Chiar in panica!

rrox3 spune:

Tora se simte furia in mesajul tau, furia si neputinta.
Si furia are darul sa tina copiii la distanta.
Nu cred ca le cereti prea mult. Si nu cred ca problemele vin din ceea ce le cereti. Acolo e doar terenul pentru revolte.
Atat timp cat va luptati cu ele, se vor apara.

Imi permit sa va sugerez un sfat. Renuntarea la lupta. Cred ca aveti nevoie sa stati toti 4 de vorba, acceptandu-va toti pe toti, exact asa cum sunteti acum. Furiosi, inspaimantati, frustrati, tristi. E nevoie de sinceritate emotionala, sa-si asume fiecare ce simte fara sa fie judecat de ceilalti. Si sa cautati impreuna o solutie.
Si tu si Rufus intrebati recurent "ce sa fac?". Teodora si Ioana va pot raspunde la intrebarea asta. Nu neaparat direct si in cuvinte. Ele au nevoi care nu sunt implinite, asa cum si tu si Rufus aveti. E nevoie sa vorbiti despre asta si e nevoie sa ascultati. Psihologul va poate fi de mare ajutor in impasul asta.

Cutiuta cu praf e doar varful icebergului. La fel ca si tigara. Sunt sanse sa reparati relatia.

Sunt copii, nici ele nu stiu cum altfel sa faca. Se pot purta urat, nu inseamna ca sunt rele. Poate sunt ranite, poate incearca sa astupe o suferinta. Ceva se intampla. Nu e din vina voastra. Nu e impotriva voastra. Inteleg ca nu vi se cere ajutorul si nici nu e acceptat. Intelegi si tu ca e o reactie de aparare? Defapt au nevoie de ajutor.

Va urez multa deschidere si intelepciune

Dorsilia spune:

normal ca simt furie si neputinta cand le cer fetelor atat de putin si primesc inapoi si mai putin doar neincredere si ignorare...

ca aici e paradoxul:
- parintii extrem de exigenti si care cer extrem de mult de la copil declanseaza in acesta lipsa increderii in sine (care-l va urmari probabil toata viata) dar si o vointa si o perseverenta uriasa de a dovedi ca poate mai mult si mai bine, o tendinta spre perfectionism, din dorinta de a obtine totusi apreciere si respect.
- parintii permisivi, increzatori, risca sa declanseze in copil alta reactie, aia de a fi despotic, rebel

echilibrul este, la mijloc, normal, adica sa fii un parinte nici prea-prea nici foarte-foarte, copilul sa vrea sa fie mai bun pentru el insusi fara a ajunge terorizat de ideea ca nu e niciodata destul de bun pentru ceilalti

Tora, eu cred ca din dorinta de a le respecta intimitatea si personalitatea ati lasat o prea mare libertate de miscare si de decizie care in loc sa fie rasplatita cu acte responsabile si bucurie a fost rasplatita cu rebeliune, tristete si nemultumire. De aici vine intrebarea mai mult retorica ce v-o tot puneti "Dar ce sa fac???"

luati masuri, adica restabiliti ordinea si limitele

luisa1983 spune:

Da,Tora97 ,inteleg foarte bine situatia...

De ce? ! Pentru ca si eu m-am confruntat cu probleme asemanatoare, cred ca mai toti parintii au probleme identice cu ale voastre. Chiar daca al meu este baiat am inceput prin a-i atribui cateva din responabilitati de cand era la gradinita ...

isi imprastia jucariile pe jos prin toata casa pana cand le-am pus intr-un sac si i-am promis ca in caz ca le voi gasi la fel si data viitoare i le voi arunca la gunoi. Asa le-am gasit , binenteles , ei si-atunci privea de la fereastra urland, disperat ,cum eu ma indreptam ,,victorioasa” la containerul de gunoi. Ma implora de m-auzea tot cartierul ca n-o sa se mai intample si chiar asa a si fost. In sac pusesem si animalul lui preferat de plus (pe care-l pastrez si-acum).

