Chiar in panica!

Rufus spune:

Reiau un pic ideea, pentru ca asta a fost si reactia mea, mai multi dintre voi si dintre alte cunostiinte ati spus ca asa-i corect. Va spuneam ca cei de la centrul antidrog ne-au sfatuit sa nu mergem pe pista asta, vorbesc strict de cazul Teodorei, nu ca asta-i modalitatea, in general.
Eu am o frica aproape de paranoia de gesturile copiilor aflati in situatii limita. A inceput demult, in tinerete, atunci cand o fata din Liceul sanitar a fost dezbracata, de o profa tembela, in fata clasei de o fusta "moderna" ce inlocuia clasicul sarafan (era pe vremea lui Ceausescu) si lasata in chiloti toata ora; dupa ora, s-a aruncat pe geam, de la etaj. Exemplele continua, stiti si voi, frecvent auzi de copii care se omoara din cele mai diverse motive.
Ieri, draga mea sotie si-a adus aminte de un eveniment din tineretea ei. Iesita, intr-o dimineata, de la o petrecere (avea 20 de ani) dintr-un camin studentesc, a fost saltata de Militie, dusa la sectie, bruscata, jignita, pusa sa dea declaratii, pe care le-a refuzat, nestiind pentru ce a fost luata. Intr-un final, i s-a dat drumul, s-a dus la un prieten de familie, un doctor militar, un fel de protector al ei, care i-a tinut si ala o predica, ce cauta la chef, ca o sa aiba probleme, etc. Rezultatul? A vrut sa se omoare. De rusine, de frica, de scarba. Si-a pregatit un cocktail, dar nu i-a placut gustul si a renuntat.
Sper ca Tora sa nu se supere pe mine ca i-am "divulgat" povestea, insa mi se pare un lucru de care musai trebuie tinut cont atunci cand judecam problema in ansamblu. In domeniul asta, orice greseala poate fi decisiva.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

Dorsilia spune:

Rufus, sa stii ca te cred, pt ca am fost de nenumarate ori la un pas de a face gestul final in adolescenta si tinerete, insa mereu am gasit motivul, acelasi de fiecare data pt care sa renunt la timp...aveam un fratior cu 11 ani mai mic decat mine si eram uniti de necaz, in mijlocul furtunii de acasa, unde din nefericire nu era cum e intre tine si Tora ci erau mereu certuri cumplite, violente, iar eu fiind mai mare simteam nevoia sa il protejez, ma simteam responsabila pt ca fratele meu se baza pe mine (sau poate doar asa vroiam eu sa cred?)

ce sa zic....voi, tu si Tora, pareti sa impartasiti o relatie ideala, cum eu numai puteam indrazni sa visez cand eram mica, de varsta fetelor tale. Iar cu ele iarasi va comportati ok, fata de ele pareti sa fiti parinti intelegatori, blanzi si respectuosi fata de individualitatea fiecareia dintre ele, chiar daca-s surori vitrege

asa ca tot ce pot spune asa din prisma mea doar, este ca sper pt voi ca fetele voastre sa deschida bine ochii asupra lumii si sa vada cam in ce fel de familie traiesc si sa-si imagineze cam cum ar fi in alte medii familiale in care parintii sunt zbiri, violenti si pusi pe cearta ca obicei

Fania spune:

Rufus si Tora, sunteti niste parinti extraordinari, dar e greu, foarte greu sa gasesti calea. E foarte usor sa dai sfaturi din exterior, insa la voi in afara de problemele adolescentei sunt si problemele generate de aceasta "comuniune" a familiei si inteleg perfect reactia Torei in postarea ei.
Eu am fost un fel de Teodora, vesnic rebela, vesnic pusa pe facut prostii, fumam Gauloises desi aveam tigari in casa si nu-mi era interzis sa fumez, ma imbatam cu whisky desi nu-mi era interzisa bautura, imi taiam blugii noi pe care mama ii facea rost cu mare greutate, conta gasca si prietenii mei hippie si simteam ca o urasc pe mama desi aveam o mama care nu-mi interzicea aproape nimic si care ma iubea ca pe ochii din cap.
Nu stiu cum Dumnezeu a trecut ea peste toate prostiile mele si cum a reusit sa ma struneasca, cata rabdare infinita a avut, cert este ca acum la maturitate o pretuiesc si o stimez, mi-as dori sa fiu macar pe sfert mama care a fost ea.
Mi-a venit demult mintea la cap, nu fumez si nu beau alcool, am o familie frumoasa, un job pe care-l iubesc si o casa superba iar in relatia cu mama sunt cred, acum, un copil ideal.
Nu stiu ce sfaturi sa va dau, stiu ca acum va doare insa numai voi o sa gasiti rezolvarea, sunteti o familie frumoasa si puternica sunt sigura ca peste cativa ani fetele se vor amuza de ispravile din adolescenta. In fapt asta este adolescenta, pentru unii trece cu o dezamagire in iubire pentru altii e un tsunami care cere multa munca.



