Chiar in panica!

Marina spune:

Uhuu Tora, ia-o usor. Sunteti mult prea incordati si mult prea indarjiti in chestii minore.
Sunt convinsa ca nu e usor sa ai copii adolescenti dar zau ca si mie la aproape 40 de ani mi se pare ca exagerati in multe privinte. Incercati sa le bagati in tiparul vostru si pur si simplu nu merge. Zau ca sunteti amundoi niste oameni extraordinari , si implicati , lasati putin garda jos ca nu e razboiul mondial.

mianna spune:

probabil se intampla ca-n limba romana verbele la persoana I singular si la a III-a plural pot fi identice, si ca Tora nu e doar Tora, mai e si Rufus langa ea, si ei amandoi simt, cer si primesc

olympia spune:

Hm... ma gandeam ce faceam eu pe la 13 ani. Am fost la prima "intalnire", fara sa cer voie, evident si am avut-o complice pe verisoara mea de aceeasi varsta, care a incercat sa ma acopere... de fapt nu prea a reusit s-o faca si ne-au descoperit. S-a intamplat intre 3 si 4 dupa-amiaza iar EL avea 17 ani. Ne-am plimbat, ne-am tinut de mana si dupa trei-sferturi de ora de dezbateri si negocieri m-a pupat (oarecum).
Sigur ca ai mei au paralizat cand au aflat unde si cu cine am fost si am si incasat-o, erau morti de frica, de uimire ca am indraznit, ca am fost tentata si ca am fost in stare amandoua si eu si verisoara de asa isprava. (Aveam un program foarte strict si aveam si eu parte de meciuri cu ei pentru orice nota de la 8 in jos). Faza era ca mai multe fete din clasa noastra(a 7-a) erau "prietene" cu niste baieti din clasa a 11-a si se intalneau dupa-amiza la scara blocului. Eu stateam la casa, in alt cartier si n-aveam cum sa-mi vad "alesul" in afara scolii.
Pan la urma ai mei, au acceptat in principiu ideea unui prieten dar au zis ca am voie sa ies abia anul urmator si numai cu unul de varsta mea.

Acum am eu baiat de 16 ani. Iese cand vrea, in cursul saptamanii, numai sa-si vada de scoala, sa-si faca partea lui de treaba in casa si sa vina relativ devreme. Si vine, ca acum plimba el fete de 14 ani care trebuie sa fie acasa cand vin parintii de la job. In we insa, vine pe la 10. Pe langa ordine, curatenie in camera lui, pe care le face muuult mai rar decat as considera eu necesar, are de facut si cate ceva prin casa sau in curte. Chiar am nevoie de ajutorul lui si i l-am cerut. Face curat in holul mare de la intrare in care intra zilnic cu rolele, dar el il aspira si da cu mopul saptamanal. L-am mai pus sa-mi spele geamurile mari, fixe pe-afara, sa sape cate o brazda, face micile cumparaturi zilnice, sa ma ajute la bucatarie, pe mine sau pe mama, sa-i faca uneori sandvisuri celei mici sau s-o ajute la teme. Mai caraie uneori, dar face.

Revenind la problema lui Rufus si a Torei, eu cred ca acolo pozitiile in familie nu-s limpezi si armonioase din start. Cumva copiii din casatoriile anterioare-s fiecare cu parintele lui si numai cea mica are clar doi parinti. Sunt probabil gelozii si concurente, pozitii si teritorii ce se disputa zilnic. Cea mare duce lipsa unei mame si in acelasi timp se lupta pentru independenta, relatiile ei cu Tora nu-s definite in interiorul ei iar pe tata il imparte in noua familie cu inca trei fete. Mijlocia vrea si ea mai multa atentie, atat de la propria mama, care mai are acum o fetita, cat si de la Rufus si se compara cand cu Ioana cand cu cea mica, cumva simte ca fiecare din ele are ceva mai mult decat ea pe cate un plan, de aceea nu-si gaseste locul. E foarte greu pentru toata lumea, imi dau seama de asta.