Mai tarziu ,probleme cu dulapul de haine, locul unde-si tinea cartile si caiatele, ghiozdan...etc. I le puneam in mijlocul camerei si impreuna, pana chiar la miezul noptii le puneam in ordine la loc. Ii ceream parerea cateodata privind organizarea , il felicitam pentru ideile pe care le puneam impreuna in aplicare. Incet, incet ,devenise foarte ordonat, si-acum este la fel.

Minciuna, a fost mult mai tarziu ,anturajul il obliga , efectul de turma, daca 1,2 din gasca nu erau supravegheati de parinti si aveau anumite idei ,,geniale”, se creease un ,,toti pentru unul si unul pentru toti” pana cand intr-o zi a venit lihnit de foame acasa spunadu-mi ca a ramas la un coleg pentru lectii iar eu i-am raspuns ca n-am avut timp sa-i gatesc ceva de mancare pentru ca l-am cautat pe strazi (pe-atunci nu avea mobil)si ca era normal sa ma comport asa pentru ca sunt parinte si-mi iubesc tare mult copilul.

M-am suparat o data pe el din cauza minciunii si-am stat suparata 2 zile in we. Era frig ,ger chiar, iar lui ii trebuia partener pentru un joc pe care-l primise de curand. Nu am vorbit deloc cu el, am mancat singura, nu l-am intrebat nimic si nici nu l-am bagat in seama. Seara, m-a rugat sa-l iert si mi-a spus ca n-a vrut sa ma minta si ca asa i-a venit atunci...l-am rugat sa fie cinstit cu mine pentru ca intr-un fel rezolvi un adevar si altfel si mult mai greu rezolvi o minciuna. N-am garantia ca nu m-a mai mintit niciodata!

A invatat scoala generala la liceu, i-a fost relativ destul de usor sa se integreze in viata de liceu. Dar, in clasa lui era o competitie.... , nu vroia sa fie ultimul dar nici primul n-a fost niciodata decat la anumite materii. Ideea de examen si locul ocupat in clasa a IX a ,a ,,priceput-o “ de la colegii de joaca mai mari ...

s.a.m.d

N-am facut soc cand l-am vazut verde in cap , nu m-au interesat ,,comentariile” celorlalti , dar, am discutat asupra noului look , chiar l-am intrebat cum crede ca mi-ar sta daca mi-as face niste suvite (par lung , chiar foarte lung) verzi, albastre si blonde...mi-a raspuns :,,mami, cine te crezi?!” tot el era surprins , i-am raspuns : ,,mama ta, ma cred! ” .

La liceu au fost organizate fel de fel de actiuni (la care participau si ei, elevii ca voluntari)depre fumat, droguri etc., parcurile, barurile, erau verificate de catre profesorii diriginti (atunci cand aveau fereastra )insotiti de politie, este adevarat ca vorbesc de o perioada de pana in 2009 ...vremurile s-au mai schimbat....
Sa nu credeti ca ele (fetele) nu aud ce le spuneti voi/ nu vad sau nu stiu ceea ce ar trebui sa faca , ceea ce vreau eu sa spun este ca trebuie vazuta adevarata ,,problema” , de multe ori prefera sa-si dezamageasca familia decat prietenii.

Tinerii , din cate am observat eu , devin violenti,se comporta aiurea chiar daca stiu ca isi fac rau atunci cand li se vorbeste / raspunde cu violenta.

Imediat isi drege glasul (fiul meu ) cand isi da seama ca celalalt ( eu) ii vorbesc calm , nu ridic vocea dar sunt foarte categorica (esenta textului).
Si ca sa-l laud un pic (stiu ca-mi citeste mesajele...),acum, din anumite motive cateodata trebuie sa gateasca ,,,gatim" impreuna la telefon sau isi cauta retete pe net si unde nu intelege ma intreaba. Ferice de femeia pe care o va avea la un moment dat langa el, macar din acest pct de vedere (daca-si va mentine obiceiul) aceasta nu-mi va avea nimic de reprosat .
Cu rabdarea ,treci marea...niciodata nu mi l-am imaginat la cratita , el care stramba din nas la capitolul bucatarie!
M-am cam lungit , altfel n-am cum sa va ajut , cu toate ca as vrea.Stiu ca aveti nevoie de ajutor, sa va ajute D-zeu sa rezolvati cu bine toate problemele!

denizel spune:

Uf, Tora, esti tare suparata... :(.

