Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.
Raspunsuri - Pagina 20
Eleni spune:
Katriana,
incerc sa mai scriu aici asa, pe bucati.
Eu am divortat cand nu era custodia comuna, asa ca nu stiu cum e acum. Probabil insa ca veti avea custodie comuna, si domiciliul la tine. Asuma-ti ca te vei ocupa exclusiv de tot, in prima faza tatal este prietenul care ii face toate poftele iar tu cea care il pui la teme. Ma rog tatal e un termen general (parintele care nu sta cu copilul e mai corect spus). Si la toate intrebarile copilului fii foarte onesta: spune-i ca el are tata, dar relatia de sot - sotie s-a distrus iremediabil. Explica-l ca-l iubesti, nu-i spune ca taica-sau e un abuzator violent... nu-l incarca. Dar spune-i ca relatia de sot-sotie nu e aceeasi cu cea de mama-tata. O sa inteleaga la un moment dat. Si in nici un caz nu o scalda, cum ca o sa se rezolve in timp.
Eu am facut greseala ca in prima vacanta dupa divort sa plecam si cu el, ca sa ii atenuez Mariei suferinta, si am facut foarte rau. FOARTE RAU! Am dat mesaje eronate, am zapacit-o, a fost gresit din toate punctele de vedere.
Programul saptamanal e acelasi, doar ca tu acoperi toate intervalele orare. El se va implica atat cat are timp si chef. La inceput tatal Mariei nu se implica deloc, sa ma invete pe mine o lectie, crezand ca o sa imi frang gatul in aglomerarea de sarcinii si atributii. SI nu a fost usor, dar am decis clar ca eu inapoi nu ma mai uit, asa ca am tras. Si am iesit la liman.
Depune actele de divort, nu mai sta. Nu ai de ce sa stai. Poti sa te reprezinti si singura daca el e de acord cu divortul si nu face tambalau instanta. Exista o cerere care se depune la judecatorie, nu e nici o scofala.
Prietenii indepartati de el nu au fost prieteni. Sau inca sunt, si tu ti-i poti aduce inapoi. prietenii sunt indepartati de catre abuzator cu acordul tacit al abuzatului. Eu nu mi-am indepartat prietenii, m-am luptat pentru ei. Si nu regret asta nici o clipa.
Daca ai cum, mergi la psiholog impreuna cu copilul. El pune multe intrebari, raspunsul unui specialist te ajuta si pe tine, si pe el.
Nu stiu ce sa iti mai scriu, sunt multe lucruri care se intampla si pe care le-am scapat din vedere. Mai intreaba-ma tu.
Katriana spune:
Buna Elena,
Multumesc pentru sfaturi.Chiar astazi dupa amiaza merg la psiho cu copilul care nu intelege ce se intampla , avand in vedere ca eu si tatal lui nu suntem pe aceeasi lungime de unda.
El tot mai spera sa revin asupra deciziei mele si de aceea se comporta cu copilul de parca "el usturoi n-a mancat , gura nu-i miroase".
Copilul sufera si e suparat pe mine , considerandu-ma vinovata de faptul ca el nu o sa mai aiba tata.
Imi este frica de ce ma asteapta singura cu un baiat de 8 ani care ar fi avut mare sprijin in tata(vreau sa cred) dar sper sa-l ajute si sa-i fie aproape cand va avea nevoie de el.
Astept sa fac 10 mesaje pentru a putea trimite PM.
Iti admir usurinta cu care scrii si ma bucur ca o ai, pentru ca asa ne poti ajuta si pe noi , cel putin pe mine m-ai ajutat.
Multumesc mult pentru suport.
Katriana spune:
Buna fetelor,
In primul rand multumesc lui laurenta si buli ca m-au ajutat sa inteleg cum sta treaba cu mesajele private.
Va rog sa ma scuzati daca par cam debusolata dar chiar asa ma simt.
Rog pe cele care au avut probleme in a divorta,adica sotul nu a fost de acord , sa-mi explice cum decurge in acest caz divortul, se prelungeste cu mult aceasta nebunie ?.......
Cand am plecat nu m-am gandit la acte si acum ma trezesc ca nu am decat CI fara cert de nastere , casatorie si ca bineinteles sotul nu vrea sa mi le dea.
Revin cu noi intrebari pentru voi.
Multumesc pentru ajutor,
Eleni spune:
Am avut niste zile teribil de pline la birou.
Iti raspund punctual si cand faci 10 mesaje o sa mai continuam pe privat (nu vreau sa transform subiectul in "Divortul in 10 pasi", nu asta a fost scopul.
