Lipsa de ambitie?!

Mickyyy spune:

Nu, nu v-am abandonat, dar stau atat de prost la capitolul timp liber, sambata am avut un exament si saptamana trecuta tot ce-am reusit sa fac a fost sa bag cate-un ochi pe-aici. Am incercat sa postez intr-o zi, dar n-am mai reusit sa imi duc ideile pana la capat.

Am vazut pareri si pro, si sincer mi-e greu sa ma decid care e cea mai buna, fiecare are dreptate in felul lui.

Eu, asa cum a sesizat cineva mai demult, am fost o ambitioasa, desi analizand faptele, ambitia provenea din faptul ca niciodata nu primeam recunosterea parintilor pentru eforturile mele intotdeauna pentru ei era loc de mai bine, aproape niciodata nu erau multumiti. Si ca sa vedeti un exemplu de ambitie impinsa la extrem, la admiterea la facultate (ASE, REI), la examenul de mate ne daduse o matrice, pe care o rezolvasem perfect, doar ca in loc sa refac matricea si sa inlocuiesc a-urile si b-urile pe-acolo, eu am scris doar a=, b=. Matricea aia se puncta cu 0,5p, pe care eu nu le-am luat, desi obtinusem corect rezultatele. Cu greu au reusit ai mei sa ma impiedice sa nu fac contestatie! Si asta doar pentru ca daca primeam cele 50 de sutimi, as fi intrat prima in loc de a cincea! Pentru mine admiterea a fost un esec, desi probabil orice om normal care intra al cincelea la o sectie, ar fi sarit in sus de bucurie luni intregi.
Si evident, vine si reversul medaliei, primul an de facultate, scapata de parinti care sa ma verifice si sa carcoteasca non-stop, deceptionata de faptul ca oricat ma stradui nu reusesc sa obtin maximul care mi-l propun, mi-am cam bagat picioarele in ea de scoala, fiind la un pas de restanta tocmai la matematica, pasiunea mea dintotdeauna (unde cu greu am scos un 5).

Asa am fost eu, ambitioasa, dar privind in urma, imi dau seama ca frustrarile acumulate au depasit cu mult satisfactiile obtinute pentru ca motivatia ambitiei mele a fost aproape in permanenta externa.

Acum revenind la copii, eu n-am fost multumita de copilaria mea, de metodele parintilor mei, si evident mi-am propus sa nu le repet greselile. Numai ca nu reusesc sa gasesc calea de mijloc, parerea mea e ca le ofer prea multa libertate, si prea putine responsabilitati si control. Adica ma gandesc la mine, copil fiind, si la atitudinea alor ei referitoare la scoala, si la fie-mea, care contrar primei impresii lasate (din povestea cu temele), este cumva de capul ei. Si poate si din cauza asta, vazand ca poate face cum vrea destul de des, atunci cand e controlata se revolta.

Per total e un copil bun si potential are cu carul, doar ca nu cred ca foloseste mai mult de 20-30% din el. Pentru ca daca poate obtine un FB fara efort, la ce sa se mai streseze sa scrie si frumos? Si aici zic eu ca si profesorii au o vina, pentru ca nu ii stimuleaza, nu ii fac sa-si doreasca mai mult, acceptandu-le mediocritatea, ii plafoneaza.
Culmea e ca in general fie-mea e o ambitioasa, cand vine vorba de jocuri sau concursuri e suparare mare daca nu le castiga.
E foarte talentata la desen (l-a mostenit pe taicas-o, ca eu si pictura suntem 2 chestii paralele ). Ca o paranteza, din cauza asta zic, scrie foarte frumos atunci cand vrea.
Revenind la desen, intr-o zi au avut concurs organizat de Domo la scoala, cu premii: un rucsac si diverse rechizite pentru primii 3 castigatori. Au pictat timp de-o ora ce le-a trecut prin cap, dupa care au luat de la toti copii minim 1 desen. Ei i-au luat doua. Apoi, din zecile de desene, "juriul" a ales 3 desene (fara sa se uite ale cui sunt). Primul si al treilea au fost ale ei. Suparare maxima pe ea, de ce nu a primit 2 seturi de cadouri, ca doar si al treilea tot al ei a fost!!! Incearca sa-i explici unui copil ca nu poate primii 2 premii la acelasi concurs (regula inventata de ei, ad-hoc, nu se asteptau nici ei la asta)!!

