Lipsa de ambitie II
Raspunsuri - Pagina 20
ocebine spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Nu mi se pare ca au legatura una cu alta. "A nu-ti displace" este o abordare mediocra ca unei profesii care iti poate oferi confort material si posibilitati de a dezvolta hobby-uri din ramuri care iti plac. Eu de ex nu mi-as incuraja copilul sa faca fotografie - inca o data, daca as vedea o pasiune mistuitoare, daca toata lumea e afara pe strada la joaca si al meu e cu aparatul foto prin paduri, atunci da, as da inapoi - dar altfel, fotografia pentru mine este un ori o meserie de limita existentei, ori un hobby inaltator. Atentie am spus "nu l-as incuraja" nu am spus ca i-as interzice ... adica i-as prezenta varianta in care poate sa fie un arhitect mediocru care sa ii asigure posibilitatile materiale de a fotografia padurile in timpul liber. |
Eu nu contez pe faptul ca vreo "inclinatie" va insemna neaparat cariera copilului (ca pina acum aveam doi gimnasti, 2 karatisti, 2 pianisti, 2 scrimeri/batatori in sabii, un chitarist, un violonist si lista-i lunga iar buzunarul pe masura de subtire).
Si daca arata inclinatii spre fotografie nu cred ca i-as baga in cap: "Fa-te, mama, fotograf!!!" ci l-as lasa sa explore (in limita posibilitatilor mele materiale, normal) si sa isi satisfaca curiozitatea.
"A nu-mi displace" mie imi da impresia de un compromis inminat copilului din start care ii va ciunti din satisfactia personala.
Iar cei 20 de ani ai Mihaelei nu pot fi "pierduti" pentru ca sint traiti, ani in care acumuleaza experienta proprie, ani care ii formeaza ca adulti.
Nu ii putem feri de viata...nu-i vom putea apara de prima dezamagire in dragoste, de prima tradare a unui prieten...nu putem trai pentru ei.
Anamaria
"With sufficient thrust, pigs fly."
Luna1 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Luna simte ca-ti tataie si ii submineaza increderea. Nu e vorba de a-ti exprima grija, nelasandu-l la ore tarzii pe strazi. Asta e absolut OK si responsabil din partea ta. E vorba de frica ca nu va reusi. Aici ii dau dreptate lui Agnes, daca s-ar opune si ar fi nevoie sa il oblig sa lucreze suplimentar, nu l-as obliga. As discuta cu el. Vrea cu adevarat sa ajunga acolo? Ce e dispus sa faca pentru asta? Cu ce pot sa il ajut eu? Ce fel de suport crede ca necesita din partea mea? E sigur ca va intra si fara sa lucreze suplimentar? Si as merge pe mana lui, cu incredere. Increderea lui sprijinita de increderea mea i-ar da aripi. Si poate chiar ar ajunge sa lucreze suplimentar din proprie initiativa. Nimic ce tine de scoala nu e ireparabil. Frica nu ajuta si nu e chiar justificata. Spre deosebire de Agnes, vorbesc si din experienta proprie, de parinte. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Depinde ce inseamna sa obligi un copil sa lucreze suplimentar: daca ii spui lui Cosmin "e timpul sa-ti faci cele 6 exercitii la mate" incepe vacareala. Daca discuti cu el vrea clar sa mearga la cea mai tare scoala. Cand ii explici ca trebuie sa "practice" in cazul asta, ca asa a zis si doamna primesti "dar eu am exersat!" cand? "pai acum 4 zile!"
Si atunci urmeaza explicatia ca o data la 4 zile nu e de ajuns. Si tot asa. L-am lasat o perioada liber, timp de 3 sapt (a fost si vacanta de Paste). Nu a dorit sa faca nimic. Dupa asta am reluat exersatul, pe langa faptul ca vaicaritul a fost si mai grav (pentru ca iesisem din rutina), deja pierduse anumite notiuni si la verbal reasoning facea procentaj de 75% in comparatie cu 90% cu cat facea in urma cu 3 sapt in mod constant. (avem testele nationale de aici).
