Copilul meu a fost batut in parc

JuliaSM spune:

In mod sigur nu-mi voi creste copilul cu ideea ca este bine sa folosesti violenta,fizica sau verbala,chiar atunci cand consideri ca ai dreptate.Cu atat mai mult,o asemenea atitudine nu e scuzabila din partea unui psiholog infantil.
Am fost crescuti si educati intr.o societate violenta,insa pe parcurs am invatat sa mai reprimam buruienile care ni s-au inoculat in copilarie,asa incat copiii nostri sa nu sufere de aceleasi tare de educatie pe care le-am avut noi,la randul nostru.
Violenta fizica asupra copiilor,in alte tari decat Romania,se sanctioneaza drastic,conform legii si protectiei copilului.Cunosc pe cineva ii Austria caruia i s-au luat copiii definitiv doar pentru ca i-a amenintat cu celebra replica romaneasca,in care nu crede nimeni efectiv,dar ne este scrisa...in casetele copilariei, 'Eu te-am facut,eu te omor!!' .E caz doar de violenta verbala,nu fizica.Deci in unele cazuri chiar se merita sa nu spui chiar tot ce gandesti,ci sa le mai si treci prin filiera gandirii si chiar a sufletului,de ce nu?

Nu pot sa accept ca un parinte (care,culmea,cum Dumnezeu e si psiholog infantil?!!) sa vorbeasca atat de lejer despre cearta si pedeapsa corporala asupra copiilor,indiferent daca sunt ai tai sau ai altora.Intr-adevar,e mai bine sa nu mai discutam,pentru ca e o disputa fara sens,vedem lumea cu totul diferit.Lucky me.

gigi78 spune:

Nu stiu, zau, dar tu citesti ceea ce scriu eu in postari???
Nu am de ce sa intru in dispute cu tine, in special ca nu putem dialoga. Mai precis: eu spun ceva, tu intelegi ce vrei!
Pot sa te intreb si eu, unde in postarile mele ai constatat ca sunt pro violenta fizica (culmea, la fel o condamn si pe cea verbala care, din punctul meu de vedere poate face la fel de mult rau)?
Eu vorbeam doar de momentele in care te lasa nervii si ai poate astfel de porniri (normale la absolut toti oamenii- si intalnite la absolut toata lumea!), insa conteaza ceea ce se intampla dupa: modul in care reusesti sa te stapanesti si sa gestionezi situatia!
Ma gandesc poate ca tu iti doreai mult sa intre o mamica care sa fie pro violenta astfel incat sa ai de cine sa te iei, insa, te inseli. Ai inteles total gresit!
Eu am intrat pe acest forum doar sa vad cate mamici se confrunta cu problema mea, cum au abordat-o si daca au gasit o solutie! Recunosc, abordarea mea calma si bazata de explicatii si intelegeri nu a dat roade pentru ca pana acum nu a interesat pe nimeni intrucat, cel putin in Bucuresti, se merge pe principiul: cine este mai tupeist are mai multe de castigat!
Nu am intentionat sa intru in polemica cu tine, mai ales ca, din cate inteleg, amandoua condamnam violenta fizica. Doar ca nu cred ca ai citit cu atentie mesajele mele.

gigi78 spune:

