poezia zilei

pentru ca e vacanta si pentru ca in ultima vreme forumului ii cam lipsete poezia,

azi, Asteptandu-i pe barbari de Constantinos Kavafis - in traducerea (care nu-mi place foarte mult, dar n-am gasit alta) lui Ion Vatamanu)

De ce-au venit în piata orasenii?

Barbarii astazi vor sosi.


De ce-i pasiv senatul, dezbaterile-s sfârsite,
Senatorii nu vor nimic, nici legi sa decreteze?

Barbarii astazi doar sosesc.
Ce rost mai are legi a decreta?
Sosesc barbarii, ei sa decreteze!

De ce-mparatul, trezit cu noaptea-n cap,
Troneaza portile orasului
Si tronul, si coroana – pe toate le troneaza?

Barbarii astazi vor sosi.
Asteapta împaratul capetenia lor
Sa-i ofere titluri de onoare,-
E gata pergamentul cu ordine cu tot.

De ce pretorii, alaturea de consuli
În toga rosie s-au aratat,
Le-mpodobeste bratele bratare-n ametiste,
Pe degete – inele de smarald?

Sceptrele cu-argint sunt smaltuite,
La ce le-ar trebui azi sceptrele acestea?

Barbarii anume astazi sosesc,
Iar luxul îi orbeste pe barbari.

Dar unde-s pretorii stimabili?
Ei nu se vad, – cuvântul lor lipseste.

Astazi sosesc barbarii,
Iar lor cuvântul nu le e pe plac.

De ce-i atât de alarmat orasul?
Iar strazile – atâta de pustii?
Da ce-i atât de tulbure poporul,
De ce grabit se-ascunde fiecare ins?

Deja e noapte, barbarii n-au sosit.
De la hotarul tarii a venit o veste,
Ca-n lumea asta barbari nici nu exista;.

Acuma ce ne facem fara de barbari?

În ei vazusem o iesire… Acuma ce ne facem?

(versiunea engleza)

si in interpretarea extraordinara a lui vittorio gassman


(uh ce ma oftic ca nu stiu sa pun clipurile direct in postare)

c

desprecopii spune:

cool.

Sanatate si o zi cu soare va doresc!

**************
Linkurile mele: Supereva.ro | Blogul meu | www.facebook.com/#!/desprecopiicom" target="_blank">DC pe Facebook

corap spune:

Autopsicografia Fernando Pessoa
O poeta é um fingidor.
Finge tão completamente
Que chega a fingir que é dor
A dor que deveras sente.
E os que lêem o que escreve,
Na dor lida sentem bem,
Não as duas que ele teve,
Mas só a que eles não têm.
E assim nas calhas de roda
Gira, a entreter a razão,
Esse comboio de corda
Que se chama coração.

Si in doua traduceri in engleza, prima a lui Ernesto Guerra Da Cal, cea de-a doua a lui Marilyn Scarantino Jones

Autopsychography
The poet is a feigner.
He feigns so completely
That he even feigns that he is suffering
The pains that he is really experiencing.
And those who read what he writers
As they read, sharply feel
Not his double pain, but their single one
And so, upon its toy tracks,
Runs around, diverting reason
The wound-up mechanical train
That goes by the name of heart.

Autopsychography
The poet is a pretender.
He pretends so completely
That he even pretends
The pain he really feels.
And those who read his writings,
Sense well in the pain they read,
Not his two but only
The one they lack.
And so on its tracks it goes,
Rotating to direct reason,
This wind-up train
We call the heart.

Nu cunosc traducatorul in romana, din pacate:

Poetu-i simulator.
Simuleaza atat de tare
Ca simuleaza ca-l dor
Dureri ce-aivea le are.

Toti care citesc ce scrie,
In durerea ce-au citit
Simt nu doua ce-l sfasie,
Ci una ce le-a lipsit.

Si astfel incet se misca,
Din ratiune minima,
Un mic tren ca o morisca
Ce se cheama inima.

si, desigur, varianta audio

AkaManah spune:

Mie aceasta poezie mi-a fost motto multa vreme. Afost perioada in care ma ocupam de detentia politica si rezistenta anticomunista.

Radu Gyr Ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru-o lopata de rumena paine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru vazduhul tau liber de maine,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,
pentru cantecul tau tintuit in piroane,
pentru lacrima soarelui tau pus in lanturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Nu pentru mania scrasnita-n masele,
ci ca sa aduni chiuind pe tapsane
o claie de zari si-o caciula de stele,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Asa, ca sa bei libertatea din ciuturi
si-n ea sa te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzarii ei peste tine sa-i scuturi,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Si ca sa pui tot sarutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ti ies inainte,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!
Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,
ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

Orice adevar trece prin trei faze. Mai întâi este ridiculizat. Apoi i se opune rezistenta înversunata. Abia în faza a treia este acceptat ca fiind de la sine înteles.