Ah si asta intr-un sistem de invatamant unde temele (care se dau o data la 2 zile si au 2 zile sa le faca) ii iau efectiv 10 min. Nu glumesc, el practic pt scoala are teme marti si joi si le termina pe fiecare in 10 min. Deci 20 min in total. Pe saptamana. Ia incercati sa listati cate teme acasa are un copil de clasa a 5-a in Romania si cat lucreaza dupa scoala? Hai a3-a ca daca eram in Romania era clasa a 3-a (chiar a 2-a daca ma straduiam
) In conditiile astea nu consider ca al meu fiu, oricat de dotat e el, are sanse sa intre la o scoala la care candideaza 800 copii pe 150 locuri. Nu e vorba de lipsa de incredere, ci de realism.
Si nu, nu consider ca scoala e mai buna in Romania (nici mai rea neaparat) insa oricata incredere as avea intr-un copil de 9 ani nu pot sa-l aud cum imi listeaza cele mai bune scoli de unde stau (sunt mai multe bune insa ai voie sa aplici doar la 3 scoli si daca nu intri la niciuna dintre cele trei optiuni esti alocat la cea mai aproape de casa, cum spuneam cosmarul meu) si sa ii zic "da mama, bravo, acolo aplicam si acum ne culcam pe o ureche si gata!"
Ah si inca ceva, un copil de 9 ani nu are notiunea timpului cum o avem noi adultii. Pana in noiembrie nu mai e mare timp mai ales ca urmeaza vacanta de vara! Iar el imi zice cand vocifereaza "pana in noiembrie e o groaza de timp sa exersez!"
Luna1 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Luna pentru mine aripile inseamna incredere in fortele proprii si certitidinea ca este iubit si acceptat exact asa cum este, in orice conditii. Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
In teorie mereu suna bine.
Si da iti iubesti copilul, il incurajezi si lupti alaturi de el sa-si atinga telurile pe care singur si le-a propus. Chiar daca asta inseamna frustrare de ambele parti.
Stii de cate ori mi-am propus ca nu mai fac nimic, ca ce baga in cap la scoala cu aia ramane. E calea cea mai usoara. Dar (si un mare dar) mergi la scoala si ai intalnirea cu profesorul si iti spune "cucoana copilul matale este "gifted", eu lucrez cat pot cu el cat sa nu afecteze lucrul cu ceilalti copii, dar el in 10 minute iti face orice "challange" ii dau!" (chiar nu intentionez sa ma laud, asta mi s-a spus la inceputul anului iarasi) si ti se spune sa lucrezi cu el acasa ca trebuie stimulat, ce faci? Iar copilul stie asta!
Ei ma intreb eu, cu toata increderea mea, daca as sta cu mainile in san sa ma uit la el cum isi doreste sa intre la o scoala (destul de exclusivista) dar nu face nimic in directia asta, doar ca sa-i dau o lectie de viata, nu m-ar acuza tot el de asta mai tarziu?
D'asta zic, nu exista alb sau negru in parenting, si multe nunate si fiecare reactionam dupa cum credem ca e mai bine.
mihaela_s spune:
Luna, multumesc mult! Mult succes lui Cosmin si fetitei. Ce repede incep scoala la voi...aici la 6 ani incep preschool cum ar veni si la 7 ani cl.1 cand incep sa scrie si sa citeasca...
buflea, e clar ca avem puncte de vedere diferite(vezi si arhitect versus fotograf :))...ceea ce nu e un lucru rau, desigur. 
Si da, cum spune Anamaria, cei 20 de ani eu nu i-am pierdut, dimpotriva, m-au facut ceea ce sunt acum. Si m-au facut sa inteleg ca drumul meu e acesta, pe care merg acum.
Perfect de acord cu rrox! asa vad si eu aripile copiilor, sa sufli in ele, tu ca parinte 
.
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
mihaela_s spune:
Ei, eu am invatat 2 ani acasa, cu job cu tot, e drept ca negravida dar cu un copil nu mic dar nici mare. Si a fost perfect! Drumurile si departarea de casa ma seaca de-a dreptul...
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Ce ai impotriva fotografiei? Ai o lista foarte lunga cu ce nu ai vrea sa faca copilul tau. Inteleg ca tu percepi ca pe o pierdere ca nu ai invatat mai bine engleza si germana in copilarie. Eu vad altfel lucrurile. N-ai pierdut nimic, pur si simplu e ceva ce nu ai avut niciodata. Fiindca tu in copilarie nu puteai invata mai bine engleza si germana. Nu erai motivata sa o faci. Practic, nu a existat aceasta posibilitate. |
Sigur ca am o lista cu ce nu mi-ar placea sa faca copilul meu - e firesc sa am placeri si neplacari in ceea ce-l priveste. Nu e firesc sa il opresc in a face ceva ce nu imi place mie.
