David, a doua comoara a sufletului meu...

Cum spuneam... dintotdeauna mi-am dorit sa am copii...cel putin 2
O aveam deja pe Mara, un copil perfect pentru noi, sanatos si foarte cuminte, asa ca, ne-am gandit, ca daca Dumnezeu o sa vrea sa ne mai dea inca unul va fi primit cu bratele deschise.
Nu ne asteptam sa se intample chiar atat de curand. Cand am ramas insarcinata, Mara avea doar un an . La inceput imi faceam griji ca nu o sa pot avea grija de ea asa cum ar fi trebuit in perioada greturilor, ca nu o sa pot sa o mai iau in brate... si cea mai mare durere, inevitabila, ca trebuia sa ma despart de ea cateva zile atunci cand trebuia sa nasc.
In primele 3 luni mi-a fost rau tare. Ma asteptam. Am luat-o de la capat... zile intregi in care nu puteam sa mananc nimic, nu puteam sa ma ridic din pat, greturi, ameteli, perfuzii... au trecut. Sarcina a mers foarte bine in rest. N-am avut alte probleme. Luna de luna ma prezentam constiincioasa la control. La 19 saptamani, cand am facut ecografia 4D am aflat ca vom avea un baietel sanatos. Eu stiam de cand am ramas insarcinata, la fel cum am stiut si la Mara. Radiam de fericire. Ce imi puteam dori mai mult de la viata asta?
Abia asteptam sa-l vad, sa-l tin in brate, sa stiu ca e sanatos. Ii povesteam Marutzei in fiecare seara despre el iar ea ma mangaia pe burta si incerca sa-i pronunte numele... "Abid?"
Toata perioada sarcinii am fost stresata si speriata de momentul nasterii. Imi doream sa nasc tot natural dar cand imi aduceam aminte de prima experienta ma treceau fiorii... DPN-ul era undeva la inceputul lunii ianuarie. Teama mea crestea odata cu burta.
Timpul a trecut repede repede si uite asa am ajuns in luna decembrie. Dr meu isi planificase o saptamana de concediu imediat dupa anul nou si ca sa se asigure ca nu nasc exact in perioada aia, spre sfarsitul lunii ma chema din 3 in 3 zile la spital. Ma duceam cu geanta pregatita si cu frica-n san la gandul ca ma interneaza si imi provoaca nasterea. Spitalul ma deprima rau de tot.
Ultima chemare a fost pe 1 ianuarie la ora 8. Medicul meu era de garda si de data asta eram sigura ca nu mai scap. De Revelion am stat cuminti acasa, la miezul noptii am ciocnit frumos un pahar de sampanie iar la 0.15 dormeam deja.
Despartirea de Mara a fost cea mai grea. Dormea cand am plecat noi. Nu ma puteam opri din plans. Era prima data cand stateam fara ea. Bineinteles ca ii explicasem tot dinainte, dar nu aveam cum sa nu ma gandesc... oare ce o sa simta ea cand o sa vada ca mami nu e seara acasa sa-i faca baie, sa o inchine, sa o bage la culcare...cat a inteles ea, un copil de 1 an si 10 luni din tot ce i-am explicat eu? Daca o sa creada eu am plecat cu "Abid" de acasa si nu ma mai intorc...?
Au urmat 120 de km de tacere. Era noapte, ca doar am plecat la 6 dimineata de acasa. Nici o masina pe strada si o ceatza... Nu ma ajuta deloc decorul. Tot drumul mi-am facut scenarii despre o nastere naturala cel putin la fel de grea ca prima. Parca aveam maxilarul inclestat. Nu eram in stare sa leg doua vorbe. Oricat de mult as fi incercat sa imi controlez frica, nu reuseam.
Am ajuns noi la spital si a venit si dr dupa putin timp. Ma agitam ca leul in cusca, nu vedeam si nu auzeam nimic. M-a bagat in sala de travaliu pentru consult, dupa care m-a trimis la monitorizare in sala de nasteri. Si zugraveala dupa pereti o cunosteam. Inima imi batea tare. Incepuse si David sa simta trairile mele. Niciodata nu s-a miscat atat de puternic ca in clipele alea. Cred ca l-am speriat si pe el. Atunci m-am gandit pentru prima oara serios la cezariana. Deja imi era teama sa nu-i fac lui ceva rau.
Dupa vreun sfert de ora am iesit pe hol in asteptarea verdictului: raman sau nu la spital? Nu ma hatarasem inca cum voi naste dar balanta se inclina mai mult spre operatie. Ovidiu stia foarte bine prin ce trec si tocmai din cauza asta ma batuse la cap toata perioada sarcinii sa fac cezariana. Nici nu vroiam sa aud. M-am tinut tare de fiecare data si am zis ca nu o sa cedez. Atunci n-am mai rezistat si daca am inceput sa vorbesc cu el despre asta, decizia a fost ca si luata. M-a luat prieteneste de umeri.. " Bravo iubita, asa te vreau. Ce rost are sa te chinui?".
Ok. Macar acum stiam ce vreau, dar daca nu e dr de acord? Colul era inchis si tare asa ca in prima faza mi-a zis sa vin pe 11 ianuarie, dar cand m-a vazut atat de hotarata pentru cezariana s-a lasat usor convins si m-a trimis sa ma pregatesc de operatie. "Acum?!?... pai nu vin pe 11?".." N-ai zis ca vrei cezariana? Bai, fa-mi o lista cu toate dorintele tale pe 2010 sa ti le implinesc pe toate". Bun, am inteles. Acum.
Din momentul ala totul s-a schimbat radical. Parca m-am eliberat. Nu-mi venea sa cred. Dupa ce am stat 9 luni cu frica-n san, totul se termina atat de frumos, usor si repede.
De operatie nu mi-a fost deloc frica. M-am intors in sala de travaliu si am asteptat cuminte sa vina anestezistul sa ma vada si sa incepem. Am cerut anestezie partiala. Nu vroiam sa intarzii pentru nimic in lume la intalnirea cu sufletelul meu mic. Pentru asta trebuia sa cumparam de la o farmacie cateterul si niste fiole de medicamente. Cam greu de gasit avand in vedere ca era 1 ianuarie dar pana la urma s-a rezolvat si asta.
Gata. Era momentul. Am intrat in sala de operatii. Normal... motat cateterul, bagat anestezic, amortit picioare, pus branula, perfuzie... mi-au asezat un cerceaf in fata si au inceput sa taie la mine. Nu auzeam mai nimic din ce se vorbea in sala. Nici macar instrumentele nu le auzeam. De fapt nu ma interesa absolut nimic din jurul meu. Numaram secundele...hai iubirea mea mica, mai avem putin. Ma uitam la tavan si simteam ca cineva sau ceva ma apasa foarte tare pe burta. Cateva secunde au trecut si l-am auzit plangand pentru prima data... era David... A DOUA MEA MINUNE. Doamne cat imi doream sa-l aud. E real. Exista. Bine ai venit puiutul meu mic si drag. Plangeam si eu odata cu el pentru a doua oara in ziua aia, doar ca acum lacrimile mele erau de fericire. As fi strigat in gura mare, sa ma auda si Ovidiu din hol si... tot spitalul.. sa stie cat sunt de fericita. In al noualea cer?... Nu, nu eram muuult, mult mai sus pentru a doua oara in viata mea. Se zice ca la nasterea naturala emotiile sunt mult mai puternice decat la cezariana. Fals. Sentimentele care le ai atunci iti vezi copilul sau il auzi plangand pentru prima oara sunt divine, unice.
Dupa ce l-au curatat, l-am vazut si eu pentru cateva secunde. Parea atat de mic, infasurat in scutec, i se vedea doar fata albicioasa. L-am pupat repede... atat de moale si fin... si cald. L-as fi luat in brate si nu i-as mai fi dat drumul, as fi fugit cu el acasa, la Mara.
Dumnezeu ne iubeste. Oare ce am facut sa meritam si sa primim inca un cadou atat de minunat si special?