[poze]

Rufus spune:

Fania, dar tu cum ai trecut peste perioada aia? A trecut timpul...si atat? Cum ti-a venit mintea la cap? Ai invatat din ceva greseli, te-ai saturat de "haiducie", ai gasit alte preocupari, sau cum? Pur si simplu ai trecut de varsta aia si...atat?

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

Deus spune:

la mine Rufus asa a fost...pur si simplu a trecut vremea aia!
Multumesc lui Dumnezeu ca a fost pe vremea lui Ceausescu, nu aveam bani, droguri sau alcool (cel putin noi), terbilismul se manifesta mai simplu

Marina spune:

Lasati-o moarta, nu toata lumea vrea sa se sinucida. Eu personal am o incredere fantastica in mine, datorez asta parintilor mei care au fost cei mai inchistati parinti in materie de libertati adolescentine. Cu toate acestea ai mei au crezut ca putem muta muntii si au mutat orice munte pt noi daca a fost cazul.
Un copil intr- o familie echilibrata nu se sinucide pur si simplu, mecanismul e mult mai complex si in general presiunea familiei si lipsa de sustinere e un factor agravant.

buflea spune:

Ma bag si eu timid in discutia asta ca sa spun ca nimic din ceea ce au scris Rufus si Tora aici nu mi se pare exagerat. Eu personal nu am nimic sa le reprosez, ca parinti ... si nu cred ca ar trebui sa schimbe ceva.
Sincer, tehnica lor parentala este foarte buna, sau in fine, se inscrie in gandirea mea si probabil in ceea ce o sa fac si eu mai tarziu, cand imi vor creset copiii. Desi imi place ideea de prietenie parinte-copil, nu cred ca exista asa ceva, mai ales la varsta adolescentei ...

Cred ca solutia este rabdarea si speranta ca aceasta perioada o sa treaca. Trebuie sa treaca - noi toti am avut momentele noastre de revolta. In rest, dupa mine, nu ar trebui sa schimbati nimic.

Fania spune:

Am inteles ca parintii nu sunt dusmanii mei, am reusit sa inteleg ca prietenii pe care-i pretuiam atat de mult si care doar ei contau in acele momente nu-mi puteau oferi echilibrul pe care-l gaseam acasa in toata nebunia aceea a mea desi aveam impresia ca acasa ma sufoc.
Preocupari aveam o gramada insa aveam un lipici extraordinar in a ma baga in tot felul de "gasti" poate si pentru faptul ca proveneam dintr-o familie cu posibilitati materiale si reprezentam o "sursa".
Povesteai despre Teodora si ma revedeam pe mine cat uram sa dau telefon sa-i spun mamei ca asa pur si simplu m-am hotarat sa raman la o prietena peste noapte sau ca ma duc la o petrecere. Veneam ca o floare a doua zi. Nu intelegeam disperarea ei, pentru mine era simplu, imi doream sa fac ceva si desi stiam ca trebuie sa cer voie nu intelegeam de ce sunt obligata sa cer voie, ce mi se putea intampla? Si astazi urasc sa dau raportul unde ma duc si ce fac, ma trezesc uneori ca ma suna sotul meu si ma intreaba unde sunt. Poate asa suntem unii dintre noi construiti, uram faptul de a fi in lanturi.
Si la mine s-a petrecut adolescenta pe vremea lui Ceausescu insa parintii mei care desi despartiti atunci cand era vorba de mine faceau front comun, erau poate mai moderni decat acele vremuri, mama a fost intotdeauna o persoana deosebita,tin minte ca toate prietenele ma invidiau pentru relatia care o aveam cu ea nefireasca poate pentru rigiditatea acelor vremuri, parintii mei au incercat intotdeauna sa ma trateze ca pe un adult desi eram un copil complet nebun.
Rufus desi a fost o perioada grea pentru ai mei, pentru mine a fost o perioada frumoasa din viata mea. O perioada in care am trait la maxim, in care nu tineam cont de conveniente, de reguli, de obligatii.
O parte din prietenii de atunci ii mai am si acum, unul este medic, altul director de scoala, e adevarat ca unii s-au pierdut, sincer cred ca secretul sta de fapt in cei care-ti sunt alaturi si in puterea lor.
Poate acea perioada m-a facut un om deosebit de puternic si sigur pe el. Poate parea ciudat insa nu regret nimic, stiu si inteleg abia acum cand am un copil care se apropie de adolescenta si cu care am o relatie absolut superba (in momentul de fata)cat de greu a fost pentru mama. Uneori ii aduc aminte ce mi-a spus odata in acele vremuri: "Iti doresc sa ai un copil nu mai rau si nici mai bun ci exact asa cum ai fost tu" abia acum cantaresc vorbele spuse de ea.
Singurul lucru pe care-l regret este ca am ranit-o desi ea m-a iertat intotdeauna si ce e mai important m-a inteles.
Nu-mi plac tiparele, le urasc si acum, sunt dupa spusele lui fi-miu cea mai extraordinara mama(asta pentru ca probabil joc si SAMP cot la cot cu el), sotul meu stiu ca ma apreciaza enorm si la job sunt un exemplar rar de sef iubit. Vreau prin asta sa intelegi ca educatia pe care am primit-o si pe care sunt sigura ca si voi o dati fetelor, se simte in adancul meu, ceea ce am invatat acasa a fost sa fiu un om bun, omul care sunt astazi, insa in adolescenta am facut "bugee jumping" si nu regret nimic.