Si la mine vina a fost plasata exclusiv asupra mea. Cand a plecat de acasa, el plangea cu sughituri in fata Mariei si spunea ca "Mami nu mai vrea sa fim o familie!". Biata Maria era absolut praf, si eu eram foarte speriata daca o sa isi mai revina vreodata. ma intreba mereu: Tu de ce nu plangi? de ce nu suferi? de ce nu vrei familie? Dar eu am ales sa ii explic constant ca eu nu plang pentru ca ma manifest altfel cand sunt trista... si ca eu vreau liniste si siguranta in viata noastra, si daca asta inseamna ca avem case diferite si vieti diferite, atunci asa va fi. I-am spus ca nici un om din lume nu poate fi obligat sa traiasca in nefericire. Si atat. Nu am pasat vina, nu i-am zis ce imi facea... si iata ca e bine si ea, si eu... Chiar daca ii spune copilului ca e vina ta, tu explica-i ca e decizia adultilor si ca el, copilul, nu e vinovat si e foarte iubit. Si ca are tata in continuare (dar ca tata nu mai e sot... deseneaza-i daca e nevoie, cum se rupe doar legatura dintre soti, nu si cea dintre parinti).
Ma scoate din minti lasitatea... of. Legat de recuperarea actelor, du-te la domiciliu impreuna cu cineva cunoscut. Daca nu, cheama politia si mergi cu ei. Sunt actele tale, nu are dreptul sa le retina.
Eleni spune:
Peste weekend Maria sta cu mine si avem un program extrem de intens, mai ales ca am de recuperat pentru saptamana trecuta cand am fost plecata din oras cu munca (si cand a vazut si pozele de la lansarea filmului mi-a zis: trebuie sa imi aleg si eu un serviciu asa fain ca al tau).
Asa ca maine dupa ce imi termin munca cu ceata de copii (timp in care ea merge la o conferinta despre insecte si paraziti si chestii care ii plac), o sa mergem creanga prin oras. Mergem sa mancam in Centrul vechi, apoi mergem in vizita la prieteni. Si duminica avem program de plimbat cu autobuzul supraetajat care face City Tour (abia astept, sper sa fie si vreme faina). Profit de ocazie ca vin niste proaspeti prieteni din strainatate aici si fac si eu turism in Bucuresti.
Dupa care mergem sa ne impuscam cu lasere la petrecerea unor prieteni unde intram la joc si noi adultii (pot zice ca suntem chiar mai disperati decat minorii). Data trecuta m-am ars ca am avut camasa alba si eram tinta vie pe lumina ala fluorescenta. Acum nu mai stau sa ma impuste toti, ma innegresc toata.
SI avem si planuri sa schimbam niste piese de mobilier si cum ei ii place sa colinde prin magazine cu mobila si decoratiuni, cred ca o sa ma plictisesc eu inaintea ei.
Am avut o saptamana tare plina si recunosc ca trag de mine rau ca sa supravietuiesc si weekendului incarcat, dar imi repet in continuu ca si ea ma intelege mult si prin urmare trebuie sa fac si eu partea mea. Imi amintesc de mama biata, cum ne ducea la film duminica dimineata pe toate 3 (la matineu, duminica fiind singura zi libera a ei, dupa 2 joburi timp de 6 zile), si cum adormea inainte sa inceapa genericul de debut. O mai trezeau aplauzele la final sau o trezeam noi daca incepea sa sforaie... Poate de aia evit sa ma duc la film, sigur o comit si eu.
Katriana spune:
Buna tuturor,
Noi sumtem mutati cu chirie de trei sapt. si da, ma simt linistita.
Suntem singuri, singurei, nu am anuntat decat invatatoarea pentru ca bineinteles mi-a luat imediat un I la mate.
Putinilor prieteni pe care i-am avut nu le-am comunicat acest fapt si sper ca baiatul sa nu fi spus in gura mare copiilor de la scoala.
Mai trebuie sa ne luam hainele de iarna si actele si pe urma sa merg la tribunal.
Suntem destul de izolati dar sper sa ne facem prieteni chiar fiind in aceasta situatie.
Un weekend linistit va doresc.
Eleni spune:
Katriana, de ce nu spui? Care e problema spusului de separare si divort? Eu am spus in gura mare in momentul in care s-a intamplat separarea. De aia se poarta si el ca si cum nimic nu s-a intamplat, pentru ca tu nu ai anuntat. Probabil isi imagineaza ca te calmezi stand separat si te intorci. Te rog explica-i si copilului cu cuvinte clare despre divort. Verbalizeaza cuvantul, daca tu te feresti de el, si copilul va face la fel. Nu e nici vreo rusine, nici vreo boala... Maria a ascuns asta mult timp oamenilor din jur, desi eu am anuntat din secunda 2. Tocmai pentru ca incepuse campania de denigrare. SI am informat pe toata lumea. Clar si explicit, fara detalii picante. Dar sa se stie. Maria a putut sa pronunte asta tarziu, dupa ce am mers la psiho. Dar a reusit.