Eu as discuta cat se poate de deschis cu ele. Sa spuna fiecare ce-l doare, ce asteptari are de la ceilalti, sa intelegeti ce se ascunde in spatele purtarilor lor si sa cautati impreuna solutii.
Nu cu parintii ca sefi care traseaza limite si reguli si impart programul, care au asteptari la un anumit nivel si-s dezamagiti cand copiii nu le ating ci ca unii care au facut si ei la vremea lor tampenii si greseli si fac inca, inevitabil. Eu le-am povestit copiilor propriile mele experiente de la varstele lor, nu stau pe un piedestal, le-am spus si cum au gestionat ai mei treaba si ce a fost sau n-a fost fost ok. Asa nu se mai simt tentati sa ma minta, imi spun ce si daca-i doare si-s interesati si daca eu am vreo suparare care ar putea avea legatura cu ei. Incerc cat pot sa spulber eventuale temeri ca "daca mama ar auzi ca... ar face infarct si ca mai bine nu-i spun" Am oarece experienta la asta ca am frate mai mic cu opt ani si i-am fost confidenta si ghid la multe faze pe care evita sa le zica parintilor, sunt lucruri pe care ai mei nu le stiu nici azi. Mai mult decat sa le semnalam pericole si sa-i convingem prin dragostea noastra ca-s pretiosi si ca merita sa se apere de acele pericole, nu prea avem ce le face adolescentilor, orice constrangere sau limitare fortata poate fi sfidata sau pacalita si nu rezolva problema.

rrox3 spune:

Rufus rolul ajutorului de specialitate in cazul vostru ar fi mai ales sa va aduca pe toti 3 (intr-o prima etapa) intr-o stare de calm si acceptare, constienti ca puteti sa va ajutati unul pe celalalt si increzatori in disponibilitatea si responsivitatea celorlalti.

In final tot voi aveti nevoie sa stati fata in fata si sa spuneti fiecare ce aveti pe suflet, asa cum v-am sugerat deja in mesajul adresat Torei. Sunt convinsa ca numai cu a astfel de deschidere si acceptare puteti reuni familia si oferi suport fetelor.

Este foarte important insa sa nu existe vina si vinovati, sa nu fie o impartire a dreptatii. Ci fiecare sa exprime ce simte el intr-un mod cat mai asertiv. Asta se poate face doar cand faceti un pas inapoi si ajungeti la lucrurile cu adevarat importante, lasand frustrarile deoparte. Ma gandesc eu ca important e ca le iubiti pe fiecare in parte, ca le vreti binele si va temeti pentru ele. Pastrati in minte ideea de daruire, o vor simti si ele si or sa raspunda mai bine chiar decat indrazniti sa va imaginati.

Sunt, cred eu, multe lucruri nespuse si nediscutate deschis in familia voastra. Tensiuni care se acumuleaza. In orice familie sunt, dar familia voastra e cumva mai expusa. Tu si Tora v-ati refacut viata impreuna si asta e minunat. Le-ati oferit un cuib primitor. Ar fi trebuit sa fie bine. Insa perceptia lor nu e aceeasi cu a voastra. Fiecare dintre ele si-a pierdut un parinte (mai mult sau mai putin, nu stiu in ce relatii sunt) si pe cel ramas il imparte acum cu alte doua surori si inca un adult pe care nu l-a ales ea. E tare greu in conditiile astea sa isi gaseasca locul si balansul. Fiindca e varsta la care te intrebi cine esti si incotro mergi.

Imi cer scuze daca sunt prea intruziva.

rrox3 spune:

Da Mianna, asta ar fi un nivel de explicatie. Merci ca ma creditezi suficient in privinta limbii romane.

In fine, a fost o reactie spontana, chiar nu are importanta. Scuze pentru off-topic.

mianna spune:

de creditat te creditez, iar reactia spontana m-a mirat, pentru ca fragmentul care a declansat-o venea dupa un post al tau in care, in afara de prima fraza, foloseai pluralul (si nu cred ca cel de politete) deci pluralul din postul urmator venea cat se poate de firesc. nu Tora era "furiosi si frustrati", ci ei doi, care "normal ca simt".