inca ceva: ce intelegi tu prin cearta?
Tu nu ti-ai certat niciodata copiii?
Al meu are putin peste 1 an si pot sa afirm ca l-am certat de multe ori: asta nu inseamna ca am tipat la el, ca l-am amenintat sau nu stiu ce-ti mai poate trece prin cap! I-am explicat pe un ton ferm si raspicat ca nu este bine ce face, de ce face (asta inca nu s-a dovedit daca chiar are sens la o varsta atat de mica, insa uneori are efect, mai ales daca exemplifici prin obiecte si lucruri). Cand a facut crize de nervi (cum fac toti copiii!!!!!) l-am pedepsit. Stai sa explic ca sa nu se inteleaga altceva: pana s-a linistit l-am pus la el in patut de unde l-am luat doar cand nu a mai plans! Dupa, ii explici ceea ce a gresit (de exemplu, in cazul nostru mania prizelor), de ce nu e bine sa se joace acolo si uite asa, copilul stie ca nu are voie sa se duca la prize si stie ce inseamna NU!
Multe mamici mi-au spus ca la copiii danselor nu au avut succes astfel de metode. Dupa discutii am inteles insa ca, cel mai important lucru cand recurgi la astfel de metode este consecventa: daca ai stabilit ca la prize (sau alt loc) copilul nu are voie, acest lucru trebuie spus de fiecare data cand se apropie de ea!
Deci, ca m-am cam lungit, copilul meu a fost certat, pedepsit, dar asta nu face din el un copil nefericit.

Picky_toto spune:

Cate dintre voi si-a pus copilul sa-si ceara scuze copilului pe care l-a lovit/bruscat etc?! Si de cate ori copilul vostru a primit scuze de la copilul care l-a lovit/agresat/bruscat etc?!

---

Bella de Stefania si Anna
Buburuza mea
*********************
Fluturasul mic
*********************
Povestea Printesucai
*********************

JuliaSM spune:

Eu nu cred ca un copil poate invata ceva daca e impins de la spate sau fortat sa spuna anumite expresii sau sa adopte atitudini, care pentru adulti sunt conventii sociale ce denota o buna crestere sau bune maniere. Sa zici unui copil,de cele mai multe ori prinzandu-l de un umar si impingandu-l usor inainte, 'Hai,spune multumesc matusii,uite ce ti-a dat! Spune sarut-mana/la revedere/buna ziua!' mi se pare un abuz,o impunere nenaturala.
Copilul invata cel mai bine contextul si conventiile sociale prin observare si copiere.Daca te vede pe tine ca saluti,ca folosesti expresii din categoria lui te rog, multumesc,poftim ,se va deprinde si el cu asemenea comportament si il va asimila in mod natural,atunci cand va simti ca este pregatit sa se expuna. Iese inainte ca fiinta sociala,interactioneaza individual cu ceilalti prin conventii verbale si de atitudini, si ia asupra lui responsabilitatea,o face in mod constient,stie ce zice.
Nu e la fel ca atunci cand repeta ca un robotel dupa mami 'Multumesc pt cadou!' si apoi parca se dizolva de jena,de lipsa de rabdare,pentru ca nu simte ca poate duce responsabilitatea interactionarii cu ceilalti inca.
Eu nu-i imping pe ai mei sa adopte niciun comportament conventional,daca nu vor sa salute,sa nu o faca,prefer sa ii astept pana or fi pregatiti.Observ,insa,ca la jocurile lor de rol (cand se joaca de-a bucataria,de ex) se complimenteaza cu poftim,te rog,danke si pentru mine e foarte suficient,stiu ca sunt pe calea cea buna.Or ajunge ziua cand sa le spuna si altora,straini de mediul nostru familial,care acum le este cel mai cunoscut si comod.

In parc,la fel,daca se intampla sa loveasca pe cineva,eu sunt cea care preia responsabilitatea sociala,incerc sa imi cer scuze si sa incurajez pe celalalt copil,lovit de ai mei,aratandu-le alor mei ca ceea ce provoaca neplacere sau durere altuia nu e potrivit.Nu ii fortez sa spuna nimic,nici macar nu ii cert ca sa le arat ce rai au fost (mda ),ci doar le spun ca nu e potrivit si ar trebui sa nu se mai repete,daca acel lucru face rau altuia.

Nu imi cocolosesc copiii,insa nici nu-i leg la stalpul infamiei daca ajung sa impinga sau sa loveasca alti copii.Ii accept asa cum sunt,buni si rai,finuti sau brutali,II ACCEPT si le arat ca doar un asemenea comportament e de neacceptat,nu persoana in sine.Nu resping copilul,din cauza atitudinii rele,ci caut sa corectez atitudinea si ii arat copilului ca,in relatia mea intima de mama-copil vizavi de el,nu s-a schimbat nimic.

