Psihiatrie infantila-pareri?

Matzaila_81 spune:

Am zis ca parintii nu sunt de vina in ideea ca de multe ori cand se vede asa ceva ceilalti gandesc " ia uite si la astia, ce prost si-au crescut copilul"
Fiecare copil are crize de nervi. Uneori iti dai seama ce le-a provocat si le gestionezi bine iar alteori nu. Dar astea nu sunt in opinia mea un indicator despre cat de bun parinte esti. Invatam pe parcurs. Importanta cred ca e rabdarea si mai ales dorinta de a afla nu a te limita la un tipat si doua palme.

denizel spune:

Matzaila, parerea mea este ca strict in momentul in care te gandesti ca un copil are nevoie de asistenta psihiatrica pentru ca tu, parinte, nu ai vrut sa-i dai bancnotele de care copilul tragea ca sa le bage in bancomat (o chestie fara vreo consecinta negativa), deci strict in momentul in care te-ai gandit la asta, nu esti un parinte bun.
Esti un parinte neinformat, un parinte care si-a pierdut rabdarea, un parinte care nu intelege ca un copil are alte valori decat ale lui, un parinte care nu intelege ca lumea copilului e alta decat lumea lui, deci un parinte nu prea bun.

Desigur ca asta se poate repara, doar printr-un minim de informare in prima faza.
Daca timpul e o problema si nu poti citi cateva carti despre ce vor copiii astia de la viata si daca stii ca porti cine stie poveri din copilarie (care iti afecteaza modul in care te raportezi la copil), atunci psihologul e o solutie grozava. Cu conditia sa gasesti un psiholog de-adevaratelea, pentru ca din pacate sunt si destui psihologi cu fel de fel de sovietisme in cap.
Mi-a zis mie Rox de curand ca am prea mari pretentii de la toti psihologii si a avut dreptate :D.

Sigur ca da!! Parintii nu sunt de vina ca exista persoane care cred despre un copil ca e nesimtit (ca doar asta inseamna "prost crescut", nu?)

buli spune:

eu am de zis ceva, in eventualitatea ca mamica citeste si ea pe aici. cu IonescuOana nu vorbesc

la varste mici ale copiilor, responsabili in totalitate de comportamentele acestora sunt parintii.
altfel spus, daca un copil "face crize", "e dl. Goe", "e isteric", e pentru ca parintii nu au sesizat exact nevoile copilului si nu au incercat sa le implineasca in modul potrivit si/sau sunt nervosi si/sau au asteptari gresite de la copil in momente nepotrivite.

niciodata , la varsta asta, copilul nu e vinovat, ci doar cei mari, pentru ca nu stiu sau nu se pricep sa gestioneze relatia cu ala micu'.
de aceea, recomand o reevaluare a propriei atitudini si apoi a copilului.
si zic asta cu maxima seriozitate, fara malitie.


matzaila, tot, dar absolut tot se schimba cand ai copil.

pisigri, eram de acord cu tine.

Luna1 spune:

Eu am avut un Dl Goe acasa, inca mai am in anumite ocazii, si sunt foarte mandra de ea.

Cand facea "crize" pe la 2-3 ani am reusit toti prin metode proprii sa creem o legatura puternica intre noi. Crizele le-am oprit prin satisfacerea curiozitatii cand s-a putut, sau negocieri. Prima care negocia eram eu spunandu-i un mare adevar: nu pot sa te inteleg cand tipi/urlii si te arunci pe jos. Asta era realitatea, nu ii puteam intelege dorinta cand urla. Si asa a inteles ca orice ar dori trebuie sa-mi zica clar si raspicat. Apoi negociem in functie de ce isi doreste. Mai are si acum la aproape 4 ani tendinta sa "miorlaie" sau sa planga din prima, insa ii zic imediat, pe un ton bland ca nu o pot intelege si o rog sa nu mai planga. Iar ea de obicei se conformeaza.

Cam asa am rezolvat crizele.

