Lipsa de ambitie II
Raspunsuri - Pagina 15
pisigri spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Eu cred ca toata lumea spune acelasi lucru desi pare ca avem idei diferite  .Toti ne supraveghem copiii, incercam sa le ghicim inclinatiile si sa motivam in directia aia pentru ca de acolo pare sa iasa mai usor viitoarea profesie. Este totusi o nunata cand e vorba despre profesiile in care e nevoie de 70% talent si 30% munca - cum ar fi artele, muzica, actoria, chiar si sportul de performanta. Acestea sunt profesii care iti pot asigura un nivel material decent numai daca esti in top. Nu m-as opune daca as vedea asa o pasiune fierbinte pentru astfel de domenii, dar cu siguranta as incerca sa le expun si varianta de "hobby" . De fapt nu cred ca am sa ma opun la nici un fel de alegere a lor, atata timp cat se vor specializa serios in acea directie. Pentru mine este important sa nu le displaca ceea ce fac ceea ce este diferit de a le place in mod deosebit. Se poate gasi perfect un echilibru intre a avea o profesie care nu iti displace (dar nu este neaparat o pasiune) si un hobby care te completeaza. Ce nu mi-ar mai placea - ar fi sa ii vad ca urmeaza acelasi drum pe care l-am urmat eu si multi dintre voi - adica de tineri sa faca ceva si mai incolo, cand au responsabilitati si familie si job se apuca de altceva - si spun asta pentru ca stiu ca e greu si iti trebuie ambitie si timp investit si pot aparea probleme in familie ... si cum am spus, nu mi-ar placea sa imi vad copiii chinuindu-se doar pentru ca nu au luat-o pe drumul care trebuie de la bun inceput. In fine, nu pot controla totul, dar cred ca este datoria mea sa le spun ca este greu mai tarziu ... |
Multumesc, este exact ceea cevreau si eu sa spun, dar nu imi iese, asa ca par radicala si antipatica si batuta-n cap
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
buli spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri nu mi-ar placea sa imi vad copiii chinuindu-se doar pentru ca nu au luat-o pe drumul care trebuie de la bun inceput. In fine, nu pot controla totul, dar cred ca este datoria mea sa le spun ca este greu mai tarziu ... |
pai de unde stii tu care va fi drumul bun de la inceput?
orice drum bun sau rau te poate imbogati fantastic daca ai deschidere si il urmezi cu voiosie.
eu m-am cautat o gramada si inca nu cred ca m-am gasit, mereu visez sa fac altceva si fac lucruri noi, dar, in ce ma priveste, aici vad distractia
de ce trebuie sa aleaga bine de la inceput? de unde stii tu ca o alegere ne-buna nu le va deschide niste orizonturi neasteptat de frumoase?
eu cred ca fiecare fiinta are dreptul la propriile experiente si ca a-i reduce din asta e ca si cum ai strica toata distractia.
si mai am ceva pt. cele care spun ca "un copil trebuie sa faca pentru ca poate"
voi stiti ca puteti alerga maratonul, da?
stiti ca puteti invata si limba chineza?
de ce nu o faceti?
Cris_N spune:
Am cautat indelung un articol pe care il citisem legat de ambitie. Intr-un final l-am gasit:
http://www.eva.ro/sanatate/mama-si-copilul/ghid-psihologic-pentru-parinti/ambitii-ale-copilului-ambitii-ale-parintilor-articol-22404.html
Sunt personal de acor cu ideea de ambitie indusa copiilor pentru a-i invata ideea de perseverenta, de concentrare, chiar disciplina, sa stie ce inseamna intrecerea, competitia cu ei si cu ceilalti.
Dar atat. si atat am incercat si incerc sa le induc fetelor mele. dar sa imi doresc eu sa faca ceva si ei nu.. NU.
Il poti invata pe copil sa fie ambitios in sensul de a-l determina sa descopere daca nu cumva cu putina concentrare poate face mai bine ce face, sa fie ambitios atunci cand el alege sa participe la o competitie, sa fie ambitios sa termine ce si-a propus sa faca, sa fie ambitios sa invete lucruri noi.