De ce speri sa nu fi spus in gura mare? care e problema? de cine te feresti? Invata sa pretuiesti linistea... nici nu-ti imaginezi ce dar extraordinar este.
Ieri aveam planificat un program intens si complex. In timp ce eram cu Maria si niste prieteni in parcul Izvor la Expozitia Armatelor, m-a sunat prietena mea ca e la urgenta si o opereaza. Am plecat val vartej cu Maria sa iau copiii ei (o fetita de varsta Mariei si un flacau de 2,8 ani) cu care am fost apoi la petrecere si seara impreuna. Am ramas la ei peste noapte pentru ca sotul prietenei mele sa isi poata aloca timpul si atentia asupra prietenei mele. Si mi-am dat seama cat e de important sa ai oameni in jur care vina la tine atunci cand ai nevoie. Eu am parte de asa ceva. Si am avut parte de asa ceva. Asa ca la randul meu ofer neconditionat, tocmai pentru ca am primit atata.
Azi dimineata in timp ce faceam micul dejun pentru cele 2 scolarite si pachetul pentru pauza de masa, mi-a trecut prin cap ce as fi patit eu daca mai eram inca cu fostul meu sot: Cum sa dorm eu cu alti copii, chiar daca era si al meu, in casa altor oameni, si cu sotul prietenei mele in camera de alaturi - s-a intors si el acasa dupa ce s-a asigurat ca e totul ok la terapie intensiva? As fi dat socoteala zile in sir, ar fi fost subiect de scandal ani de-a randul, as fi tarat in noroi toata prietenia si mana de ajutor acuzandu-ma de te miri ce.
Asa ca draga mea, privirea inainte si gura mare. Anunta, nu tine secret. Fa-o public!
Eleni spune:
Poimaine plecam la Roma... iupiii... abia astept, am primit atata sustinere, am primit harti ale Romei pe mail si in mana (multumesc, dragele mele). Indicatii cu ce sa ma duc si cu ce sa ma intorc... totul de-a fir a par.
Acum ramane doar sa rezolv amigdalele Mariei care s-au gasit sa se inflameze acum in prag de plecare. O tin acasa 2 zile preventiv, si plecam vineri. Visam cu ochii deschisi si eu si ea, mai mult ea, eu doar traiesc cu bucurie emotiile ei... I se pare ca miscam lumea din loc. Cand am fost plecate zilele astea in diverse locuri am urmarit-o si am vazut ca ma tine de mana cand umblam creanga. Eu nu o oblig sa ma tina de mana si nici nu o mai pupacesc public cum faceam pe vremuri. Ca e un-cool sa te mai manifesti asa in fata colegilor si o las sa faca cum vrea si cum alege ea. SI m-am bucurat sa descopar ca ea vine sa ma tina de mana.
Cand umblam creanga prin oras sau prin centrul vechi, schimbam asa niste priviri complice, avem glumele noastra, zambetele noastre. Imi place mai ales sa ii urmaresc interactiunea cu ceilalti copii, savurez fiecare clipa.
A avut niste zile de lene mai accentuata la scoala si s-au vazut in calificative. Si am avut o discutie cu ea. M-am frecat mult cum sa abordez discutia. Pentru ca eu am fost olimpica pe viata... mai intai de presiunea bunicii, apoi ca nu stiam altceva, apoi ca mi-era usor. Macar in liceu si facultate nu m-am privat de nici un chef si de nici o bucurie, dar ma alergau bursele si notele mari si nu le puteam refuza. Asa am ajuns sa fac facultatea la Sorbona (nah, ca cu asta nu ma laudasem) si sa si termin dreptul la stat si fara proptele, in fine, am invatat mult si ... nu stiam cum sa abordez problema Mariei.
In viata frumosilor li se deschid mai usor caile de acces. Eu a trebuit sa lupt si sa invat... aveam colege care fermecau efectiv. Acum am asa ceva in casa. Si da, e mult mai usor sa obtina lucruri si automat nu depune mare efort. Si eu m-am jurat ca nu voi pune presiune pe ea sa rupa cartea, vreau sa isi descopere pasiunile, sa le exploreze, sa faca cu drag ceva in si din viata ei....Mai ales ca eu am invatat mult si nu am folosit in practica decat foarte putin din ce am invatat. Nu practic dreptul iar franceza o folosesc doar pentru conversatie si ascultat muzica pansament pentru suflet.
