Copil de 6 ani

Carmenbr spune:

Ce nu inteleg eu dupa atatea pagini e de ce toata lumea se fereste ca de ciuma de un copil cu adhd, de ce adhd-ul e condiderata o boala atat de groaznica? E adevarat ca nici mie nu mi-ar fi convenit ca cineva sa zica despre copilul meu amenintator ca are adhd, dar asta doar pt ca ii pune o eticheta, il "label" asa cum zic americanii si asta nu e ok. Si totusi adhd-ul e o boala cu care se poate trai bine mersi, apare in copilarie iar simptomele se atenueaza foarte mult la maturitate, nu e contagioasa, adultii cu adhd pot fi adulti super realizati si tot asa. Eu i-as fi raspuns "ok, are adhd. Si care-i problema?". Copiii cu adhd nu au nevoie de conditii speciale, scoli speciale, tratament preferential, etc. Nimic din toate astea, sunt copii normali, putin mai agitati, mai energici decat ceilalti. Cu putin mai multa atentie si intelegere, cu activitati structurate se rezolva totul. Chiar si americanii nu mai sunt siguri ca sunt necesare medicamentele, au inceput sa aplice tratamente comportamentale neinvazive.
Strumfita, las-o mama sa ii vina randul si ei sa fie mama, sa vezi ce o sa inteleaga ca a depasit limita. Si da, fetele au dreptate, las-o sa vina cu trenul.

P.S. De ce m-a deranjat atat de mult frica asta de copii cu adhd? Pentru ca baietelul meu e suspect de adhd (uite ca am recunoscut public prima data, desi am evitat de multe ori sa spun asta), nu e diagnosticat inca, dar eu simt asta. Si TOTUSI, e in clase de avansati la toate materiile, e in clasa intai insa la matematica e la nivelul clasei a treia, iar la spell-uit (spus pe litere cuvantul) e la nivelul clasei a patra. Cata vreme adhd-ul nu afecteaza performanta scolara, nu am de gand sa fac nimic mai mult decat sa il bat la cap cu reguli de coportare. Acasa nu am probleme cu el, dar cand e la joaca cu copii, uita de reguli si tot, se joaca, E COPIL.

denizel spune:

Buflea, cred ca inteleg ce sustii tu.
Si cred ca vorbesti despre relatii bune, nu despre prietenii :).
Prieteniile sunt relatiile acelea speciale, in care cele doua persoane se inteleg foarte bine una pe alta si au cam aceleasi pareri despre lume si viata.
Vazand dezamagirea Strunfitei, am dedus ca ea a considerat relatia cu fina ei o relatie de prietenie.

Si inteleg si ce spui in legatura cu parerea despre copii inainte de a avea unul (idem aici - eram genul "copilul meu n-o sa" :)).

Acuma, na, oricum ai lua-o, adica fie ca e prietenie, fie ca e buna relatie, mojicia nu e scuzabila :).
Iar mojicia finei Strunfitei a avut ceva magnitudine .

Poate ca la tine a functionat a doua sansa, la mine nu a functionat niciodata :).
O persoana insensibila si brutala (cazul de fata) nu se schimba decat extrem de greu (si numai daca ea isi doreste asta pentru ca si-a dat seama ca e insensibila si brutala...) deci, a doua sansa nu e altceva decat pregatirea terenului pentru o noua dezamagire .

buflea spune:

Asta este o discutie interesanta spre care putem devia cu placere ca sa mentinem subiectul aprins
Definitia prieteniei este iar o notiune pe care mi-am schimbat-o in timp ...daca mult timp am considerat prietenia o relatie speciala in care poti spune orice, despre tine, despre altii, si de la care poti cere orice (sacrificiu, intelegere, sustinere, bani, timp, ajutor), odata cu varsta si ceva experinte nefericite, am ajuns al concluzia ca o prietenia este o relatie care trebuie ocrotita, intretinuta, protejata, in care trebuie investit timp, resurse, intelegere si multa toleranta.

Dupa definitia mea de la momentul asta , un prieten este cel cu care te poti comporta natural fara a fi criticat, poti invinui si vei fi tolerat, poti jigni si vei fi iertat, te poti confesa si nu vei fi acuzat, poti gresi si nu vei fi alungat. De aceea este atat de greu sa mentinem prietenii ...

beren spune:

Iar eu as adauga ca daca toleranta, iertarea, uitarea de mai sus, presupun sa pierzi din increderea si prietenia propriului tau copil, atunci nu merita. Cateodata, trebuie sa alegi intre prieteni, din cauza relatiilor dintre ei. Eu unul as prefera sa raman aproape de copilul meu.

roxy spune:

buna desi subiectul a trecut deacum si lucrurile au evoluat de atunci, as incerca sa imi spun parerea in legatura cu diferenta dintre femeia cu copii si femeia fara copii .Mereu va fi o diferenta de perceptie intre ele.Intotdeauna femeia care nu are copii va astepta ca cea cu copii sa reactioneze la timp cand copii deranjeaza sau fac ceva care nu se incadreaza locului iar cand femeia cu copii nu schiteaza nici un gest sau spune asa intr-o doara " mai dragul mamei fii cuminte" si isi vede de ale ei , pur si simplu pe cealalta o irita.De ce? Pentru ca femeia fara copii vede contextul din punctul de vedere al cetateanului deranjat de un anumit stimul din afara iar femeia cu copii pur si simplu nu intervine pentru ca pe ea nu o deranjeaza ce face copilul ei, pentru ea este cel mai cel si nu face nimic deranjant vreodata si de ce sa-l opreasca.Am trecut si eu prin cele doua stari, prima inainte de a avea copii (fireste) cand ma deranja la culme cand vedeam copii aruncand cu mingea peste mese in restaurant sau terasa, aruncand cu apa unu dupa altul sau pur si simplu tipand si dandu-se cu fundu de pamant ca mama nu le-a dat mancarea unui om din farfuria aceluia ()si am ajuns si la faza cand ai mei copii vin si fac lucruri pe care stau si ma gandesc cum sa le ascund de criticile celorlalti.
Ca sa scurtez aceasta despicare a firului in patru voi concluziona ca mereu atunci cand ai copii si mergi cu ei undeva unde este vorba de o eticheta anume trebuie sa stai cu ochii in patru sa anticipezi crizele si situatiile de tensiune , altfel daca vrei sa te relaxezi mergi fara copii sau doar la locul de joaca .Parerea mea.
Nimeni nu trebuie sa suporte pe nimeni si nici sa impunem altora sa accepte ceea ce noua ni se pare normal, doar ca nua are copii.

kariguld spune:

carmenbr, iti dau dreptate. dar, in cazul de fata avem un copilas obisnuit (fara diagnostic de adhd) care intr-o anume situatie se joaca la intrerupatorul de lumina. acolo sunt mai multi adulti, cu sau fara copii. un copil se joaca. doar atat, aprinde-stinge lumina. e probabil plictisit de discutiile adultilor, de statul intr-un loc....face ceva total firesc, se ridica si isi cauta de joaca.
nu da scaunele cu rotile in sus, nu sparge pahare/farfurii, nu toarna apa in capul mesenilor....doar se joaca. e o stare de normalitate la copil.

ca la masa sunt si persoane care n-au copii si suporta greu "neobrazelile" copiilor, asta e alta problema.
pana sa am copii, nu mi-a fost greu sa ies cu altii sau se merg acolo unde erau copii mici. o, si am vazut cazuri si cazuri. veneam destul ed rar in contact cu o familie care aveau un baiat de vre-o 5 ani....spaima tuturor. scuipa pe oricine daca ceva nu-i convenea, lovea cu ce prindea in mana, injura de ti se face parul maciuca in cap, dar niciodata nu m-am gandit ca ar avea probleme. ma deranja teribil cum il tratau parintii si cum ii vb (bietul copil a avut exemple vii in ei). ciudat, dar eu ma intelegeam bine cu el.





*********************
VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David
~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*

lorelaim spune:

Carmenbr - din cate am citit eu - chestia cu ADHD este overrated... tocmai de aceea la ora actuala nu se "sare" asa de rapid cu un tratament medicamentos... Sunt copii mai energetici decat altii, mai copilarosi/imaturi, mai pusi pe sotii, cu gandul la joaca - dar care la invatatura sunt f buni. Si eu am avut ceva banuieli - dar mie mi le-au "spulberat" doi pediatrii (mama si pediatrul scolii unde invata copila). Ceea ce amandoi pediatrii mi-au spus (separat - ca nu se cunosc) - a fost: "diciplina, fermitate, reguli respectate".
Multa sanatate si numai bine iti doresc!

denizel spune:

hihi, buflea, asta arata mai degraba a gratie divina aratata unui muritor care tot calca in strachini decat a prietenie intre doi oameni :).

ruxij spune:

Mie mi se pare foarte normal ca un copil sa stinga si sa aprinda lumina sau sa arunce cu mingea samd. Ceea ce mi se pare neacceptabil este ca parintii copiilor sa nu fie constienti de faptul ca cc copiii in general au astfel de comportamente, care ii deranjaza pe cei din jur si nu au grija ca ceilalti de la masa sa nu aiba parte de joc de lumini. Cum? Cand ai copii nu poti sa stai de vorba ca toata lumea, fara grija, trebuie sa iti distrezi copilul, sa ii dai altceva de facut, iar dc. face ceva ce e incomfortabil pt altii sa il opreasca frumusel, sa ii dea altceva, sa il scoata afara la plimbare samd. Sa stai in continuare nepasator e nesimtire. Si eu am copil, si al meu facea tot felul de chestii in restaurante, nu statea drepti, dar mi se pare ca unele comportamente pot fi acceptate (de ex bagat sub masa sau chiar alergat putin de colo colo), dar altele, nu. Dureaza doar vreo cativa ani cat nu te poti distra la fel ca toata lumea, in prezenta propriului copil, dar trebuie sa fii constient ca restul nu sunt obligati sa suporte tot felul de neplaceri din cauza ta. Nu din cauza copilului tau, din cauza ta. Tanti fina nu trebuia deloc sa se ia de copil, nu e vina copilului, e vina maica-sii, la maica-sa trebuia sa tipe. Iar asta cu pierderea respectului si prieteniei copilului e o exagerare cat casa, nu s-a intamplat cine stie ce calamitate. Nu mi se pare un motiv de rupere de relatii pentru ca vina este a AMANDURORA. Tipa si-a cerut si scuze, ar trebui si strunfita sa isi ceara scuze pentru lipsa de actiune si sa se impace. Si eu am rupt relatii pentru copilul meu, dar cu motive mai ca lumea.

denizel spune:

asta a si facut, a tipat la mama copilului.
Iar mama a inteles ce era de inteles :).