Lipsa de ambitie?!

AB_AC spune:

Chiar n-as conta pe asta. In familie cam toti au facut ce au vrut asa ca noi suntem stiintificii, un frate psiholog, o sora pianista si un posibil criminolog (deocamdata nu-i decis:))si inca o sora medic... deci de toate pentru toti.

sorana spune:

Copilul meu nu are ambitie deloc.
Zicea cineva ca e relaxata Filofteia - la cum vad eu, din postura de mama cu copil total lipsit de ambitie - n-ai de ales!
Daca ma dau eu cu capul de pereti ii creste ambitia lu' fi-mea? Nope.
Fi-mea e genul ala cum zice Sabina
Am mai dat eu exemplul asta: asta-iarna pe derdelus o fetita vine la fi-mea "Facem concurs cu saniile?" La care fi-mea "Du-te tu prima!".
Fix asa e fi-mea: ii lasa pe toti inainte, se da la o parte.
Recunosc ca nici asa nu-i bine, lipsa asta totala de ambitie are dezavantaje majore. Dar firea si felul de a fi nu i le pot schimba. Asa ca o motivez cum pot (uneori nu tocmai "cusher"), am grija sa stie ce trebuie sa stie (adica materia din clasa in care e) si ... asta e.
Imi imaginez (adica sper) ca isi va gasi locul in viata, atat dpdv profesie cat si famile.
Ah, am uitat sa va zic - e foarte frumoasa

saskia spune:

Eu am doi, unul cu ambitie si altul cu pasiune n-as putea spune ca pe unul il vad reusind in viata si pe celalalt nu. Dar pot spune ca deocamdata ii vad fericiti atata vreme cat noi ii sprijinim, le oferim ajutor. E greu pentru noi mai ales care venim dintr-o alta cultura sa nu pretuim chestia asta cu ambitia, ma uit la barbatul meu, el zice ca al lui e ala cu pasiunea si al meu ala cu ambitia .

Eu sunt in stand by. Ii las sa se dezvolte (un pic controlat de mine) destul de liber.

AB_AC spune:

Ai mei nu m-au impins de la spate. Am fost o adolescenta rebela, am avut un tata mai mult absent din cauza job-ului si-o mama care ma iubea si ma iubeste enorm si care mi-a zis decat sa fac bine un lucru sau sa nu ma incurc cu el. "De ochii soacrei sa fac cand oi avea soacra..."

Totusi a fost acolo si m-a ajutat cu devotament. Nu doar laurindu-mi problemele pe care nu le pricepeam singura. A mers mult mai departe. Inainte de treapta intai mi-am rupt mana si nu mai puteam scrie. Mi-a scris dupa dictare temele si comentariile vreo doua luni. A fost mereu acolo buchisind cu mine chimia pentru ca voiam sa fac medicina. Apoi am vrut altceva si tot acolo a fost.


Nu cred ca-i poti da cuiva talent. Ambitia nu-i o trasatura prea dulce de trait cu ea. As vrea sa-i invat placerea lucrului bine facut si ideea ca un minim trebuie facut din toate. Nu de pomana invatamantul e obligatoriu un numar de ani. La liceu isi aleg multe cursuri deja si o orientare devina mai clara si posibila.

filofteia spune:

Chatonel.... cum bine spune Sorana n-ai ce-i face... negociez cu el permanent.... si i-am pus in vedere ca vrea nu vrea carte tot va invata. In plus are un program destul de bine conturat, ca sa nu stea degeaba prea mult.



LalaD imi pare sincer rau de nota de la muzica, mai ales ca stiu ca este afectat.
Aici apare diferenta fata de fiimiu.. el nu s-ar stresa sa repare o astfel de nota.
In ce priveste stiintele si fiimiu... sunt convinsa ca va fi bun, dar nu din ambitie ci pentru ca ii va fi usor sa invete, intelege deja multe dintre notiuni... dar nu-si va dori sa ia 10.. se va multumi si cu 9, mai ales daca il va obtine fara efort.

Eu cred ca te nasti cu ambitia. Nici eu nu sunt o ambitioasa, niciodata nu mi-am dorit sa ies in fata si nu cred ca am stiut exact ce vreau de la viata pana nu am terminat liceul.

Copii nostri, dupa parerea mea, sunt supusi la presiuni foarte mari din partea societatii, asa ca eu incerc sa-i dau lui fiimiu si un pic de timp al lui, in care sa umble hai hui prin cartier cu colegii de clasa ... mie timpul asta mi se pare la fel de important ca si cel acordat invatatului.

Mickyyy, dar tu nu mai intri? Pana la urma ce ati hotarat? O lasati sa se responsabilizeze? Si ce daca scrie urat? Important este sa-si faca temele corect si complet, caligrafia nu mai este un criteriu.

ruxij spune:

Eu am citit f. putin la subiect, vreau sa imi spun parerea pe scurt. Un copil care nu are inteligenta "de top", nu poate ajunge "de top", oricat l-ar impinge parintii. Dar un copil de care se ocupa parintii si care nu este lasat chiar de capul lui, va avea o performanta mai buna decat ar avea-o in absenta acestei atentii. Deci eu sunt de parere ca cea mai buna e calea de mijloc. Dc. nu ai un copil care e motivat intern si face isngur, trebuie sa il impingi putin ca sa isi depaseasca performantele pe care le-ar avea in absenta interventiei parintesti. Dar trebuie sa stii f. bine unde este limita si sa nu intinzi coarda prea mult, pentru ca nu are rost.

pisigri spune:

Indraznesc sa spun ca nu este asta motivul.
Un copil de la care se cere "performanta"=sa fie printre primii in clasa, are citeva cunostinte generale solide, are deprinderea de a scrie corect si inteligibil si de a alcatui o fraza cu subiect si predicate. Din pacate, multi dintre studentii nostri (ma refer la facultatea in care exist eu...) nu au aceste deprinderi. Din contra, am ajuns sa gindesc "uite ce frumos scrie asta" daca la un examen/verificare periodica citesc o lucrare de nota 7, dar cu cratime folosite corect...
Nu stiu ce parere au altii, dar pe mine scrisul asta in limba romana ma "omoara"; este prima impresie pe care mi-o lasa un text scris, si e o prima impresie foarte importanta. Din pacate, ca si pe forum, nu avem voie sa "discutam" aceste aspecte...pe noi ne intereseaza cunostintele din domeniu...