Va doresc sa puteti lua intotdeauna cele mai bune decizii.

[poze]

chatonel spune:

Rufus, Tora, calm down!!!

Sint doar niste copii (mai mari, dar inca copii). Nu va mai incrincenati asa. Mai ales tu, Tora, cred ca esti la limita cu nervii. Detasati-va si vedeti partea buna a vietii: aveti o familie frumoasa, aveti copiii destepti, cuminti (ca povestiti voi aici e in normalitatea cea mai mare), frumosi.
De ce va impuneti (si le impuneti) o presiune asa de mare? Cred ca lasind "haturile" mai slabe si dindu-le mai multa libertate si autonomie le invatati sa se autogereze si, cu aceeasi ocazie, sa nu va mai minta, nefiind cazul.
Aveti incredere in ele, chiar daca va e teama, treceti peste.

Iar kestia cu drogurile m-a facut sa rid. Ok, nu am murit de ris din prima, mi-a pikat si mie inima-n kiloti, dar apoi am stat drept si am judecat strimb: un drogat se vede ca e drogat din comportare, nu pt ca il prinde lumea la scoala cu "cutiuta". Bine ca nu ati mers la politie!!! Si daca ar fi fost drog, nu acolo se merge, ci la dezintoxicare, la phihiatrie.
E inca virsta teribilismului la fete, iar voi le luati prea in serios.
Si probabil ca nici nu stiti ce e acela drog, deci numai cuvintul va inspaiminta... Cititi info de pe net, vedeti filme despre asa ceva (trainspotting) si familiarizati-va cu atmosfera, ca sa vedeti daca aveti de ce va teme in privinta fetelor (desi io sint convinsa ca nu).


Curaj si lasati garda jos :)

grati.ela spune:

am citit rand cu rand...
sentimentul meu este ca Teodora isi cauta puncte de referinta...simte nevoia de a se compara cu X, cu ceva. Vrea sa atraga atentia dar nu neaparat voua, ci colegilor...undeva in sufletul ei are complexe si le ascunde dorind sa para puternica. Drogurile reprezinta teribilismul la maxim...ceva ce colegii, prietenii nu ar incerca usor. Haine la moda, note proaste, sarut frantuzesc...intalneste in orice clasa. ... Ozi a mea e cu un an mai mica decat Teodora si anul acesta a fost foarte procupata in a fi cea mai...din clasa, din jur, din scoala... I-am explicat ca intotdeauna va exista o persoana si mai frumoasa, si mai desteapta si mai bogata...competitia se da doar cu limitele ei... Vor sa atraga atentia, sa se remarce...uite, o colega de-a ei s-a declarat emo si din teribilism a convins doi baieti sa o bata pe fiica-mea...in curtea scolii...