Lo_li_Ta spune:

Rufus, dar fetele cum se inteleg, ele intre ele? Sunt prietene? Fac front comun doar contra voastra? In perspectiva ta, va fac "probleme" asemanatoare? Amandoua au de reprosat aceleasi lucruri la adresa voastra, a parintilor?

Rufus spune:

Au o relatie buna, dar, daca ma intrebi pe mine, nu sunt foarte unite, decat, uneori, in contradictoriu cu noi.
Evident, au cam aceleasi nemultumiri fata de noi si genereaza cam aceleasi probleme, din punctul nostru de vedere. Nu cred ca si-au clarificat foarte bine locul lor in familie, societate, in general, si aici este, probabil, una din scaparile noastre, ale parintilor, preocupati de generalitatile unei familii normale. Pentru ca, noi, nu suntem o familie chiar normala, dar ne straduim sa fim

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

luisa1983 spune:

Si eu cu fratele meu (exista o diferenta de varsta intre noi) tot asa eram, foarte uniti atunci cand unul din noi era certat de parinti.

Este adevarat ca eu fiind mai mare si avand preocupari la vremea respectiva (pictura,sport- baschet,plimbari cu bicicleta , patine cu rotile , ) il atrageam si pe el astfel, sa nu mai aibe preocupari care sa-l ,,mute" pe o pista gresita dar neavand acelasi interes pe care l-am avut cu fiul meu.

Bine ar fi ca fetele sa-si ocupe timpul liber facand un sport sau orice altceva care ar putea sa le atraga(bine ar fi daca acest lucru este organizat, in echipa) .

Locul lor in familie... amandoua ocupa un loc primordial, ceea ce nu realizeaza ele, ca toti membrii familiei le sunt alaturi , refuza sa accepte asta ,chiar daca atat mama cat si tatal le demonstreaza acest lucru in fiecare zi. L-au luat pe ,,nu" in ,,brate" si gata !

M-am pus in locul vostru , este greu, dar as vorbi clar in ceea ce priveste consecintele si m-as tine de cuvant in orice hotarare as lua chiar daca acest lucru doare. Nu as da inapoi decat daca si ele ar invata sa nu mai spuna ,,nu" ci ,,ma voi gandi la asta...", ,, da" sau pur si simplu ,,promit ca voi incerca..." .

Cred ca o preocupare practica (chiar si un hobby) le-ar ,,maturiza modul de gandire" , ar deveni mai sensibile, ar participa emotional la toate eforturile facute de parinti.

isabela spune:

Mergand ieri la scoala sa vorbesc cu diriginta, pentru probleme legate de chiul, am aflat ca la clasa a VII-a se consuma etnobotanice. Profesorii au fost sfatuiti sa-i observe atent pe elevi si daca li se pare ca au pupilele dilatate si un comportament ciudat, sa anunte poilita, brigada antidrog.
Am intrebat-o pe fi-mea daca a auzit despre asta, si mi-a spus ca stia, ca cei din a VII-a consuma pe terenul de sport, in pauze. Sa va spun ca am fost ingrozita? Cred ca nu are rost.

Rufus, citind mesajul tau, sincera sa fiu m-am ingrozit, pentru ca m-am imaginat in locul vostru. L-am intrebat si pe barbatu-meu ce am fi facut intr-o astfel de situatie, si mi-a spus ca ar fi mers la brigada antidrog.

Uneori , este atat de greu sa ne intelegem copiii, sa intelegem de ce anume recurg la unele gesturi ,pentru a fi mai altfel decat ceilalti. Cand am descoperit ca fi-mea a incercat prima tigare (tutun) m-am simtit eu vinovata, am simtit ca undeva am dat gres.
E greu sa spui unui parinte ce sa faca, sau sa-l judeci ca nu a procedat corect. Cand noi suntem pusi in fata faptului implinit, reactionam altfel.

Si acum deviez de la subiect, dar ieri la scoala, m-a impresionat una din colegele fica-mi, care a inceput sa planga in clasa spunand ca nu mai vrea sa traiasca, ca are o viata grea. De ce? Pentru ca nu are nici o prietena, pentru ca toti colegii o evita, si ca de aceea a chiulit cu grupul, pentru a fi acceptata de acestia.