Cu fata cea mare (clasa I) am pus si eu problema scrisului urat. De fapt nu neaparat urat cat dezordonat. Pana cand nu i-a zis invatatoarea nu a vrut sa asculte. Dupa ce i-a scris invatatoarea pe caiet nota FB la continut dar B la felul scrisului sa vezi ce mandra vine acum cand aceeasi invatatoare o lauda ca scrie cel mai frumos la dictari.
A participat impreuna cu toti copiii la cangurasul matematician. A gresit. Am intrebat-o de ce si mi-a raspuns: am vrut sa termin repede si nu am fost atenta. Stie sa le faca, pentru ca fara sa o intreb nimic, cert, etc mi-a facut toate problemele. Mi-a cerut sa ii dau sa faca acasa un astfel de test in acelasi timp. Si l-a facut, fara greseala. Mi-a spus atunci ca nu stia daca o sa apuce sa termine (la scoala) si acum vede ca se poate. Nu avea notiunea timpului impus de concurs.
Probabil se "ambitioneaza" singura.
Ea vine de la scoala, isi face temele singura - eu si sotul suntem la serviciu , sta cu bona pe care am rugat-o sa nu o ajute. Am vrut - ambtitia mea probabil :) - sa constientizeze ca nu trebuie sa stea nimeni in spatele ei si sa o bata la cap sa isi scrie, sa citeasca. Am avut si zile in care nu a vrut sa scrie si am facut lectiile seara la 19... si a vazut cat de greu e asa de tarziu... Si a invatat singura ca e mai usor si mai bine sa si le faca din timp. Astfel seara cand venim acasa ne putem juca, distra, sta impreuna...
A vrut sa mearga la patinuar. A mers cu placere 1 luna si apoi a hotarat ca nu mai vrea . A vrut sa stie sa inoate. Si a descoperit ca ii place teribil. Si merge de 6 luni pana acum.. si nu cedeaza. Vrea ca pana la vara sa invete sa inoate. Nu i-am zis noi nimic. Vrea ea.
Parintii au cu totii frustrari personale si proiecte in legatura cu copilul lor. Acesta din urma ar trebui sa le indeplineasca anumite ambitii si fara indoiala ca nu intotdeauna sanatatea psihica a copilului e compatibila cu indeplinirea acestor conditii. De exemplu: un adolescent poate avea o pasiune pentru literatura sau pentru stiinte umaniste in general, iar ambitia parintilor vizeaza computerele sau nu stiu ce job care aduce bani. In felul acesta, conflictul e asigurat. Pentru ca respectivul copil sa se realizeze ca persoana, trebuie sa-si urmeze vocatia. Un alt exemplu de scenariu parental narcisic (narcisic in sensul ca fiul sau fiica lor trebuie sa le „repare“, sa le intregeasca imaginea ideala despre ei insisi): ambitia incrincenata de a-si determina copilul sa studieze vioara sau pianul de la virsta de 3-4 ani, sau orice altceva ce si-au dorit ei sau au auzit ca da bine....
Ma repet . E parerea mea personala vis-a-vis de copiii mei.
Vreau sa invete, sa stie ce e ambitia constructiva, nu cea care le depaseste posibilitatile lor reale (pe care noi parintii le putem vedea cumva daca deschidem ochii si ascutim auzul), imi doresc sa faca scoala singure, sa isi puna intrebari sa caute raspunsuri, in carti, sau la noi, sa greseasca si sa invete ceva din aceste greseli, sa fie fericite in alegerile lor si sa fie ambitioase in a urma altceva daca in acel moment simt ca nu fac ce le place...
-------------------------
Cristiana, Andreea si Maria
Daca iubesti pe cineva, iubeste-l(o) asa cum este nu cum a-i dori sa fie!!
Prietenia e un cuvant pe care multi il rostesc, dar putini il inteleg.
pisigri spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui buli
pai de unde stii tu care va fi drumul bun de la inceput? orice drum bun sau rau te poate imbogati fantastic daca ai deschidere si il urmezi cu voiosie. eu m-am cautat o gramada si inca nu cred ca m-am gasit, mereu visez sa fac altceva si fac lucruri noi, dar, in ce ma priveste, aici vad distractia de ce trebuie sa aleaga bine de la inceput? de unde stii tu ca o alegere ne-buna nu le va deschide niste orizonturi neasteptat de frumoase? eu cred ca fiecare fiinta are dreptul la propriile experiente si ca a-i reduce din asta e ca si cum ai strica toata distractia. si mai am ceva pt. cele care spun ca "un copil trebuie sa faca pentru ca poate" voi stiti ca puteti alerga maratonul, da? stiti ca puteti invata si limba chineza? de ce nu o faceti? |
Citatul nu imi apartine, l-am citat si eu
Eu chiar nu pot sa alerg maratonul. Dar cred ca as putea invata limba chineza, daca mi-ar trebui.
