mamici singure un sfat va rog
Raspunsuri - Pagina 5
lucialu spune:
Pisigri, ai vrut sa fii la obiect, Dar, Oana a aflat cand era gravida cu un picior in al treilea trimestru de sarcina despre existenta celuilalt copil. Cum? A gasit citatia.
Aici nu inteleg, cum i-au cerut sa vina sa recunoasca fetita si sa se casatoreasca cu mama dc el era deja insurat?
Revin. Nu stiu cum a fost sarcina si mai ales perioada de dupa, pt mine au fost ft bulversante, chit ca numa DD stie cat mi-am asteptat copilul, dar n-am fost scutita de bombardamentul hormonal si jdemiile de sentimente traite. Asa ca din punctul meu de vedere chit ca si Oana a recunoscut, greseli a facut iar cauzele sunt usor de inteles. N-as fi vrut sa fiu o secunda in pielea ei.
De la intentii bune, insa lucrurile s-au deplasat aiurea, spre nefiresc. Iar de geloasa mi-as pune intrebari dc nu ar fi. Si motive sunt. Tu spui ca tre sa-i sufle la tanti aia toti in... ca deh e mosafira. Normal asa ar fi, anormal e ca ea a acceptat sa vina acolo, in loc sa trimita doar copilul. E o situatie penibila sa fie ambele femei impreuna la aceeasi masa. Eu asa vad. In plus socrela se da peste cap sa o cadoriseasca, in vreme ce fiu-sau s-a trezit tatic fara sa fie intrebat dc vrea, el este tratat ca porcu de parintii tipei, in vreme ce sotii fac exces de zel si se poarta mai mult decat omeneste cu micuta. Pt ca nu se rezuma la ceea ce instanta a decis, fac eforrturi sa ii ofere material cam ce ii ofera baietelului.
Tipa aia poarta o cruciulita de la sotul Oanei in vazul Oanei, iar faptul ca nu are nicio relatie pana acum si ii spune Oanei, in loc sa-i spuna lui sa se abtina de la pupici(oricum si asta e o tampenie, ca nu cred ca stau incalecati de fata cu copiii), vorba fetelor tanara si sanatoasa...
Bine punctat la "temerea" tipei! E o spoiala de scuza ca sa isi faca prezenta mereu in viata lor.
Oana sper sa pot ajuta
Ce nu mi-a placut a fost de ce trebuiau sa se justifice ei(soacra si sotul), aruncand vina pe tine, ca tu te superi dc? Asta e bucatari voastra si dc ea il vrea pe sotul tau primeste astfel motive sa jubileze si sa ii dea inainte. Tu esti parte din familie, ea?
Alta era dc voi ati fi hotarat asa, tu sa fii ok sa fii bagata la inaintare, dar nu asa, afland din gura ei ce ii spun sotul si soacra ta.
De preferat este sa va intelegeti, dar poate si Pisigri are dreptate: mai bine transat in instanta si sfarsiti targuitul asta stresant. Insa neparat sa consultati pe cineva de specialitate, ca riscati sa faceti multe greseli pt ca nu stiti legea, nu va cunoasteti drepturile.
pisigri spune:
Mai, eu zic in instanta pentru ca acolo se GARANTEAZA un minim de drepturi ale tatalui. Inteleg ca tatal e dispus sa faca mai mult decit il obliga legea, deci in afara unor bani aruncati pe geam - pardon, avocat - mersul in instanta pentru reglementarea lucrurilor nu are ce rau sa faca.
Na bine, poarta cruciulita la git, si? Ce, cind s-a maritat, el i-a zis ca e virgin sau ca nu a mai avut alta relatie? Ca nu a mai facut alte cadouri?
A aflat de copil tirziu, cu citatie, cu nu stiu ce. Intr-o perioada in care ii era greu. Ce s-a schimbat acum, de atunci, cind ii era greu, a acceptat situatia si a construit un an jumate o relatie in 5 (ma rog, intilnirile, vizitele, plimbarile etc), iar acum nu mai suporta, nu doarme noptile, nu mai are rabdare pt copilul ei etc?
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
lucialu spune:
Ha mai ca la faza cu cruciulita intelegi si tu semnificatia. Aia nu mai au nici in clin nici in maneca, el e insurat la casa lui, si ea mai poarta un cadou de la el si in vazul nevesti-sii. Si omul a fost dus cu fofarlica mai bine de un an, nu mai sun de cele 9 luni de sarcina, dupa care esti tatic musiu, treci si asuma-ti copilul si indeplineste-ti obligatiile asa cum vreau eu, anuntat uficial, iar ei acum tot se inchina ei cum sa faca sa nu o supere.