Insa crizele apar in general cand toata lumea (ma refer la adulti) il ia pe NU in brate. Nu am timp sa te joci tu la bancomat, nu am timp sa te las sa te imbraci singur, nu am timp sa iti alegi tu pantofii cand plecam, etc.

Cand ne grabim sa plecam undeva fie-mea e cea mai irascibila. Asta pentru ca o grabesc sa se imbrace, ii aleg eu hainele, pantofii etc. Asa apar crizele. Insa deja cand am constatat asta incerc sa evit pe cat posibil plecarile in graba.

Si ca sa ma laud cu fie-mea: din grupul nostru de prieteni numai a nostra isi striga doleantele in gura mare. In timp ce ceilalti copii erau "lectured", li se spuneau fraze de genul "nu discut cu tine asa, vai ce rusineeee! nici sa nu indraznesti sa tipi ca vezi tu ce patesti etc", eu eram singura nebuna ce nu se oripila cand o apucau pe domnisoara Goe bazdacii. Ci incercam calm sa gasesc o punte de comunicare.

Am gasit-o, am rezolvat crizele, si ma pot lauda ca am un copil care nu este DOCIL, ci un copil a carui personalitate nu e infranta, care nu fuge la mama in brate ci stie sa-si rezolve problemele singura prin comunicare, care nu tace daca o deranjeaza/doare ceva, ci spune frumos, se exprima in cuvinte. Nu imi e frica acum sa o trimit la scoala la 4 ani abia impliniti pentru ca stiu ca nu va fi copilul docil care va inghiti orice, ci isi va verbaliza doleantele.

Si ca sa ma laud pana la capat, acum cateva zile eram la o piscinuta in parc, iar ei ii placea sa sara de pe o platforma. Pana a venit sa ne zica noua ceva (stateam pe o bancuta la vreo 5 metri-apa e de balaceala, are doar 30 cm) vreo 5 baieti s-au asezat pe acea platforma. Am vazut-o cum a mers la ei, le-a zis ceva, nu am reusit sa aud ce le zice, insa unul cate unul baietii s-au dat la o parte iar cel mai mare care avea vreo 12 ani chiar zambea uimit. Am intrebat-o apoi ce le-a zis (ma asteptam sa le fi zis ceva mai...nepoliticos). Mi-a zis ca s-a dus si le-a zis "excuse me, I do need to jump!"

Am fost fericita, mi-a dovedit ca anii in care am luptat cu "gura lumii", cu priviri cu subinteles, cu nesiguranta ca fac bine ceea ce fac, au meritat si acum culeg roadele: un copil cu incredere in el, care nu fuge sa-i rezolve mama orice problema, care stie ca a comunica verbal e imperativ necesar. La nici 4 ani cred ca e o mare realizare.

Am incheiat laudatul si-mi cer scuze ca am scris atat de mult.

Luna1 spune:

Si inca ceva: parintii sa aiba grija ce-si doresc, e usor de obtinut un copil docil si ascultator, mult mai usor decat sa obtii un copil adevarat.

Insa mai tarziu tot ei se vor plange pe aici sau pe la psiholog (psihiatru daca au sezatia iarasi ca e copilul cu capul) ca al lor copil e diferit, ca nu are personalitate, ca e prea timid, ca sterge lumea cu el pe jos, etc.

Didididi spune:

Sunt in totalitate de acord cu Denizel cand spune ca la aceasta varsta nu te poti gandi la pshiatru numai pt ca plange ca vrea sa faca ceva. Este drept ca e foarte greu cu un singur copil, dar cu trei.

Buli, cred ca ai generalizat cand spui ca vinovati sunt intotdeauna parintii. Mai exista si cazuri "neutre" cand copii sunt nervosi pt ca au obosit, le este foame sau vor un obiect la care nu pot ajunge, de ex jucaria unui alt copil pe care nu o poate obtine fara acordul proprietarului. In ultimul caz, cand este mic chiar nu intelege ca nu se poate pt ca este periculos sau nu este al lui. Uneori merge cu distrasul atentiei, uneori nu. Unde este vina parintelui?