Da am invatat si materia din scoala
E o chestie de prioritati si de importanta. Mie personal maratonul mi se pare absolut neinteresant, in timp ce studierea limbii chineze, sau a oricarei alte limbi straine, poate fi utila in viitor.
Daaaaar
ma indoiesc ca un copil in clasele primare poate evalua corect ce ii este si ce nu ii este util in viata ca adult.Si cred ca viata e oricum plina de aventuri, nu e musai nevoie sa ispitesti soarta pornind pe un drum in mod evident gresit, numai pentru ca se poate sa te reorientezi mai tirziu.
Toate fetele care au facut asta (cu reorientarea) au spus ca e greu, mult mai greu decit daca ar fi ales corect de prima data.
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
buli spune:
iaca mie nu mi s-a parut greu
si ma simt in stare sa o iau de la zero oricand.
stiu, citatul e de la buflea, dar nu mi-a iesit quote :D. insa eroarea nu e mare, tu erai de acord ;)
AgnesLuca spune:
Buli si Cris_N
Ati scris foarte frumos si ati subliniat excelent faptul ca trebuie sa le dam copiilor libertatea de a invata prin propriile mijloace, de a putea gresi si apoi de a se putea corecta singuri, de a experimenta. De a invata in mod autentic.
Cred ca se greseste fundamental privind problema educatiei scolare printr-o fanta ingusta, impusa de teama. Si ceea ce se vede pe-acolo pare atit de "evident" (vorba lui pisigri) incit se transforma in dogma.
mihaela_s spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui buli
pai de unde stii tu care va fi drumul bun de la inceput? orice drum bun sau rau te poate imbogati fantastic daca ai deschidere si il urmezi cu voiosie. eu m-am cautat o gramada si inca nu cred ca m-am gasit, mereu visez sa fac altceva si fac lucruri noi, dar, in ce ma priveste, aici vad distractia de ce trebuie sa aleaga bine de la inceput? de unde stii tu ca o alegere ne-buna nu le va deschide niste orizonturi neasteptat de frumoase? eu cred ca fiecare fiinta are dreptul la propriile experiente si ca a-i reduce din asta e ca si cum ai strica toata distractia. si mai am ceva pt. cele care spun ca "un copil trebuie sa faca pentru ca poate" voi stiti ca puteti alerga maratonul, da? stiti ca puteti invata si limba chineza? de ce nu o faceti? |
E exact ce gandesc si eu, am pus quote ca sa nu repet.
Si eu am luat-o de la zero in mai multe situatii in viata. Si nu regret nicio secunda ce am facut. Totul m-a imbogatit cu experiente care m-au facut sa am incredere in mine, sa stau cu capul sus si sa fiu mandra de ce am in "spate".
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
mihaela_s spune:
DA, e greu(spuneam ca mie mi-e greu ca trebuie sa fiu departe de familie cateva zile pe saptamana dar nu mi-e greu sa invat de ex.)...dar cum ar fi ca acum mama sa nu faca altceva decat sa isi spuna ca trebuia sa insiste ea la momentul cand eu am renuntat la a ma duce la facultatea visata, atunci cand aveam 18 ani. Ar trebui ca ea sa se invinovateasca acum? La fel cum ar trebui sa ma invinovatesc au peste 20 de ani daca fetele mele ar trece prin ce trec eu acum?
