Dependenta de un rau care se numeste iubire

Fania spune:

Draga mea,
Eu am avut o prietena, frumoasa, desteapta, eram tinere amandoua si era jumatate din fiinta mea. A intalnit un barbat, s-a indragostit si a devenit amanta. El i-a jurat ca intre el si sotia lui nu exista nimic, ca sta doar pentru copil si atat. Ea a crezut pentru ca-l iubea. Viata ne-a despartit, ne-am intalnit peste 20 de ani, eu cu o familie minunata, cu un copil, ma simt implinita si multumita, ea, este si in prezent tot amanta, bineinteles copilul lui a crescut si este acum barbat, insa Domnul nu a divortat. Se imparte inca intre sotie, de care nu-l mai leaga nici copilul si ea. Insa ii promite si acum ca va divorta.
Am incercat sa o inteleg, nu pot oricat as incerca.

Si eu am avut o experienta asemanatoare, am iubit, pana cand am simtit ca nu mai am aer, si el a promis, insa am plecat si mi-am vazut de viata mea cand am inteles ca se transforma intr-un pendul si ca e posibil ca toate vorbele sa fie minciuni frumos ambalate si crede-ma nu am regretat niciodata, am o scuza, eu eram un copil el era deja barbat.

Nu mi-a dat niciodata motive de gelozie, (chiar si cat a fost reintors la familia lui), stiu (de la ea) ca intre ei doi nu a mai fost nimic dinainte de a ma cunoaste el pe mine.
Tu chiar poti sa crezi asta??? Esti in primul rand femeie, pune-te in locul ei, ai accepta?

[poze]

ali_deiu spune:

Am trecut prin ceva asemanator tie, doar ca nu am locuit impreuna. Relatia mea era cel mai imposibil lucru de infaptuit. I-am cerut divortul si am capatat un oftat... Incepuse sa ma apuce crizele, dar m-a oprit gandul ca s-ar putea sa nu il mai vad niciodata. L-am lasat impace, cu toate ca nimeni nu poate nega sentimentele dintre noi (nici macar EA). E un om extrem de popular, iar o relatie pe fata cu mine i-ar strica imaginea de tot. Totusi, iubirea nu se manifesta cum spui tu. Asta e obsesie! Da, stiu ca e dulce, insa nu-ti face bine (cum spui chiar tu).

Sfatul meu e sa nu fortezi lucrurile-ai doar de pierdut si suferit. Cu cat il vrei mai mult, cu atat vei suferi. Cauta-ti preocupari. Ai un copil, poate ai prietene,parinti etc. Sigur gasesti tu ceva. Bucura-te de el cat e cu tine si nu-l toca la cap (am inteles ca asta il deranja la sotie). Daca l-ai iubi, ti-ar fi suficient sa sti ca ii e bine indiferent cu cine e.

Lasa gelozia nefondata, ti-o spune o femeie care si-a distrus o relatie de durata care trebuia sa se finalizeze cu o casatorie...

O zi buna iti doresc!

Clori spune:

Justmeawoman,

Nu exista un raspuns simplu la intrebarea ta. Eu cred ca, intr-un fel, tu ai pus degetul pe rana cand ai scris titlul subiectului „dependenta de iubire”. Zic asta pentru ca, din ceea ce ai scris, am senzatia ca ceva din copilaria ta te-a facut sa traiesti o relatie de iubire la modul asta, ca pe o dependenta, in locul daruirii reciproce din dragoste, asa cum ar trebui sa fie.

La asta ma duce cu gandul felul in care ai descris relatia cu parintii tai („Am hotarat sa divortez, dar stiam ca nu voi avea sustinerea familiei (asa s-a si intamplat)”, „toata lumea se intorsese impotriva mea, inclusiv propria mea mama, care nu concepea ideea unui divort in familia ei, de o faceam de rusine”, „m-am saturat sa ma tot ascund de familie, mama nu ar accepta asa ceva, tata cred ca ar face stop cardiac”), faptul ca ai trait in prima casnicie intr-o relatie abuziva, felul in care te referi la propria ta persoana („Motivele…intotdeauna incep de la mine, m-am saturat ca relatia noastra sa fie ascunsa.”, „am un defect extrem de mare, sunt foarte posesiva si geloasa. Nu mi-a dat niciodata motive de gelozie, (chiar si cat a fost reintors la familia lui)”, „Ma vad ca o prosta si o tampita, ca nu pot fi ca “celebrele” amante, rece si profitoare”)...