Oana a construit ceva bazat pe multa buna credinta, sentimente pure din intelegerea semnificatiei din plin a maternitatii si poate s-a pripit din cauza asta. Insa a fost pusa in fata faptului implinit, imposibil la un moment dat macar ratiunea sa nu se revolte, ea nu a avut ce sa mai aleaga,da? Nici macar timp sa digere, nimic.
Si acum? Acum e ca in zisa cu ii dai nas lui Ivan si se suie pe divan.
In fine, eu inteleg de unde vine Oana, tu esti mai transanta, dar vezi ca viata nu e chiar in alb si negru. Insa se poate ca si eu sa gresesc, si tu sa ai dreptate, eu asa vad si scriu ca atare.
pisigri spune:
Lucialu, eu ramin la parerea mea ca s-a intimplat ceva care a complicat lucrurile, deodata.
Da' asta e subiectul Oanei, nu e "debate" asa ca nu mi se pare potrivit sa dezbatem noi doua problema asta
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
She spune:
Oana, iti citesc subiectele sporadic, dar sint in tema. Ma bucura ca mai exista femei si mame ca tine. Esti de admirat!Esti un model de urmat de catre toate femeile care-si folosesc copiii ca sa se razbune pe o noua sau o fosta sau pe orice frustare au ele fata de sot. Ai toata admiratia mea. Vreau numai sa spun ca eu cred ca tot ce faci faci perfect! De la inceput pina azi..cind ai hotarit sa schimbati ceva. este un drum ciudat, anevoios, care cere timp si poate pe drum,mai exista piedici si e normal sa fie asa. Nu lasa asta sa strice relatia cu sotul sau copilul sub nicio forma. daca faci asta, nu va fi vina nimanui pt ca sotul este clar in aceeasi barca cu tine. Nu-ti bate capul de ce cealalta vrea, nu vrea..etc etc. Nu desface firul in patru, ci tu sa ai un scop: tatal trebuie sa-si ia responsabilitatea copilului pt binele tuturor si atunci si pt al tau! daca el este bine, si tu vei fi bine. Nu te transforma in paznicul emotional al sotului. Focuseaza pe ceea ce vrei sa reusesti poate peste 6 luni. parerea mea este e ca esti pe un drum bun si mai ales, o faci corect si frumos!!
oana_pdv spune:
Va multumesc pentru raspunsuri dar de vreme ce scriu iar aici se pare ca a mai aparut ceva " nou " sub soare!
1. am hotarat sa mergem in instanta dar in acelasi timp sotul meu sa mai poarte cateva discutii cu ea ca sa inteleaga unde este "anormalitatea" in ceea ce facem noi si cum am putea ajunge cu totii de comun acord spre o cale -omeneasca- fara a crea tensiune si conflicte in jurul nostru
2. Sotul a vorbit deja cu 2 avocati dintre cei mai buni dar vestile sunt cam proaste: copila e prea mica sa stea fara mama si nici o instanta nu va putea decide altfel macar pana la varsta de 4 ani a fetitei
3. Am realizat ca exista o problema destul de grava in cuplul meu pe care se pare ca am confundat-o pana acum cu altele. Adica: de cand am vorbit cu "domnitza" la telefon si poana ieri m-am simntit foarte -usurata- simnteam ca problemele mele incep sa se rezolve dar, ieri intr-un moment de intimitate cu sotul meu el mi-a facut urmatoarea observatie: "nici nu ai habar cat ma bucur sa te vad asa de linistita, mi-era dor de veselia asta a ta!" apoi , nici nu stiu cum am ajuns la: reprosuri dar din partea mea, ba ca a fost egoist si trebuia macar sa ma puna in tema dinainte de a ne casatori sau macar imediat dupa ce am facut-o, apoi ca m-a durut faptul ca a trebuit sa "rabufnesc" ca se se impuna anumite limite si o distanta intre ei 2 la care din bun simnt si respect pt dragostea ce o simnte pt mine ar fi trebuit sa o fi facut el de la inceput, ba chiar i-am reprosat si ca dupa ce am inceput sa ii spun ca anumite gesturi si fapte ma deranjeaza nu au facut nimic sa schimbe ceva- nici macar el!
- S-a inteles gresit ,sau nu s-a inteles se parem de ce am ajuns " sa nu mai suport!" ! As fi suportat daca vedeam un pic de respect si pt ceea ce simnt eu, dar toata lumea s-a gandit " cum sa faca sa nu care cumva sa o deranjeze cu ceva" pe mama fetitzei fiindca orice gest ar fi putut sista multe si ar fi putut sa coste relatia dintre sotul meu si fiica lui, pe cand eu eram aici, prezenta si cot la cot cu ei cautand solutii pentru armonizarea tuturor relatilor!