"Cred ca acolo unde singura alegere este intre lasitate si violenta, eu as sugera violenta."Mahatma Ghandi

Prea des ne bucuram de confortul unei opinii fara disconfortul cugetarii.

corap spune:

ok, azi nu tocmai o poezie; dar tot veni bacu' de arta dramatica:

"Vad un jungher..., manerul si-l indreapta
Spre mana mea, sa-ndeplinesc o fapta
Ce stapaneste gandurile mele.
Te vad, dar nu te simt. Sa ma-nsele
Icoana lui? Acest jungher cumplit
De mana mea sa fie faurit?"

(W. Shakespeare , Macbeth (2.1.) - trad. Dan A Lazarescu)

si in versiunea picardereasca:

Is this a dagger which I see before me,
The handle toward my hand? Come, let me clutch thee.
I have thee not, and yet I see thee still.
Art thou not, fatal vision, sensible
To feeling as to sight? or art thou but
A dagger of the mind, a false creation,
Proceeding from the heat-oppressed brain?
I see thee yet, in form as palpable
As this which now I draw.
Thou marshall'st me the way that I was going;
And such an instrument I was to use.
Mine eyes are made the fools o' the other senses,
Or else worth all the rest; I see thee still,
And on thy blade and dudgeon gouts of blood,
Which was not so before. There's no such thing:
It is the bloody business which informs
Thus to mine eyes. Now o'er the one halfworld
Nature seems dead, and wicked dreams abuse
The curtain'd sleep; witchcraft celebrates
Pale Hecate's offerings, and wither'd murder,
Alarum'd by his sentinel, the wolf,
Whose howl's his watch, thus with his stealthy pace.
With Tarquin's ravishing strides, towards his design
Moves like a ghost. Thou sure and firm-set earth,
Hear not my steps, which way they walk, for fear
Thy very stones prate of my whereabout,
And take the present horror from the time,
Which now suits with it. Whiles I threat, he lives:
Words to the heat of deeds too cold breath gives.

A bell rings
I go, and it is done; the bell invites me.
Hear it not, Duncan; for it is a knell
That summons thee to heaven or to hell.

viviana spune:

O poezie draga mie, un poet a carui unicitate si maretie vor ramane gravate in sufletul meu. Florile raului arata fata ascunsa a lumii si ne dezvaluie sublimul din decaderea morala.

Charles Baudelaire - Florile Raului -

Om si mare

Om liber, totdeauna iubi-vei vasta mare!
Ea este-a ta oglinda. Intreg sufletul tau
Tu il contempli-n largul imensului ei hau,
Avind aceleasi valuri s-abisuri mult amare.

… In amindoi prapastii si bezne sint profunde:
Tu, omule, au cine adincul sa-ti masoare?
Tu, mare , cine stie ascunsa ta splendoare?
In amindoi o taina avara se ascunde.

Si totusi, secoli, iata, s-au scurs nenumarati
De cind voi duceti lupta cu ura si turbare;
Atit de mult va place omorul – om si mare –
Vrajmasi cumpliti in lupta, o, frati neimpacati!
(trad. C.Z. Buzdugan)

Balconul

Stapana pe-amintire, iubita-ntre iubite!
Tu, grija mea si unic tezaur de placeri
Mai stii tu dezmierdarea iubirii fericite
Caminul bland si vraja varaticelor seri
Stapana pe-amintire, iubita-ntre iubite!

In serile cand lampa ne lumina plapand
Sau pe balcon in roze amurguri visatoare
Ce dulce-ti era sanul si sufletul ce bland
Ne-am spus adesea lucruri in veci nepieritoare
In serile cand lampa ne lumina plapand.

Cat de frumos e-apusul in serile senine
Ce adancime-n spatiu si-n suflet ce delir
Craiasa-ntre iubite, cand m-aplecam spre tine
A sangelui mireasma visam sa ti-o respir
Cat de frumos e-apusul in serile senine.

Pe nesimtite noaptea prindea sa creasca lin
Si ochii mei privirea cereau sa ti-o ghiceasca
Si iti sorbeam suflarea, o farmec!, o venin!
Si-ti adormeam piciorul in mana mea frateasca
Pe nesimtite noaptea prindea sa creasca lin.