Bataia,mustrarea si cearta,asa cum ne sfatuia cu ardoare doamna psiholog mai devreme,nu fac decat sa arate cu degetul (si cu ciomagul cuvintelor) inspre copil si sa il nimiceasca,spunandu-i de fapt ESTI DEFECT,nu te mai accept,din cauza comportamentului TAU. Mesajul acesta ajunge la copil,nu mustrarea,nu bataia si durerea,ci faptul ca parintele il indeparteaza si nu il mai iubeste,pentru ca nu s-a purtat regulamentar.

JuliaSM spune:

Metoda asta ar merge si la tine,cand ai momente de plans,de frustrare si de furie?Cum ar fi sa te inchida sotul tau in debara sau pe balcon si sa vina sa deschida usa doar atunci cand se pare ca ti-a trecut?
Tu vorbesti despre un copil de un an si o luna,nu de unul de 3-4 ani,cu care poti vorbi si care la randul sau poate comunica!! Cum sa-l lasi in patut singur pana se linisteste?? Vorbeai serios,chiar esti psiholog??
Al treilea copil al meu are fix un an si o luna,ce coincidenta (e nascuta pe 7 august anul trecut), insa nu cred sa fi catalogat vreun moment de-al ei ca fiind criza de nervi si sa simt impulsul sa o pedepsesc!! Pai tocmai atunci,la frustrare,imi cauta bratele si apropierea cel mai mult...taman atunci s-o indepartez??



Pentru prize si alte locuri periculoase sunt aparatori speciale de protectie,sisteme de blocare a dulapurilor cu chimicale,gratar pentru a bara accesul la cuptor si aragaz,bare de protectie pentru trepte samd. Tocmai de aceea au fost inventate,ca sa vina in ajutorul parintelui si spre binele copilului. Un copil certat si pedepsit ( la un an si o luna,oameni buni,incredibil!!) nu e deloc un copil fericit.Depinde,insa,ce intelegem fiecare prin fericire.


Tu ai invatat psihologie infantila la scoala lui supernanny,ca parca esti invatacelul ei!??...

Laura25 spune:

Eu stiu cel putin 2 copii care lovesc, apoi cand observa ca un adult i-a vazut striga repede 'scuuuuze, nu am vrut' si lovesc imediat ce adultul nu se mai uita la ei. Am vazut chiat faza (un amic de 4-5 ani al baietelului meu, pus mereu sa isi ceara scuze) in care agresorul striga "scuze, nu am vrut sa te lovesc!" in timp ce il pocnea vartos pe al meu, conflictul pornind de la o jucarie pe care nu reuseau sa o imparta. Sa obligi copilul sa isi ceara scuze, dar fara explicatii din care el sa inteleaga de ce a gresit, de ce nu e bine (si sa fie convins de explicatii, nu doar sa zica 'scuze' ca sa scape de gura adultului si sa se poata intoarce la joaca) sunt fix zero barat.


gigi78, pedepse si ton raspicat la copil de 1 an? La 2 ani ce urmeaza?

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

Laura25 spune:

Ai mei sunt mai mari si sincer, am uitat detalii si amanunte de cand aveau 1 an. Dar fina mea are acum 1 an. Incerc sa imi imaginez legat de ea motive de ton raspicat si pedepse si nu reusesc de nici o culoare. E un bebe atat de dulce, care are nevoie aproape permanenta de bratele si contactul cu parintele. Efectiv nu imi imaginez cum ar suna un ton raspicat adresat ei. Cred ca s-ar speria foarte tare si ar plange fara sa inteleaga ce se intampla. Apoi sa mi-o imaginez pe ea lasata sa planga singura in patut pana 'se potoleste' mi se pare barbarie de-a dreptul. In primul rand ca nu s-ar opri pana nu ar fi luata in brate si consolata.
Fac si eu acu analiza psihopupu de 2 bani, dar in stilul asta copilul tau, gigi78 va ajunge exact tipul 'clasic' de agresor in parc pe care il detesti atat de mult acum. Pentru ca de la tine invata deja ca cel puternic se impune cu forta (tonul raspicat, folosirea fortei fizice pt a-l pune in patut si a-l lasa acolo sunt agresiuni, impuneri fortate pentru ca tu esti mai mare si poti sa le faci fara ca el sa se poata apara).

