Lipsa de ambitie II

ocebine spune:

Una sa sa iti schimbi meseria de nevoie si alta de placere. Eu zic ca experienta noastra (de emigranti si bagajul "comunist" pe care il caram in spate) nu se va compara in nici un fel cu a copiilor nostri. Ei au alta lume la picioare si e totusi greu pentru ei sa care "crucea" noastra.

Anamaria

"With sufficient thrust, pigs fly."

mihaela_s spune:

da, e adevarat ca avem experiente diferite dar efortul pana la urma tot e un efort...indiferent din ce parte il privesti.

Am muncit si eu cat am invatat, dar mai putin. Apoi eu nu o iau de la 0 cu meseria, pentru ca in ultimii doi ani am lucrat in meserie. Numai ca neavand calificarea necesara(puteam lucra ca un fel de angajat cand aveau ei nevoie de personal, am muncit si 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana pentru ca e penurie de personal in domeniu) nu ma puteam angaja pe un post definitiv, nu puteam avansa(munceam numai pe doua sectii(din 8) de laborator pe motivul asta) si aveam bineintels salar mult mai mic...singura solutie ca sa ma angajez definitiv si e clar ca voi prinde post, am pile si abia ma asteapta, a fost sa fac facultatea asta, cea mai apropiata localitate fiind Kalmar sau Stockholm(distanta cam la fel). Am ales Kalmar ca e mai mic si nu-mi plac orasele mari. Voi munci si vara asta, si vara viitoare, toti de la laborator ma cunosc si abia ma asteapta.

Eu recunosc ca nu as fi putut face asta daca copiii mei ar fi fost mai mici sau daca nu ne descurcam cu banii(aici statul da ajutor la studenti, cu asta am noroc, plus ca am banii munciti de mine, pusi la "punga" :)). Daca as fi cu scoala aici acasa, as munci si eu, macar cateva zile pe saptamana :).


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

mihaela_s spune:

In plus, aici multi isi schimba meseriile in jur de 35-40 de ani de placere :). Am multe exemple in jurul meu, dar ma opresc la doua. Ambele, colege cu mine acum, la facultate. Una de varsta mea, cu doi copii mai mici decat ai mei. Profesoara de stiinte naturale. Plictisita de a preda la catedra, placandu-i si atragand-o dintotdeauna laboratorul. Dar locuieste in orasul unde face facultatea...nu munceste acum.
O a doua, are 37 de ani, munceste la un azil de batrani ca ingrijitoare de noapte. Ea a umblat in lumea larga ca antrenoare de cai de curse, se ocupa si acum cu asta. E nemaritata, fara copii, locuieste in oras. Lucreaza noptile la azil si acum. Ei ii e mai usor ca nu are copii si griji, dar are cai cu care se antreneaza zilnic si are grija de ei...

Si mai am un exemplu, e putin aparte...tot o colega, de 25 de ani. Profesoara de stiinte naturale, nu a predat niciodata. A terminat prima facultate si s-a gandit ca ea timp de 40 de ani nu va rezista in meseria asta si ca sa nu schimbe totul la 40 de ani, face acum a doua facultate ca sa poata jongla la nevoie cu ele :)).

Sotul meu are multi colegi care s-au apucat de medicina dupa 30 de ani...au devenit medici specialisti de ex. la 45-48...au timp de profesat pana la 65...


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

buflea spune:

Hmmm ! Interesant - Asta este un aspect la care nu m-am gandit ...

arminad spune:

Asta e un tabu tare la moda si pe aici. Adevarul este ca un copil cu potential poate scapa intreg si nevatamat de la oricare din liceele alea care va sperie pe voi si se poate apuca de droguri in cel mai grozav liceu. Ceea ce ofera cu adevarat liceele copmetitive academic este stimulare academica si atat.

A indruma un copil cu potential catre un liceu bun la care poate face fata si are parte de un mediu academic stimulativ e una si a-l minti ca e spre binele lui fiindca la liceul ala de cartier sta unul cu puscociul dupa colt e doar "suveica' in varianta moderna.

sorana spune:

Luna si a mea are aproape 9 ani si ... sunt perfect de acord cu tine. Pentru 30 de minute intr-o zi ne vaicarim inca 30 . E drept ca nu mereu, exista cazuri in care nu comenteaza. Dar noi nici nu facem in fiecare zi, nu ne "pandeste" inca un examen, e abia a 2-a.
Agnes eu nu cred ca un copil de primara (6-11 ani) stie ce nu stie () adica realizeaza singur ca n-a inteles perfect un anume tip de probleme, ia culegerea, selecteaza o problema (2-3) pe genul ala apoi le rezolva. Totul singur, fara sa-i zica nimeni, fara sa-i mai explice nimeni inca o data ce n-a priceput. Si nu e vorba propriu-zis ca n-a priceput deloc ci doar ca are dificultati in aplicare.
In plus anumite tipuri de probleme (cele mai grele) nu se fac deloc la scoala, se cer doar in concursuri (mai tarziu olimpiade), examene, etc. Ar trebui ca acel copil sa ia cele cateva culegeri pe care le are, sa citeasca problemele din capitol, sa vada care sunt cele pe care nu i le-a explicat nimeni si sa le faca singur.
Tu chiar crezi ca exista vreun copil care face asta singur???