~Acea "discutie" de ieri seara intre mine si sotul meu a avut la baza: reprosul- iar din asta trag si cateva concluzii
1. Nu cred ca l-am iertat inca pe sotul meu pentru ca mi-a ascuns atat avreme ceva atat de grav!
Desi ca om il inteleg si consider destul de bune si logice argumentele sale- totusi ca sotie nu cred ca voi reusi vreodata sa o fac! Eu una cred ca atunci cand iubesti cu tarie pe cineva simnti nevoia sa fie prezent cu totul langa tine chiar si cand te framanta ceva , de fapt cred ca de asta ne cautam acea jumatate ca sa-l simntim acolo si cand doare, cand nu suntem siguri de ceva, cand avem nevoie de o incurajare- el mi-a refuzat asta, a refuzat sa ma vrea langa el, a refuzat sa imi solicite parerea sa...si nu inteleg de ce mai ales daca ma iubea! ma intelegeti?E vorba de principii, asta cred si simnt eu cand vine vorba de dragostem parca doar langa acel Cineva nu te mai simnti singura, iar el doar pe mine m-a exclus: le-a spus la prietenii apropiati, la parinti doar mie nu a vrut!
- Cred ca si daca ar "disparea" mama fetitei din peisajul nostru - conjugal tot ne-am agata de ceva sa ajungem iar aici la -repros!
- Cred ca cel mai mult m-a deranjat de fapt e ca: desi eu am avut timp, nervi si bunavointa sa ma pun in locul tuturor cand am actionat in absolut orice privinta, in locul meu nimeni, nici pt o secunda macar, nu s-a dus cu gandul ; darmite cu fapta! Altfel nu pot intelege cum de sunt asa - uimiti- ca pe mine ma doare " tocmai " acum, cum a ajuns acel tocmai in mintea lor? Daca nu rabufneam, oare ajungea vreodata?
~Le-am spus de la inceput ca sunt dispusa sa fac orice e nevoie pentru ca fetita si sotul meu sa se acomodeze unul cu altul si sa nu li se " tulbure" aceasta relatie, pai s-au acomodat acum! si ceea ce le-am cerut nu cred ca e ceva iesit din comun! oricum nu le-am zis : gata de data viitoare faceti asa! le-am explicat la fiecare in parte si de ce nu mai pot accepta asta la nesfarsit si chiar eu am fost cea care am spus ca aceasta perioada de noua acomodare la intalniri doar intre ei 2, fara mamaica nu poate fi preconizat cat va dura! va spun sincer ca daca ei isi impuneau niste limite de "bun simnt"( fetelor le-am facut o poza in care el il tinea pe fiul nostru pe genunchi ea o tinea pe fetitza si tot sotul meu o tine de dupa gat!!!plus celalate , ale socrilor etc) toate acestea sunt "gesturi lipsite de importanta" pe care le-au si uitat, dar care mie mi-au ranit sufletul!Eu recunosc ca am fost " tampita" ca nu am reactionat atunci pe loc,, dar ma credeti ca la un moment dat am crezut ca sotul meu s-a casatorit cu mine doar ca sa scape de responsabilitati si sa nu o ia pe ea de nevasta ?! cand erau impreuna ( si el a tinut la ea la inceput ) toti cunoscutii sai, inclusiv parintii lui, credeau despre ea ca nu e "tocmai' fata potrivita. Dar de cand devenise -mama- in mod oficial al copilului sau, nu mai vedea nimeni nimic rau la ea si toata lumea se gandea doar la : cat sufera si vai saraca prin ce a putut sa treaca de una singura!vedeau brusc ca e frumoasa, naturala, sensibila, curajoasa, puternica ba chiar cu bun simnt! Va imaginati cata durere era in sufletul meu atunci cand chiar credeam toate astea?
Ma simnteam ca parca stau in calea fericirii lor si ca datorita faptului ca " am trecut peste" si ca eram " atat de intelegatoare" nu il lasa inima sa imi spuna ca de fapt langa ea e locul lui! mai ales ca ea detinea : "perfectiunea" unde la mine se vedeau defctele si am mai vb in celalat topic la ce ma refer!
- acum ca sa ma bag si eu la nani, va spun sincer ma tem ca mi s-a zdruncinat mai mult decat banuiam casnicia si mi-e tare frica ca anumite probleme nu-si vor gasi vreodata rezolvarea! Sper sa imi dea Dumnezeu putere sa merg mai departe sa gasesc incredere si sprijin pentru a iesi zambind din toata ameteala asta! Acum nu ar avea de ce sa sufar ca inainte; am spus lucrurilor pe nume, am impus niste limite intre ei iar de participat nu mai am de gand sa o fac, o sa astept sa vad cum mai sunt intre timp, poate o sa fie bine insa daca si prin iarna incolo o sa ne izbim iar de aceleasi reprosuri nu am de gand sa irosesc nici anii mei dar nici nervii sotului meu in ceva care nu mai merge! Si nici sa plecam atat de departe in lume nu vad rostul sa o facem daca noi nu mai putem paria pe casatoria asta nici pentru un urmator an! Nu avem nici un sprijin acolo, suntem singuri si avem si un copil, nu putem sa ajungem sa ne innebunim reciproc tocmai pe acolo!