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

roxanaz spune:

gigi78, tu esti cea care a intrat ieri ca o furtuna in subiect, sustinand sus si tare unele teorii legate de "obraznicia si agresivitatea" unor copii de sub 2 ani, si "disciplinarea" lor. asa ca te rog sa o iei mai usor - suntem toate mame aici si stim prin ce se trece la 1 an, 2, 3. si crede-ma ca niciuna dintre noi nu s-a repezit sa traga vreo mama de bataie unui copilas mai agresiv de prin parc.

Roxana

gigi78 spune:

Julia nu mi-ai raspuns la intrebarile adresate, insa banuiesc ca doar pentru ca nu ai dorit! O.K.
In al doilea rand (acum vorbesc cu celelalte mamici) - copilul invata de f f f mic ceea ce este bine si rau (conceptele generale), daca tu ca parinte folosesti acelasi ton pentru ambele situatii, copilul de unde sesizeaza diferentele? Tonul raspicat nu inseamna ca ai ridicat tonul sau tipat (culmea, la mine in familie nu ridica nimeni tonul, iar copilul meu doar prin parcuri a auzit ce este aia)!
Copiii dumneavoastra nu au facut crize niciodata? Daca da, sunt curioasa cum i-ati potolit? I-ati lasat sa faca ce vroiau (sa nu-mi spuneti ca le-ati explicat atunci ca nu este bine pentru ca nu cred - nici omul matur cand este nervos nu asculta, dar un copil)?
In plus, copilul trebuie sa stie de mic ce inseamna NU, ca in viata are anumite bariere, iar exemplul cu aparatorile (sa stii Julia ca si in Romania se stie de ele....)pentru prize este bun pentru copiii care nu inteleg ca in anumite locuri nu au voie (nu pentru ca asa vor cei mari ci pentru siguranta lui)! Cand creste mare si descopera ca nu toata lumea ii ofera tot ceea ce isi doreste, cel mai probabil va deveni fie depresiv fie o personatitate agresiva! Imi pare rau, eu nu-mi doresc asta pentru copilul meu!
Copiii din parcuri care iau (nu cer) jucariile altora o fac, in special, pentru ca ei considera ca totul li se cuvine (asa au fost crescuti - tot ce au vrut li s-a dat) - iar daca indrazneste cineva sa le spuna NU se lasa cu o criza de nervi. Baza personatitatii unui copil se formeaza in primii ani de viata, iar mediul familial are cea mai mare importanta!
In INCHEIERE - pentru ca am intrat pe acest forum cu alte intentii decat cele de a discuta/sfatui cum sa ne crestem copiii (mai ales ca este o tema mult prea complexa si care tine de mult prea multi factori interiori si exteriori noua)- va recomand ca atunci cand dorm cei mici, mai cititi o carte despre cum este bine sa ne crestem copiii, sau macar accesati anumite site-uri pe internet DE SPECIALITATE! Ma refer in special la cele care se axeaza pe formarea caracterului! Fiecare isi creste cum considera ca este bine copilul si sper ca sfatul meu nu va fi luat la modul ostentativ sau personal (de anumite persoane) pentru ca este dat cu cele mai bune intentii! Imi pare rau ca am fost astfel interpretata, drept pentru care mi-am incheiat definitiv incursiunea in lumea forumurilor! V adoresc numai bine!