Dar asa cum la desen e talentata, la muzica....aoleeeo! Eu am fost afoana, ea parca tot ar avea ceva ureche muzicala, insa nicidecum pentru performanta. Si-atunci, ce te faci cu copilul, ca vrea sa mearga la romanii au talent cu nu stiu ce piesa dintr-un film de pe disney; ca mai are nevoie de un pic de timp sa invete versurile (ea nestiind aproape deloc engleza), si-apoi gata, stie sa cante! Ma rog, asta cu romanii au talent a fost spusa in gluma, insa ea chiar isi doreste sa fie apreciata pentru muzica ei!

In schimb, scoala si temele, n-au reusit sa-i trezeasca vreo dorinta de afirmare!! Ca e vina mea, ca e vina invatatoarei, ca e vina mediului, ca asa e normal, nu stiu zau! dar ma framanta problema!

pisigri spune:

Sint de acord ca pasiunile trebuie incurajate.
Dar "ne certam" daca ambitia trebuie stimulata, cultivata si insuflata, sau e o trasatura de tipul "cu atita ambitie m-am nascut, cu asta mor, si daca ma impinge cineva de la spate mare rau imi face".






http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

Sa-ti fie de bine examenul

Nu stiu cum i se comunica unui copil ca este lipsit de talent intr-un domeniu care lui pare sa ii placa :). Poate doar daca ii oferi ocazia de a se afirma - si de a capata gustul succesului - intr-un domeniu in care se pricepe. Eu nu as avea inima sa o las sa constate pe pielea ei, comunicat de catre altii, ca e afoana.

Cred ca e devreme sa astepti de la ea sa aiba ambitie in ceea ce priveste rezultatele scolare, mai ales daca cererea de "mai mult" si "mai bine" vine doar din partea ta. Ca bag mina in foc ca daca invatatoarea le-ar atrage atentia asupra caligrafiei, i-ar pasa si ei mai mult. Mie putea sa-mi toace mama la ureche pina se satura; daca la scoala vreun profesor scapa un "se putea si mai bine" (sau ma facea sa simt cumva asta, ca stie ca pot mai mult si ca regreta ca nu mi-am dat silinta), ma puneam pe treaba de se mira toata scoala




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Didididi spune:

Inca nu m-am hotarat cum voi proceda cand vom ajunge si la scoala. Va citesc si incerc sa vad in ce parte voi inclina. Dar clar, nu mi-ar placea un copil care nu ar vrea sa invete. Nu poti mai mult e una, dar sa nu vrei e alta. Mi-ar placea foarte tare sa citeasca, dar culmea pana acum nu am reusit sa il conving sa ii citesc macar o poezie (:.

Ambitia e innascuta si poate fi stimulata. Cunosc oamenii normali pe care ambitia i-a propulsat spre pozitii inalte. Dar sunt si meserii in care nu poti fi de top, daca nu ai si talent si pasiune, cum este muzica, desenul.

Didi si bb Mihail (22.08.2008)

AgnesLuca spune:

Cum definim ambitia ?

Pina acum, din marturiile ambitioaselor (incluzindu-ma aici si pe mine) de la acest topic imi rezulta ca este perseverenta in a cauta recunoastere in exterior. Din acest punct de vedere, nu mi se pare a fi pozitiva si nu as cauta deloc sa o stimulez. As cauta sa stimulez dorinta de cunoastere, dorinta de a face un lucru bun (aici cu atentie, pentru a nu cadea in pacatul perfectionismului), atitudinea productiva (in sensul dat de Fromm, ca fiind aducatoare de satisfactii interioare).

Sorana, Mickyyy, imi plac tare mult copilele voastre

pisigri spune:

pai motivatia exterioara este mereu nociva?

