Cum ?

Cum sa inveti sa traiesti cu o mare durere?Cu o mare pierdere!Cum,si ce iti poate alina dorul,disperarea?Ce iti poate umple golul care se casca pe zi ce trece ?Cum ai sa poti construi o punte care sa lege cele doua maluri,al tau ,pe care ai ramas tacut,trist,indurerat si cel al normalitatii...care se departeaza pe zi ce trece(?).

Teoretic stim cu totii,acesta este cursul vietii.Unii mor,altii se nasc si cel mai important,nimeni nu este vesnic!
Trec prin aceasta durere parinti care isi pling copii,copii care isi pling parintii,fratii,surorile.

Sunt momente cind zici ca nu mai poti suporta suferinta,durerea ,cind ai da orice sa uiti,sa ai o zi normala.Iesi din casa si 5 min. pe o banca ai impresia ca vor face minuni.Admiri natura si zimbetul celor care trec.Pt. o scurta vreme (citeodata doar citeva secunde) uiti de grijile tale.Dar apoi brusc ele revin.Iti aduci aminte ca undeva pe un pat de spital,sau acasa,cineva drag sufera !Ai da orice ca totul sa se intoarca la normal.Sa-l iei pe cel drag/a si sa iesi la aer.Sa-l tii de mana si sa-i arati o floare,un zimbet de copil.Dar stii ca nu se poate si atunci iti stergi lacrimile ,iti iei inima in dinti si te intorci sa infrunti realitatea.

Sunt momente cind zici, gata!Sunt gata!Orice ar fi sunt pregatit/a!Sunt momente cind realizezi ca orice ai face ,normalul nu se mai intoarce si iti zici ca decit suferinta mai bine liniste si pace (mai ales pt. cel suferind).Din cind in cind iti doresti o oaza de liniste si ai momente cind oboseala te doboara.Ai dori sa dormi o noapte intreaga si sa te trezesti odihnit intr-o lume in care tot raul si suferinta au trecut.Sa te trezesti zicindu-ti "ce bine,a fost doar un cosmar" si sa strigi "Buna dimineata mama/tata/dragul/draga mea/puiul meu!"
Ai da orice sa uiti,sa se termine!Crezi ca esti pregatit/a!

Si pe neasteptate vine ziua cind totul se sfirseste!Nu,nu ,nimic nu a disparut ca un vis urit ci dupa un val de soc si o perioada de anestezie generala in care nu ai realizat cum s-a sfirsit ,incepi sa realizezi!Incepi sa vezi!Incepi sa constientizezi!
Incepi sa te dezmortesti ,efectul anesteziei trece si iei in piept ceea ce credeai ca esti pregatit sa infrunti!
Linistea,singuratatea,dorul!!

Nimic nu mai e ca inainte,ca atunci cind ziceai "asta e,ce-o fi o fi,cale de intoarcere nu mai e..."Ai da orice sa intorci timpul macar pt. o singura zi sau doar o singura clipa din suferinta pe care credeai ca nu o mai poti suporta.
Era greu,imens de greu dar nimic nu se compara cu greul de acum!
Ai da orice sa-l stringi/s-o stringi in brate pe cel/cea drag/a!Macar pt. o secunda!

Cum sa rezisti,cum sa suporti ,cum sa infrunti zi de zi golul ramas in urma?Cum sa-l umpli?
Cum e sa intri zi de zi intr-o casa goala unde nu te mai intimpina nimeni si nimic?Un zimbet,sau o vorba de ocara!
Cum sa zici "sarut mana mama/tata", "buna ziua dragul meu/draga mea" si sa nu primesti niciun raspuns?

CUM?

Cu drag pt. cei care au suferit si inca sufera !In speranta ca nimeni nu va mai suferi asa (este oare posibil????)
Cu dragoste si dor imens pt. sora mea !
Cu dragoste si dor de MAMA!

CUM?CIND?

Stie cineva raspunsul?
Da,astazi este una din zilele oribile!Din ce in ce devine si mai greu!

************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!

Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************

My_Lady0091 spune:

Hannen...nu vei gasi raspunsul decat in tine!Sunt intrebari retorice...

Iti doresc multa putere...pentru ca stiu si simt tot ce ai descris aici

---

*Blackmoon Lady 10+si lipistocul meu iubit

andacos spune:

Hannen,in primul rind condoleantze,e greu,e foarte greu s atreci prin asa ceva!

Sunt in mare graba insa voiam sa-tzi spun ca ieri ar fi fot ziua mamei,care desi e plecata de aproape 15 ani...inca doare!Doar timpul mai usureaza durerea ins anu cred ca o va sterge vreodata!