Relatia din copilarie cu parintii tai dicteaza ceea ce se intampla acum in viata ta. Iubirea si sustinerea pe care ti le-au refuzat parintii tai, pe care a trebuit „sa le meriti” facand tot felul de compromisuri, te-au impiedicat sa te dezvolti asa cum ar fi trebuit ca sa te poti respecta, sa poti avea astazi incredere in tine, sa-ti poti oferi sprijinul si iubirea de care ai nevoie si pe care acum le astepti de la el, in forma aceasta de dependenta bolnava... E posibil ca tot asta sa fi dus la starea de depresie si anxietate pentru care ai facut tratament. Pentru ca, in timp, anumite lucruri adanc ingropate in noi sunt nevoite sa iasa la iveala. Si, daca nu le dam atentie si nu stim sa le gestionam sau nu suntem pregatiti sa le facem fata, ele trag semnale de alarma ca ceva este gresit in viata noastra si trebuie sa luam masuri. E imposibil sa construiesti drept pe o fundatie stramba si, in timp, pe masura ce adaugi etaje, constructia devine din ce in ce mai stramba si, la un moment dat, se darama.

Intrebarea nu e de unde vei gasi putere sa te opresti din relatia asta. Ci daca vei gasi suficienta putere sa te uiti la viata ta si sa o vezi asa cum este cu adevarat, sa darami ceea ce e de daramat si sa construiesti drept, pe o fundatie puternica... Si poate, construind drept, intr-o zi drumul tau nu se va mai intersecta cu al lui.

justmeawoman spune:

Clori iti multumesc din suflet pentru cuvintele care le-ai scris, ma regasesc in totalitate in ceea ce zici si ai foarte mare dreptate, de unde oare putere?mi-au dat lacrimile instant citind.Probabil ai citit si tu cartea "femei care iubesc prea mult", o citesc si eu, inca nu am terminat-o dar cartea m-a facut sa accept ca nu e bine, nu e cum ar trebui sa fie dar consider ca am facut un pas mare inainte.As avea nevoie de ajutopr profesionist sa sa ma ajute sa gestionez situatia, dar din pacate..de unde stim ca e cel bun? Probabiol ai dreptate si in ceea ce zici legat de dragoste, poate nu stiu sa iubesc, dar cred ca daca nu am invatat pana acum....nu cred ca voi invata de acum, e greu (uneori cred ca imposibil) sa gasesti perechea potrivita dupa o casnicie esuata si daca este si un copil.

Ali_deiu, am distrus doua relatii, peroanele pe care le-am iubit cel mai mult, cu posesia mea, dar nu m-am invatat minte din pacate. Ai dreptate....ar trebui sa il las in pace daca il iubesc, problema e ca nici el nu ma lasa...

Fania din privinta sexului sunt ciudati amandoi, si ea la fel, ce rost ar fi avut sa ma minta ea legat de asta? Eu nu as accepta in nici un caz.

Chatonel, si tu ai dreptate cu ce spui, dar eu vreu putere sa se termine "razboiul" din sufletul meu, vreau doar liniste si o familie, oare cer prea mult?

Pisigri, daca nu l-as iubi as prefera sa stau la tara la parintii mei fara job desi asta ar fi condamnare la moarte pentru mine, nu sunt si nu am fost niciodata genul de femeie care sa profite, pentru asat imi pare foarte rau, dar ce sa fac daca mama asa ma educat?dar asta e alta discutie...deci nu banii ma tin langa el!!

Azi am avut o zi tare proasta, nu cred ca am fost demult asa de depresiva,am plans toata ziua ca un copil.Plus ca mi s-a intamplat o chestie tare ciudata, mi-au amortit mainile, de fapt cate 2 degete de la ambele maini. Sentimentul asta l-am mai avut o singura data, dar atunci de frica.Cu el ne-am certat urat, zicea ca azi pleaca din casa..dar nu a plecat...poimaine e ziua lui, imi amintesc doar ca anul trecut pe vremea asta se mutase inapoi acasa.
Cateodata stau si ma gandesc ca exista posibilitatea sa divorteze, oare atunci nu voi gasi alte motive de cearta?
Zicea cineva de prieteni...nu am, dupa divort s-au evaportat ..

ali_deiu spune:

Scumpo, nu stiu ce sa zic. Noi(fetele de aici) incercam sa iti dam sfaturi care sa te ajute. O facem pentru ca unele dintre noi am trecut prin asta. Parerea mea e ca tu te complaci in situatie. Cunosc si starea asta, insa la fel ca gelozia si restul, nu iti fac bine. Eu, inca de cand am ramas insarcinata nu am putut sa mai sufar pt un barbat. Daca cineva mi-a facut rau, l-am indepartat, chit ca imi era drag. Nu poti sa iti faci atata rau atunci cand ai un copil. Gandeste-te si la el ca barbatii.....

