Cere lucruri care sunt cu mult peste varsta lui

denizel spune:

pai, saskia, s-au discutat cam toate variantele. Una din ele era ca, daca iphone e prea scump, i se comunica acest lucru copilului si i se propune un plan pentru achizitie de fonduri :).

accept92 spune:

Iar eu nu cred ca sunt suficiente date aici pe forum pentru a trage o concluzie de genul asta.

denizel spune:

Nu cred ca era o concluzie.

rrox3 spune:

Uneori nu sunt capabili la nicio varsta, din pacate. Alteori se trezesc si devin capabili, invata sa fie capabili. Niciodata nu e prea tarziu, daca ma intrebi pe mine.

Nu ma refeream la toate golurile, ci fix la alea pe care le-am enuntat.

E irelevanta povestea cu fata. Fiindca sunt o tona de studii care coreleaza puternic pattern-ul de relationare al individului cu tipul relatiei de atasament din copilarie.

rrox3 spune:

Gandim diferit fiindca avem experiente diferite. Si eu chiar cred ca e mai mult, simtitor mai mult in povestea lui Rufus, fata de ce ai experientiat tu. Continui sa compari cu baietelul tau, cand situatiile nu sunt deloc similare.
Ce spui tu din relatia ta cu el e foarte frumos , dar a venit pe alt fundal.

E o diferenta foarte mare intre parintele - si el om, supus greselii (normal!) si parintele a carei maniera de abordat conflictele e enervarea si amenintarea cu pedepse care mai de care, pe care nu le aplica - in mod relativ constant.
La asta ma refeream, cand am spus ca sa ameninti cu pedepse e la fel de grav, sau chiar mai grav - in functie de amenintari (care de obicei sunt foarte puternice) si pedepsele reale (care, tot de obicei, sunt mai relaxate).

Sigur, poti recomanda doar empatie si compasiune - eu sunt de acord cu tine ca sunt minunate si ideale si pot fi chiar si antidotul oricarei iesiri nervoase.
Ar fi bine insa sa tii cont si de capacitatea reala a oamenilor de a simti empatie si compasiune autentica in situatii conflictuale. Fiindca de cele mai multe ori e nevoie sa eliberezi mai intai niste resurse, sa diminuezi tensiunile, ca sa fie loc si de restul.

Nu cred ca o sa continui discutia asta pe topicul asta. Dar o putem continua intr-un subiect despre pedepse, daca vrei.

accept92 spune:

Parerea mea este ca parintii sunt o parte importanta din universul unui copil, dar nu singura care cauzeaza. Cu cat avanseaza in varsta dorintele si nevoile unui copil devin mai complexe si mai putin orientate spre parinti. Cum actioneaza spre a-si atinge scopurile, cum fac fata esecurilor inevitabile...aici exemplul parintilor si mesajele trimise de ei mai ales la nivel inconstient au o mare greutate. Insa nu putem controla totul si uneori copiii vor avea frustrari care nu au nimic de-a face cu parintii si dorinte, aspiratii pe care vor trebui sa gaseasca metode spre a si le satisface singuri. 'Goluri de afectivitate' este o presupunere gratuita din punctul meu de vedere in acest context. Pentru ca nu vad pe ce se bazeaza.

denizel spune:

Nu cred ca baietelul meu are alte nevoi decat orice copil de pe lumea asta.
Era vorba despre indeplinirea nevoilor pana la urma.
Asa cum baietelul meu are nevoie de empatie, ingaduinta si iertare pt. a se dezvolta armonios, orice copil are nevoie de empatie, ingaduinta si iertare pt. a se dezvolta armonios.

Ma indoiesc ca solutia pentru un copil care, poate, a avut parte de ceva evenimente nepalcute in copilarie sunt pedepsele aplicate cu strictete si ne-cedarea.

Si hai sa nu-l mai pomenim pe Rufus, pentru ca, pana la urma, discutam niste principii. Nu as vrea sa se simta aiurea din cauza discutiei asteia.




Imi pare bine ca s-a ajuns aici.
Dat fiind faptul ca avem capacitati diferite de a simti compasiunea si empatia, cu atat mai grav mi se pare sa sustii constantza si liniaritatea in relatia cu un copil.
Adica, oricum s-ar putea sa parintele sa fie nitel beteag cand e vorba sa ofere empatie si compasiune, nu-i mai si zice ca e bine s-o tina pe-a lui, daca tot a pornit-o intr-o directie.
Pentru ca, de cele mai multe ori, nuuu, nu e bine sa o tina pe-a lui!!

A, iar cand vorbeam despre empatie si compasiune, nu ma refeream la "oferirea" lor in situatii tensionate (asa cum vad ca ai inteles :), ci, tocmai, atunci cand s-au dus tensiunea si nervii si iti dai seama ca poate ai luat o masura nepotrivita - deci, exact despre cedarea considerata drept nepermisa vorbeam eu.





Pai, cam toate subiectele de la Psi o iau la un moment dat pe discutii despre relatia parinte-copil, principii, reguli si nereguli .
Dar daca pe Giulia o deranjeaza sa vorbim despre pedepse, amenintari si cedari, putem deschide un alt subiect :).

corap spune:

eh, eu inteleg acu pozitia lui rox.
(nu e ca o aprob, pentru ca la noi in casa sunt interzise atat pedepsele, cat si amenintarea cu pedeapsa - scrie pe usa )
dar stiu copii absolut terorizati de amenintarea cu pedeapsa nedusa la indeplinire. se simt permanent amenintati si simt ca pedeapsa cu care au fost amenintati subexista si se va aduna altor pedepse, si va veni "ziua judecatii" la un moment dat, cand toate pedepsele se vor revarsa ca potopu' asupra lor. si cred ca, decat sa ameninti in fiecare zi, timp de 3 luni, cu "te pocnesc daca mai urli ca nu vrei la gradinita" (cand stresul cauzat de gradinita se amplifica zilnic cu stresul cauzat de amenintare), mai bine ii dai o palma (uh, nu-mi vine sa cred ca zic asta) dupa prima amenintare si dup-aia nu mai continui, ca poate-ti vine mintea la cap.

si cred ca teroarea psihica e egala sau mai mare ca intensitate decat durerea fizica


(uh, e un post incalcit, sper sa se inteleaga ceva - si mai ales ca nu sustin pedepsele, sub orice forma ar fi ele)

denizel spune:

Cora, eu cred ca inteleg ce ai vrut sa zici, dar cred ca teama de bataie e valabila doar in cazul in care parintele a mai batut copilul.
Si cred ca in general, teama de amenintarile cuiva apare atunci cand cineva-ul ala chiar ti-a dat motive sa te temi.

Vreau sa spun ca nu prea imi pot imagina un copil terorizat de o amenintare, alaturi de un parinte neviolent, cald, ocrotitor, empatic etc.

rrox3 spune:

denizel hai sa mutam discutia cu pedepse macar la neplavlovieni. Raspund acolo.