David, iubitul meu mic, mi-am dat seama ca nu conteaza cum ai venit pe lume. Ai intrat in viata noastra... esti aici si ne bucuri fiecare clipa, iar eu traiesc in fiecare zi alaturi de voi un vis frumos din care nu vreau sa ma trezesc niciodata.




Mamica fericita de Mara si de David

Beatrice1982 spune:

foarte emotionant...........

si...........nu stiu......no comment
m-ai lasat fara cuvinte.........


dumnezeu va iubeste, ai dreptate si va va iubi mereu........

sa fiti sanatosi si fericiti!!!!!!!!!

Bea, mamica fericita de flacau Ivan nazdravan(14.01.2010 si 6+ cu fetita cu codite...


Doamne ajuta!

plateea spune:

foaaaaarte frumos!
atat de induiosator si de... cald!

sa va dea DD sanatate tuturor si putere sa va bucurati unii de altii!

lalitica2000 spune:

felicitari!!!...sa nu mai zici ca nu stii sa scrii, ca ai povestit foarte frumos.

sa aveti parte numai de bucurii, de copii sanatosi si multa iubire.

monalac spune:

ce frumos!sa va traiasca si sa va aduca numai bucurii!

decenuela spune:

m-au lasat balamalele de tot...
....

ai povestit atat de simplu...curat...sincer...iar finalul m-a "linistit" cu totul...

sa dea DD...sa te bucuri de comorile tale...iar ei sa-ti rasplateasca dragostea imensa ce le-o porti...

sa fiti fericiti!

Mihaela, de LUCA ... minunea de la miezul noptii...

Povestea unui...petrecaret

PENTRU MAMICI SI BEBICI...

JUCARII PENTRU PITICI...

HAINUTE BAIETEI...





N-am stiut ca poate exista pe pamant o dragoste atat de mare!...

Eleysa spune:

Superb!!!... O poveste fooooooooarte frumoasa ...de fapt partea a 2-a a unei povesti minunate...Sa-ti traisca comorile si sa te bucuri de ele!!!

mamidepuiuti spune:

foarte frumos ai povestit
sa dea DD sa va bucurati mereu de cele 2 comori ale voastre! sa fiti mereu la fel de fericiti ca si acum!