Cum ii explici unui copil de 2 ani despre moarte?
Raspunsuri - Pagina 4
Sabina spune:
nu le-am spus de ceruri. Am zis clar in cer, unde nu-l vedem, asa cum nu se vad nici ingerasii.
Copiii accepta treaba asta.
si le-am zis si ca au terminat de trait aici, pe pamant.
Si chiar daca nu esto credincios, depinde de copil cum o ia....pt unii sa spui ca a terminat de trait si acum e pamant seamana a film horror.
ma rog,
Experienta mea asta e, a fost una ok, au acceptat fara traume.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Cum mi-am alaptat copiii
Sabina's blog, 
Sofia Galagia si 
bb Gheo
Cris_N spune:
Eu am 2 copii, unul are 7 ani si celalalt 3 ani.
Cea mare a avut la un moment dat in viata (ca toti copiii) momentul intrebarilor ce, de ce, cum si asa mai departe.
Prima data cand a auzit de moarte a auzit-o intamplator de afara, in jurul varstei de 4 ani. Era la bunica si a intrebat-o ce inseamna moarte dupa ce a auzit in Alba ca zapada ca mamica acesteia a murit...
Poate auzise si inainte dar acesta a fost primul moment in care a intrebat.
Nu stiu cum a sunat raspunsul bunicii dar stiu ca a inceput sa planga. Cand a fost intrebata de ce plange a raspuns : "pentru ca la un moment dat , candva o sa mori si tu. Si mai rau o sa moara si mama.."
A trecut ceva vreme de atunci...
Acum la intrebarea celei mici(3 ani) - cea mare s-a grabit sa ii raspunda. " Este normal sa mori la un moment dat, avem o viata care curge asa , mai mult sau mai putin, si la un moment dat se opreste. Dar stai linistita, mergem intr-un loc bun si continuam si acolo sa traim, dar altfel. Dupa ce traim ajungem sa fim batrani. Si oamenii foooarte batrani mor."
Si i-a si aratat: un fir de ata... ( nu am discutat, aratat asa ceva). " Uite, vezi, traim cat tine ata. cand nu mai e , nu mai suntem nici noi..." Dar uite, daca fac un nod si trag se poate rupe.. sau nu. Atunci e cand suntem bolnavi. daca racim nu se rupe. daca e foooorte rau se rupe..."
Cea mica a zis asa : "deci taim si la sfasit nu mai taim... si pecam. da nu se supala nimeni ca pecam?"
Si cea mare a raspuns: "Ba da, toata lumea e trista si suparata, dar toti stiu ca se vor intalni acolo, unde se duc dupa".
Nu stiu ce a inteles cea mica. Am ramas surprinsa de viziunea celei de 7 ani si n-am putut sa mai zic nimic. ... De atunci nu a mai intrebat si nu s-a mai discutat de subiect...
Stiu sigur ce nu i-as zice copilului:
Nu a murit: doarme sau A plecat in alta parte.. sau Ne-a parasit... Era bolnav si s-a dus
Cand cineva doarme - se trezeste . Cand cineva pleaca, se intoarce. Daca ne paraseste inseamna ca am facut ceva rau si apare autoinvinovatirea , frica de abandon , sau acea persoana care a murit va parea omul rau pentru ca ne-a parasit...
-------------------------
Cristiana, Andreea si Maria
Daca iubesti pe cineva, iubeste-l(o) asa cum este nu cum a-i dori sa fie!!
Prietenia e un cuvant pe care multi il rostesc, dar putini il inteleg.
alex_andra spune:
Cris, ce inteleapta e fetita ta cea mare
AgnesLuca spune:
Concluziile pe care le trag eu pina acum si cu care mi se pare ca suntem toti de acord:
-le spunem adevarul (asa cum il percepem noi)
-le explicam ca e ceva ireversibil
-le vorbim despre sentimentele de tristete care ne incearca (pentru ca ei oricum le simt)
Dupa parerea mea, mormintul este un simbol. Nu vad de ce copilul l-ar accepta mai usor decit un altul (cum ar fi ingerii), de ce ar pricepe copilul mai bine ireversibilitatea mortii daca ii aratam mormintul si ii spunem ca persoana respectiva se afla acolo, decit daca-i spunem ca se afla in cer si nu se mai intoarce. Psihanaliza, din cite stiu eu, se bazeaza mult pe interpretarea simbolurilor, dar sunt contestati in multe afirmatii de alte ramuri ale psihologiei tocmai pentru ca nu aduc nici un fel de dovezi in sprijinul interpretarilor oferite.
Oricum mormintul mi se pare important sa nu fie ascuns copilului.
Pe de alta parte, copiii - cred eu - invata mai mult despre moarte din basme decit din viata reala (vezi exemplul Cris_N) si ca, la vremea potrivita, sunt profund preocupati de acesta tema ( despre cum invata copiii din basme s-a scris la topicul Parinteala nepavolviana, vezi ultimele pagini).
alex_andra spune:
Mormantul poate fi "locul de intalnire" cu cel din cer.
Stii ca e in cer, ma rog, pentru cine crede asta, dar stii sau crezi sau speri ca spiritul lui este undeva, dar nu stii daca e mereu langa tine, sa te vada, sa te auda,sa te simta.
