Lipsa de ambitie?!

Didididi spune:

Asta cu presarea copilului pentru a atinge/depasi niste limite va fi mereu un subiect spinos.
Din experienta mea de scoala, majoritatea copiilor invata mai putin decat ar putea; sunt putini cei care sunt atat de ambitiosi incat invata singuri, isi propun teluri de atins, samd. Pe mine mama nu m-a verificat nicodata la teme; le faceam in prima faza pentru ca eram fericita ca sunt la scoala, apoi pt ca sunt o persoana constincioasa, chiar conformista. Cu cat am invatat mai putin cu atat am luat note mai mari. Copii mediocri sunt putini in ziua de astazi.
Chiar astazi am citit un articol depre pianistul chinez Lang Lang. Este un talent, dar tatal sau a facut presiuni asupra lui copil fiind sa studieze intens, in conditii vitrege, (acesta si-a dorit sa faca conservatorul si nu a reusit). M-a emotionat povestea, relatia tensionata cu tatal lui, dar nu m-am putut opri sa nu ma intreb daca nu a reusit tocmai datorita faptului ca tatal a insistat atat de mult.

Didi si bb Mihail (22.08.2008)

rrox3 spune:

Didididi depinde ce-ti propui ca parinte: un copil performant sau/si un copil fericit.

Si mai e o problema: dintre cei care aleg performanta cu orice pret, foarte putini reusesc sa o atinga. Fiindca pentru performanta nu e suficient efortul, desi este necesar.

Soleil spune:

Nu-ti port nik, stai tu linistita, a fost o intamplare ca l-am citit de curand

rrox, da, discutia poate fi impinsa spre copil performant versus copil fericit. Parerea mea e ca performanta adevarata se face numai cand vine din interior. Degeaba te preseaza cineva (parinti, scoala, antrenori, etc) daca tu nu simti ca vrei sa faci lucrul acela si ca satisfactia reusitei depaseste efortul depus. Si atunci da, tu ca parinte iti poti propune un model sau un altul. Pentru ca daca tu ii ceri performanta si o face pentru tine, atunci sigur ca acel copil nu e fericit.

Nu stiu, in ultima vreme am senzatia ca, in numele unui oarecare confort psihologic sau emotional, nu mai cerem mai nimic de la copiii nostri. E posibil sa gresesc. Dar stau si ma gandesc - nimic bun nu se obtine fara un efort. Mai mare sau mai mic, depinde.
Sunt unii mai talentati ca altii, au o inclinare mai mare spre unele domenii si atunci, sigur, le e mai usor decat altora sa obtina rezultate. Asta e, fiecare cu darul lui. Dar nu mi se pare ok sa nu pui mana sa muncesti numa' fiindca "atata poti".
Daca nu muncesti - poti atat. Daca muncesti, poti mai mult de-atat. Dincolo de limita asta deja tine de structura interioara a fiecarui copil.

Asa cum andacos se intreaba daca nu cumva parintii dau vina pe lene ca nu vor sa accepte mediocritatea, eu ma intreb uneori invers - daca nu cumva dam vina pe mediocritate pentru ca nu vrem sa acceptam lenea. Poate fi mai simplu asa. Si pentru parinti si pentru copii.
In numele acestei temeri - "oare nu cumva gresesc daca ii spun ca poate mai mult?" - nu am putea ajunge sa ne ascundem dupa deget si sa nu recunoastem ca acel copil e pur si simplu lenes?
Adica nu stiu, chiar sa-l lasi sa creasca pe principiul "merge si-asa", "atata pot, atata fac", e ok? E o abordare fireasca?
In principiu, cam fiecare isi cunoaste copilul si cam stie ce poate. Cand vezi ca nu poate, ok, nu poate, asta e. Dar l-ai vazut ca poate mai mult, ti-a demonstrat. Cand vezi ca o lasa mai moale - din spirit de turma, de ex, cum s-ar intampla cu fetita lui Mickyyy -, chiar e o chestie pe care s-o accepti asa cum e?

Disclaimer: vorbesc aici de situatii relativ echilibrate, nu vreau sa discutam situatii extreme ca nu stiu daca are cineva ceva de castigat .

ingridnen spune:

fetelor, voi care nu controlati temele inseamna ca aveti copii super-constinciosi !
Al meu e tot in clasa I-a, tot la after (din noiembrie) si daca nu l-as mai controla si acasa ar fi jale. Daca e dupa el, niciodata nu are teme si totul este prea mult pentru el
Si nici nu pare afectat ca merge fara teme facute la scoala !
Am mai scris eu la subiectul cu "primul an de scoala" cum se desfasoara actiunea asta de teme la noi... stres total

Ingrid si Crist 8 ani

Sabina spune:

si lenea intra tot la "nu poate" de fapt.
Acest "poti mai mult" pune f mare presiune pe copii, tot timpul au senzatia ca ceea ce fac nu e destul, nu e bun etc etc.

Dar in ziua de azi nu mai e destul sa stii manualul, tre sa ai premii la toate concursurile samd samd, sa scrii ingereste, sa vb 5 limbi straine si sa faci 4 sporturi si 2 instrumente muzicale.
Nu vb la misto.

parerea mea e asa: coppilul nostru destept, care prinde repede etc etc, de care sunte, f multumiti acasa intra la scoala. Unde se gasesc altii care sunt si mai si (f putini, maxim 20 intr-o generatie, parerea mea), sau unii f impinsi de la sapte. si atunci ne miram ca de ce nu e si al nostru asa.

Dupa aia urmeaza mirarea ca nu are premiu 1 la toate concursurile samd samd....si presiunea: pai tu poti mai mult! E, uite ca nu poate.

Nu isi mai dau seama parintii respectivi ca atat cat a putut, e foarte bine.