Bun,toata polologhia asta la nivel de teorie. Dar cum ma duc eu acasa, mama olimpica, sa ii zic fiica-mii ca as vrea sa acorde un pic mai multa atentie invataturii... Si m-am dus. Si ne-am asezat la un ceai si i-am zis ca imi place sa ii citesc poeziile si povestile, dar ca as vrea sa ajunga la abilitatea sa le scrie fara greseli de ortografie. I-am zis ca mama ei este cunoscuta printre prieteni ca fiind “spaima mancatorilor de cratime si de i-uri”, si am ras amandoua. Stie ca sufar daca vad greseli gramaticale. Nu am mari pretentii la matematica, decat sa stie sa isi ia restul corect (eu sunt absolut depasita la stiintele reale), dar ca desi ii apreciez creativitatea si talentul narativ, as vrea sa fie sustinute de ortografie corecta si de acorduri subiect predicat. Ea greseste ca se grabeste sa scrie ca sa scape de teme... si apoi sa se poata juca. Si eu nu am vrut ca scoala sa fie o presiune, eu oricat invatam tot ma duceam cu frica la scoala ca mi se parea ca nu stiu tot. Maria se duce cu drag si se bucura de compania colegilor ei (eu in scoala generala era taxata din cauza notelor bune).
I-am explicat sa o pot ajuta cu munca suplimentara daca doreste, pot chiar sa o ajut cu un meditator (asta am zis-o la tachinare, ca stiam ca o sa refuze ca se va ofensa daca ii propun meditatii la asa varsta mica, ca ea poate singura)... si se vad rezultatele. E mai atenta, e mai prompta... e la fel de poeta si de relaxata, dar cand e vorba de facut temele nu le mai face repede si oricum, le face repede si bine. Of, am mai scos un bau-bau de pe lista, mereu ma gandeam cum sa ma adaptez vietii relaxate de scolar in conditiile in care eu nu stiam decat sa invat... m-am adaptat din mers. Ce bine e sa fii om mare, ai beneficiul propriilor experiente si inveti din ele.
bonsai spune:
ca de fiecare data, am citit si aceasta postare cu mare interes.....Eleni ,ai un fel de a gandi si (evident) de a scrie plin de relaxare care mie personal imi place foarte mult
......sunt si eu de acord cu tine,fetita mea e in clasa a II-a,nu rupe cartea ,dar nici nu se omoara dupa invatat.....temele le face mai mult inpinsa de la spate...desi e isteata foc....dar ce atata graba???...in viata trebuie sa stim mai multe decat "plictisitoarele"exercitii de mate
...asta ca sa o citez pe ea...
....si eu ascult tot muzica in limba franceza pt suflet.....
Eleni spune:
Si s-a dus naibii curcubeul meul... dar si pe mine ma ingrijora persistenta lui, era ca atunci cand nu recunosti ca ai o problema. Nimic nu e intamplator, nici macar faptul ca la o zi dupa ce ziceam ca mie nu-mi trebuie nimeni, ca sunt completa, a aparut in subiect care a luat o mare coaja de pe o buba coapta. Mie nu-mi trebuie nimeni pentru ca mi-e GROAZA sa nu o iau de la cap cu sexul la program/la comanda/ca trebuie. Este un subiect inca neatins din sertarul cu chestii naspa... Umilintele indurate inca nu au ajuns pe lista de discutii, pentru ca inca ma frig. Am rezolvat multe altele, dar astea inca nu. Poate ca e momentul sa o fac, cred cu tarie ca nimic din ce ma atinge intr-un context nu e fara rost si sens.
Din cauza asta nu reusesc sa depasesc cu nici un barbat etapa flirtului... oricat de mult mi-ar placea si m-ar placea. Este un buton de panica isteric, se activeaza si urla...
Este cumplit ca de 1 un si jumatate primul gand cand ajung in pat (indiferent de cat sunt sau nu de obosita) este: Doamne, ce bine e sa fii singura!
Stiti ca spuneam ca nu pot sa plang. Ei bine, acum tocmai pot... am lacrimile siroi cand imi amintesc cum mi se strangea inima ghem cand auzeam cheia rasucindu-se in usa (daca ajungeam eu mai devreme si el mult mai tarziu). Stiti senzatia aia de strans ochii si de prefacut ca dormi cand inima iti sparge pieptul ca daca se prinde ca nu dormi? Ei bine, daca nu o stii, nu ai cum sa intelegi...
Plang cand imi amintesc zilele de dupa ce mama murise si el (desi ma ajutase enorm si fusese foarte prezent) spunea: mortii cu mortii si vii cu vii...
Cum orice moment de atingere accidentala (de exemplu in bucataria mica) devenea prilej de pipaiala grobiana...
Si acum mi se strange carnea pe mine ca da, eu am scapat, dar sunt atatea care sunt inca acolo. Si in momentul asta plang umilintele tuturor femeilor.
>>>Continuare