Mama mea are o vorba si mie mi-a ramas in minte. Poate o inregistrezi si tu "un barbat trebuie sa imi faca viata frmoasa. In caz contrar, il SMULG din suflet" (oricat de greu ar parea).

Clori spune:

Scumpa mea, nu iti trebuie tie asa ceva! Tu trebuie sa ai grija de tine, sa fii sanatoasa ca sa poti sa-ti cresti copilasul! Pe fondul unor asemenea suparari se pot face boli grave! Nu poti sa traiesti tot timpul asa, in nesiguranta. Pentru ca, de fapt, asta faci! Te temi tot timpul ca el o sa plece de langa tine, mai ales ca are unde sa se intoarca, la o alta familie... De aici probabil sentimentul de frustrare si certurile permanente intre voi... De aici dorinta ta de a-l determina sa divorteze si sa se stabileasca la tine, sa puteti avea o familie normala, sa te poti baza pe el in loc sa te gandesti ca, la prima cearta, pleaca de acasa si se duce dincolo... De fapt, ce ciudat... acum imi dau seama cum ai folosit tu termenul de „acasa”: „imi amintesc doar ca anul trecut pe vremea asta se mutase inapoi acasa” – ca si cum acolo ar fi acasa pentru el, nu impreuna cu tine!



El cum vede relatia voastra? Ce spune despre ea, in afara de faptul ca a plecat de langa sotia lui cu care se certa si a ajuns acum sa se certe si cu tine? Te vede el ca pe familia lui adevarata? Dincolo de faptul ca nu vrea sa divorteze acum din cauza lipsei banilor necesari, cum justifica faptul ca mai poarta verigheta? Eu zic ca tot ceea ce ai scris tu singura mai sus nu face decat sa te cufunde si mai mult in starea de nesiguranta permanenta pe care o traiesti langa el. De fapt iti doresti sa fii cu el, sa divorteze si sa deveniti o familie adevarata, asa cum ai gandit-o tu, nu iti doresti sa te desparti de el. Cred ca dorinta asta de a te desprinde de dependenta de el e mai mult un sistem de siguranta, un fel de „daca totusi pleaca, macar sa ma pot impaca cu ideea si sa pot invata sa traiesc fara el”, nu provine din dorinta de a te desparti de el cu adevarat. Pentru ca inca nu indraznesti sa recunosti, nici macar in fata ta, ca el nu va divorta ca sa inceapa, impreuna cu tine, o familie adevarata. Si poate nici el nu realizeaza asta. Deocamdata traieste o situatie foarte comoda, penduland intre cele doua „familii” pe care le are si incercand sa ia ceea ce este mai bun din fiecare dintre ele, platind cat mai putin pentru asta. In rest, isi vede de viata lui... In timp ce tu te zbati sa-l intelegi, sa-l menajezi, sa accepti... iar inauntrul tau platesti tributul de lacrimi de durere, sperand ca omul care te-a ajutat, te-a sustinut atunci cand aveai nevoie, va reveni candva (desi acum probabil ca relatia dintre voi este alta, din moment ce ai scris ca ceea ce simti tu nu mai reprezinti o prioritate pentru el).

Ce as face eu in locul tau: as incerca sa port o (singura) discutie serioasa cu el. Fara furtuna emotionala, calm, detasat. Fara sa-l acuz, fara sa-i pretind nimic – chestiile astea au darul numai de a-l face sa intre in defensiva si atunci se enerveaza, nu stie cum sa termine discutia mai repede si nu mai ai cum sa obtii nimic de la el. I-as spune numai ce simt eu. De exemplu: „nu mai pot trai in nesiguranta asta continua, ma face sa ma simt foarte rau, am nevoie de stabilitate, mai ales ca am si un copil, care depinde de mine...” Si l-as intreba, in contextul asta, cum vede el relatia dintre noi. Cam in cat timp intentioneaza sa divorteze, daca are de gand sa oficializeze relatia noastra, daca mai intentioneaza sau nu sa se mute la fosta familie intre timp... Dar trebuie sa fii foarte calma si sa pretinzi raspunsuri clare, sa nu-i permiti raspunsuri in doi peri... La urma urmei e viata ta si a copilului tau in joc si ai tot dreptul sa iei niste decizii in legatura cu ea si sa pui niste intrebari, ca sa stii ce ai de facut mai departe...