Majoritatea oamenilor sunt intelgenti si foarte inteligenti, si daca ar fi lasati in pace si luati mai cu binisorul, ar fi f fericiti in final.

dar parintii, nu si nu, sa fie ca si ai lor ca Ionel de la clasa vecina care are numa 100 de puncte la Olimpiada, fara sa isi dea seama ca Ionel e exceptia.

Exista copii exceptionali care fac totul usor, exista copii f dotati care nu fac din diferite motive, exista copii dotati care se descurca si sunt multumiti si daca scriu mai urat, si exista si copii mereu stresati de parinti.

eu, una, recunosc, nu m-am ocupat de copilul meu cat ar fi trebuit, sa poleim ce a dat mama natura. Asa buruiana cum a crescut in ultimii doi ani, are rezultate f bune, nu exceptionale (in sensul ala de cea mai buna pe tara la mate), dar f bune. Eu consider f bun orice copil care stie tot ce se preda si caruia ii merge mintea si la ceva in plus.

Ar fi gresit sa spun ca putea mai mult. NU. In conditiile date, nu putea mai mult, nu avea cum, din diverse motive emotionale, sa lucreze mai mult.
Nu a functionat la nivelul ei pe care il prevd insusirile ei, pt ca nivelul ei, acum, e asta, cu scris mai urat, cu neatentie la unele probleme usoare dupa ce le face pe cele grele samd.

adevarul e ca toate intra la "atata poate".



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Sabina spune:

Asa si fetita ta , Micky, atata poate, odata scrie frumos, odata scrie urat. Ei si ce?

nu uita ca scrisul e un mijloc, nu un scop.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

saskia spune:

Foarte frumos spus de catre doamna dinaintea mea.

Ce vreau eu sa spun este ca trebuie un echilibru, aici e cumva foarte diferit, ii lasa doar sa faca cat pot. O anumita doza de ambitie trebuie cumva inoculata, dar de o naturalete nemaipomenita, ceva care sa zica ei ca de fapt vine de la ei, si nu la noi, parintii.

Al meu cel mare vrea numai la judo, ii place dar in detrimentul altor materii. Ori daca il intreb ce vrea sa devina spune inginer de poduri, asta vrea el. Dar real s-ar duce doar la antrenamentele de judo, fara matematica extra si asa mai departe. Asa ca eu incerc sa-i reamintesc ce vrea sa devina, si uite asa mai pune mana si pe altele.

Soleil spune:

Asa ceva ma gandeam si eu c-ar fi ok. Si totusi nu e doar cat pot - atata timp cat exista inocularea ambitiei, nu inseamna ca-i lasa sa faca cat pot. Doar ca au gasit metoda corespunzatoare. Asta mi-as dori eu, de exemplu, sa aflu.

Ex. cu fiica-mea: anul a trecut am incercat s-o invatam sa se dea cu bicicleta. Nik nu s-a lipit de ea, nu se tinea deloc, dupa 5 minute smiorcaiala ca ea nu poate, ca miau-miau. Dupa 2-3 d'astea am lasat-o in pace.
In iarna a invatat sa schieze. Si merge bine.
Anul asta, am intrebat-o - vrei sa inveti sa mergi cu bicicleta? Nu. De ce? Ca nu pot, ca nu stiu. Pai d'aia inveti, ca sa stii. Nu, ca nu pot, ce-mi trebe mie bicicleta. Hai macar sa incerci, n-ai vazut la ski, tot asa ai spus, ca nu poti si ai invatat si ti-a placut.
In fine, am lasat-o sa rumege, dupa o saptamana vine ca ea vrea cu bicicleta. Intr-o ora a invatat.
Acu' ce trebuia sa fac? Dat fiind istoricul de anul trecut, trebuia s-o las in pace? Uite ca n-am lasat-o. A invatat si ii place chiar foarte tare, acum, dupa 2 saptamani, face acrobatii, se ridica in picioare, prostii d'astea...

Sabina, glumesti? De unde pana unde "tre sa ai premii la toate concursurile samd samd, sa scrii ingereste, sa vb 5 limbi straine si sa faci 4 sporturi si 2 instrumente muzicale"???
Eu chestiile astea le-am luat mereu drept metafore

Sabina spune:

si eu le-am luat drept metafore pana cand am vazut cum se procedeaza....nu mai stii scandalul cu TigerMom?
oricum, am exagerat si eu nitel, dar in anumite cercuri esti considerat cat de cat ok daca esti la nivelu asta....

Si la noi cu bicicleta a fost identic



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

rrox3 spune:

Lucrurile sunt mai complicate si mai perverse decat atat.
Copiii conditionati si presati de catre parinti, intr-un mod narcisic (adica presiunea la pachet cu tu poti, tu esti mai bun ca ei asa ca munceste) care chiar reusesc sa performeze, sunt fericiti sa-si multumeasca parintii si sa fie in sfarsit acceptati. Raman insa sa poarte narcisimul mai departe, torpilandu-le viata relationala si nu numai.




Parerea mea e ca tinzi sa te sperii de extreme, ignorand posibilitatile reale de relationare cu copilul.

Nu este un "oarecare confort emotional" al copilului. E mult mai mult decat atat. Copilul e extrem de vulnerabil psihic, abia se formeaza, inclusiv din punct de vedere neurologic. Nu poti, in numele viitorului lui profesional, sa-i sacrifici echilibrul si sanatatea emotionala.
Si asta nu inseamna nicidecum ca ii permiti sa fie oricum, sa fie lenes, sa nu faca nimic.

Doar ca oferi, in loc sa pretinzi. Si din ce oferi tu copilul devine capabil sa se mobilizeze, sa-si atinga potentialul.