Dupa parerea mea un copil e capabil sa gestioneze singur situatia cu scoala abia la liceu (ma rog, poate ca ma insel, poate nici atunci).
Eu sunt de parere ca a lasa copilul 100% de capul lui pe principiul "se da cu capul de pragul de sus" e ne-realist. Vad in jurul nostru copii de varsta fica-mii ne-indrumati si le vad rezultatele si comportamentul. Apoi ii poti vedea pe cei din liceele slabe.
Mi se pare pacat ca un copil cu ceva potential sa isi rateze practic intreaga viata (deja daca ajunge la un liceu slab sansa sa mai "iasa" e minimala) pentru ca mama lui nu s-a ocupat de el la timpul potrivit.

pisigri spune:

Buli, the point nu e ca daca te antrenezi destul poti sa alergi la maraton, ci ca acest alergat la maraton nu este necesar pentru un viitor de succes. Asa cum sint o clasa sau o scoala buna.




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

Rrox, mie ce spui tu mi se pare tare...cu doua taisuri, nu stiu cum.
Sigur ca e bine sa te respecti si sa ai incredere in fortele proprii. Dar e la fel de important sa stii sa te autoevaluezi corect, sa stii exact unde te plasezi in colectivul din care faci parte. Daca esti ca in vorba aia romaneasca, "prostul nu e prost destul daca nu e si fudul", nu-i de bine increderea asta oarba in tine insuti.
Cit despre iubire si acceptare...si asta e superb, in teorie. In practica, doar parintii te iubesc si te accepta "no matter what", si uite ca realitatea ne arata ca nu, nici macar parintii nu fac asta. Da, sper ca fiica-mea sa simta ca iubirea mea pentru ea nu se diminueaza indiferent ce alegeri de viata va face, dar asta nu inseamna ca nu imi rezerv dreptul de "a-i da una dupa ceafa" cind vad ca deraiaza prea grav, si ca e alegerea ei sa deraieze.
In rest insa, nimeni, da' nimeni pe lumea asta nu are nici un fel de obligatie sa ne iubeasca/accepte copiii neconditionat, si nimeni nu face asta.

Si mai spunea cineva ca nimic nu e ireparabil in ceea ce priveste scoala. Ba mie mi se pare destul de ireparabil daca la 16 ani decizi sa renunti la scoala, si nu pentru ca iti moare de foame fratiorul mai mic, ci pentru ca ti se pare tie cool sa fumezi la coltul strazii decit sa asculti timpeniile profilor. Si scoala asta este o chestie in care toate se leaga, daca beneficiezi de un start bun si de o "fundatie" solida, mai ai si "norocul" unui mediu favorabil, sansele sa reusesti profesional sint mai mari. Bine, asa cum inteleg eu reusitul asta profesional...ca io-s de-aia mofturoasa, si daca fiica-mea are potential sa devina medic/avocat/arhitect/jurnalist/uatevar, dar devine femeie de serviciu, oricit de pasionata ar fi de curatenie n-o sa pot sa consider ca "s-a realizat"...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

arminad spune:

Rrox a spus-o si are dreptate



De acord cu o singura conditie: parintele sa poata oferi copilului acel mediu favorabil si safe. Sa pretinzi unui copil de 9, 11 si chiar 14 ani sa munceasca pentru a-si asigura lui insusi un mediu safe si favorabil mi se pare complet gresit. Copilul trebuie sa invete si atat fara sa fie terorizat de perspectiva scolii aleia proaste care ii va marca intreg destinul. Este in intregime obligatia parintelui sa aleaga zona in care exista o scoala safe unde copilul sa poata merge fara examen.

AgnesLuca spune:

Pai, culmea culmilor este ca eu chiar cred ca un copil e capabil sa se descurce singur, de la inceput pina la sfirsit! In schimb, in ceea ce priveste copilul "supravegheat si indrumat atent de ochiul vigilent al parintelui" are toate sansele sa nu se descurce niciodata singur. Dar despre asta s-a tot discutat la "Mamici cu copii mai mari", stiu ca n-am nici o sansa sa conving pe cineva care crede contrariul.

Si mai cred ca pregatirea unui copil pentru examene si concursuri este treaba si responsabilitatea scolii; ca noi parintii avem obligatia de a lupta pentru imbunatatirea sistemului de educatie si nu de a cirpaci acolo unde acesta da gres.
Copilul incepind cu virsta scolara (in majoritatea cazurilor in jurul virstei de 6 ani) are o nevoie accentuata de a activa in afara familiei, intr-un mediu social organizat, in care sa se respecte regulile si care sa fie corect din punct de vedere moral. Este firesc ca un copil sa se revolte atunci cind acasa i se submineaza increderea in scoala prin tot felul de teme suplimentare.

Mi se pare ca un examen la 10 ani este o mare greseala a sistemului. Io stau si ma tot intreb daca este chiar un examen sau doar un test de capacitate (mai ales ca acel "verbal reasoning" nu se face ca materie in scoala).