Stiu sa-mi aduc aminte de clipele senine
Si-mi vad din nou trecutul In poala ta pitit
Caci unde vraja-ti dulce o pot gasi mai bine
Decat In blandu-ti suflet si-n trupul tau iubit?
Stiu sa-mi aduc aminte de clipele senine.

Aceste juraminte, miresme, sarutari
Din hauri nepatrunse se vor mai naste oare
Cum, dupa ce se scalda In nesfarsite mari
Pe cer se urca iarasi Intineritul soare?
- O vis! o, juraminte! sarutari!
(traducere Al. Philippide)


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

corap spune:

Stelele-n cer
Deasupra marilor
Ard departarilor
Pana ce pier.

Dupa un semn
Clatind catargele,
Tremura largele
Vase de lemn;

Niste cetati
Plutind pe marile
Si miscatoarele
Pustietati.

Stol de cocori
Apuca-ntinsele
Si necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboara ce pot
Si-a lor intrecere,
Vecinica trecere ¬
Asta e tot...

Floare de crang,
Astfel vietile
Si tineretile
Trec si se stang.

Orice noroc
Si-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Starii pe loc.

Pana nu mor,
Pleaca-te, ingere,
La trista-mi plangere
Plina de-amor.

Nu e pacat
Ca sa se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

o poezie groaznic de subestimata a unui poet supraevaluat - Mihai Eminescu, "Stelele-n cer".

viviana spune:

Vasile Voiculescu - medic, poet, prozator, dramaturg, detinut politic, doctor in medicina.
Povestirea Chef la manastire ma face sa zambesc cu gura pana la urechi de cate ori o recitesc.

Aici o poezie.

Amintirea

Cum s-a trecut, plapanda, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea
Uitata-n coltul mesei, unde moare.

Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.

Privindu-se in cupa ofilite,
Din miezul vested foile mahnite
Se rup, treptat, cu-o muta iroseala

Picand domol in umbra linistita ...
Si floarea amintirii, parasita,
Se scutura petala cu petala

In apa vremii veche si clocita.


Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

corap spune:

Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.

Haiku, Nichita Stanescu

maria_alexia spune:

pentru ca azi mi l-a adus posta pe Marele Gatsby in traducerea lui, pentru ca recent i-am citit www.observatorcultural.ro/Nu-stiam-niciodata-ce-se-va-produce-in-poezie articleID_23406-articles_details.html" target="_blank">ultimul din rarele interviuri, pentru ca pe vremuri se intampla sa-l zaresc pe vreo straduta a burgului astuia in timp ce colegul de generatie care avusese onoarea sa fie invitat la cenaclu in prezenta lui devenise eroul liceului... :

Mircea Ivanescu Vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grija,
vorbele lasa urme - îti amintesti
mai târziu de ele - asa cum si pasii ramân în zapada,
trebuie alese vorbele(însa e uneori atât de usor
sa stii sa asezi vorbele unele lânga altele
sa însemne ceva - ceva ce nu se mai aseaza
deloc exact peste ce stii tu cu adevarat
ca e în tine - ca simti.
oricine poate sa faca vorbe unele dupa altele -
oricine poate sa vorbeasca - nu asta
e principalul - ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care sa nu spuna prea mult.)
si pe urma, fiecare din vorbele acestea
ca niste urme în zapada...

corap spune:

si joi, 21.07.2011, mircea ivanescu a murit. si cel mai facil omagiu:

Despre moarte ca revedere
1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii inchisi – si te leagana –
si la inceput e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul isi pierde orice inteles,
este numai o liniste care se intoarce asupra ei insesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb,
ca flacara lumanarii – si pe urma lumina
isi pierde orice inteles – si pe urma tacerea
isi lasa deoparte intelesul – si suspendat
in ceva care nu mai are vreun inteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de intelesuri, plutirea in nimic,
cu scheletul nefiintei, gura in gura,
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.

2.
dar moartea este o revedere totusi – insa de partea
aceasta a ei, cel care ramane isi deschide
ochii deodata – (si ceea ce vede atunci
daca are sa uite vreodata, un popor nevazut de furnici
ii va musca ochii, si nu vor mai vedea ochii lui dupa aceea
decat contururi). cel care a privit moartea
luand chipul unei fiinte – vede din nou
ceea ce nu s-a vazut niciodata de la facerea lumii,
ceea ce se vede mereu – si oricat de repede
si-ar acoperi ochii – oricat de tare
ar gafai, sa-si acopere asurzitoarea lumina a tacerii
din ochi, din urechi – ceea ce a vazut el atunci
a fost infatisarea adevarata, a fost
- dar adevarul nu mai inseamna aici nimic –
a fost ceea ce se priveste pentru intaia data
si fara urmare.