Si nu te mai framanta! In orice caz nu asa cum ai facut-o pana acum. Poate nici nu e momentul acum, ca esti deprimata, sa iei decizii asa definitive. Asteapta sa-ti revii intai. Relaxeaza-te, ai grija de tine, iesi cu copilul si plimba-te in parc, aspira parfumul florilor, asculta pasarile, simte mangaierea razelor de soare, incearca sa te bucuri de toate, traieste fiecare moment asa cum vine... Incearca sa alungi, macar pentru o perioada, gandurile negative care se plimba obsesiv prin mintea ta. Si repeta-ti mereu ca nu ai de ce sa fii dependenta de omul asta. Ai trait atatia ani fara el, poti sa traiesti fara el si mai departe! Tu te ai pe tine! Trebuie sa ai incredere in tine, poti sa faci pentru tine multe din lucrurile pe care le astepti de la el! Si aminteste-ti ca sunt anumite compromisuri care nu pot fi facute intr-o relatie fara sa o afecteze. Daca accepti la infinit o anumita situatie, sacrificiile tale nu vor fi apreciate, ci situatia va fi luata de buna si omul de langa tine iti va pretinde sa fii asa in continuare, asa cum ai fost pana atunci. Si chiar daca te schimbi mai tarziu, schimbarea ta va fi mult mai greu acceptata decat daca ai fi cerut si ai fi obtinut de la inceput respect, egalitate, loialitate, sinceritate...

Mie sincer depresia mi se pare cea mai importanta si strigenta problema a ta acum. N-ai scris acum cat timp ai facut tratament si ce rezultate a avut. Oricum, parerea mea e ca daca medicamentele te faceau sa te simti „zombi”, ar fi fost mai bine sa mergi sa-ti ajusteze doza decat sa intrerupi. Dar, in fine, acum raul a fost facut...

justmeawoman spune:

Clori, Ali cuvintele voastre spun mult adevar, am incercat de nenumarate ori sa am o discutie cu el elgata de noi doi, in ultimele zile, saptamani chiar am pus presiune pe asta. dupa multe intamplate am ajuns la concluzia ca si eu si sotia lui suntem niste victime sau marionete in viata lui.i-am trimis un mail sotiei lui fu cartea de care am amintit mai sus, a iesit un scandal monstruos, nu i-am scris mai mult, decat cartea. mi-a trimis un mail in care il acuza pe el si pe mine intr-un fel , din asta mi-am dat seama ca el profita de moment , dar tot din ce a scris ea mi-am dat seama ca sunt destul de importanta in viata lui, momente speciale le-a petrecut si le-a impartasit si mine, chiar daca ea a fost in preajma. cum ar fi, si-a schimbat masina, prima pe care a sunat-o am fost eu, am fost iesiti in weekend toti, eu ea , el si mai multi prieteni, acele zile a stat cu mine, ea nu a fost in prejma noastra, chiar daca locuiam in acelasi hotel, a plecat cu mine in concediu , a fost si cu ea, dar cu mine a fost fara copii si pentru ca mi-am dorit eu, plus multe altele, toate acestea mi le-a imputat ea mie, si dupa asta ea tot crede ca intre mine si el nu e nimic.

Clori, cum am mai spus am incercat sa am o discutie serioasa cu el, i-am pus in vedere ca nu mai pot si ca vreau sa se rezolve intr-un fel, incerc sa analizez reactiile lui, in general a incercat sa faca sa fie bine, desi spune mereu ca cu mine nu se poate sa aiba o relatie calma , ca sunt o persoana extrem de dificila,la toate astea ii spun ca daca asta crede despre mine sa plece, si zice ca isi face bagajele in urmatoarea zi si pleaca, cam astfel se termina discutiile. dar nu pleaca, si eu infricosata tac, nu zic nimic, desi pe de-o parte as vrea sa plece si sa nu am nici un cuvant de spus.

