V-ati intoarce in Romania?

Draga Comunitate,
Sapind eu si sapind dupa informatii despre Franta, cu care fetele binevoitoare de aici de pe forum au si sarit, de alfel, sa ma ajute, am gasit pe un alt forum aceasta tema de dezbatere pentru cei plecati pe meleaguri straine: V-ATI INTOARCE SA TRAITI IN ROMANIA? Si daca da, de ce , si daca nu, de ce? (Sper ca legea copyright-ului nu functioneaza in cazul asta, sa ma acuze cei de pe forumul cu pricina ca le-am furat subiectul!!!)
Gindindu-ma ca intrebarea asta, "v-ati intoarce sa traiti in Romania?", iti confera o viziune mult mai obiectiva asupra subiectului emigrarii decit intrebarea "ati pleca din tara?", le-am lansat provocarea celor care raspunsesera la subiectul meu, dar am primit imediat sugestia ca intrebarea asta ar merita un subiect nou.
De aceea, ma grabesc sa va pun tuturor celor stabilite/stabiliti in alte tari intrebarea cu pricina. Cred ca raspunsul ar putea folosi multora!

Catalina.

P.S. Emoison, uite si subiectul!!! Te rog intra acuma si tu in detalii - de ce NU?

This is the first day of the rest of my life!

iris spune:

Nu, fir-ar a fie....
de ce? chiar intrebi de ce?
poate daca as fi raspuns pozitiv ar fi fost de discutat dar pentru Nu-ul meu cred ca e clar: nu ar avea nici un sens....
nu e usor sa spun acest nu, pentru ca imi e dor de toti oamenii si de toate lucrurile frumoase si bune care sint inca acolo; din pacate trebuie la un moment dat sa te gindesti si la altceva decit la aceste frumuseti, si vezi ca viata nu e frumoasa , nici usoara, si apoi vezi ca viata trecea, apoi te gindesti la copi samd...

ruxij spune:

NU! As vrea sa imi fac si eu meseria fara sa imi rada in nas toti tziganii (si nu numai ei) ca's proasta si bugetara, iar ei sunt "jmecheri". Vreau sa am perspectiva si sa am speranta. Sa pot sa visez si visele sa devina realitate. Am citit ca pentru capricorni (ca mine), visele sunt tinte, asa simt si eu, deci daca nu le pot indeplini ar fi cam rau. Si, nu in ultimul rand, as vrea sa imi pot creste copilul in conditii decente. Asta e tot. Conditiile astea pentru mine in Romania nu vor exista niciodata.
Numai bine!

ruxij

Elenalove27 spune:

De intors in Romania pot spune ca NU m-as intoarce si asta datorita conditiilor din Romania , civilizatiei, educatiei,...etc

Adela P spune:

Revin in vizite intotdeauna cu palcere insa sa ma restabilesc acolo, nu. Poate daca as avea bani sa-mi permit sa stau 3 luni aici, o luna acolo si tot asa, ar fi altceva.
De ce? Ma simt mult mai in siguranta aici din toate punctele de vedere, copilul meu stiu ca va avea aici sansa sa faca aproape orice.
Ar trebui sa fiu tare nefericita aici ca sa ma intorc in tara.

Adela
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Adela%20P

danaA spune:

NU, categoric Nu. Si asta pt ca nu mai vreau sa ma mai gandesc la ce mananc a doua zi si nu mai vreau sa imi dau ultimii bani pe spaga la medici sau functionari publici sau mai rau ca sa gasesc un loc de munca si pt ca nu vreau sa mai merg pe strazi pline de cersetori care te trag de maneca la fiecare pas si pt ca al meu copil (copii) nu vreau sa traiasca toate astea.
Chiar daca imi este un dor nebun de cei pe care i-am lasat acolo,am viata mea si tre sa ma gandesc la copii nostri.

Danasi Andrei

Laura _Oprescu spune:

nici eu...nu s-a indreptat nimic de cand am plecat si nici nu vad "lumina"...sper insa din tot sufletul sa fie bine si acolo! ...aici e casa mea...pupici...

adunapurici spune:

Hm...ma simt cam prost sa fiu prima care crede din tot sufletul ca vrea sa se intoarca si ca se va intoarce...
Sunt constienta ca deja m-am obisnuit un pic aici, cu confortul mult mai mare fata de acasa, dar, pe de alta parte, parintii imbatranesc si nu merita lasati singuri, nici una dintre perechi nu vor sa auda de venitul definitiv aici (si ai lui Mihai au vizitat SUA de 4 ori, au vazut Princeton, NY, Boston, Madison...), iar eu ii inteleg, acolo isi au viata si prietenii lor, casuta la tara...
Poate veti spune ca sunt egoista, ca nu ma gandesc la binele copilasilor, daca vor exista...cred ca cel mai mare bine pe care l-as face ar fi sa ii nasc aici, sa fie cetateni SUA (pe langa romani) si sa nu mai trebuiasca sa indure umilintele si cozile pe care le-am inghitit noi pentru vize si alte cele...daca ei vor cu adevarat sa traisca in alta parte...se descurca ei, noi cum am facut? (si eu mi-am promis ca, daca ma hotarasc sa fac copii, intai ma obisnuiesc cu ideea ca s-ar putea sa isi traisca viata pe Luna, nicidecum langa mine...m-a impresionat ca cineva zicea intr-un mesaj ca "ajunge o generatie de sacrificiu", dar, daca am ramane aici doar pentru copii, ar fi destul de aiurea, pentru ca America e fff mare si, daca el/ea si-ar gasi o slujba in California iar noi am trai aici, am vorbi la tel si ne-am vedea de 2 ori pe an, ceea ce se intampla si cu lumea din Ro)
Cam atatica...

lai spune:

Nu cred..

