos beculetul de pe gat a facut hemoragie interna, a intrat in coma si a murit!
A fost oribil si este inca!Imi reprosez ca n-am insistat sa se interneze la bucuresti, langa noi, dar cine a stiut c-o sa fie asa...el se interna in fiecare an, era ceva normal si obisnuit, daca as fi stiut ca de data asta o sa fie altfel...
Plangi, jeleste, tipa, urla, descarca-te, nu tine in tine!
De mancare
Dulciuri
Din gradina mea
Alina spune:
Hannen si tuturor celor care si-au pierdut un parinte sau parintii .
Din pacate,inainte cind citeam subiecte din astea,ma simteam asa norocoasa ca am parintii linga mine si sanatosi...acum mama mea s-a mutat la stele de 16 saptamini si inca nu pot sa cred,astept sa ma sune,o simt linga mine si ii povestesc zilnic ce fac si ii cer parerea ca inainte,retraiesc zi cu zi,vara 2009 si vara 2010 cind mama era bine si alaturi de mine,aici...nu exista ora sa nu ma gindesc la ea .
Eu nici numai tin minte de la inmormintare aproape nimic desi a fost recent,parca am fost in transa sau parca nu a fost viata mea...mie imi face ff rau sa vorbesc despre ea,inca nu pot sa cred ce s-a intimplat...
Mama mea era bine de Craciun,a framintat cozonac si a facut sarmale,situatia s-a deteriorat brusc si in 2 luni s.a sfirsit alergarea ei pe lumea asta...am stat cu ea aproape o luna in spital,ne-am facut planuri,i-am zis de milioane de ori ce mult o iubesc si ce norocoasa sunt ca ea e mama mea,am povestit si am avut atit de multa speranta pina in ultima ora...m-am certat cu toti si i-am urit cu tot sufletul pe cei care mi-au zis ca mama nu mai are sanse,e mama si am crezut-o nemuritoare...
Pe mine ma ajuta daca ma gindesc ca trebuie sa fiu si sa fac mai departe asa cum ea si-ar fi dorit...