despre limite

addinel spune:

rox, vad foarte des in jurul meu adulti cu diverse traume/ frustrari care isi acuza parintii de diverse greseli. citesc teorii care mai de care. aud despre stiluri de educatie total diferite si de multe ori diametral opuse. am ales din fiecare ce mi-a placut si ce am considerat eu ca ni se potriveste, ceea ce am considerat potrivit. nu sunt "atat de nesigura" cum spui tu, dar totusi imi pun intrebari si uneori ma intreb daca am ales calea cea buna (nu ca principii generale, de care sunt sigura, ci pe probleme punctuale). recunosc, mi-e teama uneori sa nu gresesc. probabil ca nu as mai avea indoieli daca m-as considera parintele perfect, dar as fi aroganta sa cred asta, nu?

la ore de consiliere voi merge dupa Paste, avem programare deja. ma duc cu maia la un psihoterapeut specializat in teorii cognitiv comportamentale care a lucrat mult cu copii. as vrea sa o evalueze din punct de vedere emotional si sa ma indrume pe mine.

michelle-usa spune:

eu zic ca dragostea care o aratam copiilor nu este contra la a stabilii limite. Stabilim limite pt ca-i iubim.
E destul de greu sa stabilesti limite in loc sa-i lasi in voia lor, de aceea cred ca unii parinti si din comoditate nu stabilesc limite.

Nu il las cu orele la tv sau pe calculator desi mi-ar fi foarte comod mie, pt ca i-as face rau.
Nu il las sa manince junk food toata ziua, ca s-ar imbolnavi.
Nu il las sa doarma cand pica el de somn ca dimineata treb sa se trezeasca la 7:30.
Nu il las sa se joace si sa nu-si faca temele
Nu il las cu bicicleta sau sa mearga pe mijlocul strazii ca il calca masinile
Nu il las singur prin magazine/acasa...ca cine stie ce se intimpla
Nu il las sa bata alti copii
Nu il las sa ia ce nu e al lui
Nu il las sa se urce unde poate sa fie in pericol
etc...etc...limite si limite....

Deci astea sunt cateva din limitele care trebuiesc impuse din dragoste pentru el si pentru societate. Nu traim de capul nostru.
Desigur ca am introdus si schimbam aceste limite in functie de virsta.Iar de introdus le-am introdus cu dragoste, cu vorba buna, prin explicatii simple care sa le inteleaga.
Eu am mai observat o chestie, care nu stiu cat e de comuna la alti copii, dar cu cit ii dai mai mult sa aleaga cu atit e mai nefericit, mai confuz.
De ex. cu imbracatul era o perioada cand il lasam sa aleaga...si alegea si trecea ora si imbracat tot nu era...sau cu ce jucarie sa ia in parc...sau in ce parc sa mearga.
Vazind asta am schimbat"placa". Ii dau 2 optiuni ca sa aleaga mai repede si astfel a fost bine pt toata lumea.

Noi am aplicat limite in functie de comportamentul si temperamentul lui si nu am avut probleme. Este un copil cu o fire deschisa, isi sustine cauza, discutam orice.

michelle

rrox3 spune:

Addinel intre grija aproape permanenta de a nu gresi si aroganta "perfectiunii" mai incap multe variante

Atat timp cat te-ai informat, ai comparat deci ceea ce simteai tu ca fiind OK si cu ce este deja validat de studii si verificat si ai ajuns la niste principii in care crezi, aplica-le fara teama de a gresi.

Nu exista garantii absolute. Exista insa pattern-uri de parentare demonstrate ca fiind mai bune decat altele. Cel putin nu fac rau.

Sigur ca ramai deschisa la alte perspective, dar mai sigura pe tine si pe ceea ce crezi tu. Avand incredere in tine.
Ia-ti confirmarile de la copilul tau. Daca e vesel si multumit, daca isi permite sa se exprime, daca nu ii agreseaza pe ceilalti, te descurci bine.
Nici o grija, nu exista mama perfecta Incearca doar sa fii suficient de buna.

sorana spune:

Eu zic si ca e foarte important sa adaptezi limitele la varsta si necesitatile copilului. Ca exemplu - ora de somn la noi n-a existat cata vreme era la gradi - ca nu-mi pasa ca ajungeam la gradi cu o ora intarziere. Ei, de cand a inceput scoala, pe perioada scolii, exista limita de ora de somn. In vacanta nu, dar daca n-ar avea limita (la noi e ora 22 limita) atunci la scoala ar dormi cu capul pe banca la propriu.
Pe de alta parte cand era mai mica eram foarte atenta ce filme vedem, eventual le vedeam eu inainte sa vad daca sunt ok sau nu. Acum ma preocupa mult mai putin asta, e deja la varsta la care ii pot explica orice ar vedea plus ca daca devine prea violent filmul suntem amandoua de acord ca nu ne place si il oprim.

Cat despre intrebarea initiala - eu ma bazez strict pe feeling si prietenia cu fi-mea. Adica ma bazez pe parerile ei si pe ale mele. Daca va fi infumurata sau timida sau altfel cred ca tine si de felul ei, nu numai de ceea ce se intampla acasa. Fi-mea este de fel mai retrasa, mai prudenta (nu pot sa zic timida, pentru ca nu este, de fapt). Nu cred ca pot schimba asta si nici macar nu-s convinsa ca ar fi bine sa schimb asta - poate e mai bine asa, prudenta atat in relatiile cu oamenii cat si in situatiile necunoscute.