Dana

www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

Rufus spune:

Eu am ajuns la o singura idee. Ca celor disparuti le este mai bine acolo unde sunt.
Si de ce n-ar fi asa? Tatal meu, batran, la 80 de ani cu toate durerile batranetii, cu interdictii, o viata de pe azi pe maine. Mama, rapusa de cancer, cu dureri si chinuri de nedescris...e clar ca iubitii mei parinti nu o mai duceau bine...nici macar satisfacator.
De ce nu le-ar fi mai bine acolo unde au plecat?
Durerea mea...exista. Dorul de ei...adesea imi este asa dor de ei, de-mi zic ca vreau si eu acolo, cu ei, dar sunt sigur ca as vrea indarat...ca mai am treaba aici.
M-am convins ca sunt egoist daca as vrea sa-i am aici...indiferent ce as putea face pentru ei. Si atunci durerea se atenueaza; doar nu poti fi egoit cu parinttii tai...nu?
Si ramane dorul. Un pic doare, uneori, in anumite momente speciale, cand eram impreuna. Dar daca asa le este mai bine...

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

manuelacrina spune:

... nicicum din pacate asta nu se invata, nu ne pregateste nimeni pentru asta; nici timpul nu reuseste sa te aline prea mult ...
Nu mai exista niciunde "normalul" dinainte ... dupa valul de soc si perioada de anestezie urmeaza starea de disperare, de dor cumplit, de revolta si senzatia de gol imens ... asa cum descrii si tu ... asta pare sa fie noul "normal" ...
Depinde numai de tine, de cata putere vei gasi tu in tine insati/insuti sa modelezi acest "normal" si sa-l faci suportabil si de cata putere ai sa te "agati" de realitatea vie din jurul tau pentru care vei realiza ca trebuie sa traiesti. Dar ai rabdare cu tine !
...

Porumbita spune:

nu cred ca o sa te "fericeasca" raspunsul meu

tata nu mai e de 10 ani;
in primul an ma durea fizic si ma chirceam ori de cate ori ma gandeam la el (si ma gandeam zilnic); am plans rauri de lacrimi (pe ascuns ca mama era la pamant si nu tr sa ma vada si pe mine) pana cand pe fond nervos am dezvoltat diverse probleme de sanatate (si mi-a luat 2 ani pana m am pus pe picioare);

dupa 10 ani... din pacate tot doare; tot mai plang; plang ca nu si-a cunoscut nepotii (si ar fi fost un bunic extraordinar, ca nu si-a vazut copii "pe picioarele lor", ca nu ne-a vazut terminand nici macar facultatile si si-a dorit enorm) dar nu asa des pt ca imi impun sa nu; stiu ca el ma vroia fericita asa ca incerc sa ii pastrez vie amintirea; ii povestesc si baietelului meu ca a mai avut un bunic cand ne uitam pe poze; repovestesc momente frumoase petrecute impreuna si ma agat de ideea ca intr-un fel sau altul el e undeva bine, chiar dc nu e langa mine asa cum mi-as dori

hannen spune:

Vreau sa multumesc tuturor celor care s-au oprit citeva minute sa-mi scrie din experienta ,sau doar sa imparta un gind bun,o incurajare.

Am pus intrebari dificile,poate retorice,poate nu.Stiu,e complicat si nimeni probabil nu detine un raspuns sau o reteta magica .

Rufus,tocmai despre acea "acceptare" scriam si eu.Adica nu mai suporti sa-l vezi pe cel drag suferind si iti zici ca mai bine suferi tu.Nu vrei sa fii egoist si iti zici(sau iti impui) ca esti pregatit.Te minti continuu pina incepi sa crezi...dar brusc realizezi ca nu ai fost deloc pregatit.
Da,decit un parinte batrin si/sau bolnav,suferind...inteleg,ai dori linistea lui.
Totusi nu pot sa ma intreb "de ce(eu,noi)?"Mai ales cind nu era vorba absolut deloc de batrinete!Iti vine sa te iei la trinta cu...cu cine oare?Cui sa-i zici ca nu-i drept?Celui care a hotarit asa??
Cui sa-i zici ca doare ,ca sfasie,ca arde ,ca musca din tine in fiecare clipa?

Cum sa infrunti o noua zi cind in fiecare dimineata te trezesti cu acelasi gind,cu aceasi imagine ?cind totul o ia de la inceput ca un carusel care nu vrea sa se opreasca.

Da,se pare ca nimic nu va mai fi ca inainte.Ca "normalul" s-a schimbat .Ca noul "normal" e acum un amalgam format din dorul,tristetea,golul,gindurile,regretele pt. cuvinte ce nu au fost rostite,pt. fapte ce nu au fost facute,pt. dragostea care nu a fost daruita,pt. blindetea care parca nu a fost de ajuns,pt. "multumesc-ul" pe care nu l-am zis indeajuns...pt. multe.

Cind citesc ca nici dupa 10-15 ani situatia nu este chiar fericita mi se face si mai teama.
Sunt genul care se framanta mult,care rumega o idee ,un gind din nou si din nou.
Mi-e teama ca nu voi reusi fara ajutor se specialitate.Simt ca ma afund pe zi ce trece.Astazi am plins mai mult decit in ziua in care s-a intimplat.Presimt ca maine va fi si mai rau .

De aia am nevoie sa stiu cum ,cind si mai ales daca vreodata va fi mai bine.

Cum sa accepti ca gata,nimic nu mai e asa cum stiai ca e?Cum sa te gindesti ca acolo departe ...Ca suni si nimeni nu iti va raspunde?
Ca ori de cite ori va suna telefonul,niciodata nu va mai aparea ca apelant "MAMA".