Si ca un raspuns mai general la intrebarea ta, cred ca daca pina la inceperea liceului ai invatat..organizat, in liceu, chiar daca o lasi mai moale ca nu ai "timp" de invatat lectia la geografie, iti e greu sa tii pasul cu fizica sau nu ai chef de scris comentariul la romana, deja ai formate niste deprinderi de studiu, o metoda de a invata, de a organiza si sistematiza materia.
Socul cel mare eu personal l-am resimtit nu la trecerea in liceu, unde chiar daca o mai zbirceam la cite o materie, aveam sansa sa o dreg, ci in facultate, unde metoda de predare era cu totul alta, volumul de materie era mult mai mare, si desigur ca lasata de capul meu un semestru intreg, nu am avut chef de invatat decit in sesiune (prima), am "dat cu curu de pamint"=am luat note mici la niste examene....si mi-am redescoperit "metoda" in invatare




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

Ok, ce e ala virf? Primul din clasa, ca medie? Sau un copil care are rezultate pe medie dar la fizica are rezultate la concursuri nationale? Sau ala care se descurca acceptabil la scoala, dar are premii la sah/inot/dans/uatevar activitate extracuriculara?
Si ce faci daca copilul tau e ultimul din clasa, desi poate sa fie usor in esalonul de mijloc? Sau daca dupa vesnice rezultate bune si f bune, deodata vine numai cu 5-uri?




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

pisigri spune:

Asa este, ambitia nu e acelasi lucru cu pasiunea.
Credca visul parintilor este sa aiba copii cu adevarat pasionati de ceva - daca s-ar putea, de ceva care are mai mari probabilitati sa le asigure succesul in viata, pe termen lung. Dar pentru ca adevaratele talente intr-un domeniu sau altul sint relativ rare, trecem la stimularea ambitiei...




http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

sorana spune:

Ambitia nu e deloc (dar deloc) acelasi lucru cu pasiunea. Fi-mea nu este ambitioasa dar are pasiunile ei.
Spre deosebire de Filofteia eu am fost un copil foarte ambitios. Nu suportam sa nu fiu prima din clasa, la olimpiada (chiar daca nu neaparat ma calificam mai departe) macar sa fi luat cea mai mare nota din scoala, etc.
Fi-mea e cu totul altfel. Citeste (chiar as putea spune studiaza) ceea ce o pasioneaza pe ea. Dar daca ia o nota mai mica (momentan are calificative dar noua invatatoarea ne trece si punctajul) nu are nici o problema cu asta, pentru ea 86 de puncte sau 99 (din 100) tot una e.
Alt exemplu de gandire al fiica-mii: Anul trecut a luat la mate 85 de puncte la un test. Eu i-am zis ca e cam putin, erau si vreo 2 greseli de nestiinta acolo, deci trebuie sa lucram un pic la mate. Am lucrat in plus 2 luni (cate 2 probleme pe zi, nu va imaginati ca omoram copilul), la urmatorul test a luat 100p. Eu mandra, ii exemplific cat conteaza munca la modul "Vezi, daca ai lucrat un pic, imediat ai un rezultat bun, sunt mandra de tine, etc". La care fi-mea "Pai mai bine nu lucram deloc si ma jucam in timpul ala si luam tot 85 p. Nu merita.".

Vorba Filofteiei viata mea cu fi-mea e o continua negociere. Iar mie imi e destul de greu sa accept lipsa ei de ambitie, pentru ca eu nu sunt asa. Dar, pur si simplu, trebuie sa ii las si ei dreptul de a fi ea, libertatea de a face cum crede ea. Sigur ca exista limite, mai negiciem, mai lucram cate un pic, cat se poate cu cooperarea ei, ca fara cooperarea ei n-am rezolvat nimic.

Pisigri - pasiunile nu i le poti alege. E pasionat de ce e pasionat si aia e. Sigur ca poti incuraja pasiunea (cumparandu-i material de studiu de exemplu) sau nu, dar parerea mea e ca orice pasiune ar trebui incurajata. Fi-mea este pasionata de "stiinte naturale". Acum e pasionata de pietre si minerale, are colectie, citeste despre, le cunoaste, etc. Asta o tine deja de vreun an. Inainte de asta a avut un an de pasiune pentru bilogie (stia sistemul digestiv, respirator, stia ce-i aia celula, la ce foloseste ficatul sau rinichiul, etc). La fel citea despre asta, avea un mic torso uman pe care il studia, modele de ADN, etc. Inainte a fost pasionata de planete, stele, sateliti, formarea pamantului, evolutionism. Chiar incep sa fiu curioasa cand o temina cu pietrele (dupa ce considera ca stie suficient despre un subiect isi muta interesul) ce pasiune urmeaza.

Mai sunt curioasa daca, atunci cand va fi mai mare, va avea performante la materii de gen biologie, chimie, geografie, sau nu.