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
AgnesLuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Luna1 Si eu cred ca dragostea de carti vine prin exemplu propriu. Eu citesc mult, imi place, asa ca l-a apucat si pe fiu-miu amocul. Insa dureaza ani, nu doar o seara sa te vada cu ziarul in mana. Mihaela si eu am stiu la 14 ani ce vreau sa ma fac: regizor! Dar cum trebuia sa merg la liceul 16 din Bucuresti pentru asta care era cotat cam naspa ca era si de tipografie, ai mei m-au "reorientat" catre un liceu teoretic bun. Si aici s-a rupt legatura. In generala eram buna la mate, in liceu am trecut pe literatura limbi straine, si gata, s-a rupt filmul. Dar si daca ma faceam regizor ce mama naibii faceam? Muream de foame probabil! Eu ce sa zic, as prefera si eu sa nu-l strezez pe al meu deloc cu cele 30 min de mate pe zi la doar 9 ani, dar nu pot sa-mi permit asa ceva, in noiembrie are examen la scoala la care sunt 150 locuri si in medie 800 de candidati in fiecare an. Asa ca am de ales intre a il lasa sa pice doar pentru a ii demonstra ca fara munca nu ajungi niciunde (dar mi se pare o ambitie prosteasca), a ii spune verde in fata "baietas muta-ti gandul ca n-ai sanse!" (iar asta ar fi egal cu a ii impune eu unde sa mearga) sau a il "chinui" cu 30 min de mate zilnic. Ei ce sa zic, trag sperante ca am luat hotararea cea mai buna. |
Luna1, de ce ti se pare asa evident ca o sa pice daca nu lucreaza in plus ? Chiar crezi ca cele 30 minute o sa faca marea diferenta ? Mie mi se pare ca tu i-ai pus lui Cosmin eticheta de "lenes" si ii aplici o solutie-sablon. Si chiar lenes fiind, varianta 1 tot mi se pare solutia cea mai buna pentru ca ar fi singura cale de a invata ca se cere si efort. Dar poate ca ar fi si o surpriza pentru tine si ai vedea ca fiul tau chiar poate sa reuseasca in felul lui.
In ceea ce le priveste pe profesoare, in continuare cred ca nu-si fac datoria, pentru ca munca lor nu ar trebui sa se limiteze la orele petrecute cu copiii aia 30 si ar fi putut sa pregateasca o tema suplimentara pentru cei care se pregatesc pentru acel examen greu; astfel sunt sigura ca si Cosmin ar fi acceptat altfel studiul suplimentar.
Lui Cosmin ii doresc sa intre la scoala respectiva si sa gaseasca acolo un mediu care sa-l stimuleze cu adevarat (copii isteti si nu neaparat stahanovisti) si in care sa se simta bine.
Luna1 spune:
Agnes cred ca nu am fost eu clara in optiunile lui Cosmin. Profesoara nu e obligata sa mi-l pregateasca mie pentru o scoala dedicata pentru ca in mod normal exista scoli secundare a care se intra fara niciun examen, copilului i se aloca efectiv un loc la scoala cea mai apropiata de casa fara niciun examen.
Problema e ca aceste scoli (mai ales cea mai apropiata de noi la care ar putea fi alocat) sunt in general scoli proaste, la care merg copiii...sa zicem complet nestimulati, copii din alte medii de viata. In astfel de scoli copilul de multe ori face cunostinta cu alcoolul, droguri si un mediu mai nedorit de un parinte preocupat de propriul copil. Nu toti binenteles, depinde de structura copiilor. Insa din astfel de scoli de obicei auzi despre copii care renunta la scoala la 16 ani (varsta legala in Anglia la care poti iesi din invatamant).
Ei bine e normal ca un parinte care isi vede potentialul copilului sa nu isi doreasca ca acesta sa intre intr-un astfel de mediu doar din dorinta de a ii da o lectie de viata. Ti-e frica ca si parinte ca, la anii adolescentei cand e vulnerabil, sa nu intre intr-un mediu prielnic ratarii personale.
Si da, cele 30 min valoreaza ceva, faptul ca el lucreaza la nivelul anului 7 echivalent aici la matematica cand el e anul 5. Anul 7 e in scoala secundara deci daca va fi capabil sa lucreze la acest nivel la matematica, probabil va fi capabil si sa ia acel examen.
In plus lucreaza la "verbal reasoning" care va fi in examen, este practic un examen de logica cam complicat care nu se studiaza in scolile primare. Practic cine isi vrea copilul la o scoala buna ori lucreaza acasa cu el, ori are meditator pentru aceste doua materii.
Sunt copii, colegi de ai lui Cosmin (ca un exemplu doar 4 din clasa lui Cosmin isi incearca norocul la cele 3 scoli dedicate din zona) care lucreaza si 3 ore suplimentar. Eu nu am considerat asta necesar pentru ca lucreaza bine si rapid. Insa fara lucru suplimentar nu ar avea nicio sansa.