Sunt constienta ca niciodata nu va fi bine , bine insemnand cum imi doresc eu. Cred ca el este reala problema din viata lui, noi (eu si ea) suntem doar niste victime a felulului in care se stie face iubit cand vrea.

Traiesc in situatia asta de mult timp, de nenumarate ori am vrut sa deschid un subiect aici, dar vazand istoricul "amantelor" va spus sincer ca mi-a fost teama, mi-a fost teama sa cer un sprijin, sa nu fiu acuzata ca stric o familie. Cum i-am spus si lui, eu NU vreau sa fac asta, daca o iubeste si vrea sa fie cu ea, sa se intoarca la ea si sa ma lase pe mine libera, si i-o spun asta de foarte multe ori, daca crede ca poate forma o familie cu ea sa plece, va jur pe ce am mai scump ca intentia mea nu este sa fac rau lui sau ei.de fiecare data imi spune ca daca ar vrea sa fie alaturi de ea ar fi acolo, el vrea sa fie cu mine, de aceea este in casa in care locuim impreuna si de aceea imi suporta toate toanele. Ii spun ca toanele mele pleaca de la situatia "bolnava", iar el spune ca mie nimic nu mi-ar conveni, oricum as avea ceva de comentat, pentru ca intotdeauna am avut ceva.
Iar m-am "aprins" destul de tare, dar azi ar trebui sa nu discut cu el pe tema asta, e ziua lui, desi presimt ca ceva va face si ma va supara.

acum fac ce zice el ca fac mereu(cand ne certam), ca fac pe victima si nu spun ce fac si eu.De multe ori sunt imposibila, asta o recunosc, si nu numai cu el, ci cu oricine din jurul meu, si da, sunt o persoana extrem de dificila si foarte greu de impacat, niciodata nu sunt multumita, asa am fost de mic copil, iar pretentiile mele au fost intotdeauna mai mari decat ce se putea realiza.

INtrebai CLori de medicamente, am luat in prima faza 2 luni , cate 4 pastile pe zi, alaturi de terapie, 1-1-2, sincer nu imi amintesc cum se numesc la acelea nu am simtit nici o imbunatatire, am enuntat mai mult ca nu le gaseam, mi le-a prescris un psihiatru de la spitalul de psihiatrie infantila, cu acesta colabora terapeutul meu.
A doua oara am luat carbamazepina si inca unul, din pacate nici pe ala nu mi-l amintesc.Astea le-am luat aproape doua luni. Cand mi-a fost prescris tratamentul , mi s-a propus internare. Medicul mi-a zis ca problema mea ar trebui rezolvata fara medicatie, ar trebui sa fac terapie, iar fiindca nu imi permit terapia, ar trebui sa ma internez, un fel de internare la domiciliu, sa merg doar la discutiile cu psihologul. M-am gandit la varianta asta, dar mi-e teama ca asta sa nu fie folosita in viitor impotriva mea, nu vreau sa imi pierd copilul. off , multe ar fi de povestit, problemele cu fostul meu sot... problemele mele de sanatate (am fost suspectata de cancer de col uterin aucm 2 luni, am trecut printr-un cosmar), racelile repetate ale micutului meu, plus altele care se suprapun si cateodata imi dau impresia ca voi ceda. mi-as dori sa imi fac bagajele si sa plec din tara asta departe de tot ce ma inconjoara, sa fiu doar eu si puiul meu mic. sa o las pe mama cu :sfaturile ei, sa las relatia asta cu el, sa las fostii socrii care si acum incearca sa ma doboare, sa las totul in urma si sa incep o viata noua, undeva unde nimeni nu ma cunoaste. Dar asta e cam imposibil...
Cred ca m-am cam intins..

Clori, cred ca as avea nevoie de o prietena ca si tine, dar live, care sa fie langa mine si sa am cu cine vorbi.

Multumesc la toate fetelor ca nu "ati dat cu rosii" ca in celelalte amante, pana la urma tot asta sunt, dar nu ma mandresc cu asta.

justmeawoman spune:

Clori, am gasit prospectul la primele medicamente care le-am luat, se numesc Ludiomil, le-am luat impreuna cu ceva vitamine, b-uri daca nu ma insel

Clori spune:

Justmeawoman, ai PM.

justmeawoman spune:

A plecat... el...de tot