-Eu una sper sa imi gasesc o data forta si sa ma uit in sufletul meu la ce este esential pana la urma: dragostea mea pt familia mea care in momentul acesta nu inseamna nu mai fiul meu este si sotul acolo si ca il iubesc o stiu deja!
- am sa plec o vreme pe la tara cu copilul, ii face bine si lui , mai am si eu ajutoare si mai stau si in sanul familiei ,o sa fie si sotul cand nu lucreazapoate voi reusi sa ma detasez incet incet de cat mai multe ganduri care imi tulbura azi fericirea!
va multumesc la toate pentru tot si o sa intru mai peste o saptamana doua sa citesc mesajele voastre! O sa imi fie tare dor de voi!
Matzaila_81 spune:
Darling, nu stiu ce ti-au spus avocatii dar iti spun sigur ca nu e asa. Pana depuneti voi actele, pana o sa va programeze instanta o sa faca copila trei ani si nu or sa fie probleme.
La trei ani tatal poate lua linistit copilul dovada cunostintele mele. Oricum, mai bine este sa va intelegeti cu mama.
Ti-am mai spus si tu nu mi-ai raspuns, incetati sa mai contribuiti suplimentar pe langa pensia alimentara cel putin pana se rezolva lucrurile si da si ea dovada de bunavointa.
Respectiv la reprosurile fata de sotul tau,ma asteptam la asta din partea ta dar nu este el de vina 100%. Te-ai suparat ca nu s-a pus nimeni in locul tau, pai cum sa faca asta daca tu ai dat impresia ca te descurci atat de bine cu situatia? De ce nu te-ai enervat atunci? De ce nu i-a spus atunci ce aveai pe suflet? Ai strans in tine, ai mimat normalitatea si acum, la atata timp dupa evenimente ai rabufnit.
Oricum, e foarte bine ca ai reusit sa-ti dai seama de adevaratele sentimente si te-ai exteriorizat, e primul pas spre vindecare. Nu trebuie insa sa ajungi sa-l invinovatesti pe el pentru tot. In situatia data s-a descurcat cum a putut mai bine. Parerea mea.
Te imbratisez cu drag si astept vesti de la tine.
My_Lady0091 spune:
si mie de tine!te admir.
avem copii de o varsta..si stiu ca ai scris o vreme la odiseea fulgusorilor.te asteptam iarasi acolo,indata ce te simti in stare!
Blackmoon Lady&lipishtocul
| Citat: |
" Daca vrei sa indrumi pe cineva incepi cu invataturile si sfarsesti cu pildele.."-L.A.Seneca |
oana_pdv spune:
My lady! multumesc! sa fiu sincera si echiar ai dreptate ! sper sa imi corectez rabufnirile (in acest sens) pe viitor si sa incerc sa ma bucur mai mult de ce am ! Dupa atata stres si probleme macar acasa sa gaseasca si el o fata luminoasa si caldura unui camin!
Pana la urma de asta am si hotarat sa parcurgem acest drum al vietii impreuna! Una peste alta il iubesc si nu as vrea sa ii fac zile fripte! Sper sa imi revin usor usor si sa ma bucur de frumosul din viata mea si darurile ei, fiindca chiar exista si as putea sa ma bucur in fiecare clipa fiindca totul e chiar sub ochii mei, dar trebuie sa am si grija de tot acest -frumos- nu isi piarda stralucirea!
Asa ca: de cate ori imi va mai veni sa scot pe gura o rautate o sa ma opresc o clipa pentru a-mi aminti macar de un moment in care el m-a strans de mana cand mi-a fost greu sau pur si simplu de biletelul pe care il gasesc dimineata cand pleaca servici, sunt gesturi mici dar care cantaresc enorm ! Pana la urma de noi depinde sa ne facem viata frumoasa sau urata, si cand zic noi ma refer si la mine nu doar la el!
pisigri spune:
pai mai Oana, mai !
Voi doi va iubiti.
Dar e firesc ca el sa isi iubeasca si celalalt copil, si sa faca ce ii sta in puteri ca sa pastreze o relatie apropiata si cu fiica lui.
De ce pari tu sa vrei sa supui casnicia ta la un test si sa pleci, la tara, nu conteaza unde? Nu stiu, pari sigura de sotul tau dar pari si geloasa pe individa aia. Daca ea e asa "perfecta", de ce sa iti lasi sotul singur cu ea?
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)