Cred ca o iau razna fara sa aflu CUM!

************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!

Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************

Porumbita spune:

uneori suferinta este amplificata puternic de:
- sentimenul de vina (nu am fost langa pers respectiva si poate ar fi trebuit, nu i-am aratat suficient cat o iubesc, am facut o sa sufere pentru ca....)
- frustare (de ce el, de ce asa repede... tata avea 43 de ani)

suferinta se mai diminueaza in timp, mai ales dc reusesti obiectiv sa faci pace cu tine si sa te gandesti ca ai facut tot ce ai putut;

pe mine m-a ajutat mult sa vb despre el (dar nu am putut sa o fac decat dupa cateva luni); am vb cu persoane care ii erau colegi/prieteni si care mi-au povestit intamplari pe care eu nu le stiam;
nu imi dau seama de ce chestia asta a ajutat atunci pt ca la inmormantare si la masa de dupa i-as fi stans de gat pe toti care vb de el pt ca ei puteau vb si el nu;

m-a mai ajutat faptul ca m-am mobilizat sa duc la bun sf ceea ce stiu ca si-ar fi dorit pt mine (sa termin facultatea, sa il ajut pe fratemiu sa faca la fel etc)

ajutorul de specialitate dc ai acces la el sigur ajuta!

madyrizi spune:

ma alatur celor care sufera pt. MAMA (sau orice om drag disparut prea devreme).
mama mea a murit acum 3 ani, subit, fara sa imi pot imagina ca as mai avea atat de putin timp.
mi-au venit in minte multe lucruri pe care as fi vrut sa i le spun, multe lucruri pt. care as fi vrut sa-mi cer iertare.
nu m-am consolat niciodata, mai ales pt. ca n-am fost alaturi de ea, mai ales ca am fost prea zdruncinata atunci pt. a cere explicatii, iar apoi a fost prea tarziu.
nu am frati sau surori, nu mai am pe nimeni cu care sa impart aceasta durere. e greu, e cumplit de greu...

singurul lucru care mi-a adus cat de cat alinare a fost ca am visat-o foarte mult timp noapte de noapte. era atat de real, era atat de bine, incat abia asteptam sa adorm seara...

singurul lucru pe care nu am putut sa-l fac si nu voi putea mult timp: sa merg la mormantul mamei.


Mami de www.pregnancy-duedate.com/tickers/z7m2069icppvwhff.png" target="_blank">Mihai siwww.pregnancy-duedate.com/tickers/3n5z7sh3szzc8t5z.png" target="_blank">Alex
NOUTATI IN ALBUM
pt. Alexandru Hapaleti si alti copii

Rufus spune:

Hmmm...eterna intrebare...fara raspuns.
Eu am invatat sa nu o mai pun.
Sora mea e bolnava de tot felul de cancere. Anul trecut a fost operata de ultimul...acum o saptamana afla, la un RMN, ca iar sunt ceva "formatiuni" (tumori). Numai asta intreaba: de ce?
Daca o pierd si pe ea, nu mai am pe nimeni din familia mea "de baza". Nu stiu, chiar nu stiu cum va fi. Dar un lucru stiu sigur: nu voi intreba "de ce".
Voi fi multumit ca am avut privilegiul sa-i fiu frate, dupa cum stiu ca am fost privilegiat sa am parintii pe care i-am avut. I-as vrea alaturi si acum, i-as fi si impaiat... dar, cum nu se poate, ma multumesc cu bucuria ca le-am fost alaturi.
Si pe mine ma macina ganduri negre cu sora mea...imi pare rau ca-i necajita rau...se lupta de multi ani si nu intelege de ce toate astea. Poate ca va avea sansa ei.

Nu-ti fie teama, este normal sa fii debusolata. Exact conceptul asta m-a bulversat si pe mine: nimic nu va mai fi ca inainte.
Dar asta inseamna evolutie, ne convine sau nu.
Eu vorbesc mult despre parintii mei. Ii pomenesc, povestesc altora din viata lor, din viata noastra. Ii simt aproape, imi place sa le cinstesc memoria. Drept sa-ti spun, sunt multe lucruri pe care le fac cu gandul ca "sunt urmarit" de ei. O fi tacaneala?

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

nemora spune:

Hannen, condoleante.
ce s-a intamplat?

mie mi-au murit bunicii, dar eram mica cand au murit.
ce pot sa iti spun este ca atunci cand am avut probleme, m-au ajutat doua lucruri: rugaciunile si psihologul.
poate daca ai merge la cineva ar ajuta.
sa nu vorbesc cu pacat dar (stiu ca se spun poate parea lipsit de sensibilitate) totusi mi se pare ca suferinta ta este mult prea mare si atunci e ceva la mijloc, legat de tine, cand nu iti revii dupa un deces (cand perioada de doliu a trecut). adica la modul de pur si simplu a nu mai putea sa-ti continui viata. de aceea ziceam ca poate ti-ar face bine sa discuti cu cineva.
ai grija de tine.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.