M-am mai gandit la ceva cand am citit de incordarea asta despre care zici tu ca apasa zilnic.
Incordarea asta imi apare asa, ca un soi de razbunare din partea fetelor.
Imi inchipui ca nu e usor sa cresti copilul altuia, poate ca si tu si Rufus ati avut probleme de adaptare in familia unita, unde fiecare a venit cu obiceiurile lui si cu modul propriu de abordare a educatiei.
Eu nu prea stiu povestea voastra, nu stiu cand v-ati cunoscut, am inteles doar ca fetita mare e a lui Rufus, iar mijlocia e a ta.
Nu stiu cati ani aveau ele cand ati inceput viata impreuna si cat de bine isi mai amintesc adaptarea, dar nu cumva tensiunile astea isi au originea si in perioada aceea de inceput?
Nu stiu, din ce spuneti, pare ca amandoua au ceva sa va "reproseze".
Poate ar fi bine sa va ganditi si la asta, sa sapati putin si aici?

~Lumea ar fi mai frumoasa fara macelari~

rrox3 spune:

Te identifici cu Tora sau ce se intampla?!

michelle-usa spune:

Tora si Rufus,
va inteleg frustrarea si grija care o aveti pentru copii.
Nu va stiu povestea dar am inteles din ultimele mesaje ca ati trecut prin divort,deci era de asteptat sa treceti prin aceste tensiuni in situatia aceasta.
Incercati sa gasiti momentul in care ele sa-si deschida sufletul si sa spuna daca au ceva pe suflet si ce le doare, ce vor ele de la voi si cred ca nu le oferiti.
Cautati sa gasiti un teren comun si solutii de a merge mai departe, de a avea o familie solida care sa fie impreuna la nevoie.

Apoi sa le spuenti ca asa cum voi va faceti datoria fata de familie si societate si ele treb sa isi faca datoria.

Nu exista sa nu ai responsabilitati, nu exista sa treci prin viata sa nu iti pese de cel de linga tine.

Trebuie sa inteleaga ca nu sunteti de fier si va pasa de ce fac bine si rau, ca aveti sentimente si mai ales ca aveti indatoriiri(sau cum se zice, ca nu gasesc acum alt cuvint) de indeplinit.

Eu zic ca indatoririle unui parinte sunt:
a iubi copilul neconditionat, ofere respect si compasiune
a-i oferi o situatie materiala acceptabila
si de a-l pregati pt viata(moral si spiritual)

Dumnezeu sa fie cu voi!



michelle

saskia spune:

Eu consider ca un copil mare, are si indatoriri intr-o familie, asa cum nici noi nu suntem de fapt sclavii copiilor sau servitorii lor, suntem parintii lor.

Aici dar stiu ca si in Romania de la o varsta incolo se practica in vacante un job part-time. Asta tocmai ca sa ii responsabilizeze. Si munca civica, ai mei au fost cu scoala la un azil de batrani si la un spital, sa vada ce inseamna lucrurile astea. Nu mai zic de o anumita munca "patriotica" in care au curatat curtea scolii de mizeriile pe care tot copiii le fac, deci ei :). Plus la diferite alte activitati, una fiind dusul la ferma, sa vada cum se produc ouale si laptele si altele, incaltati cu cizme de cauciuc si haine de tavaleala.

Un copil de 12 ani aici merge cu bicicleta singur pe distante mari uneori, cum ar fi sa stii ca pe el il doare undeva de regulile de circulatie, ca asa vrea el sa mearga prin iarba, sa zicem.

Tora eu inteleg ce te framanta, si incearca sa gasesti o cale de mijloc. Nu e numai "datoria" noastra sa fim draguti cu ei si a lor este sa ne trateze de "babalaci"(pot sa o gandeasca, sa o simta daca vrei, dar mai bine sa stiu eu ca mi-am facut datoria de paritne si l-am indreptat spre lucruri bune si el sa ma injure in gand, decat sa vreau eu cu orice pret sa fiu un parinte "cool" si el sa continue cu greselile ca ii dau voie parintii). Ok nu-i problema, sunt anii adolescentei, teribilismelor, a testarii limitelor. Dar si testarile astea sa nu fie extreme. Eu una nu m-as culca pe o ureche, ca vai vrea copilul sa traga un joint, sau mai stiu eu ce idei crete. De altfel fiecare are dreptul sa isi educe copiii cum crede el de cuviinta.

