Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Liana_U spune:

OK, am adresa ta!

Eleni spune:

Azi am avut niste timpi morti si i-am petrecut pe DC. Si m-am analizat din afara, pe ce sectiuni intru... intru pe la generale, doar asa, sa vad listingul zilei, la Psi intru des ca-s si eu plina de diverse si ma mai inspir de la altii, la Femina iarasi ma inspir, ca am si eu obsesiile mele vanitoase cu slabitul, cu ingrijitul, cu imbracatul, la in 1-2 intru si scriu des... unde nu intru decat rar si cu rusine, si ies repede... este la bucatarie.
Si cand citesc subiectul cu ce gatim azi, ma uit asa pe dupa colt la el, mi-e si jena ca citesc... eu sunt atat de lipsita de chef, de aplecare, de pofta nu, ca-s mare iubitoare de stat la mese... si ma intrebam care e secretul. Cum sa faci sa iti placa asta?
Nu e de timp... ca io si cand am timp nu stau sa fac chestii de mancare... mai bine imi cos ceva pe un tricou decat sa gatesc... cum faci sa iti vina cheful? ma uit la emisiunile culinare, mi se pare genial cum fac aia repede chestii misto... cand sa ma apuc, brusc am urgenta nevoie sa fac altceva, imi caut 1000 de motive de aman.
Fac aprovizionare constiincioasa, dar am marele noroc ca o am pe mamaie bucatar personal.

pitzinuca spune:

ei vezi, de aia ai timp de Maria: nu gatesti, nu conduci

kariguld spune:

vreau si eu bucatar personal!
asta cu cheful e boala grea, aproape nevindecabila. doar ca eu nu prea am avut de ales si am trecut rapid la cratita, altfel ne stia toata strada. apoi te inveti, exercitiul este cel mai bun antrenament.
de cand au mai crescut micii terminatori, mai fac si ei singuri cate ceva de papa. si mai face si sotul cateodata.
chiar azi ma batea gandul s-o chem pa mama la mine, ptr cateva luni sa ne mai gateasca una alta.

Eleni spune:

he, he, asa e, economisesc timp. Faza e ca uneori chiar mi se pare appealing sa ma duc sa fac ceva, si de cele mai multe ori imi iese super bun, dar o fac rar... maxim daca am prieteni care vin la mine si vreau sa ma fudulesc.
A nu se intelege ca nu stiu sa gatesc, stiu, dar nu-mi place. DELOC! Ma apuc cu entuziasm de insirat ingredientele, ma pun in stare de atac... si mi se ia.
Mare noroc cu mamaie. Sa va mai zic? uneori cand sunt cu Maria pe drum dinspre undeva spre casa, o sunam si ii spunem: Babette, ne faci si noua niste piure cu salata? sau ce ne mai pofteste stomacul... si ajungem acasa si toate-s facute... pfui, ma duc sa imi spun rugaciunea de recunostinta.

Sunt bine dispusa azi...

luisa1983 spune:

vin si eu o data la tine sa ne intrecem sau la un schimb de experienta cu mamaie ? Glumesc!

Iti spun de-acum,eu concurez cu mancare vegetariana si dulciuri. Nu sunt vegetariana dar acestea-mi ies fooarte bune, ,,am furat la greu" retete si secrete, am avut si de la cine!

Mamaie se face utila,si, sincer, as da 10 ani din viata, sa-mi mai gateasca a mea bunica macar o data ceva!

Eleni spune:

Luisa, vino... doar ca bucataria mea e foarte mica. De o persoana... si de cele mai multe ori persoana aia nu sunt eu ...

Eleni spune:

Lectia mea de azi… pentru mine... o scriu ca sa nu o uit, pentru ca am tendinta sa fiu vanitoasa si sa mi se urce la cap.
Acum esti, acum nu mai esti. Si e important ce lasi in urma si mai ales cui lasi in urma sufletele pentru care esti responsabil.
Am avut niste zile destul de rele, in care m-am cam certat cu tatal Mariei, pentru ca mi se pare ca ma trateaza de vaca de muls. Mi se pare ca uita deliberat niste lucruri. Cel mai tare m-a suparat ca am trimis-o la tara si el nu vrea sa o ia dupa o saptamana, desi eu plec cu ea in vacanta, pentru ca nu are bani sa faca drumul pana la tara de cate ori am eu chef si daca vreau, sa platesc drumul sau ma duc eu sa o iau. Initial mi s-a ridicat tensiunea de nervi, desi incerc sa ma echilibrez constant, mi-e clar ca de cele mai multe ori cand vorbesc cu el, parca innebunesc. Si in timpul casniciei daca avea ceva de spus ii scriam, pe mail sau pe hartie. Altminteri nu apucam sa spun ce am de spus. Toata viata mea am evitat conflictele, mai bine las de la mine totul si plec... si mai mereu asa faceam cu el.
Acum m-am indarjit iar... si apoi mi-am dat seama de lectia mea. Inca ma lupt cu el, dar singura, ca o bleaga, imi consum energia enervandu-ma si consumandu-ma steril. Sper sa si fac ceva, ca la constatari sunt priceputa foc.
Iar apoi m-am gandit ca daca maine nu mai sunt, el o va creste. Si ca da, o iubeste la fel de mult pe Maria, si ca poate asteptarile mele asupra a ceea ce ar trebui sa faca el cu ea sunt asteptarile mele, si nu ale lui... nici macar ale noastre. Ca oamenii fac lucrurile diferit. Sper sa inteleg o data asta si sa ma potolesc. Inca duc o lupta surda.
Recunosc, nu-i usor deloc, mai ales cand descopar ca nu am trecut peste. Ca de fapt mai am niste rupturi de cusut, niste gauri de astupat. Ca desi incerc sa sar peste etape, nu construiesc nimic solid grabindu-ma... ca se pravalesc in urma mea, si nu rezolv nimic asa. Trebuie sa fac pace cu trecutul, trebuie...
Si morala acestui post a fost sa ma confesez ca nu-s deloc asa extraordinara si cool si echilibrata cum vreau eu sa fiu si sa par... mama ei de imagine, ca am constant problema asta, si nu de acum... si ma lupt eu cu mine, sa invat sa mai si plang in hohote cand imi vine, sa cer si ajutor cand am nevoie...

LYADA spune:

Eleni,

Îmi place tare mult cum gandesti si scrii! Ma cam recunosc in ultimul tau post, vroiam sa ii dau aprobare asa pe tacute, dar m.am razgandit...

Cred ca postarile tale fac mult bine, multe ne confruntam cu trairi si sentimente mixte, uneori e mai simplu sa le ignoram, e nevoie de curaj sa le expui asa, tuturor...


Iti multumesc


Ah, am editat caci aparea emoticon de plans in loc de zambet...subconstientul.... ma termina bannerul de ramas.bun....

luisa1983 spune:

Ba esti!Numai ca , esti : mai ,,iute" , mai analitica, mai realista ,mai responsabila decat ,,altii" !