Si atunci iti creezi un loc de intalnire. Unde sa-ti versi oful, sa-i povestesti, etc.
Cel mai potrivit loc de intalnire mi se pare locul unde exista corpul.
nemora spune:
Agnes, cartea autoarei F.Dolto este de un bun-simt extraordinar, si nu ofera interpretari ci raspunsuri la obiect. De la aceasta carte am plecat eu in studiul psihanalizei, am beneficiat si de o terapie scurta care a fost magistrala, asa ca pentru o persoana careia i se potriveste, aduce beneficii incredibile.
oricum, cartea merita citita de orice mamica, nu este o carte a unui psiholog, ci o carte a unei mame pentru mame.
Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)
Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.
Simonna spune:
Abramburica, e cumplita durerea ta!
O posibila explicatie - pe care am folosit-o eu - a fost Tara Bebelusilor. Acolo se duce sufletul celor pe care ii cheama Doamne Doamne. Ce e sufletul? E partea dintr-un om care gindeste, care vede, care vorbeste, care iubeste, careia ii place inghetata. Ce ramine dupa ce pleaca sufletul, adica partea CU CARE vezi, gindesti, iubesti, ramine la mormint.
Si acolo, in Tara Bebelusilor, sufletele se uita cu niste telescoape si isi cauta familii noi. Si cind le gasesc, vin inapoi pe pamint. Corpurile se formeaza la mamica in burtica, iar sufletelul se lipeste la nastere, printr-o vraja.
Cam pe ideea asta am brodat. Si cred ca si-a facut si el o idee, pe baza desenului animat Lion King, care vorbeste mult despre ciclul vietii. Dar asta a devenit referinta mai tirziu si cred ca este si acum pentru el.
Te imbratisez!
Simonna
abramburika spune:
simona - 
multumesc mult.
Imi place abordarea ta. Ei, vezi, eu delimitarea asta suflet-trup nu am facut-o cu S. Pt. ca nu m-am gandit in momentele alea. Daca as fi facut-o poate imi era usor de epxlicat atunci ce e cu mormantul.
******
Lacrimile sunt limbajul tacut al durerii.
Se premo la mano, mi batte più forte ancora:
Sai tu dirmi perché batte così?
Perché il mio amore per te sta tutto qui!!!
gusta spune:
Am sa spun si eu experienta mea.
Am dus copilul la mormant de mic ,nu mi-am pus problema niciodata ca nu ar fi bine.I-am explicat lui Mara ca acolo e mami a lui tati si am dus flori l-am curatat si copilul nu a pus intrebari nimic.Acum 3 luni mi-a murit tatal am fost singura in Ro si dupa am venit acasa.Mara are acuma aproape 6 ani i-am explicat ca bicu numai este dar acuma nu stiu daca am facut bine sau nu i-am zis ca e in cer si ca acolo sus are steaua lui.Seara ne uitam la geam vorbim despre el,are locul lui in casa cu poza ,lumanare(pe care uneori o aprinde ea) ,flori.Ea ii face desene le pune acolo, chiar nu mi-am pus problema ca nu ar fi bine.Cand ii e dor de el si ii vine sa planga i-am zis sa se gandeasca la el sa se uite in sus si el o sa ii rada.Si chiar ea spune uneori ca uite mami bicu rade, e mandru de ce fac eu.
Acuma citind ce s-a scris poate nu am facut bine dar asa au fost in momentele alea.Vom merge in Ro si ea vrea la mormant sa ii duca flori rosii, desene si mancare?( aici am ramas muta, dar i-am explicat ca bicu numai este deci nici nu poate manca si stiti ce a raspuns ca nici nu trebuie sa manance ea ii duce acolo ca asa stie ea).
Eu am luat moartea ca atare pentru Mara ,i-am explicat ca bicu nu se mai intoarce dar el e unde acolo sus.Cu religia nu am nimic ,iar de cand a murit tata sunt si m-ai certata cu ea.PLus ca la ritualuri de inmormantare am trezit multe priviri suspicioase.Iar ultima la care mama a fost intrebata daca sunt sanatoasa a fost ca eu am inchis sicriul lui tata cu toti de fata si deja am fost privita ca as avea nu stiu ce.
Marilena si Mara Augusta
alex_andra spune:
Se pare ca baietelul a reactionat mult mai bine decat ma asteptam , cel putin, deocamdata.
In noaptea in care a murit bunicul lui, el era in alta camera si dormea.
A venit prietena mea, de la Bucuresti, ca a anuntat-o mama ei, din pacate a ajuns prea tarziu...
S-a dus la tatal ei, si-a luat adio, in fine...a iesit afara din casa.
Intre timp a auzit zgomot la baietel in camera, se trezise, s-a dus la el, el a vazut-o, s-a bucurat, l-a luat in brate, el zambea fericit.
Si apoi, a luat o mimica serioasa si a intrebat: tataie? Si ea a intrebat :unde e? Si el a zis: a pecat. Si ea i-a zis: da, a plecat tataie, e sus, in cer.
Si deocamdata asta a fost. A mai zis la vreo 2 zile ca tataie e in cer, in rest nu a intrebat de el.
Maine il va duce la mormant.