Hai sa ma dau drept exemplu. Nu am dat pe-afara de ambitioasa da-s fata desteapta . Mama m-a si verificat destul, in clasele primare mai ales; apoi mai putin, pt ca aveam rezultate bune, da' mereu a stiut de notele mele, mereu ma bodoganea cu "da' X cit a luat la lucrare?".
Asa ca am avut mereu premiul I si am participat la olimpiade.
In liceu m-a lasat de capul meu, n-am mai fost in esalonul de "primii3". Nici n-am suferit din cauza asta.
M-a lasat sa fac ce facultate am vrut, desi nu s-a bucurat si mi-a spus de destul ori ca o sa-mi fie greu in viitor cu asa meserie. Am invatat, mai mult ce m-a interesat (animale mici), mai putin ce nu consideram ca ma priveste (animale de renta).
Acum fac un doctorat si sa spunem ca as fi preferat sa accept variantele de orientare profesionala pe care mi le oferise mama. Desi am facut facultatea asta din pasiune si convingere.

Asa ca eu nu am mare incredere in beneficiile pe termen lung ale pasiunilor versus ratiunilor




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

AgnesLuca spune:

Pisigri, nu ai cum sa stii cum ai fi fost intr-una din profesiile alese de mama ta. Cred ca tocmai asta-i greu in psihologie, ca nu ai cum sa dai inapoi, sa reiei filmul in varianta doi si apoi sa compari.

Eu am ales rational, eram buna la toate dar nu aveam nici o pasiune constanta. Am ales prost si acum la 40 ani incerc sa repar.

eu credeam ca tu ai studiat lb. straine; abia acum am inteles de ce denizel iti cerea parerea la topicul cu animalele de casa

sorana spune:

Ca sa ne "certam" eu zic asa - trebuie stimulata ambitia DAR cu mare atentie la toleranta si negociere si altele de gen. Adica, eu zic ca trebuie sa incerci sa gasesti motivatia acceptata de copil pentru a obtine rezultatul dorit. Ambitia nu trebuie stimulata asa cum au facut parintii lui Mickyy si ai mei. Nu vad de ce ar trebui sa fie fi-mea prima, ca asa vreau eu, ea e ea si eu o iubesc si o accept fara sa fie prima in toate cele.
Pe de alta parte nu pot (nu ma lasa pe mine sufletul) sa o las la cum vrea ea, adica sa-si foloseasca 10% din potential.
Intre cele doua extreme calea de mijloc sa traiasca.
Nu-i pot impune copilului sa fie altfel decat este (si nici nu vreau asta) dar pot negocia sa lucreze un pic acolo unde are carente (de ex. la mate daca n-a inteles ceva anume). Rezultatele, chiar daca nu de top neaparat, reflecta asimilarea materiei precum si atentia, puterea de concentrare, etc. Eu pot sa ajut doar la "asimilarea materiei". Si asta si fac. Eventuala, posibila dorinta de a avea rezultate poate veni doar de la ea, cu voia ei.

sorana spune:

Nu.
Fi-mea a pierdut recent o gramada de puncte la un concurs pentru ca scrie urat(de fapt oribil e un cuvant mai potrivit).
A tras concuzia ca daca nu schimba astia modul de punctare nu mai mergem la concursul respectiv (ca n-are rost din moment ce oricum nu poate castiga), ea nu-si poate schimba scrisul ca n-are cum, asa scrie ea si gata. Si se poate citi, deci nu e nicio problema la ea, profii n-au decat sa faca ce vor ei iar punctajul oricum e irelevant.

Edit: Mie mi se pare de bun-simt atitudinea ei.

sunnyday07 spune:

Ii punem filmul "Little Miss Sunshine" .. glumesc desigur.

Ma inscriu si eu ca posesoare de odrasla de clasa I care scrie foarte urat si care "uraste" temele de la mate si romana. Si eu caut inca dozajul potrivit pentru stimularea ambitiei despre care vorbea Sorana - foarte interesanta discutie, eu am tras multe invataminte din ea!