La problema cu drogul, bine ca a fost falsa...dar uite am citit despre Robert Downey jr ca el a fost de mic invatat cu jointurile, ai lui fumau de fata cu el, adica in aceasi incapere si i-au dat si lui de la varste fragede 10 ani parca, si mai tarziu spunea ca acum ii e tare greu sa se lase.

nikkei spune:

Tora,
(si lui Rufus).
Cred ca ce ai scris la pag.14 ar trebui sa le spui fetelor. Exact asa, cu cuvintele alea si in forma aia.

Rufus spune:

Nimic, dar nimic din ce se scrie aici nu inseamna critica pentru mine; si, chiar daca asata ar fi, nu sunt in situatia de a refuza asa ceva.
Chiar daca sunt lucruri spuse pe care nu le gasesc oportune, cu siguranta ma gandesc la ele.
In general e greu sa-ti deschizi sufletul in probleme care dor, tendinta fireasca este sa te ascunzi si sa-ti lingi ranile. Suntem, insa (si eu si Tora) asa de suparati, de buimaci, incat nu ne permitem sa lasam vraiste lucrurile.
Stiu, ajutor de specialitate. Psiholog. Uite, in momentul asta n-am bani de asa ceva. Nu m-am gandit niciodata, cand am sfatuit pe cineva sa mearga la psiholog, ca poate n-are cu ce. Evident, voi trece asta pe prioritate absoluta...o sa se rezolve. Speram, doar, sa mearga fara. Nu merge.
Stiu ca ce scriem aici nu-i consiliere de specialitate. Dar era un apel de urgenta...

Dorsilia, m-a impresionat foarte mult povestea ta. Sti ce mi se pare de neimaginat? Faptul ca parintii tai nu isi dau seama nici in ziua de azi ce a insemnat pentru tine, pentru intreaga familie, acea perioada a adolescentei tale. Situatia fetelor mele este departe de a ta, dar tot ma ia groaza ca as putea face astfel de greseli ca parinte.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

michelle-usa spune:

Rufus incercati sa nu mai fiti suparati si sa nu crezi ca te/va judeca cineva aici...sau ca meriti sa fi judecat. Suntem cu totii in aceeasi oala.Invatam unii de la ceilati si ne dam silinta sa fim cit mai buni parinti pt acesti copii si sa le ghidam sufletele pe o cale buna.

Eu daca citesc si mai dau cate un sfat la acest subiect e ca peste cativa anisori o sa ajung cu baietelul meu la aceasta virsta, plus ca am avut ocazia (vreo 3 ani)de a creste 2 adolescenti...asa ca va inteleg pe deplin suferinta si buimaceala.

Eu personal nici nu cred ca treb sa cauti pshiholog , ca sunt greu de gasit si pana dai peste unul bun ti se duc banii.

Mai mult m-as increde in a sta la masa si a discuta omeneste.Spuneti deschis ce vreti unii de la ceilalti si de ce.

Poate chiar sa faceti din asta ca un eveniment saptamanal, la o pizza-comandata acasa...si sa discutati fiecare ce aveti pe suflet si ce puteti face in a va ajuta fiecare cu problemele lui.
Sa incercati sa aveti fun si sa fiti deschisi.

Eu tot inclin sa cred ca ce le cereti voi e mult mai putin decat pot sa ofere. Mediocritatea nu are cum sa duca la excelenta.

Zic ca orice copil treb sa aiba contact cat de cat cu realitatea. (stiu ca o sa-mi aud vorbe...dar asta e ce cred).

Sa inceapa fie responsabil pt fapte/vorbe, sa arate ca ii pasa de suferinta din familie, sa isi aduca aportul in familie, sa arate ca poate mai mult decat face si ca se straduieste, sa isi descopere personalitatea, caracaterul, sa dezvolte stapinirea de sine...chestii de astea.


michelle