Da, percep ca pe o pierdere, pentru ca mi s-a dat posibilitatea sa fac ceva ce mi-ar fi usurat viata mai tarziu, o sansa pe care eu, din lipsa de maturitate am dat-o cu piciorul. Tu interpretezi ignoranta mea ca pe o oportunitate care nu a existat, eu mi-o percep ca pe o lipsa de seriozitate.
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mihaela_s Ei, eu am invatat 2 ani acasa, cu job cu tot, e drept ca negravida dar cu un copil nu mic dar nici mare. Si a fost perfect! Drumurile si departarea de casa ma seaca de-a dreptul... |
- eu prefer de 100 de ori sa plec de acasa, sa ma concentrez pe ce am de studiat, decat sa studiez printre picatele, printre plimbat in parc si dat cu aspiratorul.De altfel, cand eram la scoala, cel mai mult invatam in tren - in drumul spre si de la serviciu, acolo unde eram doar eu cu cartile. De multe ori veneam de la serviciu si ma duceam la biblioteca pana la 10 seara, sau, cand biblioteca era inchisa, stateam in gara sau in masina
ruxij spune:
La 7-8 candidati pe loc, mie mi se pare ca baietelul lui Luna1 nu exerseaza suficient Dc. ar tb sa treaca al meu de asa examen, tiger mom ar scrie pe mine, abia de l-as lasa la pipi Asa sunt doar "perfect mom", ca asa zice fi-miu ca as fi si eu ma umflu in pene
mihaela_s spune:
buflea, eu acasa am liniste de la 8 dimineata pana la 17 dupamasa. Copiii la scoala, sotul la munca. Dupa ce vin ei, pun totul jos. Si sunt cu ei.
Cand sunt in Kalmar, stau intr-un apartament de studenti. Cu inca 3 tineri, fiecare cu camera lui. Impartim bucataria. Mi-e bine ca nu gatesc, mananc ieftin la restaurantul studentesc. DAR e galagie, nu toti invata, mai sunt si chefuri, muzica tare, discutii in apartament cu voce tare...ori eu nu mai am varsta sa zambesc la astea...ma mai enervez in mine, mi-e dor de casa si de linistea de aici, sunt singura si mi-e greu, mi-e dor de copii. Acolo nu ma pot concentra, gandurile imi sunt mereu acasa, abia astept sa vina ziua sa plec. Seara mereu vb pe skype, dupa ora 18-19. Plus ca acolo am cursuri, laboratoare, uneori de dimineata pana seara, sunt obosita sa mai invat dupa ele.
Nici la biblioteca nu pot invata, e galagie si acolo, am incercat :(.
Pe drumuri eu nu pot invata. Mie imi trebuie liniste sa ma pot concentra. Pe vapor e lume multa, se vorbeste in jur. Pe autobus nu pot citi, mi se face rau. Plus ca eu sunt genul ca scriu cand invat...Tot ce pot face e ca pe vapor scriu lucrari de laborator, pe computer. E totusi ceva.
Cat am invatat acasa, aveam cateva ore pe zi si nu in fiecare zi(asa am si acum, de asta stau acasa uneori si o saptamana) si invatam in liniste. Iar serile eram acasa...
Asa e la mine .
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
buflea spune:
Pai vezi - expereintele noastre e a schimba meseria sunt total diferite, poate de aceea si parerile diferite.
Eu aveam full time job - de la 9:00-5:30 P.M. si de la 6:00-10:00 P.M. cursuri. In plus, ca si tine, aveam de citit 3-4 capitole pentru lectia urmatoare, ca altfel te duceai la curs si nu intelegeai nimic. Suplimentar aveam proiecte, proiectele de grup care efectiv m-au ucis - trebuia sa ma intalnesc cu inca 2-3 pustani si sa discutam bucati din proiect. Acasa aveam un bebe de 1 an si pe ai mei care ma ajutau (multumesc lui Dumnezeu) ...
Eu nu imi doresc ca copiii mei sa treaca prin aceasta experienta - de ce sa schimbe la 40 de ani cand ar putea pleca pe drumul cel bun de la inceput ? Ca sa nu mai spun ca dupa scoala, incepi de jos, cu joburi si pozitii de entry level, prost platite si incepi sa construiesti incet, incet experienta - una este sa incepi la 20 de ani o profesie si alta sa o sucesti la 40.