Luna . Intotdeauna ai un mod echilibrat de a vedea lucrurile.

Didi si bb Mihail (22.08.2008)

Matzaila_81 spune:

Buli, eu cred ca nu neaparat au vrut sa fuga cu copilul la psihiatru cat ca au zis ca ar avea nevoie de ajutor. Majoritatea nu stiu diferenta intre psihiatru si psiholog si ca sa inceapa sa lucreze cu parintii psihologul trebuie sa vada intai cum relationeaza acestia cu copilul ca sa le descopere hibele.

Doamne, abia astept sa vina bebe sa vad cum ma schimba. O prietena mi-a zis ca mamica insarcinata e o pisicuta pe cand mamica cu bebe e o leoaica. Stiu ca o sa fim diferiti si o sa ne schimbam complet reperele si nu mai am rabdare. Sper si ma rog in fiecare zi sa am intelepciunea si blandetea sa fiu o mama buna.

buli spune:

pai si de ce trebuie sa ajunga un copil sa fie nervos de foame? sau de somn?
parintii aia care le stiu pe toate nu pot preintampina asta?
si daca nu pot preintampina, nu ar tb sa fie intelegatori cu copiii flamanzi sau obositi?

eu la niste intelectuali am pretentia sa stie definitia intre psi si psi.

Luna1:
Publicat la - 08/06/2011 : 15:58:16 Si inca ceva: parintii sa aiba grija ce-si doresc, e usor de obtinut un copil docil si ascultator, mult mai usor decat sa obtii un copil adevarat.

Insa mai tarziu tot ei se vor plange pe aici sau pe la psiholog (psihiatru daca au sezatia iarasi ca e copilul cu capul) ca al lor copil e diferit, ca nu are personalitate, ca e prea timid, ca sterge lumea cu el pe jos, etc.
Luna, cata dreptate ai!

pisigri spune:

Na, se mai intimpla, rar, sa ajungi in faza in care copilul e nervos de oboseala sau de foame (fiica-mea, nemincacioasa de felul ei, si-a schimbat recent "pretentiile" legate de programul de masa, si mi-a luat ceva timp sa ma prind ca asta e noul ei ritm si sa schimbam programul; in fiecare dupa-masa pe la 6 o apucau niste nervisori care dispareau ca prin minune dupa un biscuite, pe care insa nu il cerea ea ci il accepta cu expresia aia de Evrika !!! imediat ce o intrebam), dar nu cred ca vreun parinte se plinge de aceste INTIMPLARI sau ACCIDENTE, ca doar nu in fiecare zi esti fortat sa tirii copilul dupa tine la ore nepotrivite.

Luna1, te felicit pentru fetita ta. Stiu ce ai vrut sa spui, dar nu mi-a placut antiteza "copil docil/copil adevarat"




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Luna1 spune:

In momentum cand alegi sa fii parinte trebuie sa-ti asumi un rol de magician, sa inveti si sa accepti ca un copil are o personalitate diferita de a ta, ca nu e o lupta care pe care, ca de multe ori esti pus in postura de a ghici ce il face fericit,mai ales la varste mici cand copilul nu stie sa isi exprime sentimentele.

Cand un copil inca mai are frecvent crize la 4 ani, consider ca s-a sarit peste etapa in care parintele si-a asigurat copilul ca ii respecta dorintele, ca nu i-a aratat copilului destula incredere ca aceste dorinte pot fi indeplinite, parintele a fost doar intr-o lupta continua de a schimba caracterul si personalitatea celui mic.'

Probabil copil adevarat n-a fost cea mai buna exprimare, recunosc ca am frustrari personale fata de parintii care isi flutura realizarile asupra propriilor copii sub ochii mei, realizari obtinute prin metode invasive asupra copilului devenit un mic robotel care executa de frica autoritatii parintesti.