Cum inca nu m-am decis unde o sa ma stabilesc (mai am aproape sase ani de doctorat si momentul crucial va fi cand termin si va trebui sa-mi caut un job, desi poate nici atunci inca, pentru ca, daca raman in invatamantul universitar aici in America, cel mai probabil va trebui sa ma mai mut o data sau de mai multe ori dintr-un loc intr-altul pana imi gasesc un loc stabil), in momentele de mare idealism ma gandesc ca n-as vrea sa exclud total Romania de pe lista posibilitatilor (care e luuunga, include printre altele Spania, Germania, Canada, Australia, Brazilia - desigur, unele mai fezabile decat altele..) dar in clipele mai pragmatice imi dau seama ca e foarte putin probabil.

Pe plan profesional nu stiu ce as putea face in Romania. Ca profesor universitar, chiar daca as reusi sa obtin un post, ma cam vad ca muritoare de foame - poate cel mult in visurile mele frumoase ma vad ducandu-ma in Romania din cand in cand o jumatate de an sau un an ca "visiting professor".. Pe plan umano-emotional - parintii, bunicii, matusile, unchii sunt acolo, ceea ce e foarte important.. Dar prietenii de varsta mea marea majoritate au plecat si ei, sunt imprastiati acum prin colturile lumii.. Cat despre partenerul meu de viata, cel mai probabil nu va fi roman, si chiar de-ar fi sa fie, n-ar putea fi decat tot un roman cunoscut aici, iar sansele ca si el sa vrea sa se intoarca sunt mici [si la capitolul asta, cum posta maudi la un alt subiect, cred ca ma voi incadra si eu la categoria "sufletelul cu barbatelul"]. Plus ca dupa atatia ani - si cati vor mai trece pana sa ma pot gandi cu seriozitate la a cauta o slujba in Romania - m-am obisnuit cu un alt stil de viata, stil de munca, calitate a serviciilor, facilitati, nu stiu cat de greu mi-ar fi sa ma re-adaptez. Iar un alt aspect e ca in ultimii ani, indiferent unde am fost, am trait in medii extrem de diverse, de multiculturale, imi place asta si cred ca mi-ar lipsi daca ar fi sa ma intorc in Romania.

Mi-e draga Romania, dar deja nu mai este "acasa". Cultural, lingvistic, da, dar ca spatiu geografic, mai putin. Deocamdata, pana cand o sa ma apuc de crescut radacini undeva si o sa am un "acasa", Romania este una din multele mele "a-case" din jurul lumii (emotional vorbind, nu va imaginati acum ca posed locuinte pe tot mapamondul)

Lai

lai spune:

Cataghe,

Intuitia mea este ca cei mai multi dintre cei care au plecat vor raspunde nu la intrebarea asta. Daca scopul principal pentru care ai pus intrebarea este sa te ghidezi in hotararea pe care te pregatesti sa o iei daca sa emigrezi sau nu, eu iti sugerez o alta intrebare: daca ar fi sa o luati de la inceput, sa va intoarceti la momentul deciziei de a pleca, ati proceda la fel? Probabil multi ar spune da, dar cred ca numarul celor convinsi ca ar proceda la fel este mai mic decat al celor care la momentul actual nu s-ar mai intoarce.
Eu mi-am pus intrebarea asta de multe ori, mai ales in primii ani.. Acum as raspunde ca as proceda la fel, dar nu mi-a fost intotdeauna la fel de clar acest raspuns.. Multi spun ca o data ce ai plecat, nu mai e drum de intoarcere - si nu degeaba. Sigur ca nu e ceva absolut, si nici nu e neaparat ceva tragic - de multe ori nu mai vrei sa te intorci, plus ca ai si exemplele celor care chiar se intorc, dar asta e mai mult exceptia decat regula; multi sunt cei care in adancul sufletului ar vrea, dar nu mai pot.. iar acest "pot" inseamna multe, e greu de explicat, si inseamna si diverse lucruri pentru diversi oameni, mi-e greu sa explic aici.. Dar am cunoscut multi emigranti al caror suflet eu asa l-am perceput, in ipostaza asta.. E adevarat si ca in viata in general totul are un pret pe care il platesti mai devreme sau mai tarziu; pe vremea comunismului optiunile erau mult mai limitate si oamenii nu isi mai bateau atata capul ce sa aleaga, ca nu prea aveau ce alege; acum e libertate si posibilitatile sunt multe, e extraordinar ca le avem, dar platim si pretul aferent, cand alegi ceva implicit sau explicit renunti la unul sau la x alte lucruri pe care ai fi putut sa le alegi in loc. Asta e, nu exista solutii universal valabile, fiecare alegem cum stim noi mai bine la momentul respectiv, ne documentam cat putem, incercam sa facem o alegere cat mai informata, dar pana la urma macar partial tot este o loterie, si ce putem face e ca o data decizia luata, sa ne-o asumam si sa mergem pe drumul respectiv sa-l "exploatam" la maximum si in masura in care e posibil sa nu ne fie frica sa facem si modificari pe parcurs. Mai cred si ca nu exista o singura cale spre fericire, nu e un singur raspuns corect, important e sa stim noi cum sa profitam la maximum de drumul ales, oricare ar fi el, sa stim sa ne facem viata frumoasa, altfel regrete poti avea intotdeauna, chit ca pleci, chit ca ramai, depinde (si) de tine in ce masura le lasi sa-ti amarasca zilele...

Lai

Eliana spune:

Categoric NU